Ghid de Investitii
NOV 12
2013

Michael Burry – a vedea lumea dintr-o alta perspectiva

Publicat de in cu 0 comentarii

“It is likely that the investors in the habit of overturning the most stones will find the most success.” (Michael Burry)

 

Michael Burry este unul dintre putinii oameni care au anticipat aparitia crizei financiare din 2008 – 2009, intuind cu cativa ani inainte de aparitia acesteia ca problema creditelor ipotecare americane si a ingineriei financiare din jurul lor va fi o bomba care va face ravagii in tot sistemul financiar. Profunzimea si determinarea cu care a analizat informatii aflate la dispozitia tuturor l-au ajutat sa capete siguranta ca dezastrul urma sa se intample si sa nu renunte la ideile lui. Tot timpul a fost uimit ca ceilalti – economisti, bancheri, guvernanti – nu erau suficient de interesati sau competenti ca sa poata vedea ceea ce era atat de clar pentru el. Insa el vedea lumea cu alti ochi, la propriu si la figurat.

La varsta de 2 ani a avut cancer la unul dintre ochi, care nu a putut fi salvat.  Viata sociala ca si copil cu un ochi de sticla era chinuitoare: copiii radeau, nu se putea integra in grupuri, nu putea face sporturi de echipa.  Era tot timpul stangaci in contactele sociale, nu putea sa comunice bine, sa inteleaga clar ce vor oamenii, sa isi gaseasca gesturile si vorbele potrivite. A ajuns sa traiasca destul de izolat, fara prieteni. Parea clar ca ochiul de sticla era vinovat pentru toate problemele de relationare cu oamenii.  Cand a mai crescut, era obsedat de dreptate, avea putere mare de concentrare pe ideile care il interesau si isi utiliza timpul mult mai eficient decat altii. A urmat facultatea de medicina pentru ca i s-a parut usoara, dar in realitatate il interesa altceva: bursa.  Astfel a ajuns rezidentul la medicina Michael Burry ca in timpul garzilor sa investeasca in actiuni si sa isi comunice ideile pe blogul sau, adica ce investitii facea si care erau argumentele lui.

Treptat a inteles ca investitorii la bursa au in multe situatii un comportament irational si ca va castiga daca va fi capabil sa gaseasca valoare acolo unde majoritatea nu o vedeau. L-a studiat pe Warren Buffett si a inteles un lucru: e bine te inspiri din strategia marilor investitori, dar nu sa ii copiezi. Ca sa reusesti trebuie sa fii extraordinar intr-un mod unic. Cam asa a facut si Buffett dupa ce a fost influentat de Ben Graham, mentorul sau. Evident ca Burry il apreciaza si pe Charlie Munger, partenerul lui Buffett, nu numai pentru ca are si el un ochi de sticla.

Avea bani putini de investit, dar idei bune. A inceput sa fie cunoscut si apreciat in urma ideilor de pe blog: oamenii ii urmau sfaturile si castigau bani, la inceput indivizi oarecare, iar apoi ceva mai “grei”: angajati de la banci mari sau oameni cu bani multi. Vazand ca se descurca, a decis sa renunte la medicina si sa gestioneze si banii altora, asa ca a infiintat un fond de investitii numit Scion Capital. A adunat cativa investitori mici si, in scurt timp, a fost contactat de Joel Greenblatt, un celebru guru al investitiilor si managerul fondului Gotham Capital, care i-a oferit 1 milion de dolari pentru a cumpara 25% din fondul lui. Nu a putut refuza aceasta oferta si apoi a urmat  atragerea altor investitori. Il stresa aceasta activitate relationala a muncii lui, asa ca incerca sa comunice cat mai mult prin intermediul internetului. Se asigura ca oamenii au suficiente informatii despre el inainte de a-l cunoaste personal, ca sa nu fuga din teama de a face afaceri cu un individ ciudat.

Stilul lui era sa investeasca in firme aflate in situatii deosebite, mai exact care erau puternic subevaluate pentru ca erau in mijlocul unui scandal, situatii nefavorabile etc. Dar Burry isi facea bine temele, culegea toate informatiile existente, astfel incat ceea ce era incertitudine pentru altii devenea clar pentru el.  Cand gasea ceva valoros printre firmele mai putin iubite de ceilalti, atunci investea. Insa actiunile cumparate de el puteau avea o mare volatilitate, deci puteau sa scada mult inainte de a avea un profit substantial, ceea ce ii putea speria pe clientii lui. Asa ca incerca sa le explice alegerile prin emailuri regulate si, in plus, contractul cu el ii obliga sa tina banii blocati in fond pana la sfarsit de an. Initial nu a avut probleme cu ei, pentru ca la le-a obtinut in fiecare an profituri excelente.

