Ghid de Investitii

Arhiva lunara: September 2015

SEP 26
2015

Filozofia cercului de competenta

Warren Buffett a afirmat cu diverse ocazii ca unul dintre ingredientele reusitei ca investitor este sa investesti numai in cadrul cercului tau de competenta. Mai mult, atat el cat si inteleptul sau partener Charlie Munger spun cu diverse formulari ca nu conteaza cat de mare este acest cerc, ci sa ii cunosti limitele. Mohnish Pabrai, un guru al investitiilor si discipol al lui Buffett, adauga ca este mai important sa ai un cerc restrans si foarte adanc decat invers. Se pare ca acest cerc de competenta este un concept intersant, care merita dezvoltat si privit dintr-o perspectiva mai larga.

Sa vedem cum se dezvolta aceste competente ale oamenilor. La inceput avem un set de aptitudini innascute, printre care diversele “talente”, mai mult sau mai putin evidente in copilarie. In afara celor cativa deosebit de inzestati intr-o directie, care incep singuri sa cante cand sunt mici, sa jongleze cu numerele, sa scrie poezii etc, majoritatea oamenilor nu se remarca prin ceva deosebit in copilarie – in afara celor inteligenti la care aceasta dotare se vede destul de devreme (insa nici la ei nu se vede de obicei inclinatia spre un domeniu).

Intervine scoala care incearca sa-i modeleze pe toti copiii in aceeasi directie, cu anumite specializari in etapele superioare. Dupa cum se stie, tendinta este spre cunostinte cat mai diversificate, adica toata lumea sa invete din toate domeniile. Si nimeni nu ar trebui sa se planga de sistemul romanesc, unde daca nu iti place o materie sau nu o consideri importanta inveti mai superficial si iei nota 6 – 7. Sistemul francez, de exemplu, este clar mai dur: la liceele bune trebuie sa inveti mult la toate materiile pentru ca altfel nu iei nota de trecere, iar la facultatile de top cantitatea de informatie este atat de mare incat tinerii respectivi sunt deja cu nervii uzati cand incep primul job.

Si chiar in sistemele precum cel romanesc, unde poti sa te specializezi mai usor, copiii care sunt capabili sa invete la toate materiile au un mare dezavantaj, acela ca vor fi tentati si ii vor impinge si cei din jur sa ia note mari pe toata linia. As zice ca este norocos cel care, de exemplu, este stralucit la matematica, dar nu leaga doua vorbe la literature si nu retine nimic la istorie (sau orice alta combinatie), pentru ca la el va fi mult mai naturala specializarea. Stiu ca exista pareri despre cat de importanta este cultura generala pentru dezvoltarea individului, dar ma refer aici la aspectul strict profesional, nu la dezvoltarea spirituala, integrarea socialala sau alte sfere. Iar profesional este util ca fiecare om sa fie foarte bun intr-un domeniu (si daca apoi este loc si de cultura generala e foarte bine). Daca directia de specializare cere o abordare interdisciplinara, atunci face sens ca persoana respectiva sa se instruiasca in mai multe domenii (de exemplu, cred ca un avocat are nevoie de o pregatire mai dezvoltata pe orizontala decat un profesor de matematica) – cu conditia ca acestea sa fie selectate in mod pragmatic.

Malcom Gladwell este un cunoscut journalist si scriitor de carti complexe cu subiecte socio – economice. In cartea sa “Exceptionalii” mentioneaza regula celor 10.000 de ore: studiile au relevat ca toti oamenii de mare succes au la baza un antrenament intensiv in domeniul ales, realizat la o varsta foarte tanara si insumand minim 10.000 de ore. Este ideal ca acesta pregatire sa se realizeze in jurul varstei adolescentei, cand creierul are cea mai mare capacitate de absorbtie, si sa fie focalizata pe un singur domeniu. Deci exact atunci cand scoala indoapa copiii cu tone de informatie din toate domeniile, cei care vor deveni exceptionali sunt aceia care “fenteaza” sistemul, sunt un pic rebeli si isi vad de drumul si pasiunile lor – dar fac ceva util, nu bat mingea pe strada (decat daca o bat pentru a deveni mari fotbalisti).

