Ghid de Investitii

Arhiva lunara: October 2017

OCT 18
2017

Via negativa

“Charlie and I have not learned how to solve difficult business problems. What we have learned is to avoid them.” – Warren Buffett

 

Exista o istorie interesanta din timpul celui de-al doilea razboi mondial despre eforturile fortelor aliate de a creste rezistenta avioanelor militare. O echipa a inceput sa analizeze avioanele care reuseau sa se intoarca in urma unor confruntari aeriene pentru a vedea care erau punctele unde acestea fusesera lovite de inamic. Urma ca aparatele de zbor sa fie blindate in acele arii sensibile, aflate de obicei in zona aripilor. La un moment dat, a fost implicat in echipa un mare matematician care a venit cu ideea ca era mult mai util sa se gandeasca, sa-si imagineze de fapt, unde fusesera lovite avioanele care nu se mai intorceau, pentru ca acelea erau punctele cu adevarat vulnerabile.

Charlie Munger, celebrul partener al lui Warren Buffett, il citeaza deseori pe un alt matematician, Carl Iacobi: “Invert, always invert” si adauga “Turn a situation or problem upside down. Look at it backward. What happens if all our plans go wrong? Where don’t we want to go, and how do you get there? ”. Iacobi considera ca exceptand pe cei care care sunt mai inteligenti decat Einstein lumea ar putea rezolva multe probleme daca ar inversa rationamentele. Dar chiar si Einstein a folosit “inversion”: atunci cand toti ceilalti incercau sa revizuiasca legile lui Maxwell, ale electromagneticii, incercand in acelasi timp sa ramana consistenti cu legile lui Newton, ale miscarii, el a descoperit relativitatea speciala abordand invers, adica revizuind legile lui Newton pentru a se adapta la cele ale lui Maxwell.

In matematica folosim deseori metoda reducerii la absurd, prin care incercam sa demonstram o afirmatie pornind de la negatia acesteia – si sperand ca vom demonstra ca negatia nu este adevarata, deci este adevarata afirmatia. De ce procedam asa? Pentru ca este mai simplu decat sa demostram direct afirmatia. La fel ca in matematica, in numeroase alte domeni si situatii este mai usor sa rezolvam problemele rationand invers, adica pornind de la negatie.

Ceea ce ne impiedica de multe ori sa abordam realitatea in acest mod este tendinta noastra naturala, care este in directia pozitiva; mintea noastra nu este construita sa produca rationamente pornind de la negatii. Insa ar fi bine sa o invatam, pentru ca este o modalitate mult mai usoara, uneori chiar singura, pentru rezolvarea multor probleme. Sa vedem cateva exemple.

Ganditi-va la exemplul cu avioanele: tendinda naturala este de a analiza doar ceea ce se vede, adica avioanele care se intorc, cand de fapt informatia corecta se afla la cele care au fost doborate. Exista o tendinta mai generala numita “survivorship bias”, aceea de a fi inclusi in analize numai supravietuitorii, castigatorii. Ne uitam doar la antreprenorii de succes si mare succes, ignorand numarul mult mai mare de perdanti, multi dintre ei oameni de foarte buna calitate, care au investit bani, energie, au avut idei frumoase si totusi nu au reusit. Studierea esecurilor si a celor care le-au suferit poate furniza multe informatii, pentru ca a stii ce nu trebuie sa faci are de obicei mai mare greutate decat a stii ce trebuie sa faci.

La absolvirea facultatii, tinerii medici rostesc juramantul lui Hippocrate prin care se angajeaza sa nu faca rau. Asadar, inaintea multiplelor interventii si tratamente aplicate in incercarea de a face bine trebuie sa se asigure ca nu vor face rau. Intr-o lume care abunda de medicamente dar bolile nu sunt neaparat bine tratate se vorbeste tot mai mult despre iatrogenie, adica acea problema medicala provocata de medic in urma tratamentelor prescrise. Cu siguranta ca s-ar rezolva o multitudine de probleme medicale doar daca s-ar putea elimina cativa factori nocivi. De exemplu, oamenii ar putea fi semnificativ mai sanatosi doar daca ar putea fi convinsi sa nu fumeze si sa nu se ingrase.

Charlie Munger este un adevarat filozof moral si deseori in discursurile sale a abordat problema fericirii si implinirii umane. Pentru a avea o viata buna el ne sfatuieste sa evitam ceea ce provoaca nefericire, de exemplu invidia, lenea, resentimentul, neseriozitatea, datoriile, alegerea unui partener nepotrivit. Si deseori el aminteste urmatoarea zicala: “I wish I knew where I was going to die, and then I’d never go there.”

In momenetele cand dorim sa devenim mai performanti, ne intrebam deseori cum sa facem lucrurile mai bine, mai eficient. Insa ar trebui sa incepem prin a elimina sau a restrange acele activitati care ne consuma mult timp si energie, fara a ne oferi in schimb satisfactii. In acest fel dobandim timp pretios pe care il vom umple cu activitatile productive. Multi oameni devin sufocati incercand sa faca tot mai multe lucruri, grabiti permanent, stresati, cu atentia disipata in toate directiile, fara sa se gandeasca sa mai si elimine ceva din programul lor. Ne comportam de parca la scoala am invatat doar adunarea, nu si scaderea.

