Ghid de Investitii

Arhiva lunara: June 2016

JUN 27
2016

Secretele lui Peter Lynch

“ In the long run, a portfolio of well chosen stocks and/or equity mutual funds will always outperform a portfolio of bonds or a money-market account. In the long run, a portfolio of poorly chosen stocks won’t outperform the money left under the mattress.” (Peter Lynch)

“The person that turns over the most rocks wins the game. And that’s always been my philosophy.” (Peter Lynch)

539408452

De cand am aflat de Peter Lynch, acum cativa ani, am revenit periodic la cartile lui si i-am tot analizat strategia, incercand sa aflu ce il defineste pe acest mare investitor, care a obtinut o rentabilitate anuala de 29.2% timp de 13 – 14 ani. Cu siguranta merita aflat cum a procedat!

Peter Lynch a fost managerul fondului Magellan in perioada 1977 – 1990 si sub conducerea sa acesta a devenit cel mai performant fond de investitii. Lynch este un value investor, insa unul foarte complex, care pare ca a preluat cele mai bune idei de la toti ceilalti si le-a reunit intr-o strategie unitara. Tocmai de aceea el este greu de diferentiat, deoarece  pare ca le face pe toate: se axeaza pe ceea ce intelege, dar este in acelasi timp diversificat; nu face speculatie, dar nici nu detine toate actiunile pe perioade foarte lungi; pare “indragostit” de anumite firme sau domenii de activitate, dar renunta cu usurinta la ele cand conditiile se schimba; este serios, dar si cu un umor sanatos. Ma voi stradui sa structurez putin informatiile acumulate.

Investitorii de pe piata de capital pot face analize la 3 niveluri:

  • – Macroeconomic
  • – Domeniul de activitate
  • – Firma individuala

In general, value investors analizeaza macroeconomia doar atat cat ii ajuta sa inteleaga cat de bine merge domeniul in care vor sa investeasca;  aspectele economice  generale au importanta mica pentru ei. Studiaza ceva mai bine domeniul de activitate – unii mai mult decat altii – si toti acorda importanta analizei in detaliu a firmelor individuale. Peter Lynch pornea de la firme care ii placeau (in urma unor drumuri la mall, discutii cu diversi analisti si alte surse) si apoi cerceta daca domeniul lor de activitate era unul “pe val”, stagnant sau aflat in depresie; sau pornea de la un domeniu despre care credea ca are potential bun si investea in diverse firme din cadrul lui – oricum, se pare ca el acorda ceva mai mare atentie domeniului decat alti colegi de breasla.  Mai ales in cazul celor ciclice, era atent in ce faza de evolutie se aflau in momentul respectiv. Cel mai mult ii placeau industriile cotate slab de piata, dar care aveau sanse sa “rebound” in viitorul apropiat sau mediu.

Atunci cand pornea de la firme individuale, preferatele lui erau cele mici, cu rezultate bune si potential mare de crestere. Avea grija intotdeauna sa analizeze si concurentii si i s-a intamplat uneori sa ii placa mai mult unul dintre ei. Atunci cand analiza incepea de la un domeniu care ii se parea interesant, cumpara deseori actiuni in mai multe firme. De exemplu, intr-un moment cand credea ca producatorii de masini vor avea o revenire puternica a cumparat toate firmele auto mari din SUA, mai putin pe General Motors, pe care o considera slaba. Aceasta nu este o strategie prea frecvent intalnita – de obicei se cumpara 1 – 2 firme, cele considerate de investitor ca fiind cele mai bune. In alt moment, era incantat de firmele de tip S&L (Savings & Loan), asa ca a cumparat in jur de 100 bucati!

