Ghid de Investitii

Arhiva lunara: April 2012

APR 13
2012

Optimist vs realist, in afaceri si in viata

Am scris intr-un articol anterior despre cum sa depistezi companiile excelente, adica ceea ce ar trebui sa constituie preocuparea de baza a unui investitor axat pe valoare si care gandeste pe termen lung. Am spus acolo ca o firma excelenta este cladita de niste fondatori  vizionari si cu valori solide care se inconjoara de oamenii potriviti. Impreuna, construiesc o ideologie fundamentala si o cultura de intreprindere care raman tot timpul nucleul firmei si apoi pornesc in atingerea unor scopuri ambitioase.

Dar cat de ambitioase trebuie sa fie scopurile si cat de optimisti oamenii ca le vor atinge? Cand am scris recent despre secretul fericirii am mentionat ca acesta ar fi sa ai “low expectations” si atunci mi s-a replicat: ok, ok, dar asta nu te plafoneaza? daca astepti prea putin atunci nu ti se toceste ambitia? Cu alte cuvinte, secretul fericirii nu prea ar fi si secretul succesului… si incet, incet  ajungem si la “fericiti cei saraci cu duhul”.  De fapt chestiunea este ceva mai nuantata, asa ca m-am hotarat sa o lamuresc.

M-am inspirat din Jim Collins, cel care a scris cel mai bine despre companiile de success. Intr-una dintre cartile lui, el spune o poveste de viata foarte interesanta. Este vorba despre amiralul american Jim Stockdale, care a fost tinut prizonier in razboiul din Vietnam timp de 8 ani. Conditiile de detentie au fost foarte aspre. A fost si torturat de nenumarate ori, insa aceasta nu l-a oprit sa fie liderul intregului grup de prizonieri si sa aiba initiative care ii puneau viata in pericol.  Desi celulele erau individuale, a creat un cod de comunicare prin pereti , astfel incat sa se reduca sentimental de izolare, sa isi ctransmita informatii intre ei, sa se incurajeze. Ceilalti il iubeau, era stalpul lor de sustinere. Faptul ca a fost un grup cu un lider care il energiza i-a ajutat pe o buna parte dintre ei sa supravietuiasca pana la sfarsitul celor 8 ani, cand au fost eliberati.  Cand Stockdale a fost intrebat ulterior cine nu a supravietuit, a zis ca optimistii, ceea ce este un raspuns derutant. Da, insa optimstii erau cei care ziceau ca scapa pana la Paste, iar Pastele venea si ei ramaneau tot acolo; apoi ziceau ca scapa pana la Craciun, iar Craciunul ii prindea tot inchisi si tot asa; au murit de inima rea.

Insa care a fost atutidinea lui Stockdale, cea care l-a salvat pe el si pe alti detinuti? El a avut tot timpul credinta ca o sa fie eliberat pana la urma insa nu se gandea nici o clipa ca acest lucru o sa se intample prea curand.  Referitor la viitorul apropiat, asteptarile erau foarte scazute, pentru ca nu exista vreun motiv rational ca sa fie altfel. Isi mentinea o credinta difuza si cu bataie lunga, insa isi anihila acel optimism nerabdator si atasat de concret.  Jim Collins a numit aceasta atitudine “paradoxul  Stockdale” si a descoperit ca are mare utilitate si in afaceri, adica a descoperit ca este folosit de toti conducatorii de succes.

Liderul tot lider este, fie ca este vorba de conducatorul informal al detinutilor dintr-un lagar, fie de un CEO.  Nu stim cum ajung diversi oameni in functia de CEO al cate unei firme, dar stim ca majoritatea sunt foarte bine platiti (vorbim depre firmele mari) insa foarte putini au un stil de conducere care duce spre excelenta.  Nu va ghidati dupa discursuri bombastice si atitudine sigura pe sine care da impresia de competenta.  Urmariti faptele, rezultatele si cultura de intreprindere care duce la noi fapte si rezultate.