Aceasta abordare a folosirii negatiei este mai putin naturala si pentru ca este mai abstracta si necesita imaginatie – uneori trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce s-ar putea intampla rau (si, evident, sa incercam sa il evitam), deci ceva care nu este prezent, ceva ipotetic. Atata timp cat lucrurile merg bine, ne este greu sa ne gandim ca ele pot lua o intorsatura negativa. Intr-o perioada de expansiune economica, lumea este optimista si increzatoare si ignora sa se gandeasca la ceea ce s-ar intampla (de fapt ceea ce o sa se intample) daca ar veni (de fapt cand o sa vina) criza economica (care vine mereu dupa o perioada de expansiune). Va dati seama cat de puternice sunt aceste tendinte daca ne impiedica sa vedem problemele chiar si atunci cand ele sunt greu de evitat; ce sa mai spunem despre situatiile in care exista o probabilitate mai mica a unor intamplari negative (dar care trebuie luata in considerare pentru ca pot avea consecinte grave)! Aceasta tendinta se manifesta si in felul in care lumea afacerilor recompenseaza succesul: corporatiile vor oferi bonusuri consistente unui CEO care a avut castiguri in perioada de expansiune, chiar daca si-a asumat riscuri, si va neglija masurile prudente ale unui CEO care a ferit firma de un dezastru in timpul crizei; ba chiar va penaliza lipsa de actiune a celui din urma.

In cartea sa “Antifragile”, Nassim Taleb pune accent pe studierea riscurilor, a posibilitatii de “downside”, a situatiilor de criza. Sistemele (inclusiv oamenii) fragile sunt cele vulnerabile in fata situatiilor critice, cele robuste sunt indiferente, adica nu sunt afectate, iar cele antifragile beneficiaza in momentele de criza, haos, socuri etc. Nu ar trebui sa ne intereseze ce se intampla in momentele de calm, normalitate, in care istoria se repeta si asteptarile sunt optimiste, ci sa acordam atentie situatiilor cand apar sau pot aparea perturbari, posibilitatea de pierdere, scenariul cel mai rau. Concentrarea pe aceste elemente care initial sunt negative ne poate ajuta sa construim sisteme robuste, ba chiar antifragile in fata acestor situatii, transformandu-le in imprejurari pozitive.

Investitorul inteligent este antifragil si asteapta astfel de momente critice, adica acelea in care este panica in jur, piata se prabuseste, este “blood in the street”; el devine lacom atunci cand ceilalti sunt tematori. Si in acest mod am atins o componenta importanta a investitiilor axate pe valoare si anume capacitatea de a inota impotriva curentului, adica de a fi contrarian investor – alta abordare pe baza de negatie.

Warren Buffett si Charlie Munger au construit un imperiu si au devenit extrem de bogati. O lume intreaga incearca sa descopere ce strategii complexe au aplicat ei ca sa ajunga acolo, insa Buffett spune ceva simplu: ceea ce au facut ei a fost “to be consistently not stupid, instead of trying to be very intelligent”. Este important si aspectul consecventei, pentru ca este de ajuns sa faci cateva greseli mari ca sa iti anulezi toate castigurile. Oricat de simpla si logica pare aceasta idee la nivel teoretic, ea nu este aplicata de majoritatea investitorior; ei se concentreaza pe castiguri, vor sa para cat mai inteligenti si mai activi.

Tot Buffett spune ca prima regula in investitii este “don’t lose money”, iar a doua regula este sa fii atent la prima. In aceeasi gama este si conceptul considerat piatra filozofala a investitiilor axate pe valoare si care a fost dezvoltat de Ben Graham – “margin of safety” (marja de siguranta). L-am amintit deseori, dar repetandu-l avem sanse mai mari sa il si aplicam. Ideea este ca atunci cand cumperi actiuni la un pret semnificativ mai mic decat valoarea intrinseca a acestora te protejezi de eventualele pierderi. Intr-o lume dominata de incertiudine nu putem calcula precis valoarea intrinseca, dar marja de siguranta acopera erorile. Daca vom avea grija sa ne protejam de pierderi, castigurile vor veni de la sine.

Studierea greselilor, personale si ale altora, are mare valoare in drumul spre obtinearea performantei si a unor rezultate bune, a unei gandiri corecte in general. Se stie ca Einstein considera autocritica ca fiind importanta, iar prin aceasta intelegea sa testeze si sa eventual sa distruga unele dintre cele mai iubite idei ale sale. Si Charles Darwin era foarte sever cu ideile sale si incerca sa le demonteze printr-un proces obiectiv. Marii investitori, de asemenea, atunci cand sunt placut impresionati de o firma incearca sa pastreze raceala ratiunii in analiza lor si sa se intrebe: Care sunt motivele pentru care nu as investi in aceasta firma? In foarte multe situatii este util sa ne oferim argumente contra; sa ne intrebam de ce nu ar fi bine sa facem ceva, ce ar trebui sa se intample ca lucrurile sa mearga prost, ce greseli am facut, cum putem sa evitam problemele etc.

In articolul precedent am prezentat conceptul de modele mentale al lui Charlie Munger. Aceasta abordare a realitatii pornind de la negatie constituie unul dintre cele mai puternice modele mentale (sau suita de modele) pe care il poate utiliza cineva ca sa fie performant, fericit si tot ce vrea. Are o aplicabilitate foarte generala, dar in domeniul investitiilor este parca si mai util acest concept. Dintre toate denumirile folosite, “via negativa” mi s-a parut cea mai cuprinzatoare si concisa. Aceasta expresie in latina a fost utilizata la un moment dat in teologia crestina si explica o modalitate de a-l descrie pe Dumnezeu focalizata pe ceea ce nu este El; a descrie ceea ce este Dumnezeu parea o sarcina imposibil de realizat. Chiar daca sunt mai simple decat misiunea vechilor teologi, multe situatii de viata sunt suficient de complexe incat sa necesite o abordare de tip “via negativa”.

