Ghid de Investitii

Arhiva lunara: June 2017

JUN 07
2017

Atentie la brokeri (II)

In articolul anterior, in care am scris despre brokerii din piata de capital, am mentionat ca aspectul securitatii detinerilor este in mod clar cel mai important de luat in considerare atunci cand alegeti un broker. Iar aceasta problema nu poate fi complet clarificata fara a intelege cum se realizeaza custodia detinerilor, adica cum sunt tinute spre pastrare acestea, si de asemenea cine are diverse drepturi legate de gestiunea acestora. Este o chestiune complexa, brokerii sunt evazivi in privinta ei, astfel incat majoritatea investitorilor nu stiu cum sunt tinute si manipulate activele lor.

Am incercat sa culeg cat mai multe informatii din diverse surse si concluzia este ca in aproape toate cazurile cu investitori de retail care detin actiuni SUA aceste sunt tinute “in street name”. Vom vedea in curand ce inseamna acesta.

Teoretic si istoric, actiunile pot fi tinute in 4 moduri:

1) Sub forma de certificate, in forma materiala (hartie) – stilul traditional; investitorul este cel care apare ca detinator in registrul actionarilor;

2) Inregistrare electronica directa – forma dematerializata, dar tot investitorul apare ca detinator;

3) Cont de tipul “designated nominee” – in registrul actionarilor apare un reprezentant, mai exact firma desemnata de broker ca si custode (“nominee”), iar contul este realizat in numele unui singur client;

4) “Pooled nominee account” sau “omnibus account” – tot cu reprezentant doar ca intr-un singur cont sunt comasate detinerile mai multor clienti.

Forma traditionala, reprezentata de certificate, este pe cale de disparitie. Inregistrarea electronica directa este in mod clar rezervata actionarilor mari, institutionali. In legatura cu “designated nominee”, am gasit o sursa care sustine ca si un investitor de retail isi poate face un astfel de cont, ca exista anumite banci unde iti poti tine activele in custudie intr-un cont dedicat. Insa in general se mentioneaza ca aceasta metoda este rezervata tot institutiilor si, oricum, nu cred ca un investitor din Romania poate avea acces la un astfel de cont in SUA.

Asa ca pentru noi ceilalti ramane varianta “pooled nominee account” sau “omnibus account”. Mai exact, se formeaza un cont comun si toate tranzactiile sunt efectuate ca si cum ar fi un singur client, doar ca brokerul tine inregistrarile exacte cu fiecare ce detine, distribuie dividendele cui trebuie etc. In conditiile actuale, in care lumea tranzactioneaza foarte mult, aceasta metoda a ajutat la cresterea vitezei operatiunilor si la scaderea costurilor de tranzactionare.

Din pacate, doar brokerul stie cui ii apartin cu adevarat actiunile si pentru oricine din exterior el este “legal owner”-ul acestora. Iar clientul, adevaratul detinator, se numeste “beneficial owner” (doar ca este un detinator foarte discret, ceea ce pe unii investitori ii avantajeaza, dar pentru majoritatea exista un mic disconfort).

Conform legii insa, brokerul nu este si custodele detinerilor, adica cel care le tine in pastrare. De custodie se ocupa o alta institutie financiara – banca sau special dedicata acestui tip de activitate – sau  o subsidiara a firmei care ofera serviciile de brokeraj, insa complet separata de cea care face activitati de tranzactionare. Activele clientilor sunt separate de alte active ale firmei custode – ceea ce se numeste segregare a activelor si, implicit, rezulta conturi segregate ale clientilor – , astfel incat in caz de faliment creditorii nu au dreptul sa beneficieze de acestea. La fel sunt tinute activele si in alt tip de institutie care actioneaza ca si custode.  In plus, organismele de reglementare fac controale periodice ca sa verifice ca detinerile clientilor sunt in siguranta. Suna bine si majoritatea brokerilor prezinta aceasta modalitate de organizare pentru a-si linisti clientii.