Liderii  de success au viziuni despre un nou produs, o noua tehnologie sau un serviciu pentru clienti care poate fi cu adevarat revolutionar, poate fi foarte indepartat de starea actuala a lucrurilor. Sau poate ca nu sunt nici macar ideile lor, pot fi ale unor membrii ai echipei, insa in firma exista un climat care favorizeaza inflorirea si transmiterea informatiilor. Si nici nu este vorba intotdeauna despre ideile creative clasice,  de tipul unui nou produs software sau tip de avion. Poate fi vorba, de exemplu, de un nou mod de organizare a magazinelor dintr-un lant de supermarketuri. Insa tot idee inovativa sau revolutionara se numeste, pentru ca poate schimba complet experienta oamenilor care fac cumparaturi, ceea ce creste semnificativ incasarile. Cert este ca liderul este cel care fixeaza scopurile,  lasa suficient timp echipei ca sa le poata atinge si mentine motivatia si implicarea tuturor la cote inalte. E greu sa fie scop temerar si sa fie pe termen scurt. Insa sa gandesti pe termen lung devine o raritate in lumea business de astazi:  directorii sunt presati de actionari sa raporteze o evolutie pozitiva in fiecare trimestru, in plus, tot acei directori se muta de la o firma la alta cu o viteza uluitoare (si deci pentru ei nu exista termen lung).

Dupa fixarea scopurilor, liderii trebuie sa asigure calea realizarii lor. Ca viziunile sa nu se transforme in visuri desarte este necesara o confruntare permanenta cu faptele brute ale realitatii. Climatul din firma ar trebui sa fie acela de incurajare a oamenilor sa transmita catre conducere si cele mai negative vesti. Evident, seful ia in final deciziile insa nu trebuie sa considere nici o clipa ca el detine adevarul absolut.  Pe termen scurt realitatea este dura, esecurile sunt numeroase, asa ca liderul care are curajul sa se confrunte cu ele este o persoana care functioneaza cu asteptari scazute pe termen scurt si chiar mediu;  doar pe termen lung isi mentine increderea ca scopul  va fi atins. In cele mai multe situatii va fi atins, insa tot faptele brute ale realitatii ii vor indica cand este vorba despre o exceptie.

Asader, liderii excelenti pastreaza increderea in izbanda finala, in conditiile unei confruntari permanente cu realitatea. Pe acestia ar trebui sa ii cautam atunci cand vrem sa investim intr-o firma. Este un fapt dovedit stiintific – Jim Collins a studiat riguros peste 1400 de companii inainte sa ajunga la aceasta concluzie. Pentru cei care sunt angajati, ar fi intreresant sa analizeze  din aceasta perspectiva stilul de conducere din firma unde lucreaza.

Banuiesc ca toata lumea isi doreste fericire pentru viitor, ca sa revin la subiectul pe care il discut, in amestec cu investitiile, deja intr-un al doilea articol. Insa merita discutat oricat de mult (sau fiecare sa se gandeasca oricat de mult), pentru ca asemenea principii de viata sunt o baza fara de care nu putem merge cu adevarat mai departe. Sunt oameni care au parte chiar si toata viata de numultumire, tristete, frustrare si orice mai incape in aceasta gama doar pentru ca nu si-au fixat bine niste idei sanatoase. Iar acesta este un proces cat se poate de rational. Unii zic ca sunt fericiti doar cei care se nasc cu “gena fericirii”, deci ca ar fi o gena de tipul acesta – in caz ca este adevarat, ceilalti ce sa faca, sa accepte o viata gri? Nu, mai degraba sa creada ca la un moment dat in viitor vor realiza si vor obtine lucruri deosebite, sa faca tot posibilul ca sa ajunga acolo, dar pe parcurs sa nu astepte “lapte si miere”.

 

APR 09
2012

Charlie Munger si secretul fericirii

“The broadest thinker I’ve ever encountered.” (Bill Gates despre Charlie Munger)

 

Credeti ca banii aduc fericirea? Nu voi incerca sa va conving de acest lucru, chiar daca vorbesc tot timpul despre ei. Este greu de descoperit o reteta valabila pentru toata lumea, mai ales atunci cand includem “ingredientele” cunoscute gen bani, dragoste, sanatate. Dar daca sapam mai adanc poate gasim ceva mai general sau si mai simplu ar fi sa ne orientam catre cineva care a avut mai multa minte si timp pentru cautari.

