Ghid de Investitii

Arhiva lunara: June 2012

JUN 18
2012

Prince Al-Waleed – “The Prince of Deals”

Printul Al-Waleed Bin Talal este un investitor si magnat din Arabia Saudita, membru al familiei regale din tara respectiva, care a castigat o avere fabuloasa din detineri de actiuni si firme private. Nascut in 1955, a inceput activitatea ca investitor la sfarsitul anilor ’70, cand si-a deschis un mic birou in Riyadh, Arabia Saudita. A inceput cu 30.000 USD, iar in 1988 era deja in topurile Forbes. Acum are o avere de aproximativ 20 miliarde USD, cu investitii in peste 130 tari.

Este al doilea mare investitor dupa Warren Buffett, daca urmarim criteriul foarte palpabil ar marimii averii.  A fost numit “the Arabian Warren Buffett”, iar Buffett, din respect si cu umorul caracteristic, s-a autointotulat  “the Al-Waleed of America”.  Asa ca merita sa cercetam  daca cei doi au abordari asemanatoare.

Al-Waleed este, de asemenea, considerat cel mai mare investitor privat din lume, cel mai globalizat.  Este privat sau individual pentru ca a a castigat doar investind banii proprii, spre deosebire de majoritatea celorlalti investitori mari, care au creat fonduri de investitii sau structuri asemanatoare, atragand astfel si banii altor oameni.  Si este cel mai mare investitor global, pentru ca probabil nimeni nu a reusit sa se extinda in atatea tari. Faptul ca provine dintr-o tara emergenta i-a oferit un avantaj clar, insa cu siguranta nu a fost suficient.

Prima parte a averii a facut-o in economiile emergente si abia in anii ’80 s-a lansat si in tarile dezvolate. A aparut pentru prima data in atentia publicului in 1991, cand a investit 550 miloane USD in firma Citicorp (acum Citigroup), aflata in pragul falimentului.  Pariul a fost, evident, castigator.  Ulterior, a cumparat bucati mari din AOL, Apple, Motorola, Fox News si alte companii listate la bursa, in special din media si tehnologie.  Daca adaugam si detineriile private, este cel mai mare investitor strain in SUA.

Strategia lui este de cautare a valorii, la fel ca Ben Graham si Warren Buffett, a acelei valori care trece nerecunoscuta datorita ineficientei pietei  (adica in acel moment  firma este subevaluata).  El lucreaza chiar mai aproape de limita decat altii, cumparand deseori firme aflate in situatii problematice – dar nu risca, el stie ca isi vor rezolva problemele.

Insa Al-Waleed a fascinat lumea si prin investitiile lui in firme private, multe dintre ele din domeniul hotelier.  De obicei a procedat ca in cazul urmator:  a cumparat 2 hoteluri oarecare in Egipt, a facut un contract cu Four Seasons si astfel au devenit  mult mai valoroase prin atasarea unui brand cunoscut.  Are astfel de achizitii in toata lumea, inclusiv hoteluri de mare lux din marile capitale. Prin tranzactiile  foarte inteligente care le-a facut a adaugat valoare investitiilor. Cand a cumparat hotelul George V din Paris, acum cotat numarul 1 din lume, acesta nu era nici macar in top 1000. In prezent detine peste 200 de hoteluri.

Este numit “the prince of deals” pentru imperiul urias realizat in urma achiziiilor. Si probabil  va inchipuiti ca este complet diferit sa cumperi (in intregime) o firma, proprietate privata aflata intr-o tara din alta emisfera decat, de exemplu, sa investesti in actiunile unei firme cotata la bursa. In primul caz, trebuie sa fii acolo, sa negociezi, sa intelegi problemele legale. Iar in tarile emergente, unde Al-Waleed a investit deseori, legislatia este neclara, accesul la informatie limitat, iar statul mult implicat in economie.

Pentru acces la astfel de deal-uri este nevoie de “reputable capital” – capitalul unui investitor cunoscut pentru anvergura, pricepere, corectitudine. De asemenea, este nevoie de “political access” – cum spuneam, trebuie negociat cu reprezentantii statului in multe situatii. Cu siguranta,  Al-Waleed a fost ajutat de provenienta sa dintr-o familia regala, insa s-a si straduit mult ca sa poata crea reteaua importanta de contacte sociale – CEOs, antreprenori si politicieni – din numeroase tari.

