Ghid de Investitii
MAR 17
2013

Despre activele unei firme

Publicat de in cu 0 comentarii

In articolul anterior – “Despre capitalul unei firme” – am analizat componenta pasiv sau capital total a bilantului unei firme. De data aceasta, ma voi axa pe active(e), adica ceea ce se achizitioneaza folosind capitalul actionarilor sau datoriile.

Ca si datoriile, activele se clasifica dupa durata existentei lor:

1. Activele curente (current assets) – cele care pot fi transformate in numerar, vandute sau consumate in decurs de 1 an. Principalele categorii sunt:

–  Numerarul (cash);

–  Investitiile pe termen scurt sub forma titlurilor de valoare (Marketable securities) – actiuni, titluri de stat etc;

–  Conturile de creante (Accounts receivable), adica sumele care ar trebui incasate;

–  Conturile de creante care au o baza mai formala, astfel incat este o mai mare siguranta a incasarii banilor decat la cele anterioare (Notes receivable);

–  Inventarul – materii prime sau produse finite care sunt in proces de fabricatie sau gata pentru a fi vandute;

– Cheltuieli facute in avans (Prepaid expenses): plati pentru produse sau servicii pe care firma le va primi in viitor.

2. Activele pe termen lung (long-term assets) – cele care au durata de viata mai mare de 1 an. Aici avem:

–  Investitiile: actiuni si obligatiuni care sunt pastrate mai mult timp, terenuri sau alte active care sunt folosite doar speculative;

–  Imobilizari corporale (fixed assets) – bunuri tangibile, “fizice” folosite in procesele operationale, de productie: utilaje si echipamente, cladiri, terenuri;

–  Imobilizari necorporale (Intangible assets) – active fara substanta fizica, dar care furnizeaza o serie de avantaje economice: patente, drepturi de autor, marci inregistrate, fondul comercial.

Voi acorda o atentie mai mare activelor pe termen lung si voi incepe cu imobilizarile corporale. Firma este nevoita periodic sa faca cheltuieli de investitie in bunuri tangibile (capital expenditures – CAPEX) care inseamna fie imbunatatirea unui activ vechi, fie cumpararea unuia nou. Poate fi vorba de reconditionarea  unei cladiri, dar si construirea unei noi fabrici – toate intra in aceasta categorie. Unele cheltuieli de investitie se fac doar pentru mentinerea firmei la nivelul curent al operatiunilor si, in functie de domeniul ei, acestea pot fi mai mici sau mai mari. Daca firma vrea sa creasca, este nevoie de cheltuieli mai mari. Atunci cand o firma a avut CAPEX mai mari decat competitorii, ar trebui sa urmarim daca acestea au dus la o crestere mai mare a vanzarilor sau la o imbunatatire a profitabilitatii.

Cand este vorba de bani cheltuiti cu activele vechi, pot aparea neintelegeri intre ce este cheltuiala de investitie si ce nu este: este investitie doar daca este vorba de un “upgrade” adus activului, care ii prelungeste durata de functionare. In aceasta situatie (ca si atunci cand se cumpara active noi), cheltuiala va fi capitalizata, adica in contabilitate ea va aparea “intinsa” pe toata perioada de existenta (estimata) a activului; aceasta metoda contabila se numeste depreciere. In celelalte situatii, vorbim despre o cheltuiala obisnuita de business, care este scazuta integral in anul in care este realizata. Utilajele, echipamentele si cladirile suporta deprecierea si, ca urmare, in bilantul contabil sunt inregistrate la costul initial din care se scade deprecierea acumulata. In schimb, terenurile nu se depreciaza.

Delimitarea nu este mereu clara, asa ca firmele pot profita pentru a face inregistrarile contabile dupa cum le avantajeaza. Indiferent daca sunt manipulate sau nu raportarile, ar trebui sa observam daca cheltuielile mari ale unei firme cu activele tangibile au fost “capitalized” sau “expensed”. Metoda folosita poate influenta semnificativ profitul obtinut.

Sa analizam acum activele intangibile. Desi acestea sunt greu de evaluat din cauza lipsei de substanta fizica, ele sunt foarte importante pentru o firma. Patentul unui medicament cu o cota mare de piata sau brandul Coca-Cola sunt mai valoroase decat multe utilaje, cladiri si terenuri. Activele necorporale sunt evaluate in momentul achizitiei, adica pretul platit este cel care apare in contabilitatea firmei. In afara de fondul de comert, toate celelalte intangibile au o perioada de viata finita, timp in care ofera detinatorului diverse drepturi si privilegii. In contabilitate ele sunt capitalizate, in cazul acesta metoda fiind numita amortizare.