Tinand cont si de ritmul lui ceva mai alert decat al altor value investors – facea tranzactii mai des decat altii – si de faptul ca fondul ajunsese foarte mare si trebuia sa gaseasca tot timpul idei noi, a ajuns la 1400 de firme la un moment dat. Inca de cand avea cateva sute, analistii si alti comentatori spuneau ca va obtine rentabilitati mult mai mici in viitor, pentru ca este prea greu sa fii performant cand ai atat de multi bani de gestionat si firme de analizat. La 900 de companii, i-au spus ca nu mai poate bate piata – reprezentata in principal de indexul S&P 500 – pentru ca fondul sau este el insusi un index. In acel moment el le-a explicat ca nu reprezinta piata pentru ca nu detine toate companiile din piata si, in plus, face o selectie care nu se suprapune peste S&P 500.

Acesta este un aspect asupra caruia merita insistat: asadar, Peter Lynch a creat un fond de investitii de dimensiunea unui index (chiar a unuia foarte mare). In acest punct, imi vin in minte ideile sustinatorilor teoriei pietei eficiente, care afirma ca nimeni nu poate invinge piata prin selectie de actuni, asa ca mai bine ar investi in indecsi (care reflecta piata). Aceasta strategie este partial aprobata si de mari guru ai pietei de capital, care recunosc atunci cand sunt pusi sub presiune ca majoritatea investitorilor mai bine ar investi in indecsi.

Sa intelegem ca Peter Lynch a facut selectie de actiuni si in acelasi timp a investit intr-un index, unul creat de el? Cam asa ar fi, si astfel a impacat cele 2 lumi care se afla in razboi de cateva zeci de ani. Insa faptul ca a format un index din actiuni selectate, si nu cele mai mari 500 companii sau alt criteriu formal, l-a dus la rentabilitati de doua ori mai mari decat piata.

Talentul sau in selectia actiunilor este incontestabil, insa chiar el da exemple de numeroase rateuri. Spune ca de obicei se respecta regula lui 5: din 5 actiuni selectate, 3 se vor comporta asa cum ne asteptam, una va fi un dezastru si una extraordinara (cel putin asa i se intampla lui). Insa statisticienii ne invata ca aceste reguli functioneaza pe numere mari. Daca esti un investitor cu 7 – 10 firme in portofoliu, se poate sa ai diverse surprize si o volatilitate mare; doar pe termen lung ai sanse sa se echilibreze lucrurile, dupa ce schimbi de mai multe ori firmele din portofoliu.

Se spune ca firmele mici, per ansamblu, aduc rentabilitati mai mari decat cele mature, insa sunt si mai riscante. Ca sa nu te trezesti ca ai cumparat exact unele care dau faliment sau se dezumfla lamentabil dupa cateva moment glorioase, este util sa le cumperi in numar mai mare. De asemenea, sunt atat riscante cat si potential rentabile domeniile aflate in depresie (cum este la ora actuala cel al resurselor naturale), unde, la fel, iti vin in ajutor numerele mari.

Peter Lynch nu a investit sume egale in toate firmele: au existat unele in care a crezut foarte mult si a plasat mult mai multi bani in ele, insa limita impusa de lege era 5% ca pondere din portofoliu. Avand apetit pentru firme mici, care au o capitalizare bursiera redusa, dar fiind nevoit sa respecte aceasta regula, Lynch a fost nevoit sa cumpere un numar mare de firme (limita respectiva era atinsa foarte repede). Voita sau de nevoie, aceasta strategie l-a impins spre diversificare.

Insa nu a renuntat niciodata la criteriile lui de selectie, chiar daca era mai tolerant decat altii. Foarte important era sa cumpere firme solide financiar si la un pret foarte mic in raport cu valoarea, dar nu cauta doar firme perfecte si pe care sa le detina “forever”. Diferenta intre cele in care credea mult si cele despre care nu era sigur se facea prin ponderea in portofoliu. Ceea ce este interesant este ca el cumpara si atunci cand nu era complet convins, spre deosebire de altii care nu investesc decat atunci cand le place mult o firma. Insa doar la cele pe care le considera niste achizitii valoroase continua cumparaturile, treptat. Unii ar putea sa il acuze de superficialitate, dar poate fi considerata prudenta: daca iti place foarte mult o firma, aceasta inseamna ca este cu adevarat foarte buna? In acest univers incert al investitiilor, oare cine poate pretinde ca le gaseste pe cele mai bune? Poate ca ea este buna acum, dar se intampla la un moment dat niste evenimente neprevazute care schimba situatia. Si atunci este util sa ai o “saltea” de siguranta formata dintr-un numar mare de firme detinute in ponderi mici. Iar acele “staruri” care iti plac mult sa aiba ponderi mai mari, dar maxim 5%.