Unii ajung sa se specializeze mai tarziu in acea activitate care le valorifica cel mai bine calitatile – nu este foarte grav, se poate reusi foarte bine in viata si cu un start mai slab. Important este ca fiecare sa descopere la ce poate fi cel mai bun (nu neaparat cel mai bun fata de ceilalti oameni, aceasta este mai greu, ci care este cea mai competitiva dintre calitatile sale). Insa conditia pentru a junge in acel punct este ca persoana respectiva sa devina din ce in ce mai putin “poluata” de mediul exterior – sa reziste la acele influente care il indeamna spre directii nepotrivite. Cine vrea sa fie puternic si autentic va trebui sa se obisnuiasca cu dezaprobarea, printre altele. Iar cine este intelept, nu numai ca dobandeste o specializare buna intr-o directie, dar este in acelasi timp constinent de numeroasele domenii in care aptitudinile lui sunt slabe si atunci se obisnuiste sa nu-si spuna parerea despre orice, sa delege, sa nu il deranjeze competentele altora, sa nu incerce sa fie bun la toate.

Sa revenim la domeniul investitiilor. Presupunand ca in urma introspectiei, instruirii si pasiunii ai ales sa fii investitor, trebuie avut in vedere ca exista zeci de mii de firme listate la bursele din intreaga lume. Acestea sunt impartite in categorii, dintre care cele mai importante sunt zona geografica, domeniul de activitate si dimensiunea. Bunul simt spune ca nu se pot analiza toate firmele, pentru ca sunt prea multe si pentru ca nimeni intelege toate categoriile, asa ca trebuie facuta o selectie. Dimensiunea firmelor alese  depinde in primul rand de strategia de investitii. In ceea ce priveste zona geografica, se zice ca este ideal sa investesti in tara unde traiesti, pentru ca acolo intelegi mai bine economia, stilul de business, poti avea acces la firma respectiva etc. Probabil ca esta adevarat, dar se poate investi cu succes si in firme straine – majoritatea informatiilor relevante se afla pe internet; in plus, daca esti interesat de multinationale, acestea au sedii si isi vand serviciile/ produsele in multe tari, inclusiv in Romania. Nimic nu te opreste (ai nevoie doar de o mica “relatie”), de exemplu, sa mergi la un seminar de prezentare asociat cu masa de pranz al unei firme de produse farmaceutice care te intereseaza. In legatura cu domeniul de investitie se fac multe greseli, pentru ca exista o tendinta puternica de a ne imprastia in multe directii, de dragul diversificarii, sau tendinta de a ne avanta spre domeniile “trendy” ale momentului.

De fapt alegerea domeniilor ar trebui ghiata doar de intelegerea profunda a acestora de catre investitor. Se poate porni de la specializarea, meseria de baza a persoanei respective: majoritatea au inceput viata profesionala in alt domeniu, nu direct cu investitiile; sau nu fac doar investitii nici in prezent. Cine este inginer petrochimist ar putea investi cu succes in firme producatoare de petrol si mai putin in biotehnologie. Un investitor se poate rezuma la un singur domeniu si poate avea rezultate foarte bune, daca in directia respectiva are o intelegere profunda, este documentat si are experienta practica,. Singura problema va fi o volatilitate mai mare a portofoliului, pentru ca majoritatea firmelor dintr-o anumita industrie se misca in acelasi sens.

Se poate dobandi competenta in mai multe domenii – dar este clar ca nu foarte multe. Aceasta se realizeaza in timp, prin acumularea de informatii detaliate despre industria care ne intereseaza. Cine este interesat de industria petrolului, de exemplu, ar trebui sa citeasca despre raspandirea geografica a resursei respective, cine sunt tarile producatoare, ce tipuri de petrol exista, care sunt tehnologiile de extractie, cum oscileaza pretul si la ce nivel se afla acesta in prezent, care este in momentul de fata raportul cerere – oferta si multe alte informatii. Extinderea spre noi domenii de investitile este numita de Mohnish Pabrai “largirea cercului de competenta”. Fiecare persoana ar trebui sa se cunoasca suficient de bine incat sa isi dea seama ce domenii este capabil sa inteleaga si sa le evite pe celelalte.