 

 

OCT 18
2017

Modele mentale

“If your professors won’t give you an appropriate multi-disciplinary approach, if each wants to overuse his models and underuse the important models in other disciplines, you can correct that folly yourself” – Charlie Munger

“As I look back on it now, it’s obvious that studying history and philosophy was much better preparation for the stock market than, say, studying statistics”  – Peter Lynch

“Some people think in words, some use numbers, and still others work with visual images.  I do all of these, but I also think using models” – Ed Thorp

 

Multi investitori mari sunt de accord ca cel mai inteligent dintre ei este Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffett de la Berkshire Hathaway. Chiar si Buffett spune ca Munger este mai inteligent decat el. Dar exista un aspect care ma pune pe ganduri: Munger este un tip arogant si nu a acceptat pe nimeni ca sef, in afara de Buffett. Cand l-a intalnit pe Buffett s-a lipit de el si sta in umbra acestuia de peste 50 de ani. IQ-ul este greu de masurat in general si cu atat mai mult la un nivel atat de sus, insa aspectul unde nimeni nu are dubii este ca Munger este cel mai intelept dintre toti. In plus, a fost suficient de generos cu sfaturile lui incat toata lumea sa se poata inspira de la el.

Munger povesteste ca la o petrecere sofisticata a fost intrebat de o doamna care vroia sa se faca placuta care este cheia reusitei lui. Doamna era atragatoare si mieroasa, dar el nu s-a lasat intimidat in vreun fel, iar raspunsul lui explica de ce: faptul ca a fost rational l-a ajutat cel mai mult in viata. Dar prin a fi rational el intelege mai mult decat stim noi si anume este vorba despre o constructie mentala complexa pe care el a realizat-o de-a lungul vietii.

Munger spune ca el si Buffett au fost toata viata “learning machines”, iar aceasta nu inseamna doar acumularea de cunostinte, ci si perfectionarea modului de a gandi. In diverse discursuri si carti el ne dezvaluie ca si-a construit o retea de modele mentale – “Latticework of Mental Models” – in care a inglobat intelepciunea lumii.  Acestea sunt mai mult decat niste sabloane (sablon suna din start limitativ) sunt niste idei foarte generale si solide, care pot fi aplicate in diverse situatii in care trebuie sa faci o evaluare si, eventual, sa iei o decizie. Este foarte greu sa faci rationamente corecte daca trebuie de fiecare data sa incepi de la zero. Nimeni nu are suficient timp si suficienta putere de procesare. De aceea este bine sa ai niste scurtaturi, insa unele de buna calitate.

Oamenii folosesc oricum niste scurtaturi in gandire, care sunt invatate din mediul lor cultural si ii ajuta sa navigheze mai repede prin viata; insa de multe ori navigheaza destul de prost, fara busola potrivita. De exemplu, avem tendinta sa caracterizam oamenii de o anumita nationalitate dupa ce vedem cativa dintre ei, insa statistica ne invata ca avem nevoie de un numar mai mare de indivizi pentru a face o evaluare corecta. Multe dintre schemele noastre de gandire formate in mod automat nu sunt prea utile. Probabil ca avem o senzatie de naturalete cand le folosim, pentru ca suntem obisnuiti cu ele, insa ar fi mai bine sa invatam ca roboteii un mod corect de gandire si sa avem putina perseverenta pana ce si acesta devine natural.

Majoritatea oamenilor detin cateva modele corecte, cel putin in anumite contexte, de obicei provenite din domeniul in care lucreaza si pe care tind sa le foloseasca in toate situatiile. Insa acestea nu sunt de ajuns pentru lumea complexa in care traim si ceea ce fac ei este sa forteze realitatea sa se incadreze in acele cateva modele, ca intr-un pat al lui Procust. Asa cum spune Munger: “To a man with only a hammer, everything looks like a nail”. Tindem sa folosim uneltele pe care le avem la indemana, cele cu care suntem obisnuiti.

In viata de zi cu zi, observam deseori confruntarea dintre doua tabere de specialisti: psihologii si alti specialisti din stiintele sociale, pe de-o parte, si matematicienii, fizicienii/ inginerii, pe de alta parte. Primii zic despre ceilalti ca sunt rigizi, deterministi, lipsiti de nuante si manipulabili, iar a doua categorie o considera pe prima lipsta de logica, rigoare si structura. De fapt, toti au dreptate pentru ca limitarea la un domeniu, indiferent care ar fi el, ne ingusteaza aria posibilitatilor. In schimb, oamenii care dobandesc cunostinte din domenii diferite si incep sa faca conexiuni intre ele realizeaza un salt enorm. Se stie ca persoanele care trec dintr-un domeniu in altul aduc de multe ori noi perspective, noi abordari, care sunt mai putin accesibile celor care raman mereu fixati in aceeasi specializare.