Peter Lynch lucra singur in prima perioada la conducerea fondului Magellan, insa ulterior a beneficiat de ajutorul mai multor analisti. Un investitor individual nu este ajuntat de nimeni in mod normal, astfel incat nu poate gestiona un portofoliu de peste 1000 de firme. Insa poate ajunge in timp la cateva zeci, 100 sau mai mult, depinzand de eficienta lui si daca se implica in aceasta activitate part-time, full-time sau 12-14 ore/ zi. Nu exista reteta unica si tocmai de aceea nu indic o strategie clara. Invit sa il studieze pe Peter Lynch pe cei care nu considera ca este o idee buna sa te focalizezi doar pe cateva firme si care cred in diversificare. Dar nu trebuie investit intr-o firma inainte de a te documenta despre ea.

Nu uitati ca exista si varianta indecsilor. Atata timp cat nu aveti o strategie clara sau nu aveti timp pentru analiza, ei reprezinta solutia ideala, doar sa fie cumparati atunci cand piata este mai scazuta. Mai exista varianta sa cumperi periodic un index, de sume egale, fara sa analizezi piata – metoda numita “dollar cost averaging”,  Sau chiar pentru investitorul pregatit si activ, o parte din portofoliu plasata in index, astfel incat sa beneficieze de revenirea  intregii piete cu toate domeniile ei, nu este o idee rea. Index-ul S&P 500 a fost aproximativ stagnant in 2015, insa daca excludem un pachet de 10 – 15 firme care au crescut, majoritatea celorlalte au scazut – deci daca le ratai pe cele cateva castigatoare aveai sanse mari sa fii pe pierdere in anul respectiv. Se pare ca diversificarea nu este chiar daunatoare, nici pentru portofel, nici pentru un somn linistit.

 

 

JUN 17
2016

Actioneaza decisiv

Oricine a facut tranzactii cu actiuni stie ca domeniul investitiilor presupune lucrul cu cifrele, insa lipseste acea precizie matematica a stiintelor 100% exacte. Trebuie tot timpul sa echilibrezi diverse aspecte, insa nu ai nicio masura exacta: sa fii prudent, dar nu foarte mult; sa cauti calitate, dar fara sa fii perfectionist; sa ai rabdare, da fara sa taraganezi prea mult etc.

Acum cateva luni am facut cautari prin sute sau chiar mii de firme listate la bursa din SUA si am gasit o firma interesanta. Si pretul era bun in raport cu valoarea , insa mi-am dorit unul mai scazut cu cel putin 10%. Am asteptat vreo 3-4 luni, timp in care firma a cam stagnat la pretul considerat de mine prost, pana la un moment dat cand a declarat rezultatele pe trimestrul anterior si pretul a crescut cam 25% in 3 zile.   Aprecierea la bursa a avut o baza obiectiva, mai exact o crestere mare a vanzarilor si profitului.  Regretul este puternic, intrucat firma era singura castigatoare in urma cautarilor din perioada respectiva, dupa multa munca si o selectie dura.

In alta situatie, am cumparat actiuni ale unei companii pe care o consideram de mare valoare si la un pret foarte bun. Piata nu a fost de acord cu mine, asa ca in urmatoarele luni pretul a scazut cam 20%. Am mai cumparat niste actiuni ale firmei respective si acum urmaresc pretul, astfel incat sa mai cumpar daca scade si mai mult. Recunosc ca regret faptul de a ma fi grabit, insa mie mi se parea bun si pretul initial – este clar ca cineva greseste puternic, piata sau eu, insa deocamdata fiecare este ferm pe pozitia lui.