Ceea ce nu spun brokerii este ca la custode ajung doar informatiile referitoare la contul sau conturile comune, fara detalierea per client individual. De asemenea, nu spun ca ei si numai ei au dreptul sa faca toate tranzactiile, cu actiuni si alte instrumente financiare, in numele clientilor, si numai ei stiu ce instructiuni au primit cu adevarat de la clienti. Aceasta doarece clientul, atunci cand a semnat contractul cu brokerul, a acceptat ca acesta sa actioneze in numele lui. Consecinta este ca un broker necinstit ar putea la un moment dat sa vanda active ale clientilor fara instructiuni de la acestia si sa retraga bani din contul comun  – institutiile de reglementare nu verfica incontinuu. Chiar s-au intamplat astfel de situatii, uneori nu cu scopul sa fuga complet cu banii, ci pentru ca firma respectiva avea niste probleme temporare si a “imprumutat” pentru o perioada niste bani de la client; insa nu i-a mai putut da inapoi. Alteori, chiar au fost furati banii si, eventual, persoanele implicate au plecat in tari unde nu functioneaza extradarea.

Mai exista si un risc legat de custode. El ar trebui sa pazeasca detinerile clientilor asa cum o banca pazeste depunerile clientilor sai. Insa daca o banca intra in faliment, depunerile clientilor sunt in pericol;  daca intra in faliment o institutie care are in custodie diverse active, se pare ca acestea sunt protejate. Ceea ce inseamna ca numai frauda poate pune in pericol aceste active.

Am mentionat ca in registrul actionarilor nu apare numele clientului, ci al custodelui. Iar brokerul este cel care realizeza toate operatiunile, inclusiv preia de la firma emitenta toate dividendele si informarile, pe care ulterior le transmite clientilor. Interesant este ca si in rarele situatii in care actiunile sunt tinute in numele investitorului, tot brokerul realizeaza toate operatiunile de tranzactionare, deci tot exista un risc ca detinerile sa dispara. Numai ca, in cazul in care exista anumite suspiciuni, clientul poate semna un contract cu un alt broker si sa isi acceseze mai repede actiunile.

Pentru asigurarea protectiei investitorilor in cazul insolventei sau actiunilor frauduloase ale brokerilor, in multe tari s-au infiintat scheme de compensare a investitorilor, asemanatoare dar de obicei separate de cele ale detinatorilor de depozite in banci. Insa aceste scheme se aplica doar brokerilor care opereaza in mod perfect legat si care au efectuat contributiile necesare (functioneaza ca un sistem de asigurari). In SUA, entitatea care are functia de aparator al investitorilor se numeste Securities Investor Protection Corporation (SIPC) si aceasta face despagubiri de pana la 500,000 USD pentru fiecare client al unui  broker, din care maxim 250,000 USD numerar. Aceste despagubiri se aplica si clientilor straini, non-rezidenti ai brokerului respectiv. Trebuie retinut ca in cazul schemelor de compensare  este importanta tara unde este bazat brokerul si nu firma care emite actiunile. Daca, de exemplu, cumparati actiuni americane prin brokerul danez Saxo Bank, exista un fond de garantara  din Danemarca care va va despagubi, insa doar pana la limita de 20.000 USD pentru detinerile de instrumente financiare si maxim 100,000 USD pentru depozitele in numerar (deci mai bun un broker american!).

Se pare ca investitorii depind mult de brokerii lor, pentru ca pur si simplu asa functioneaza sistemul. Nu trebuie sa va fie teama sa investiti, pentru ca atunci ar trebui sa va fie teama si sa depuneti bani la banca. Dar sper ca am furnizat suficiente argumente in sprijinul ideii ca este important sa lucrati cu brokeri mari, internationali. Si intrucat orice broker prezinta anumite riscuri, este util sa lucrati cu cel putin 2 brokeri din momentul in care detinerile devin mai consistente. Fiti informati, fiti prudenti!