Ghid de Investitii

Arhiva lunara: July 2011

JUL 31
2011

Greed is good … or not?


“Greed, for lack of a better word, is good. Greed is right, greed works. Greed clarifies, cuts through, and captures the essence of the evolutionary spirit. Greed, in all of its forms; greed for life, for money, for love, knowledge has marked the upward surge of mankind.” – Gordon Gekko (Michael Douglas), “Wall Street”.

Cred ca multi au vazut celebrul film “Wall Street” din 1987 al lui Oliver Stone, cu Michael Douglas in rolul lui Gordon Gekko – un guru fara scrupule al speculatiilor financiare, care considera lacomia motorul progresului economic si al dezvoltarii SUA. Facem cunostinta cu brokeri ca niste “terminators” ai vanzarilor care profita de aceeasi lacomie a clientilor pentru a incasa comisioane consistente. Cand primesc telefoane de la clientii mari, pecum Gekko, acesti lupi tineri viseaza sa ajunga si ei la celalalt capat al firului. Jocul de forte si accesul la informatie decid cine castiga. Esti un jucator sau nu esti nimic, iar viata este un “zero – sum game”, in care cineva castiga si cineva pierde. Trebuie sa te trezesti cand rasare soarele, sa inveti arta razboiului si sa fii tot timpul constient ca viata se reduce la cateva momente in care ti se ofera oportunitati. Munca asidua, rutina, modestia nu au ce cauta aici; trebuie sa surprinzi, sa stralucesti, sa domini si sa cheltui, pentru ca este o lume a celor care vor ce e mai bun din toate, nu doar sa supravietuiasca. Aici averile cresc si se prabusesc cu repeziciune, iar destinele se cladesc in accord cu melodia “Fly Me to the Moon” a lui Frank Sinatra, ca apoi sa coboare aproape de abisul care te ajuta sa te cunosti.

Apar si scepticii (in film ca si in viata) care spun ca banii cum vin asa se si duc, dupa principiul ca nimic bun nu dureaza prea mult. Iar intre timp iti creeaza doar necazuri, te determina sa faci lucruri pe care in mod normal nu vrei sa le faci. Risti sa te transformi intr-o persoana egoista si de fapt oricum ai fi nu stii daca oamenii te plac pentru ceea ce esti sau pentru bani. “Jocul” la bursa e doar o loterie pentru oamenii obisnuiti si castigurile apar doar la cei bogati, care detin informatii si parghii suplimentare. Si nici nu este ceva nobil, pentru ca viata are sens doar daca creezi ceva, nu doar sa cumperi si sa vinzi.

Oricum, banii nu sunt prea importanti, asa ca decat sa te obosesti, sa iti afectezi sanatatea, mai bine sa te multumesti cu o viata linistita, echilibrata, fara riscuri. Sau daca nu te multumesti cu putin, macar sa faci ceva cunoscut de toata lumea, de exemplu o afacere proprie – care este palpabila si depinde de tine.

Si atunci cine are dreptate, lacomii sau conformistii? Intr-un mod interesant, pentru toti bursa este un joc…

Intr-adevar, preturile actiunilor oscileaza mereu nebuneste ca intr-un joc irational, iar el are la baza emotiile oamenilor. Atat lacomia cat si frica lor misca preturile peste si sub valoarea reala a companiilor.
Si este uimitor cat de mult se accentueaza emotiile atunci cand posibilitatile de castig sau de pierdere sunt la orizont. Se uimesc chiar si pe ei insisi, dar din pacate nu suficient de mult astfel incat sa devina rationali. Cand piata creste, se accetueaza lacomia si oamenii lasa preturile sa creasca nejustificat de mult inainte de a vinde actiuni ale unor firme fara valoare prea mare; iar cand ea scade, sunt manati de frica si renunta cu usurinta la firme care au de fapt puterea de a rezista in timp.

Benjamin Graham, parintele analizei financiare, descria sugestiv situatia vorbind despre un personaj imaginar, Dl. Piata (“Mr. Market”). El are rolul de a stabili in fiecare zi preturile actiunilor. Insa fiind instabil emotional, intr-o zi este optimist si le fixeaza sus, iar a doua zi deprimat si pretul scade; si doar uneori cotatia reflecta realitatea. Si de aici rezulta ceea ce Graham considera a fi piatra de temelie a atitudinii unui investitor: sa nu se lase influentat de emotiile din piata, sa evalueze rational companiile, pentru ca pretul va reflecta la un moment dat valoarea. Investitorul ar face bine sa il ignore pe Dl Piata sau, si mai bine, sa profite de el, intrucat oscilatiile sunt un mare avantaj pentru cine isi stapaneste emotiile. Tot Graham face analogie cu niste mici rozatoare din zona subarctica (numite “lemmings” in engleza), recunoscute de zoologi pentru comportamentul lor straniu: o data la cativa ani, populatia lor se inmulteste prea mult si din cauza panicii si lipsei de hrana ei incep o migratie haotica spre zone mai periculoase; cei care nu mor de foame, accidente sau mancati de pradatori ajung in cele din urma la ocean si inoata pana cand se ineaca. La fel de greu se explica si comportamentul autodistructiv al maselor de oameni din pietele financiare, care se misca la un moment dat toti in aceeasi directie fara sa stie de ce.