Ideea de a face conexiuni este importanta: sunt multi oameni eruditi, care fac impresie buna in mediile intelectuale, insa mintea lor da impresia de un amalgam nestructurat de informatii, care nu au utilitate prea mare. Ele trebuie structurate intr-o retea complexa, deci sa aiba legaturi intre ele (sa avem  categorii, ierarhii etc). Insa pentru constructia modelelor mentale nu este nevoie sa acumulam cunostinte detaliate din diverse domenii, ci acele cunostinte fundamentale, care exista in cursurile de baza si care sunt neschimbate de multi ani. Ele trebuie sa fie suficient de generale incat sa poata fi aplicate in multe situatii, inclusiv in alte domenii decat cele din care provin. Cele mai multe si mai interesante astfel de idei au fost culese din psihologie si sociologie, matematica si teoria sistemelor, fizica, economie, biologie. Trebuie abordate si intelese foarte bine, in profunzime aceste idei, teorii de baza si anume acelea despre care simtim ca prezinta suficienta relevanta si generalitate.

Sa vedem niste niste exemple. Sa consideram conceptul de relativitate, care in mod clar vine din fizica. Acesta poate fi aplicat in orice context in care un observator nu poate intelege un sistem din care el insusi face parte. Relativitatea poate fi aplicata cu succes sistemelor sociale, in care poate fi dificil sa faci aprecieri obiective atata timp cat te afli in interiorul lor – este o idee simpla, pe care multi o cunoastem deja insa o aplicam mai rar decat credem. Este important sa patrundem cu adevarat aceste concepte si sa exersam aplicarea lor pentru a fi siguri ca renuntam la vechile obieceiuri.

Daca ramanem in sfera lui Einstein, el considera dobanda capitalizata (compound interest) cea mai mare descoperire matematica din toate timpurile. Dupa cum stim, capitalizarea inseamna adaugarea dobanzii la suma initiala, apoi se calculeaza dobanda generata de noua suma, dobanda se adauga la suma respectiva si tot asa la infinit. Ar fi bine ca acest fenomen miraculous sa fie inteles macar in sensul lui direct, economic, dar acest lucru este mai greu de realizat pentru ca el este un efect exponential, nu liniar, ceea ce este mai putin intuitiv, cere o mai mare putere de abstractizare. Dar ar fi si mai util ca acest concept de capitalizare sa fie inteles intr-un sens mai general pentru ca el poate fi aplicat cu succes si in alte situatii, de exemplu la cresterea unei firme, care la un moment dat poate avea o evolutie exponentiala datorita suprapunerii si acumularii mai multor influente pozitive. Capitalizarea functioneaza si cand ne gandim la un efect de crestere exponentiala a cunostintelor, competentei, experientei si chiar averii unei persoane.

Sunt destul de multe concepte cu grad mai mare de abstractizare care pot deveni modele mentale puternice. Insa fiind abstracte ele nu sunt intelese si utlizate in mod natural. Chiar si specialistii din stiintele exacte de unde provin de obicei aceste idei sunt obisnuiti sa le foloseasca doar in activitatea lor uzuala; au nevoie de deschidere si antrenament pentru a incepe se le foloseasca in alte arii. Dar ideile generale din zona stiintifica ne pot oferi niste unelte foarte puternice, care fac saltul la un nivel superior de gandire.

Alt exemplu este efectul de levier (leverage), care vine din fizica, chiar de pe vremea lui Arhimede. Dupa cum stim, un levier permite ca prin aplicarea unei forte mici sa se obtina un efect mult mai mare. Ideea a fost preluata de lumea financiara si acum cateva zeci de ani a izbucnit o euforie a achizitiilor bazate pe un capital propriu mic la care se adauga un imprumut foarte mare si ca urmare efectul de levier multiplica semnificativ eventualele castiguri sau eventualele pierderi. Dar el poate fi observat si in alte situatii in care se aplica un efort, o suma sau orice variabila de intrare in cantitate mica iar rezultatul este mult mai amplu. Doar sa nu uitam ca este o sabie cu doua taisuri. Faptul ca putem recunoaste situatii de tip levier pozitiv sau negativ sau chiar sa cream unele pozitive ne poate aduce beneficii substantiale in viata.

Gasim pe internet suficient de multe exemple de modele mentale, unele furnizate chiar de Munger. Important este ca ele sa fie extrase din mai multe domenii; asa cum am precizat, sa fie idei fundamentale, neafectate de trecerea timpului; de asemenea, sa fie suficient de multe, astfel incat sa nu ajungeti in situatia omului cu ciocanul. Munger spune ca 80 – 90 de modele bine alese reusesc sa acopere majoritatea situatiilor in care trebuie sa luam decizii. Cred ca fiecare ar trebui sa isi formeze propriul set de modele, eventual insistand pe slabiciunile pe care le observa atunci cand incepe sa se informeze pe aceasta tema (pana atunci nu prea esti constient care sunt acestea). Vei observa ca ideile care vin din domenii cu care nu prea te-ai intersectat iti ofera o foarte placuta revelatie.

Modelele devin folositoare in momentul in care am inteles conceptele respective si incepem sa lucram cu ele in diversele situatii de viata. Daca in momentul cand avem de rezolvat o problema ne apar in minte 2-3 modele care concureaza pentru rezolvarea ei, atunci suntem pe drumul cel bun. Situatiile in care cineva nu are dileme, ci doar certitudini semnaleaza mai mult lipsa ratiunii decat prezenta ei.