La inceput a pariat numai pe cresterea actiunilor, pentru ca este mai periculos sa pariezi pe scadere, adica sa faci short selling – daca actiunea totusi creste, pierderile pot fi oricat de mari. Insa atunci cand a inceput sa analizeze situatia ipotecilor subprime (cele de calitate slaba) – in felul riguros cu care analiza orice situatie neobisnuita din piata – parea evident ca la un moment dat ele vor duce la prabusirea intregii constructii facuta pe baza lor. Iar aceasta constructie valora sute de miliarde de dolari. Piata obligatiunilor ipotecare, cele care aveau la baza aceste credite, era imensa si depasise granitele SUA. Evolutia ei depindea mult de cresterea preturilor locuintelor; daca aceasta crestere incetinea, bula de sapun se spargea. Se mai putea sparge si din alte motive, care au fost observate de Burry.

In 2004 investitorul in actiuni Michael Burry a intrat pentru prima data in contact cu piata de obligatiuni ipotecare. A inceput sa invete despre cum se imprumuta bani in SUA. Citea despre obligatiunile ipotecare, dar nu il interesa sa cumpere ci sa parieze impotriva celor de tip subprime. Fiecare obligatiune avea un  prospect de peste 100 de pagini. El a inceput sa le studieze, fiind aproape convins ca nu s-a mai mai obosit nimeni sa le citeasca in afara de cel care a creat prospectul.

Deja de atunci, din 2004, se vedea ca scade calitatea creditelor acordate, pana s-a ajuns sa fie imprumutate persoanele fara niciun venit. Poate fi mai usor de inteles ca oricine vrea sa ia un credit, dar nu si de ce creditorii accepta sa dea oricui. De fapt aceasta se intampla deoarece creditorii nu pastrau imprumuturile, ci le trimiteau bancilor de investitii precum Goldman Sachs, Morgan Stanley etc, care le  transformau in obligatiuni si le vindeau. Multe dintre aceste firme, si creditori si banci, pastrau cate ceva si in portofoliul propriu.

Deocandata nu exista vreo modalitate ca sa pariezi impotriva obligatiunile ipotecare, dar Burry descoperise ceva util, si anume Credit Default Swaps (CDS-uri) – asigurarile contra incetarii platii la credite acordate firmelor. Intai a inteles cum functioneaza acestea: faci niste plati regulate, ca primele de asigurare, iar daca firma respectiva nu isi mai poate plati datoriile primesti suma pentru care s-a facut asigurarea . A inceput sa parieze impotriva firmelor care ar fi avut de pierdut in cazul unei crize imobiliare, gen constructorii de locuinte. Ar fi vrut sa parieze si in mod direct impotriva creditelor subprime, dar nu existau CDS-uri de acest tip.

In 2005 el deja simtea ca bancile sau alte institutii ofereau prea multe credite de proasta calitate, insa d-abia dupa vreo 2 ani acestea urmau sa explodeze, din urmatorul motiv: debitorii aveau de platit rate mici, “promotionale” in primii 2 ani, dar care cresteau semnificativ dupa aceasta perioada. Burry trebuia sa se grabeasca , pt ca atata timp cat ele inca se plateau, simturile multora erau adormite si erau dispusi sa ii vanda asigurarile de care avea el nevoie.

A inceput sa contacteze bancile de investitii ca sa gaseasca unele capabile de a-i construi CDS-urile necesare si, dupa o reticenta initiala, a inceput sa gaseasca doritori. El cauta sa fie indeplinite anumite conditii: sa fie banci mari, solide, capabile sa plateasca daca el castiga pariul; sa semneze cu ele niste contracte standardizate, care sa fie acceptate apoi de piata; sa nu fie nevoie ca toate creditele cuprinse intr-o obligatiune sa inceteze plata ca el sa castige, ci doar un procent  nu foarte mare; sa ii vanda asigurari la anumite obligatiuni alese de el.

A citit zeci de prospecte astfel incat sa gaseasca cele mai proaste ipoteci. Dintre cele cu ratingul cel mai slab – triplu B – nu aveau toate aceeasi calitate, iar el trebuia sa le gaseasca pe acelea cu cea mai mare probabilitate de incetare a platii. Pentru toate acelea cu rating triplu B se platea o prima de aproximativ 2,5% pe an din valoarea sumei asigurate, ceea ce era foarte convenabil. A fost surprins cand bancile l-au lasat sa selecteze obligatiunile dorite, fara sa isi dea seama ca nu alege la intamplare. A facut pe naivul ca sa nu devina suspiciosi. Lucrand cu mai multe banci a ajuns in a doua parte a lui 2005 sa detina CDS-uri in valoare de peste 1 miliard de dolari.

Cand le-a dezvaluit clientilor ca banii lor sunt investiti in aceste instrumente derivate, reactia a fost negativa, chiar daca el le-a prezentat toate argumentele deciziei sale. Dar pentru ei era prea mult: aveau incredere in talentul lui extraordinar de a selecta actiuni valoroase (prin care aveau un profit 242% in 5 ani fata de 7% indicele S&P 500), dar nu in capacitatea lui de a intelege fenomene globale complexe pe care nimeni de care ei sa aiba cunostinta  nu le  intelege, nici macar banci precum Goldman Sachs sau Deutche Bank. El era obisnuit sa traiasca izolat de lume si sa aiba pareri diferite de ceilalti, dar clientii lui nu.