Oare in care dintre situatii am procedat corect? Primul raspuns care imi vine in minte este ideea mult vehiculata in lumea business ca mai bine ratezi cateva afaceri bune dacat sa faci una proasta. Cred ca este o idee foarte inteleapta si este primul aspect care ar trebui avut in vedere: in cazul investitiilor in actiuni, sa analizezi riguros firma respectiva pentru a te asigura ca achizitionezi calitate buna la un pret semnificativ sub valoarea reala. In privinta calitatii, value investors au pareri diferite, de la cei care cauta firme exceptionale pana la cei care accepta unele doar suficient de solide financiar incat sa nu intre in faliment. Insa toti cauta un pret mult sub valoare.

Asadar, trebuie sa rezisti oricarei tendinte de a te precipita, de a te indragosti de firme, de a urma orbeste ideile vreunui guru al investitiilor, astfel incat sa te asiguri ca faci o tranzactie buna. Tot in business se mai zice si ca banii se fac mai ales la cumparare, nu la vanzare.  Daca ai cumparat prost, este destul de greu sa repari greseala, pe cand o achizitie buna isi va arata valoarea la un moment dat. Deci in primul rand trebuie sa faci o afacere buna – insa am mai mentionat anterior aceasta idee, acum as prefera sa ma axez pe alt aspect.

Timpul alocat analizei difera, de asemenea, de la un investitor la altul: Peter Lynch petrecea cateva ore (eventual dupa ce a facut  1 – 2 drumuri ca sa vada niste cladiri sau sa vorbeasca cu reprezentantii firmei), in timp ce Mohnish Pabrai se informeaza despre unele firme si cateva saptamani. Strategiile sunt diferite si toate pot functiona, insa este important ca dupa ce ai terminat analiza, urmand toti pasii si toate criteriile pe care ti le-ai stabilit, sa fii capabil de actiune.

In realitate lucrurile sunt mai complicate decat in teorie, aceasta deoarece multi oameni analitici sunt mai putin inclinati spre actiune. Ei sunt mai prudenti, tocmai de aceea analizeaza mult firmele inainte de a investi in ele. Investitorii buni nu sunt exagerat de optimisti, intrucat ei nu uita ca este foarte important sa se asigure ca nu vor pierde bani (inainte de a castiga unii noi). George Soros afirma ca se simte mereu ca un animal haituit. Insa George Soros a fost capabil sa ia decizii de o anvergura enorma. Dupa ce ai hotarat ca iti place o anumita investitie, ar trebui sa lasi la o parte ezitarile si sa actionezi.

In unele cazuri, nu avem de la inceput doza ideala de “actiune”. Si mai ales daca te-ai “fript” dupa niste tranzactii ai tendinta sa devii si mai prudent. Insa toate aceste mici neajunsuri se pot repara – nu exista scuze de tipul “nu pot, pentru ca asa sunt eu”, cel putin nu in cultura americana, care are atatea legaturi cu piata de capital. In acest sens, este util sa ai un sistem de investitii in care sa crezi si pe care sa il respecti. Iar in cadrul sistmului de investitii ar trebui sa apara etapa analizei cu toate detaliile ei, decizia in urma analizei si actiunea (daca decizia este pozitiva). Este util ca toate etapele sa fie respectate aproape mecanic, indiferent de ezitari si alte trairi care apar. Chiar daca ne este greu sa ne anihilam emotiile, le putem ignora.

Diversi ganditori si practicanti ai investitiilor au lansat ideea unor sisteme aproape complet automatizate, care sa analizeze si sa actioneze in locul oamenilor. De obicei este vorba despre un software foarte complex, in mod evident gandit de specialisti cu multe cunostinte si experienta pe piata de capital. Insa ei nu mai au nicio interventie ulterioara (sau foarte mica), toata munca fiind realizata de programul respectiv. Unii manageri de fonduri pretind ca au obtinut rezultate foarte bune in acest fel. Insa eu nu sunt de acord o cu o astfel de strategie de tip robotizare, pentru ca acest domeniu nu este o stiinta exacta. Ceea ce sustin este respectarea riguroasa, aproape mecanica, a propriilor principii si etape de lucru. Investitorii esueaza de multe ori pentru ca emotiile le domina mintea, nu pentru ca nu sunt suficient de inteligenti.