Peter Lynch, un al mare investitor – fost manager al fondului de investitii Fidelity Magellan – a avut la un moment dat in portofoliul pe care il gestiona in jur de 1400 de firme. La prima vedere pare ca ideea de cerc de competenta nu se aplica in cazul lui. Ceea ce este fals – in cartile lui, care sunt foarte utile si bine scrise, subliniaza cat de important este sa investesti in domeniile pe care le intelegi, incepand cu domeniul in care lucrezi sau ai lucrat si continuand cu cele care iti sunt accesibile, pe care le poti aprofunda. El a reusit sa gaseasca atat de multe firme in cele cateva domenii pe care le cunostea pentru ca investea si in firme mici, si astfel avea o baza de selectie mult mai mare.

Am mentionat anterior atractia spre domeniile “trendy”. Foarte multa lume este atrasa de tehnologia informatiei, desi este un domeniu riscant chiar si pentru specialistii care il practica (pentru ca este in continua schimbare, cu o concurenta enorma si axat pe tendinte care nu au de multe ori legatura cu nevoile de baza ale oamenilor). Warren Buffett a dat dovada de o putere personala deosebita in perioada 1999 – 2000 cand a refuzat clar sa investeasca in tehnologie (pentru ca nu este domeniul lui de competenta) si toata lumea facea haz de el; evindent ca respectivii au fost mai putin amuzati dupa ce s-a spart bula internet. Ramane de vazut cat de buna a fost ideea lui Buffett de a cumpara un pachet enorm de actiuni IBM – el a motivat spunand ca aceasta nu este de fapt firma de tehnologie, ci de servicii (cam discutabila aceasta afirmatie).

Charlie Munger este cel care l-a invatat pe Buffett sa se concentreze pe firme mai putine, mai bine analizate si alese in primul rand dupa criteriul calitate si in al doilea rand dupa cel al pretului. L-a invatat de fapt sa se concentreze pe ceea ce poate intelege si sa depuna mult efort ca sa inteleaga bine. As spune ca probabil Munger este cel care a lansat ideea cercului de competenta. El spune ca este crucial pentru un investitor sa stea in cadrul cercului sau de competenta, intrucat asa este avantajat fata de multi altii, inclusiv unii mai inteligenti decat el. In schimb, daca se aventureaza pe teritorii necunoscute, sansele de esec cresc semnificativ. El mai spune ca atunci cand competenta cuiva nu are ”granite” clare, nu este competenta reala. In caz ca cineva are ezitari daca o firma este sau nu in cadrul competentelor sale, atunci cu siguranta nu este.

Ideea cercului de competenta este de o simplitate extrema, aproape jenanta: cand nu stii ce faci este mai riscant decat atunci cand stii ce faci. Si totusi multa lume nu o aplica. Poate pentru ca cere prea multa maturitate, focus si umilinta.

 

 

 

SEP 15
2015

Idei pentru o piata irationala

Baronul Rothschild – nobil englez si membru al unei faimoase familii de bancheri – a facut avere facand achizitii in timpul panicii ce a urmat bataliei de la Waterloo impotriva lui Napoleon. Vorbele lui au ramas celebre: “Buy when there’s blood in the streets, even if the blood is your own.

 

Pe 24 august 2015 bursele din intreaga lume au suferit un “stock market crash” care ne aminteste de vremurile bune ale crizei din 2009. Da, au fost vremuri bune atunci – puteai cumpara orice vroiai la preturi incredibil de mici.

Asadar, in ziua sus amintita, care a devenit o alta “black Monday” din istoria bursiera, indicele actiunilor din China a dat tonul scazand peste 8%; apoi indicii din europeni au inchis in jur de 5% pe minus dupa ce in timpul zilei au avut scaderi de 7 – 8%; in final, indicii din SUA au inchis sesiunea de tranzactionare aproape de minus 4%, dupa ce au coborat pana la minus 6%. Enorm! Pentru multa lume au fost halucinante mai ales scaderile abrupte din timpul zilei, care s-au petrecut intr-un interval foarte scurt – sub o ora. Cine a urmarit diverse actiuni individuale listate la bursa americana, poate si la celelalte, a observant scaderi de 15 – 20% chiar si la actiuni ale unor firme foarte mari, cu valori de piata de peste 100 miliarde de dolari. La cumparatorii de actiuni tendinta a fost sa mai astepte, ca sa prinda un pret si mai bun; iar cei care ar fi vrut sa vanda au trait o mica drama. Insa spre dezamagirea primei categorii si linistirea celei de-a doua, actiunile s-au rezumat pana la sfarsitul zilei la scaderi aflate cat de cat in limitele normalului.