Charlie Munger este cel mai mare ganditor din lumea investitiilor, dar si unul dintre cei mai mari in general, cel putin dintre contemporani. Este omul care si-a petrecut viata invatand cum sa gandeasca mai bine. Suntem privilegiati ca lumea globalizata in care traim ne permite sa avem acces facil la ideile lui, asa ca ar fi bine sa profitam. In momentul cand incepem sa ne folosim mintea mult mai bine, observam o diferenta enorma fata de oamenii din jur si ni se deschide in fata o lume noua plina de posibilitati. Incepem sa devenim si putin mai elitisti, dar macar atunci chiar meritam.

PS. Lui Warren Buffett nu ii place sa joace rolul omului destept. Prefera sa fie popular, iubit de oameni, asa ca si-a creat imaginea de american cu gusturi simple, simpatic, care se prosteste si este acomodant cu toata lumea. Dar nu ar trebui sa ne lasam indusi in eroare.

OCT 02
2017

Atingerea maiestriei

“Reteta geniului” este un titlu cam pretentios, dar asa se numeste o carte foarte interesanta scrisa de Robert Greene. Nu este vorba despre geniu in sensul clasic, acel geniu innascut, ci despre cum poate  fi atinsa maiestria intr-un domeniu oarecare de catre orice persoana…

Sau aproape orice persoana. Este nevoie sa ai o dorinta puternica ca sa poti ajunge la maiestrie, dorinta de a face lucruri importante in viata, ceea ce nu este valabil pentru toata lumea. Multi oameni isi doresc o viata corecta, plina de mici bucurii, impliniri personale, o situatie materiala satisfacatoare – ceea ce este ok atata timp cat se simt impliniti. Aici este punctul de unde trebuie pornit: ce ne face sa ne simtim impliniti?

Sunt rare situatiile in care apar copii minune, foarte talentati intr-un domeniu de la varsta de 3 – 4 ani, cu un talent care se manifesta spontan si este vizibil pentru toata lumea din jur. Majoritatea oamenilor au niste talente mai “slabe” si care pot sta ascunse multa vreme. Un motiv ar fi faptul ca si societatea, si parintii ii incadreaza pe copii in directiile pe care ei le considera potrivite. Iar societatea actuala are, in ciuda aparentelor, un grad mare de conformism si o tendinta puternica de directionare a copiilor. In acest fel, oamenii pot ajunge la varsta adulta facand activitati profesionale care nu ii fac fericiti; si care nici nu le valorifica potentialul. Cand realizeaza acest lucru ar trebui sa porneasca in cautarea vocatiei.

Descoperirea vocatiei este primul pas in a te valorifica si a avea realizari deosebite. Este util sa faci incercari in diverse domenii care te intereseaza; sa iti indrepti atentia spre activitati care te pasioneaza cu adevarat; spre activitati care iti placeau in mod spontan in copilarie, inainte de a fi supus constrangerilor. Acesta este si momentul in care incepi sa demolezi si barierele sociale, adica sa lupti cu presiunea celor din jur care te directioneaza incotro vor ei si in principal catre caile conformiste. Nu este vorba sa fii un rebel de dragul rebeliunii, ci un om care in mod realist vrea sa isi urmeze inclinatiile sale profunde.

Incepi sa inaintezi prin incercari si erori, insistand puternic pe activitatile care iti trezesc interesul cel mai mult, eventual in domenii de nisa. Sa zicem ca te intereseaza mult un subdomeniu al biochimiei care se ocupa de anumiti virusi, asa ca incepi sa studiezi si sa practici (eventual printr-un job) exact acele lucruri. Apoi activitatea se poate muta in mod natural catre ceva conex, sa zicem studierea anumitor bacterii. Si tot asa pana cand descoperi activitatea care ti se potriveste cel mai bine. La fel se procedeaza indiferent daca pasiunile tale se indreapta catre arta, sport, investitii sau altceva. Cartea lui Greene contine personaje din multe domenii.

Toata aceasta munca de descoperire si auto-descoperire inseamna si trecerea catre etapa de formare sau de ucenicie, cum o numeste Greene. Aceasta din urma este o perioada grea, pentru ca sunt ani multi de munca cu rezultate neclare. Poate fi vorba de 10 ani de munca asidua; 10.000 de ore ca sa ajunci foarte bun, 20.000 ca sa ajungi la maiestrie (se pare ca au mai crescut exigentele, alti scriitori se limitau la 10.000 de ore). In plus, munca ar trebui sa fie foarte concentrata, sa intri in interiorul lucrurilor si fenomenelor pe care le studiezi pentru a avea maxim de intelegere; este un fel de empatie extinsa.Foarte interesanta aceasta idee ca pentru a intelege oamenii si lucrurile trebuie sa iesi din limitele tale si sa intri in universul lor. In general vorbind, pentru a reusi trebuie sa uiti de tine – opusul atitudinii egocentrice.

Mai este nevoie sa spun cat de mult si focusat au muncit cei considerati geniali, precum Darwin, Mozart, Leonardo da Vinci ?  Se pare ca Darwin nici nu avea un IQ foarte mare; nu avea o putere de abstractizare deosebita, in schimb a facut numeroase experimente foarte bine organizate pe parcursul multor ani, si-a notat toate rezultatele,  iar apoi au inceput sa se inchege concuziile si chiar ideile revolutionare. Mozart a muncit incontinuu de la 3 ani pana cand a murit, cu o intensitate care pur si simplu l-a devorat (este un caz extrem, dar ne spune ceva povestea lui).  Leonardo da Vinci studia luni intregi un mic detaliu, sa zicem o aripa de pasare, si facea zeci, sute de schite doar ca sa il poata reprezenta apoi intr-o pictura in maniera desavarsita, care parea plina de naturalete.

