Ghid de Investitii

Arhiva lunara: December 2011

DEC 09
2011

Criza economica din 2008 – cauze si explicatii

A doua jumatate a secolului XX a fost considerata “marea moderatie” in economia globala – o perioada destul de calma, doar crize usoare, crestere semnificativa, mai ales cand vorbim despre tarile dezoltate. Crize mai serioase au avut loc doar in economiile emergente, asa ca au fost considerate o caracteristica a acestor tari si doar o exceptie in economiile dezvoltate.

Insa criza severa din 2008 a zdruncinat aceste teorii, iar economistii au realizat ca ea este rezultatul unor probleme acumulate de decenii, mai ales in ultima perioada a “marii moderatii”. Nu sunt vinovate doar ipotecile subprime si SUA, cauzele sunt mai multe si mai extinse. Economistii Nouriel Roubini si Stephen Mihm ofera niste explicatii foarte clare in cartea “Economia crizelor”, valabile atat pentru criza recenta cat si pentru cele anterioare. Voi sintetiza in continuare ideile lor.

– Majoritatea crizelor au la baza un balon speculativ pe o categorie de active, de exemplu imobiliar sau actiuni. Uneori este vorba de o inovatie tehnologica care duce la formarea lui, insa in 2008 a fost vorba mai ales de inovatie financiara. De ce apar noi baloane speculative, cand se stie ce au provocat ele in trecut? Este vorba de fraza magica: “de data asta e diferit”.

– Preturile activelor se umfla foarte mult datorita supraindatorarii actorilor implicati in jocul speculativ.  Este vorba de perioade in care creditul este ieftin si facil de obtinut, asa ca se cumpara cu usurinta activele dorite => preturile lor cresc => oamenii prind curaj si cumpara in continuare, inclusiv active mai riscante din categoria respectiva (de exemplu, actiuni la firme mici, nou listate, cu profituri reduse si promisiuni mari).

– La un moment dat, apare un eveniment care “sparge” balonul (cum a fost falimentul Lehman Brothers in 2008), insa nu el este adevarata cauza, ci faptul ca oferta pentru activele umflate artificial depaseste cererea (intrucat preturile au devenit mult prea mari sau banca centrala creste dobanzile si creditul e mai scump etc). Preturile incep sa scada, apar apelurile de incadrare in marja pentru cei imprumutati, ei isi vand la preturi derizorii activele ca sa depuna garantiile cerute. In acest fel, supraindatorarea face ca prabusirea sa fie mult mai abrupta decat in mod normal.

– Politica Federal Reserve (FED) in timpul lui Alan Greenspan (1987 – 2006) era de a nu impiedica formarea baloanelor speculative, ci de a le lasa sa se umfle, sa se sparga si se intervenea ulterior. Deci el nu considera ca trebuie sa previna crizele, ci doar sa repare problemele produse de ele. In timpul sau, a fost puternic redusa reglementarea sistemului bancar, s-au acordat subventii pentru obtinerea de locuinte. Si s-a mentinut dobanda de referinta prea scazuta  – din acest motiv, cand a venit criza, nu prea mai aveau de unde sa scada ca sa stimuleze economia. In plus, s-a instalat hazardul moral, adica inclinatia cuiva de a-si asuma riscuri, chiar excesive, intrucat stie ca cineva il va salva sau isi va asuma pierderile in locul lui.

– In anii dinaintea crizei a proliferat sistemul bancar “din umbra” sau “paralel”- institutii care arata ca niste banci, se poarta ca niste banci, dau si iau cu imprumut, investesc ca niste banci, dar nu sunt reglementate ca niste banci. Cateva exemple: banci de investitii, societati de servicii de investitii financiare, imprumutatori ipotecari nebancari, vehicule de investitii structurate, fonduri mutuale de piata monetara, fonduri de investitii cu acoperirea riscului. Acestea au riscat masiv, prin supraindatorare si prin acumularea de active “toxice” in bilanturile lor. Intrucat nu erau reglementate, statul nu era obligat sa le salveze, insa nu a avut incotro, pentru ca ar fi tras dupa ele in abis si pe cei  nevinovati.

– Inovatiile financiare atinsesera niveluri fara precedent inaintea crizei. O mare problema a fost securitizarea, care transforma niste active nelichide ca ipotecile in active lichide, tranzactionabile pe piata libera, care s-au raspandit in toata lumea (50% dintre ele au fost vandute in afara SUA). Cei care le cumparau nu stiau exact ce contin, ele fiind niste constructii complicate si opace. De asemenea,  institutiile care au vandut Credit Default Swaps (CDS) – un fel de asigurari pe riscul de credit – au detinut adevarate bombe, care au si explodat cand a venit momentul ca ei sa plateasca. Trebuie mentionat si ca multe derivate sunt tranzactionate extrabursier, deci sunt nereglementate, asa ca nimeni nu controleaza daca partile implicate au garantii suficiente ca sa isi poata onora obligatiile.

