Ghid de Investitii
JAN 24
2013

Riscul in investitii (I)

Publicat de in cu 0 comentarii

Riscul se refera la posibilitatea de a pierde o parte sau toata suma investita initial. Desi pare o idee mult vehiculata, in realitate numerosi investitori ignora riscul sau il interpreteaza gresit. Despre imprudenti nu are rost sa discutam, dar este interesant cati teoreticieni si practicieni au complicat excesiv un concept de bun simt.

La mijlocul secolului trecut, a aparut in mediile academice ipoteza pietelor eficiente (Efficient Market Hypothesis – EMH), conform careia toate informatiile despre o actiune sunt inglobate in orice moment in pretul ei. Premisa de la care porneste aceasta teorie este ca toti actorii din piata iau decizii rationale; ca urmare, piata functioneaza si ea logic, adica este destul de previzibila, se autoregleaza, genereaza preturi corecte etc. Aceasta premisa de rationalitate a favorizat folosirea matematicii si generarea unor modele bazate pe calcule tot mai complicate. Profesorilor si analistilor le-a placut atat de mult puritatea matematica a acestei teorii, incat nu au renuntat la ea nici pana astazi, desi diversele crahuri bursiere si crize financiare au dovedit ca e o greseala monstruoasa. Piata numai rationala nu a fost in acele momente!

A fost o betie generala, dar si multe interese. Dupa ani si ani de povesti, mediul academic a oferit o teorie economica stiintifica, care da impresia de soliditate (se pare ca economia trebuia sa semene cu ingineria ca sa fie luata in serios); in sfarsit, profesorii au putut preda studentilor ceva riguros. Matematicienii, care traiesc izolati atata timp cat cat fac doar calcule sterile, si-au vazut stiinta aplicata intr-un domeniu de maxima importanta si au aparut brusc in lumina reflectoarelor. Au fost oferite si o serie de premii Nobel diversilor matematicieni – economisti. “Gestionarii” de fonduri au venit in fata clientilor cu niste calcule complicate si intimidante care dovedeau competenta. Firmele de software au vandut bancilor si altor institutii financiare produse complexe bazate pe respectivele modele matematice. Ele au intrat atat de adanc in scoli si in practica economica, au implicat o asemenea desfasurare de forte si rezultatul pare atat de frumos pe hartie, incat este greu sa se renunte la ele chiar daca multa lume se intreaba de utilitatea lor.

Sa discutam despre risc. Conform EMH, volatilitatea unei actiuni, numita beta, este indicatorul riscului. Cu alte cuvinte, cu cat oscileaza mai mult pretul unei actiuni, cu atat este mai riscanta. Sunt pline manualele de acest beta, dar oare este el relevant? In primul rand, el priveste doar pretul actiunii, fara nici o referire la firma care se afla la baza. Deci doua firme cu acelasi beta sunt la fel de riscante – ceea ce este absurd, pentru ca oricand putem gasi o firma foarte solida si una fragila care au acelasi beta, dar cu siguranta a doua prezinta un risc mai mare. Sau altfel: o firma solida careia ii scade mult pretul la un moment dat, deci prezinta volatilitate mare, este considerata mai riscanta conform EMH, cand de fapt tocmai atunci un investitor oportunist ar profita sa o cumpere – daca nu a fost prea indoctrinat de ideea ca piata este rationala si ca pretul a scazut dintr-un motiv legat de fundamentele firmei. Am adus cu alte ocazii exemple de oscilatii atat de haotice, ca nu pot fi sub nici o forma corelate cu fundamentele. Volatilitatea are utilitatea ei, este de fapt prietena investitorului inteligent, insa riscul nu are prea mare legatura cu ea.

In primul rand, sa nu ne chinuim sa calculam efectiv, numeric, riscul unei investitii, ci sa ne gandim doar cum sa nu fim expusi la situatii riscante. Pornim de la regula numarul 1 a lui Warren Buffett: “Never lose money”. Adica primul lucru la care te gandesti nu este ce poti castiga, ci sa nu pierzi investitia initiala. Iar castigurile vor veni de la sine, pentru ca o investitie care este atat de sigura incat nu pierzi deloc din banii investiti (decat temporar, cand piata oscileaza), clar este un business bun, care va aduce castiguri in viitor.

Care sunt aceste investitii sigure am mai spus: business-uri cu perspective bune pe termen lung, conduse de manageri competenti, disponibile la un pret semnificativ mai mic decat valoarea intrinseca. Insa Buffett mai zice ceva: sa fie business-uri pe care le intelegi si care sunt previzibile – doua aspecte foarte interesante, care merita detaliate.