Zilele urmatoare, dupa inca o scadere puternica in China, au inceput revenirile, apoi s-a intrat intr-o perioada cu volatilitate ridicata.  Sunt sanse mari sa mai asistam la evenimente interesante si de acum incolo, asa ca orice investitor ar trebui sa isi ascuta armele si mai ales isi aminteasca ideile de baza ale investitiilor.

Exista numerosi economisti care incearca sa prezica mersul pietei actiunilor si dintre acestia sunt tot mai multi sustinatori ai ideii ca actiunile vor scadea in urmatoarea perioada – motivul fiind ca sunt prea scumpe.  Asa este, dupa majoritatea indicatorilor, numeroase actiuni sunt semnificativ mai scumpe decat mediile istorice si, de asemenea, mai scumpe decat valoarea lor intrinseca, adica reala. Se stie ca la un moment dat preturile vor ajunge la valorile medii si intrinseci, asa cum spunea si Ben Graham – parintele analizei financiare: “In the short run, the market is a voting machine but in the long run, it is a weighing machine”. Insa nimeni nu stie cand preturile vor ajunge la valoarea intrinseca. Este riscant sa credeti in diversii prezicatori ai pietei, indiferent cat de faimosi sunt, pentru ca nimeni nu poate anticipa cu exactitate ce se va intampla cu preturile actiunilor. Sunt multe variabile implicate, dintre care un loc important il ocupa isteria investitorilor.

Va amintiti de Mr. Market al lui Ben Graham? Mr. Market este un personaj imaginar, introdus de Graham, care horataste zilnic preturile actiunilor. Insa el este instabil emotional, astfel incat atunci cand este euforic creste preturile, iar atunci cand este depresiv le scade – de multe ori fara nici un motiv obiectiv, este vorba doar de starea lui de moment. Printre calitatile unui bun investitor se regaseste si aceea ca el este stabil emotional si nu se lasa dominat de Mr. Market. In schimb, profita de el, adica de preturile oscilante pe care le impune, cumparand actiuni cand Mr. Market este depresiv si vanzand cand el devine euforic.

Uneori Mr. Market poarta un nume concret: speculatorii. Ei profita mult de volatilitatea pe termen scurt si chiar o amplifica. De exemplu, am urmarit in ultima perioada firme care aveau oscilatii de 10-15% pe parcursul unei zile (pe plus sau pe minus, nu conteaza), ca la sfarsitul zilei toata agitatia sa se stinga si modificarea de pret sa fie aproape zero. Aici este interventia day traderi-lor, cei care initiaza pozitii in piata si le si inchid pe parcursul aceleiasi zile. Ideea este sa nu va perturbe crestererea agresiva a unei actiuni pe care vreti sa o achizitionati si sa va repeziti sa o cumparati exact atunci. Mai bine lasati lucrurile sa se linisteasca si actionati in alta zi. Chiar si atunci cand modificarea de pret este determinate de o stire despre firma respectiva, sunt sanse mari ca in alta zi sa se inverseze tendinta.

Cu totii suntem de acord ca ar trebui sa cumparam cand preturile sunt mici si sa vindem atunci cand sunt mari, dar este mai greu sa punem in practica aceasta frumoasa teorie. Cand preturile incep sa scada, si cu atat mai mult atunci cand scad abrupt, apare frica ca vor scadea si mai mult si ca este gresit sa cumperi in acel moment. In schimb, atunci cand ele cresc mult apare lacomia si te gandesti ca ratezi o ocazie buna daca nu cumperi cat mai repede. La vanzare exista un rationament similar: vrem sa scapam de niste actiuni care incep se prabuseasca si parca le-am tine mai mult pe cele care cresc. Insa Warren Buffett a spus una dintre cele mai intelepte fraze din lumea investitiilor: “be fearful when others are greedy and be greedy only when others are fearful”.

Pentru a obtine o buna stapanire a emotiilor o metoda buna (chiar mai buna decat exercitiile yoga!) este sa iti faci temele, adica sa cunosti bine firmele pe care le detii si care sunt motivele pentru care le detii (sau pentru care vrei sa cumperi anumite firme). In felul acesta nu mai intri in panica atunci cand scade pretul actiunii – stii ca este o firma valoroasa  si nu te deranjeaza ca altii o vand. Ba chiar esti incantat ca poti sa mai cumperi la preturi mai mici. In 1974, cand preturile actiunilor erau extreme de scazute, Warren Buffett spunea intr-un interviu ca se simtea ca “an oversexed guy in a whorehouse” (se pare insa ca revista Forbes a schimbat apoi “whorehouse” cu “harem”).