Jeffrey Towson, care a lucrat cu el si a scris ulterior o carte, ne spune care este reteta printului: 17 ore de lucru zilnic, 5 ore de somn, un stil de viata frenetic in care fiecare minut este calculat. Calatoreste foarte mult, are intalniri si convorbiri telefonice nonstop. In timpul unei excursii de business, intr-o singura zi a intalnit 573 oameni, a vorbit de 200 ori la telefon si a trimis peste 100 mesaje. Ajutat de un numar foarte mic de angajati, a creat o structura care functioneaza ca o masina perfecta, al carei ritm nu incetineste aproape niciodata. In vacante sau in week-enduri modificarile sunt minore.

Daca actionezi timp de multi ani cu focus si disciplina, incluse in toate obiceiurile zilnice, probabil ca reusesti sa creezi in jurul tau un sistem operational care transforma oportunitatile in realizari. Se pare ca si optimismul ajuta, in sensul ca atunci cand in urma analizei vezi valoare acolo unde altii nu vad, crezi in parerea ta si actionezi. Towson a gasit urmatoarea ecuatie a succesului printului:

Strategie orientata spre valoare + [focus + disciplina + optimism] + timp = bogatie.

Dar inteligenta? Dar provenienta din familia regala? Probabil ca Towson se refera doar la ceea ce putem controla; celelalte le avem sau nu…

Ca si investor pe piata bursiera este cu siguranta unul dintre cei mai buni, dar exista si altii de acelasi calibru si care se ghideaza dupa principii asemanatoare. Insa este unic prin felul in care a reusit sa isi extinda afacerile in intreaga lume.  De multe ori sunt interconectate, reunite sub acelasi brand, copy-paste in alta tara a unui model care a functionat. Si de fiecare data adauga foarte multa valoare, ia ceva care este “potentially great” si il  transforma in “great”. Este inainte de toate “the prince of deals”.

Fostul colaborator Jeffrey Towson inceaca sa ne convinga ca ar trebui sa urmam si noi strategia lui Al-Waleed, in sensul sa cautam valoare in diverse tari, dezvoltate si mai ales emergente. Si aceasta inseamna sa cautam informatiile care nu sunt accesibile tuturor, contacte cu persoane care, de asemenea, nu prea sunt accesibile, astfel incat sa putem realiza niste tranzactii bune.

Suna interesant, dar cati oameni poseda suma de calitati care i-au adus printului succesul? Nu numai energia supraomeneasca si disciplina de fier (acestea se mai gasesc), dar mai ales inteligenta deosebita si statutul social. Poate ca daca ar fi muncit mai putin, pur si simplu ar fi facut mai putine afaceri. Insa ar fi putut face deal-uri de calitatea respectiva daca nu era print si nu avea acces fara probleme la un prim ministru dintr-o anumita tara sau la un CEO? Este alb sau negru, faci deal-ul sau nu, fara jumatati de masura. Si nici fara acea cantitate de munca nu sunt totusi sigura ca ar fi reusit sa ajunga prea departe: multe dintre tranzactii le-a facut pentru avea un istoric bogat in spate; si multe oportunitati din tari diverse erau sesizate tocmai pentru ca el umblase si observase anterior numeroase situatii asemanatoare. Rationamentele sau intuitiile de o calitate superioara nu pot aparea decat daca exista materie prima serioasa la baza.

Ce face in acest timp un “value investor” axat pe bursa? In general, sta la biroul lui ore in sir si analizeaza rapoarte financiare si alte informatii despre firme. Suna mai plictisitor decat ce face printul, dar totusi mai aprope de calitatile oamenilor obisnuiti (desi in aceasta lume de hiperactivi s-au imputitat cei capabili sa stea lipiti de un scaun cateva ore!). Se mai gasesc oameni cu o gandire analitica buna care poate ca nu obtin rentabilitati ca ale marilor investitori, dar au niste castiguri onorabile – in acest caz nu exista doar variatele alb/ negru, ci si valori intermediare. Cu Al-Waleed este la fel ca in cazul speculatorului George Soros, despre care am vorbit intr-un articol anterior: risti sa nu castigi nimic daca nu ai calitatile lui.

Din istoria printului Al-Waleed, probabil ca este mai utila povestea cu Citigroup si a celorlalte investitii in actiuni. Ar fi interesant de studiat ce aveau in comun firmele respective, in ce moment al existentei lor si la ce preturi le-a cumparat, ce castiguri a obtinut, eventual de cautat daca ne ofera chiar el idei despre strategia folosita. Activitatea cu deal-urile cu siguranta furnizeaza pilde de viata si ne largeste cunostintele de business, dar este un model prea dificil de urmat. Daca alergam prea mult dupa printul din poveste riscam ca la un moment dat sa nu mai mai fie disponibil nici valetul lui.