Sarguinta, rabdarea, perseverenta si increderea sunt mai importante decat capacitatile intelectuale de varf. Rezultatele apar dupa mult timp, asa ca trebuie sa poti realiza o munca care la inceput pare fara sens, simti deseori ca esti depasit de situatie, obosesti, presiunea sociala este mare, esecurile nu se mai termina si maiestria nu mai vine. Nu poti sa te mentii doar cu ajutorul vointei, te va ajuta si pasiunea pentru domeniul ales, faptul ca vei lucra cu bucurie.

Este bine sa faci exact acele activitati grele pe care le eviti in mod normal, pentru ca numai asa iti lucrezi punctele slabe; si sa tot cresti dificultatea ca acei sportivi care isi adauga periodic cate o greutate pe gantera – cand muschii corpului si ai mintii executa sarcinile cu relaxare este momentul sa le cresti nivelul de dificultate. De asemenea, sa iti dezvolti capacitate de a-ti critica propriile idei si actiuni si de a face schimbari atunci cand este nevoie.

O buna gestionare a relatiilor sociale este de mare folos. La inceput, este utila debarasarea de toate piedicile sociale care te opresc sa faci ce te pasioneaza. Apoi dobandirea unei maturitati in relatiile cu oamenii, care inseamna in primul rand renuntarea la atitudinea copilareasca – egocentrica si dobandirea empatiei, a intelegerii lucrurilor din perspectiva celorlalti; de asemenea, si dobandirea puterii de a nu mai fi perturbat de ceilalti. Va fi nevoie si sa cauti oamenii de success din domeniul tau de interes si, mai ales, sa iti gasesti un mentor – acesta te va ajuta sa arzi multe etape. Relatiile mature cu oamenii inseamna si un echilibru interior care te ajuta sa te concentrezi pe munca ta.

Faza de ucenicie da roade daca iti folosesti toate capacitatile – vei vedea ca pe masura ce progresezi apar resurse noi, pe care nu le cunosteai (te surprinzi pe tine). Chiar si gandirea poate deveni mai complexa daca vei incepe sa gandesti cu ajutorul imaginilor, diagramelor si modelelor, nu doar cu rationamentele obisnuite.

Dupa ce ai invatat teorie, ai exersat, ai experimentat, ti-ai urmat mentorul o perioada indelungata,  treci treptat in faza creativ – activa. Incepi sa folosesti intuitia – acea intuitie superioara, despre care se tot vorbeste. Se pare ca ca aceasta nu este doar un proces rational care se desfasoara mai repede, ci o capacitate diferita. Probabil ca ea se naste dupa ce s-au format bine capacitatea de rationare, gandirea vizuala, modelele mentale, si  alte “unelte” utile, dar ea este altceva decat toate acestea.

La un moment dat simti ca lucrurile incep sa se lege, procesele simple sa se automatizeze si sa ai progrese vizibile, o usurinta, o fluiditate a executiei (cel mai simplu este sa te gandesti la un sportiv sau cantaret, dar se aplica in toate domeniile). La inceput ai invatat, ai studiat, ai exersat si experimentat “pe bucati”, dar acum incepi sa ai un semntiment al intregului.  Executia se apropie de maiestrie, ideile sunt surprinzatoare si chiar originale si rezultatele muncii sunt sub forma unor ansambluri complexe, nu doar actiuni simple. Acum este momentul sa indraznesti si sa mergi inainte pe acest drum (pentru ca incepe partea frumoasa).

Sa trecem si la investitii – mereu ajungem si acolo. In acest caz nu urmarim sa ajungem la creativitate in sensul clasic, ci doar la maiestria care sa ne asigure rezultate bune (iar in acest domeniu rezultatele pot fi cuantificate foarte exact). Procesul este in mod clar lung si dificil, pentru ca trebuie acumulata o cantitate enorma de cunostinte, dar si sa ne antrenam mintea astfel incat ea sa devina o masinarie de varf. In final, ajungem la un sistem de investitii care contine procedee de analiza a firmei, alcatuirea portofoliului, modele de decizie etc si toate componentele merg ca “unse” si se armonizeaza intre ele. Chiar daca se inspira de la altii, sistemul va avea o nota personala – aici este partea creativa cu care ne putem lauda.

Cartea lui Robert Greene te inspira, te energizeaza, dar este si suficient de practica; are si multe exemple foarte interesante, poate si putin inhibitoare, pentru ca sunt descrisi oameni cu adevarat deosebiti. Nu este nevoie sa ajungi chiar atat de sus, dar a fi cat mai aproape de cea mai buna versiune a ta nu este niciodata o idee rea.

OCT 02
2017

Jucatorii

Care sunt viciile cele mai grele? Cred ca noi romanii suntem o natie de puritani pentru ca si cafeaua este considerata un viciu de multa lume. Dar as zice sa ramanem rezonabili si sa consideram fumatul ca fiind viciul cel mai slab si apoi plasam alcoolul, drogurile, jocurile de noroc si, evident, cele legate de viata sexuala, dar nu neaparat in aceasta ordine. Este greu de stabilit o ierarhie, pentru ca toate sunt patimi grele, iar dependenta de ele este greu de depasit.

Nu voi aborda ultima categorie, asa cum va asteptati, ci ma gandeam la jucatorii care castiga si pierd averi intr-o noapte, aflati intr-un delir imens, cu o cantitate de adrenalina care greu poate fi egalata de ceva. Agonie si extaz in forma pura! Suna ca din romane, dar viata este surprinzatoare.