Este important sa cunosti si valoarea firmei cumparate, astfel incat sa decizi la ce pret este suficient de atragatoare pentru a fi cumparata si cand a devenit prea scumpa si ar fi bine sa o vinzi (aceasta daca nu cumva ai incredere in potentialul ei si vrei sa o detii pe termen lung). Benjamin Graham – parintele analizei financiare – a introdus celebrul concept “margin of safety”, adica marja de siguranta. Mai concret, stabilesti valoarea unei firme – valoarea intrinseca – si apoi cumperi la un pret aflat semnificativ sub aceasta, de preferat cu minim 25%. In felul acesta te feresti de toate erorile pe care le puteai face la evaluare, din ignoranta sau lipsa de informatii, de eventualele probleme neasteptate pe care le-ar putea avea firma in viitor si de orice alte riscuri mai pot aparea. Majoritatea investitorilor mari sunt de acord cu teoria lui Graham si cu singuranta toti cei considerati “value investors”, pentru ca tocmai de aceea sunt numiti asa: stiu sa aprecieze valoarea reala a actiunilor si cumpara la preturi semnificativ mai mici decat aceasta.

Referitor la strategia pentru vanzarea actiunilor, parerile difera ceva mai mult: Graham zicea ca vinde dupa o crestere de 50% sau dupa 2 ani, Buffett vrea sa le detina “forever” (asa vrea, dar pe unele le detine mai putin), altii vand cand pretul ajunge 10% sub valoarea intrinseca etc. Se spune ca este mai important momentul cumpararii, ca atunci hotarasti soarta “afacerii”, tocmai de aceea graviteaza toti in jurul ideii lui Graham (care pare ca surprinde esenta), in timp ce la vanzare functioneaza mai multe strategii. Indiferent de strategia de cumparare sau vanzare, este important ca investitorul sa creada in ea si sa nu se indeparteze de ea in momentele de frica sau lacomie ale pietei.

Atunci cand vrem sa cumparam sau sa vindem ceva ne stabilim o limita de pret, maxim, respectiv minim. Dupa ce s-a efectuat tranzactia la pretul dorit sau in jurul lui, ar trebui sa evitam sa fim frustrati daca ulterior apare un pret mai bun, intr-un sens sau altul – insa necesita antrenament mult ca sa eviti frustrarea!. Intrucat Mr. Market este irational si imprevizibil, este clar ca nu poti sa “time the market”, adica sa prinzi cel mai bun pret al pietei (minim la cumparare sau maxim la vanzare) decat daca ai mare noroc. Ce se poate face este sa nu se tranzactioneze toata suma odata, ci sa se imparta in transe mai mici, ca sa ne dam sanse pentru preturi mai bune – de exemplu o investitie de 6000 USD poate fi impartita in 3 X 2000 USD. Tot nu vei prinde cel mai bun pret, dar te consolezi cu ideea ca ai aplicat o strategie eficienta si ca preturile la care faci tranzactiile sunt bune (mici, in cazul cumpararii si mari in cazul vanzarii) in raport cu valoarea intrinseca.

Cand lui Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffett de la Bershire Hathaway, i sa cerut sa gaseasca un singur cuvant pentru succesul lui, acesta a fost: Rational. De fapt, toate ideile de mai sus se rezuma la a fi rational in orice moment. Tot Charlie spune ca dobandirea unei abordari rationale cere antrenament intens, intrucat emotiile, mediul social si cultural ne indeamna la diverse distorsiuni de logica. Sunt o gramada de oameni capabili sa spuna propozitii logice, dar nu sa formuleze un rationament inchegat care sa duca la o idee, decizie, actiune buna. Evident ca se cere si un anumit nivel de inteligenta, dar apoi este vorba de a invata din greseli, de a construi niste modele de gandire corecta si de a ne antrena sa le aplicam tot timpul. Nu este ceva usor de obtinut, dar rezultatul suna bine: sa ramai calm si rece atunci cand in jur este agitatie, isterie … fum, foc, zgomot.