– Nimeni nu avea interesul sa verifice calitatea creditelor acordate si a produselor derivate care s-au creat: bancile comerciale scapau repede de ipotecile de calitate slaba prin securitizare, toti angajatii din sistemul bancar (normal sau “paralel”) erau platiti in functie de rezultatele pe termen scurt, in consecinta isi asumau riscuri excesive; agentiile de rating nu vroiau sa isi supere clientii, asa ca le acordau calificative favorabile; in plus, toti stiau ca va aparea un imprumutator de ultima instanta ca sa repare stricaciunile (hazardul moral).

– Globalizarea a avut contributia ei la faptul ca lucrurile au mers prea departe in SUA: exista un  surplus de bani in Japonia, Germania, China, tari emergente, insa cetatenii din aceste tari nu s-au multumit doar cu titlurile de stat americane, asa ca au cumparat si multe produse securitizate, deoarece aveau randamente mai bune. SUA a ajuns sa duca o existenta mult peste posibilitati pentru o perioada mult prea indelungata intrucat este o superputere (cea mai mare). Daca ar fi o economie emergenta, investitorii s-ar fi retras de mult.

– In ultima parte a lui 2006, sistemul bancar “paralel” a devenit tinta unui val de retrageri, petrecut treptat:  bancile mai mari care ii finantau nu au mai reinnoit liniile de credit cand au vazut ca multe ipoteci erau neperformante.  Au urmat cateva falimente si majoritatea comentatorilor din domeniu au sustinut ca problema se rezuma la un sector restrains din domeniul financiar. Asa se intampla in majoritatea crizelor: la inceput se considera ca problema este “una izolata”, nu debutul unei pandemii.

– In timp, si bancile traditionale, si cele paralele au inceput sa dea tot mai greu imprumuturi, sa verifice tot mai atent garantiile care se ofereau. A aparut o aversiune brusca la risc si o dorinta de a demonta piramida de supraindatorare – ceea ce reprezinta punctul de cotitura crucial al unei crize financiare.

– Nimeni nu stia care banci sufereau de lipsa de lichiditate (care nu isi puteau usor transforma activele in bani) si care erau de fapt insolvabile (datorii mai mari decat activele). Dar atunci cand sistemul bancar paralizeaza, se poate trece usor de la lipsa de lichiditate la lipsa de solvabilitate. Bancile centrale nu ar fi vrut sa salveze pe toata lumea, insa era greu sa faci diferenta intre bancile lipsite de lichiditate  si cele insolvente. Bancile pot trece cu usurinta de la o stare la alta in functie de schimbarea in valoare a activelor detinute. Starea de sanatate financiara a unei banci e un lucru fragil, mai ales ca in timpul unei crize au de suferit si activele ordinare (credite fara probleme etc).

– Din cauza ca nu se mai stia cine e “sanatos” si cine nu s-a instalat o stare de neincredere generala, asa ca ca bancile nu se mai imprumutau intre ele si nici nu mai creditau alte companii. In aceste conditii, bancile centrale s-au vazut nevoite sa devina imprumutatori de prima, ultima si unica instanta. De cand a venit criza, bancile s-au plasat intr-o zona de siguranta foarte periculoasa pentru economie:  ei imprumuta de la FED (sau banca centrala corespunzatoare) cu dobanda aproape zero si apoi plaseaza in obligatiuni de stat pe 10 sau 30 ani cu 3 – 4 %, ceea ce este suficient ca sa supravietuiasca.

– S-a considerat initial ca SUA este de vina pentru criza, dar realitatea este ca multe alte tari si-au dezvoltat propriile baloane speculative in imobiliar, multe banci europene au acordat imprumuturi cu grad mare de risc in tari emergente precum Letonia, Ungaria, Ucraina si au creat aceleasi produse securitizate.  SUA a avut probleme mai mari si influenta mai mare, insa celelalte economii ar fi fost in mai mica masura afectate daca nu erau deja intr-o stare fragila.

In trimestrul  4 din 2008 si trimestrul 1 din 2009, economia globala s-a comprimat intr-un ritm care poate fi comparat ca amploare si profunnzime cu perioada 1929 – 1931, ce a marcat inceputul Marii Despresiuni.  Problemele au inceput sa se acumuleze de mult timp, multa lume a fost de vina, iar efectele se fac simtite si astazi. A fost o criza puternica si s-ar putea ca alta sa apara inainte ca urmele ei sa fie sterse.  Crizele sunt regula, nu exceptia, in lumea dinamica si globalizata de astazi, asa ca tot ce putem face este sa ne adaptam si sa profitam.