Nu este de ajuns sa ai notiunile adecvate de finante pentru a putea evalua o firma, ci este necesar sa fie un domeniu pe care il intelegi, adica sa te mentii in cercul tau de competenta. Dupa Buffett, nu conteaza cat de mare este acest cerc de competenta, doar sa fii constient care ii sunt limitele. Evident, este ideal sa investesti intr-un domeniu in care ai lucrat, de exemplu un medic sa investeasca in companii de medicamente sau instrumente medicale. Poti avea insa o aria mai larga (nu trebuie sa intelegi neaparat compozitia chimica a medicamentelor), dar sa fii sigur ca intelegi cum functioneaza o firma din domeniul respectiv, de la A la Z: care sunt segmentele de business tipice, daca se cere mult capital investit, daca este nevoie de multa cercetare, cum se desfasoara productia, vanzarile, cine sunt clientii, cum se poate obtine avantaj competitiv, daca are margini (operationale, de profit) mari sau mici etc.

Spuneam ca ar trebui sa fie si previzibile business-urile respective, ceea ce este logic, pentru ca altfel nu am avea siguranta unor rezultate bune pe termen lung. Cel mai clar exemplu de domeniu imprevizibil este cel al tehnologiei informatiei: aici schimbarile sunt rapide, oricand poate aparea o noua tehnologie care sa o detroneze pe cea veche. Situatia s-a complicat si pentru ca s-a depasit de mult nivelul necesitatii, este vorba de gadget-uri, moda, superfluu (macar un medicament trateaza o boala, e foarte necesar, chiar daca necesita multa cercetare), iar ideea de baza este de schimbare, trebuie inlocuite tot timpul. Deja e si prea multa psihologie pe langa tehnologie, asa ca terenul devine foarte alunecos. Este riscant sa ai incredere in viziunea CEO-ului si in energia inovativa a unei astfel de firme. Mai bine te indrepti spre nevoile concrete ale oamenilor (lanturi de supermarketuri, firme industriale etc).

Chiar si atunci cand investesti in ceva sigur mai pot aparea situatii grave, dar aceasta numai daca folosesti bani imprumutati – “leverage” –  si in piata  apare un eveniment deosebit, ce provoaca o scadere masiva (un crah bursier puternic). Din calculele sustinatorilor EMH, un astfel de eveniment are probabilitatea sa se intample o data la la sute sau mii ani, adica aproape de zero, asa ca este ignorat; si totusi s-au intamplat cateva in ultimii zeci de ani, consecintele fiind dezastruoase pentru unii (vezi falimentul lui Long-Term Capital Management, condus de doi premiati cu Nobel).

Marii investitori nu apeleaza la matematici complicate pentru calculele lor. Doar o aritmetica simpla, prin care calculeaza intrinseca a unei firme, indicatori de profitabilitate, de alocare a capitalului etc. Singurele situatii in care unii dintre ei mai intra in contact cu matematica de tip EMT sunt acelea din perioade tulburi, cand profita de calculele complet eronate ale celorlalti. De exemplu, observa niste optiuni cu preturi complet nerealiste si iau pozitii in piata (le cumpara sau le vand), in functie de cum este avantajos.

Mai bine nu incerca sa calculezi riscul, ca sigur nu o poti face cu exactitate si este oricum irelvant: oricat de mica ar fi probabilitatea ca un eveniment negativ sa se intample, important este ca ea exista (este peste 0) si atunci nu trebuie sa fii expus. Buffett este foarte precaut, in sensul ca daca un anumit nivel de indatorare ar da 1% probabilitate ca firma sa lui sa aiba probleme financiare serioase, atunci prefera sa renunte la oportunitatile la care ar avea acces cu banii respectivi. Ideea e ca acel eveniment cu probabilitate foarte mica poate avea consecinte foarte grave.

Unii oameni considera ca faimosul speculator George Soros a avut noroc, de aceea nu a avut esecuri majore. Insa ei nu stiu ca Soros traieste ca un animal haituit, nelinistit, tot timpul protejandu-se de pierderi. El nu este “value investor”, sa stie clar in ce investeste, in cazul lui incertitudinea este mult mai mare, dar stie clar un lucru: cat de mult poate pierde.

Acesta este cel mai important “calcul” de risc pe care ar trebui sa il faca cineva: care este cel mai rau scenariu. Daca suntem pregatiti pentru acesta, orice ni se intampla va fi pozitiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>