Fondul de comert este un concept complex. Ca si entitate contabila, componenta a bilantului unei firme, el ia nastere atunci cand aceasta cumpara o alta firma. El reprezinta suma platita in plus fata de valoarea contabila. De fapt, el reprezinta ceea ce este platit pentru marca, reputatie, client, model de business etc. Intrucat acestea nu isi pierd neaparat valoarea in timp, fondul de comert nu se amortizeaza. Insa el este reevaluat anual si daca se constata ca pretul platit pentru firma cumparata este prea mare, valoarea sa este redusa (impairment). Va avea loc o scadere a activelor si profitului firmei cumparatoare si este un semnal prost legat de capacitatea conducerii de a face achizitii.

Valoarea contabila (book value/ net tangible assets/ net asset value) este o notiune mult vehiculata in finantele corporatiste. Ea reprezinta suma obtinuta daca firma ar fi lichidata si se calculeaza in felul urmator:

Valoarea contabila = Total active – Active intangibile – Datorii (Book value = Total assets – Intangible assets – Total liabilities)

Dupa cum se vede din formula, aceasta valoare este foarte palpabla, concreta (pentru ca numai ceva concret se poate obtine cand o firma este lichidata!). In vremurile incipiente ale investitiilor la bursa, valoarea intrinseca unei companii era considerata foarte apropiata de valoarea ei contabila. Benjamin Graham, cel  considerat parintele analizei financiare, considera ca un adevarat chilipir este o firma care se vinde la un pret aflat sub valoarea contabila. Treptat, analistii si investitorii au observant ca firme cu aceeasi cantitate de active tangibile obtin castiguri foarte diferite, iar aceasta situatie indica existenta si a unui alt tip de active. Intre timp, si-au dat seama care sunt acestea si au inceput sa le valorizeze cat mai mult.

Suma platita pentru cumpararea unei firme nu este neaparat pretul corect, este aprecierea celor care au decis achizitia. Fondul de comert care apare in acte este cel contabil (accounting goodwill). Cel real (economic goodwill) poate avea o alta valoare si intrebarea este in ce sens apare diferenta. Intrucat achizitile sunt de mai mult timp o moda in lumea corporatista, multe firme au fost cumparate la pret prea mare, adica valoarea activelor lor intangibile era exagerata. Situatia castigatoare este atunci cand este cumparat un fond comercial bun la pret “redus” si, in plus, acesta creste in timp (ca si valoare reala, economica), chiar daca in contabilitate se pastreaza valoarea initiala.

Trebuie sa observam si urmatorul aspect: fondul de comert contabil se refera la firma care este achizitionata, dar nu spune nimic despre cea care achizitioneaza (in mod normal aceasta nu este doar un  holding care cumpara alte firme si ea nu a produs nimic la baza). Fondul de comert total nu poate fi inclus decat atunci cand se calculeaza valoarea intrinseca a firmei cumparatoare.

Asa cum am mentionat mai devreme, firmele din anumite industrii au nevoie de mai multe imobilizari corporale decat altele (de exemplu telecomunicatii, petrolier, utilitati); prin urmare, au si  valoare contabila mai mare. Ele pot fi companii foarte valoroase, dar pentru aceasta trebuie sa aiba si un fond comercial suficient pentru a le asigura avantaj competitiv. Insa in perioade cu inflatie mare aceste firme se afla in dezavantaj. Sa consideram urmatorul exemplu: doua firme care castiga acelasi profit anual de 2.5 milioane $, dar una are valoarea contabila de 10 milioane $, iar alta, mai “capital intensive”, de 22 milioane $. Sa zicem ca  apare o inflatie puternica, prin care preturile se dubleaza. Doar pentru a ramane la acelasi nivel de business si deci sa obtina profit de 2 X 2.5 = 5 milioane USD, a doua firma trebuie sa cheltuie mult mai mult pentru utilaje noi sau reconditionate, inventar etc decat prima (nu chiar in proportia 22/10, dar semnificativ mai mult).

Bilantul unei firme este o “fotografie” a situatiei patrimoniului la un moment dat, de obicei la datele cand se fac raportarile financiare (trimestrial, anual). Orice analiza financiara serioasa ar trebui sa cuprinda o intelegere buna a componentelor bilantului, calcularea unor indicatori pe baza lor si punere lor in relatie cu elemente din celelalte rapoarte financiare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>