Nu stim daca i-a adus fericirea celebrului investitor Warren Buffett, dar cu siguranta a contribuit la succesul lui: este vorba despre Charlie Munger, 88 ani, cel care ii este prieten si partener la carma holdingului Berkshire Hathaway de multi  ani. Insa el este departe de a fi o copie a lui Buffett: mai sobru si mai putin expansiv, nu are umorul lui Buffett, dar stie multe despre viata. Si despre investitii stie multe, aducand in cadrul echipei principii valoroase si o minte vasta, care s-au alaturat ideilor sanatoase si extraordinarei gandiri analitice a lui Buffett. Ca in multe alte parteneriate (care functioneaza), ei se aseamana in punctele esentiale, iar in rest se completeaza.  Cand vorbeste despre rezultatele sau deciziile legate de Berkshire, Buffett se exprima intotdeauna “Charlie and I”, ceea ce inseamna ca Charlie este un personaj important.

Desi este cunoscut mai ales datorita asocierii cu Warren Buffett, la inceputul carierei a fost avocat de success, iar in perioada 1962 – 1975 a avut o firma proprie de investitii, care a obtinut un castig mediu anual de 19.8% fata de 5% indicele Dow Jones.  Ulterior s-a asociat cu Warren Buffet ca vice-presedinte al Berkshire si CEO al Wesco Financial Corporation, firma detinuta de Berkshire.

Charlie Munger il considera pe Buffett, fara invidie, regele investitiilor (retineti ca Munger considera invidia cel mai neproductiv dintre pacatele capitale – celelalte macar aduc ceva placere). In ciuda stilurilor diferite, la debutul anilor ’60 au inceput sa aiba lungi conversatii si sa isi confrunte ideile. Initial se ghidau dupa principii diferite: Buffett cauta in primul rand actiuni cu preturi cat mai scazute si in acest scop analiza doar rapoartele financiare, asa cum il invatase mentorul lui, Ben Graham; Munger se orienta dupa business-uri valoroase, astfel incat cauta sa inteleaga in ce domeniu de activitate se incadreaza firma, ce produce, cum este condusa si, de fapt, care sunt avantajele competitive si cat de durabil este brandul. Mereu intreba oamenii: “Care este cel mai bun business de care ai auzit vreodata?”.

Ca sa intelegi o firma, trebuie sa analizezi rezultatele, cum reuseste sa produca acele rezultate si ce s-ar putea intampla ca ele sa nu mai poata fi obtinute. Ca o consecinta a acestei munci intense de evaluare, Charlie a fost mereu dispus sa plaseze o suma foarte mare intr-o firma pe care o considera valoroasa si nu este adeptul diversificarii. Aceasta tocmai pentru ca atunci cand stii in ce investesti concentrarea nu mai reprezinta un risc.

Munger a inteles inaintea lui Buffett ca ”time is the friend of wonderful business, the enemy of mediocre. It’s far better to buy a wonderful company at a fair price than a fair company  at a wonderful price”. Cu alte cuvinte, pe termen lung calitatea unei firme va determina pretul ei sa creasca semnificativ, chiar daca nu a fost cumparata foarte ieftin. In schimb, daca achizitionezi o firma slaba chiar si la pret foarte scazut, poti astepta cativa ani si pretul sa nu creasca, pentru ca in timp toata lumea devine constienta ca firma nu e buna; si atunci nici macar speculatorii nu-i vor mai creste cotatia. Asadar, trebuie cumparat la un pret cat mai mic raportat la valoare, insa calitatea companiei este cea mai importanta.

Atunci cand cumperi o actiune cumperi de fapt un business, iar analiza unui business nu este lucru usor. Sunt multe aspecte de studiat, iar in final (concluzia este partea cea mai dificila) sa decizi daca firma are un avantaj competitiv solid. Firmele cu adevarat valoroase sunt rare, iar investitorul trebuie sa fie un “vanator” care sta tot timpul la panda si actioneaza doar cand apar adevaratele oportunitati; insa atunci actioneaza in forta si mizeaza mult.

Greu sa fii asa selectiv si mai mult pasiv intr-o lume plina de tentatii si miscare! Insa tot Charlie ne invata: “Acquire worldly wisdom and adjust your behavior accordingly. If your new behavior gives you a little temporary unpopularity with your peer group then to hell with them.” Da, sa gandesti independent si sa accepti sa fii nepopular  in anumite momente; toti marii investitori au avut astfel de perioade.  Alta consolare ar fi ca “oaia neagra” este deosebita si, in plus, are o culoare care rezista mai bine in timp. In final, toata lumea apreciaza succesul, dar initial apreciaza mai mult sa nu iesi din rand.