Insa in timp ce clientii deveneau din ce in ce mai nervosi, unele dintre aceste banci au devenit mai intai reticente sa ii mai vanda alte asigurari si apoi au solicitat sa le cumpere inapoi; el nu le-a vandut. Pana in final, unele au pariat si ele impotriva creditelor subprime, iar Mike Burry se pare ca a fost o sursa de inspiratie.

Cum spuneam, trebuia asteptat 2 ani, din 2005 pana in 2007, ca sa inceapa incetarile de plati la creditele suprime si investitia lui Burry in CDS-uri sa dea roade. Insa clientii lui nu aveau incredere si rabdare, il evaluau si il hartuiau incontinuu pentru ca in aceasta perioada fondul inregistra pierderi datorita primelor platite pentru asigurari. Iar stresul lui a fost amplificat si de alt eveniment. Baiatul lui avea probleme de relationare cu alti copii, desi era intelingent, iar in urma vizitei la un psiholog a fost diagnosticat cu sindromul Asperger – o forma mai usoara de autism. Cand Burry a citit lista manifestarilor acestui sindrom si-a dat seama ca acestea i se aplica si lui, nu doar fiului. Deci tot ceea ce il facea deosebit se reducea la un sindrom? Nu chiar.

In mod normal, pe masura ce se inmulteau incetarile de plati la credite, preturile CDS-urilor cumparate de el ar fi trebuit sa creasca – e mult mai scumpa asigurarea unei case la care exista risc ridicat sa fie inundata. Numai ca nu exista o piata adevarata care sa le evalueze; piata erau doar bancile care i-au vandut si care, pana in ultimul moment, nu au vrut sa recunoasca ca pierdeau. Astfel incat ele mentineau scazute preturile CDS-urilor, care se apareau astfel si in registrele fondului lui Scion Capital. In acest fel, el nu avea nici o dovada concreta prin care sa ii linisteasca pe clienti ca vor castiga. Amenintarile din partea lor se amplificau si unul dintre cei mai vehementi era Greenblatt, faimosul guru care la inceput a crezut in geniul lui. Burry suferea psihic si fizic; putea trai linistit fara aprobarea celor din jur, dar o dezaprobare generala nu putea fi placuta.

De cand nu se mai afla in gratiile clientilor, presei si ale celorlalti care il analizau, ii erau studiate si cotate negativ toate micile defecte, excentricitati si, in plus, apareau diverse zvonuri mincinoase. Dar chiar si dupa o perioada lunga de stres, in 2007 el inca credea ca este posibil ca un analist priceput sa aiba dreptate si (aproape) toata lumea se se insele.

La mijlocul lui 2007 a venit momentul mult asteptat: incetarile de plati pentru un numar mare de credite initiate cu 2 ani in urma, deoarece le-au crescut dobanzile. Bancile au inceput sa isi recunoasca pierderile, brusc si-au dorit sa fie de aceeasi parte a pariului cu Burry, iar media a inceput sa  vorbesaca despre diversi oameni luminati care au prevazut criza, mai putin despre cel care statea izolat in biroul lui si care o vazuse venind cu mult timp inaintea altora. Si care se intreba de ce ei nu au putut intui apropierea dezastrului inainte ca acesta sa se intample efectiv.

De atunci au inceput sa apara castigurile la Scion Capital, dar nu si multumirile din partea clientilor: era tacere absoluta, acum il urau pentru ca ei se inselasera. Castigul brut al fondului a fost de 726% in sub 8 ani si 489% dupa plata taxelor. Dar Burry era dezamagit, a ajuns la un momet dat la spital cu tensiune foarte mare si ulterior a decis sa inchida fondul. Ceea ce a facut brusc, cu putine explicatii. Si s-a gandit ca e momentul sa investeasca in cateva actiuni, acum cand preturile lor erau la pamant.

In prezent Michael Burry are investitii diverse, incluzand actiuni ale unor firme mici si ferme de pomi fructiferi. Sunt zvonuri ca vrea sa deschida un nou fond de investitii. Cu diverse ocazii, vorbeste sau scrie despre principiile sale, si anume sa cauti business-uri deosebite care se vand la preturi mici, sa ai grija in primul rand sa nu pierzi bani, sa iubesti volatilitatea din piata, sa cumperi numai cand esti sigur, sa gandesti cu capul tau. Dar nota lui distinctiva este sa investeasca in acele firme care sunt cu adevarat dezagreabile la prima vedere si lumea fuge de ele, dar ascund multa valoare. Este de inteles, el stie ce inseamna sa nu fii popular.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>