Este adevarat ca exista multi speculatori, atat individuali, care sunt ilustrarea cea mai clara a comportamentului de tip “lemming”, cat si institutionali. Cei din urma lucreaza cu sume de bani mult mai mari, influenteaza mai mult miscarile pietei, dar la ei comportamentul speculativ – de tranzactionare intensa si fara mare legatura cu valoarea reala a firmelor detinute – are mai multe explicatii. Exista fonduri de investitii, expresie a pragmatismului capitalist, care cumpara firme pe perioade scurte, cu singurul
scop de al le “cosmetiza” si a le vinde cu pret mult mai mare, fara a crea valoare intre timp. Economistii isi exprima ingrijorarea fata de aceasta tendinta care este utila pentru actionarii de moment, dar “stoarcerea” firmelor pentru profit pe termen scurt le va afecta negativ in timp, asa ca vor suferi angajatii, actionarii ulteriori si intrega economie in care domina aceste practici. A doua categorie: exista “lemmings” si printre marii corporatisti, un exemplu foarte bun fiind al diversilor CEO care achizitioneaza alte firme doar pentru
ca ceilalti “baieti” fac la fel; sau traderi de la mari banci care folosesc instrumente derivate sau formule de calcul foarte complicate, care nu se aplica in toate cazurile din viata reala, doar pentru ca asa fac toti din breasla. Exista o a treia categorie, a celor care nu au incotro datorita modelului de business, de exemplu fonduri de investitii care pe o piata in scadere sunt nevoite sa vanda asset-uri valoroase pentru ca multi dintre clienti nu ar suporta sa vada scaderea cotatiei (asfel incat, pentru ca nu rezista sa vada o pierdere
potentiala – e potentiala atata timp cat nu se vinde, pentru ca pretul poate creste la loc – vor incasa o pierdere reala).

Dar nu trebuie sa fim cu totii speculatori. Ca in multe alte aspecte ale vietii, putem decide intr-un sens care nu corespunde neaparat parerii majoritatii – ceea ce poate fi dificil, dar cu siguranta face diferenta. O imagine foarte frumoasa in acest sens (mai ales acum in perioada vacantei de vara) este a unei autostrazi care duce la mare, iar intr-o seara de duminica este aglomeratie pe sensul de intoarcere spre oras, iar in celalalt sens circula o singura masina care merge linistita spre mare… cu siguranta o mare mai putin periculoasa decat oceanul in care se ineaca “lemmings”.

Putem sa fim investitori in loc de speculatori si sa alegem numai firme in care credem, in urma unei analize amanuntite, si sa le detinem cat mai mult, suficient incat ele sa aiba timp sa isi creasca valoarea. Iar daca profitam de oscilatiile imprevizibilului Dl Piata, putem sa cumparam atunci cand pretul este sub valoarea reala si sa vindem (cand din diverse motive ne hotaram totusi sa vindem) cand sunt supraevaluate. Cine intra in lumea bursiera are nevoie inainte de toate de atitudinea potrivita, iar aceasta deriva dintr-o gandire independenta, care nu este influentata de parerile altora si nici macar de propriile emotii.

Investitorul creeaza valoare, nu doar castiga bani cumparand si vanzand. A injecta bani in firme bune, care au potential sa creasca inseamna sa ajuti inovatia, sa creezi locuri de munca si le ajuti sa se extinda international astfel incat sa se bucure si alti consumatori de produsele lor. Inseamna pur si simplu capitalismul. Trebuie sa apelam doar putin la gandirea abstracta pentru a ne da seama ca nu e nevoie sa fii direct implicat intr-o companie, adica sa fii angajat sau antreprenor, ca sa contribui la constructia
ei. Actionarul in mod clar detine o parte din companie si la fel de clar o ajuta. Si e important sa te simti owner chiar si atunci cand esti un investitor mic – cum este cazul in general – pentru ca sigur te ajuta sa iei decizii mai intelepte.

Lacomia despre care vorbea fascinantul Gordon Gekko este buna atunci cand se traduce prin ambitia de a-ti depasesti conditia si de a lasa ceva in urma. Sa accepti fara remuscari ca iti doresti sa castigi bani, dar sa fii dispus la efort, rabdare si sa oferi si societatii ceva valoros. E nevoie nu numai de multa munca, dar si bine focalizata, pe activitati care aduc valoare, simplitate si orientare spre esential, analiza de informatii, inclusiv efortul de a echilibra propria persoana intre diversele tendinte extreme. Iar daca cineva o sa spuna ca e ceva dificil si inconfortabil in toate aceste cerinte, nu pot raspunde decat ca nu exista
alta cale. Tot ce este bun se obtine prin depasirea pragului de confort si cand te gandesti ca oamenii cheltuiesc o gramada de energie, bani si entuziasm in activitati care le aduc prea putin, atunci nimic nu face mai mult sens decat o lacomie sanatoasa si bine directionata.