Cand sunt intrebata daca “joc” la bursa ma fac ca un arici, dar apoi ma gandesc ca oamenii au dreptate, pentru ca astfel de exemple le sunt prezentate. Banuiesc ca nu ati vazut prea multe filme cu investitori pe termen lung, care se imbogatesc lent trudind izolati intr-un birou. In schimb, probabil ca ati vazut “Wall Street”, “Boiler Room” (Ben Affleck joaca extraordinar), “The Wolf of Wall Street”, “Margin Call”. Sa zicem ca in “Margin Call” actiunea si personajele sunt mai potolite, dar sa nu uitam ca ei facusera o gramada de imprudente, isi asumasera riscuri enorme si ca urmare au distrus banca.  In celelalte filme este multa actiune si apare genul acela de traderi agresivi si imorali si doar cate un personaj derutat care pare ca nu se incadreaza in sistem. Si, greu, de crezut, dar “The Wolf…” – cel mai “condimentat” cu scene grotesti – este inspirat dupa o poveste reala.

Da, am crezut ca filmele sunt pline de exagerari, ca oamenii din aceasta bransa ar trebui sa fie mai calculati, mai seriosi si mai morali. Dar am inceput sa ma informez. A fost dificil sa cunosc oameni care lucreaza in acest domeniu pentru ca in Romania piata de capital este nereprezentativa (imi pare rau pentru investitori si pentru angajatii din institutiile noastre financiare, ei sunt bine intentionati, dar la noi piata de capital aproape ca nu exista, iar activitatile aferente nu se compara cu ceea ce se intampla in firmele de profil din tarile dezvoltate). Asa ca am citit diverse carti din domeniu si mi s-au parut foarte interesante cele scrise de fostii angajai pe Wall Street, deveniti ulteriori scritori de succes, Michael Lewis (“Liar’s poker”) si Frank Partnoy (“Fiasco”), care se saturasera de mediul in care au lucrat si au simtit nevoia sa scrie despre ce au vazut si au trait acolo. Si o idee de baza este ca angajatii din marile banci de investitii chiar concureaza cu cei mai inversunati jucatori din cazinouri.

Pentru departamentele de trading si vanzari, bancile angajeaza oameni inteligenti, agresivi, ambitiosi, cu o mentalitate de jucatori. De fapt, multi dintre ei chaiar sunt jucatori, adica merg in cazinouri sau joaca pe internet, inclusiv pariuri sportive si toata gama. Ca sa fie treaba completa si foarte masculina, mai organizeaza si partide de vanatoare (cred ca le-ar prinde bine ursii nostri, cu care autoritatile nu mai stiu ce sa faca pentru ca sunt prea multi) – de multe ori acestea sunt sunt organizate de angajator, care cheltuie sume uriase ca sa isi tina oamenii agresivi, plini de adrenalina. John Gutfreund, fostul CEO al Salomon Brothers, care in 1985 a fost proclamat “The King of Wall Street”, vroia ca oamenii lui sa vina la lucru in fiecare dimineata “ready to bite the ass off a bear” (inca o varianta de lucru cu ursii nostri).

Dar de ce bancile angajeaza astfel de oameni si ii stimuleaza asa? De ce nu vor unii analitici si seriosi? Pentru ca astfel de oameni pot castiga bani multi pentru banci; implicit si pentru ei, prin bonusuri, dar nu neaparat pentru clienti. Iti trebuie destul de mult tupeu si putere de convingere, evident si inteligenta, ca sa ii ametesti pe clienti cu niste produse derivate complexe, sa le iei comisioane foarte mari, sa le spui ca vor face bani, dar sa le dai sa semneze niste contracte unde este precizat intr-un mod alambicat si cu litere mici ca riscurile sunt doar ale lor, ale clientilor. Acesta este un tip mai ciudat de gambling, pentru ca banca nu risca, ci isi ia un comision clar, iar in joc sunt doar banii clientului; ea are doar “upside”, nu si “downside”.

Mai exista si cazuri de gambling cu banii bancilor, cu sau fara autorizatie din partea institutiei. Unele banci au fost ingenuncheate sau chiar distruse de niste traderi cu apetit enorm pentru risk, care au lucrat neautorizat. Avem cazul lui Nick Leeson care in 1995 a produs o pierdere de 800 milioane de lire sterline pentru banca engleza Barings si a falimentat-o; dar si al lui Jerome Kerviel de la Societe Generale care in 2008 a produs o pierdere de 5 miliarde de euro. Este greu de spus ce se intampla cu acesti oameni incat produc asemenea dezastre; probabil ca se cred invincibili, intra intr-un fel de transa sustinuta de incredere si lacomie, iar cand apar pierderile pluseaza din ce in ce mai tare in speranta de redresa situatia. O idee buna ar fi sa nu fie angati din start astfel de oameni petru ca sistemele de control ale bancilor nu reusesc intotdeauna sa ii depisteze.