Analiza unei firme ar trebui sa duca la stabilirea valorii acesteia si corespunzator, un pret al actiunii sale care este corect, adica ii reflecta valoarea. Acestea cifre sunt aproximative, dovada ca si investitori care lucreaza in aceeasi echipa (cum ar fi Warren Buffett si Charlie Munger) ajung la valori diferite. Insa asa cum stim din teoria value investing, firma/ actiunea ar trebui cumparata la un pret semnificativ sub valoarea intrinseca, de obicei cu cel putin 20% mai mic. Dar aceasta nu inseamna ca nu ne-ar placea cu 25% sau 30% mai mic. Si atunci cum procedam, cat de lacomi sa fim, ce pret sa targetam?

In nici un caz nu ar trebui sa incercam sa “time the market”, adica sa vanam pretul cel mai bun, pentru ca ne vom umple de frustrari. Nu vom fi in preajma lui decat foarte rar si absolut din intampare. Mai degraba ar fi util sa cumparam in mai multe etape, respectand limita de pret maxim pe care ne-am impus-o, Daca, de exemplu, am stabilit ca vrem sa investim 3000 USD intr-o firma care ne place, am putea sa impartim suma in transe de cate 1000 USD si cumparam treptat, pe masura ce pretul oscileaza. Putem avea si surpriza neplacuta sa cumparam ieftin la inceput si apoi sa vedem cum creste, dar mergem inainte dupa strategia stabilita – aceea de a cumpara in mai multe transe, de fiecare data sub pretul limita.

Este foarte utila aceasta metoda pentru ca preturile pot merge mult in jos, mai ales pe o piata in scadere, mult mai jos decat ne putem imagina – poate ca noua de place o firma si o consideram un chilipir, dar piata o arunca ca pe un gunoi. Uitati-va la criza financiara din 2008 – 2009 sau la criza actuala a materiilor prime si veti vedea scaderi de multe zeci de procente pentru numeroase firme.

Aceasta metoda poate atenua si ezitarile despre care am vorbit la inceput: decat sa fii blocat in asteptarea unui pret mai bun, poti cumpara o prima transa la pretul pe care il ofera piata si actionezi din nou cand el, eventual, mai scade. Puteti observa ca aceasi suma – in exemplul de mai sus 1000 USD – va cumpara mai multe actiuni daca pretul acestora scade, ceea ce este foarte interesant.

In cazul in care ati plasat toata suma (pe care ati vrea sa o alocati unei firme) la prima achizitie de actiuni ale acesteia, va exista tentatia sa mai cumparati atunci cand pretul scade – daca sunteti un adevarat value investor stiti ca trebuie sa deveniti mai lacom atunci cand apare o ieftinire; si poate ca mai cumparati inca o data cand scade si mai mult. Si va treziti la un moment dat ca aveti o pondere prea mare din portofoliu intr-o anumita firma; si, ca sa fie problema completa, pretul ei ar putea ramane scazut mult timp, astfel incat sa nu puteti vinde in castig si sa va reechilibrati portofoliul. Deci este destul de util sa nu plasati toti banii dintr-odata.

Raspunsul la intrebarea lansata la inceput: este mai buna a doua varianta, atata timp cat nu au fost plasati toti banii in prima transa de cumparaturi (in situatia prezentata mai sus, din fericire, nu i-am cheltuit pe toti). In primul caz am taraganat fara sens, pentru ca firma era suficient de ieftina. Asadar, petreceti cat timp va dicteaza strategia voastra ca sa analizati o firma, insa odata luata decizia de investitie actionati fara sa va mai intrebati, sa ezitati si sa va uitati in urma. Cred ca din cand in cand Soros se transforma din animal haituit in mare pradator.