Acentul pus pe valoarea firmelor nu a fost ideea lui Charlie Munger, ci a lui Philip Fisher – un investitor de la inceputul secolului trecut. Insa Munger a fost printre cei care au popularizat-o si practicat-o, direct dar si prin influenta asupra lui Warren Buffett. Asadar, treptat, Buffett a inceput sa renunte la accentul pus exclusiv pe pretul actiunilor si sa acorde atentie valorii businessului. In present, Berkshire Hathaway cumpara actiuni cu un pret suficient de scazut in raport cu valoarea, nu neaparat foarte scazut, insa intotdeauna este vorba despre firme excelente.

Este un cititor impatitimit, acumuleaza informatii din diverse domenii si considera ca oricine vrea sa ajunga sus trebuie sa citeasca enorm. Mai specializat sau mai general, depinde de interesele fiecaruia, insa inteligenta are nevoie de o baza ca sa poata face conexiuni. Evident, nu trebuie ramas la nivelul eruditului pasiv, ci trebuie mers mai departe si utilizate cunostintele pentru a produce ceva. Atunci cand vorbim strict despre investitii, trebuie citite rapoarte anuale, interviuri cu directorii, informatii de pe site-urile firmelor, articole din publicatii de business – informatiile publice sunt suficiente daca stii sa le folosesti, nu este nevoie de “inside information”, cum cred unii.

In numerosele sale prelegeri, Charlie Munger introduce conceptual de “wordly wisdom” – intelepciunea de viata care isi extrage seva din cunostinte si experiente adunate din mai multe domenii de activitate. Insa nu este vorba de informatii difuze, ci ele sunt organizate sub forma unor modele care sunt folosite inter-disciplinar. Ai nevoie de multe modele, ca sa acoperi toate situatiile, altfel esti precum individul cu un ciocan pentru care orice este un cui. Nu toate modelele sunt la fel de generale si utile. Cele mai puternice sunt cele din matematica – bazate pe algebra elementara, probabilitati, elemente de combinatorica – si din inginerie. Insa important este sa le aplici in alte domenii. De exemplu, poti folosi probabilitatile ca sa ai o viata sentimentala mult mai fericita!. Pe locul doi ar fi cele provenite din psihologie si biologie. De pilda, faptul ca mintea umana este guvernata de prejudecati, poate fi folosit de un agent de vanzari, dar si de oricine vrea sa te manipuleze, indiferent de scop. Trebuie insa retinut ca aceste modele nu se formeaza de la sine, ci este nevoie de un efort constient in acest sens, pentru ca tendindete noastre naturale ne imping in alta directie. Este ca in cazul sportivilor de performanta, care trebuie sa exerseze mult miscarea corecta, pentru ca ea nu apare in mod natural.

La 31 de ani era divortat, falit si suferea dupa moartea copilului in varsta de 9 ani. Si-a dat seama ca din avocatura nu va putea castiga bani cu adevarat multi, asa ca s-a apucat si de investitii. La inceput in paralel, ca la 41 de ani  sa se dedice complet investitiilor. (Daca nu esti satisfacut cu situatia actuala, de ce sa nu te apuci de altceva?) Cu multi ani in urma si-a pierdut vederea la unul dintre ochi, iar acum cativa ani a aparut perspectiva sumbra de a si-o pierde si la celalalalt; deci sa ramana orb. Iar in acel moment a inceput sa invete braille fara alte comentarii, pentru ca aceasta este filozofia lui, sa mergi mai departe fara sa iti plangi de mila, sa ramai rational, fara a lasa emotiile sa te copleseasca. Este un ganditor profund, insa unul practic, nu un visator.

In discursurile lui, ofera numeroase sfaturi de viata si business, de la A la Z. Este un generalist, pasionat de investitii mai putin decat partenerul lui (probabil ca oricum toata lumea e mai putin pasionata decat Buffet).  Printre pildele lui, a spus si ceva despre care ar fi secretul fericirii – subiect deloc nou, a fost abordat de atata si atata lume.  Insa el a zis un lucru despre care am descoperit ca functioneaza in mod miraculous: secretul fericirii este sa ai tot timpul “low expectations”. Adica muncesti, lupti, ai ambitii, dar in acelasi timp consideri foarte probabile rezultatele negative. In acest fel, nu vei avea decat surprize placute sau deloc. Da, atat de simplu. Va rog incercati si bucurati-va de rezultate.