Sa trecem la faimosul John Meriwether. Cand era copil a invatat sa joace blackjack de la bunica lui si, de asemenea, plasa pariuri sportive la cursele de cai. Era si bun la matematica, asa ca avea profilul potrivit ca mai tarziu sa fie angajat de banca Salomon Brothers. Acolo a devenit vedeta castigand sume enorme cu ajutorul arbitrajului pe obligatiuni de trezorerie. In urma unui scandal, a fost nevoit sa plece si in 1994 si-a infiintat propriul fond de investitii: Long-Term Capital Management (LTCM). A implicat persoane importante in boardul fondului, inclusiv doi profesori distinsi care ulterior au castigat premiul Nobel: Robert Merton si Myron Scholes. Milionarii si miliardarii se rugau in genunchi sa-si investeasca si ei banii in fondul minune. A fost primul fond care a adunat peste 1 miliard de dolari si promitea castiguri nete de 30% anual.

Dar Merton si Scholes erau pusi acolo doar de imagine. Desi erau mari teoreticieni ai riscului, l-au lasat pe Merriwether sa isi faca gamblingul lui obisnuit; si, oricum, ei veneau din lumea academica, nu aveau experienta in trading si gestionarea de fonduri. Meriwether facea arbitraj cu obligatiuni, asa cum era obisnuit, activitate care in mod normal aducea un profit foarte modest de sub 1%, dar acesta era multiplicat enorm prin folosirea unui leverage (raport total fonduri/ capitaluri proprii) de 30; deci prin utilizarea unor datorii imense profitul devenea de 30 de ori mai mare. Cei care au analizat mai tarziu tranzactiile fondului au constatat cu groaza ca ele nu erau deloc protejate pentru situatii de risc, pentru ca evoluau toate toate in aceeasi directie daca aparea volatilitate mai mare in piata. Si asa s-a intamplat: in 1998 au avut loc evenimente deosebite in spatial economic care au provocat pierderi de cateva miliarde pentru LTCM. Autoritatile au adunat un consortiu de banci pentru a plati datoriile fondului, doar ca sa nu cada tot sistemul, pentru ca investitorii au pierdut oricum banii. Acesta este dezastrul aproape planetar provocat de un jucator de… liar’s poker.

Michael Lewis a fost pentru cativa ani salesman la Salomon Brothers si in cartea lui – “Liar’s Poker” – povesteste o scena ramasa memorabilia in istoria Wall Street-ului. John Gutfreund, CEO-ul, ii propune lui Merriwether sa joace o mana de liar’s poker cu miza un milion de dolari – “one hand, one million dollars, no tears”. Acesta era un joc iubit de traderi, foarte diferit de poker-ul asa cum il stim, dar care era si el un razboi al nervilor si al calculelor probabilistice. Asadar, toata lumea din sala de trading astepta incordata raspunsul lui Merriwether. Acesta era campionul absolut, “The King of the Game” si nu vroia sa isi umileasca seful. Asa ca a marit miza la un nivel astronomic: a zis ca joaca doar pe 10 milioane. Stia ca seful lui are bani multi, dar totusi 10 milioane de dolari reprezinta o avere pentru oricine si, in plus, sotia acestuia vroia sa redecoreze casa. Duelul celor doi regi nu a avut loc. Dar imaginea despre aroganta de pe Wall Street a ramas.

Mai am un personaj interesant: Howard Rubin. Acesta a fost angajat in 1982 de catre Salomon Brothers in echipa de derivate pe credite ipotecare, aflata in mare avant in acea perioada. Era o combinatie perfecta intre absolvent de Harvard si mare jucator de blackjack, dintre cei care “numara” cartile pentru a paria doar in momentele in care sansele sunt favorabile. Seful lui a spus ulterior ca este cei mai bun trader “ever”. Ca mic detaliu picant, acest sef obisnuia ca la sfasit de luna sa isi incarce oamenii in elicoptere, sa mearga la Atlantic City si sa petreaca toata noaptea in cazinouri, ca a doua zi dimineata sa se prezente direct la lucru – adica exact ceea ce trebuie sa faca niste traderi cu “iron balls”. Howard Rubin a fost racolat dupa un timp de banca rivala Merrill Lynch, unde, de asemenea, a facut furori. Dar ca si alte vedete cu mult fier, multa adrenalina, care musca din animale si fac pariuri indraznete a produs un dezastru in 1987, cand s-a aflat ca Merrill Lynch a suferit o pierdere de 250 de milioane de dolari in urma operatiunilor neautorizate efectuate de acest trader.

Aceste exemple sunt mai vechi, insa nu pentru ca nu ar exista si unele mai recente, ci pentru ca s-a intamplat ca eu sa citesc acum aceste povesti. Mai recent, avem criza majora din 2008 – 2009, care a fost incununarea anilor de lacomie iresponsabila si care a dus la disparitia a numeroase banci de investitii, care or au intrat in faliment, or au fost cumparate de altele pe bani putini. Poate ca lucrurile s-au mai atenuat putin de atunci, dar nu asa cum crede lumea. Ei s-ar opri doar daca ar aparea constrangeri legale sau daca s-ar destepta brusc toti clientii. Dar legile nu sunt inca suficient de dure, iar clientilor le este greu sa se destepte pentru ca sunt manati de lacomie si pentru ca sunt pacaliti de oameni foarte abili.

Dar nu uitati ca acestia sunt jucatori cu banii altora – ce pierd ei ocazional prin cazinouri reprezinta maruntis, pe care il recupereaza imediat din bonusuri. Adevaratele jocuri sunt cu banii clientilor sau eventual ai bancii, adica ai actionarilor, dar nu ai lor. Ei sunt animale de prada aflate la capatul superior al lantului trofic. Cine face gambling cu banii proprii intra in alta categorie de jucatori, in general mai trista.