Ghid de Investitii
MAY 18
2018

Tipuri de investitori

Publicat de in cu 0 comentarii

Dupa ce timp de multi ani am analizat metodele diversilor investitori profesionisti de renume m-am gandit ca ar fi momentul sa fac o clasificare a celor mai interesanti dintre ei. Ca de obicei, ma voi concentra pe value investors (investitori axati pe valoare), adica cei care stabilesc valoarea activelor in care investesc si cumpara intotdeauna la un pret mult mai scazut. Unii dintre acesti investitori sunt mai putin tipici pentru abordarea value investing dar chiar si ei folosesc raportul valoare – pret.

 

Abordarea business

Cele mai multe exemple de gurus ai investitiilor se afla in aceasta categorie. In primul rand ii avem pe Warren Buffett si discipolii sai, de exemplu Mohnish Pabrai si Guy Spier. Acestia analizeaza in profunzime toate firmele in care investesc, au ajuns sa aiba o intelegere economica foarte buna a anumitor domenii si au un portofoliu destul de restrans. Ei sunt categoria tipica de value investors.  Buffett a obtinut rentabilitate medie anuala in jur de 20%, iar Pabrai 26%; in cazul lui Guy Spier este mai putin clar.

Un alt investitor celebru si pe care il admir foarte mult este Peter Lynch. Desi intotdeauna a analizat firmele in care a investit atat din punct de vedere financiar cat si al modelelor de business el este cel mai “superficial” dintre ei. Analizele sale erau realizate mai rapid (vorbesc la trecut pentru ca s-a retras din activitate de multi ani) si astfel a avut un portofoliu de peste 1000 de firme – o diversificare mai putin obisnuita la un value investor. Dar stia ce criterii sa foloseasca cand le studia, sa se axeze pe esential si sa cumpere foarte ieftin. Diversificarea il ajuta sa obtina volatilitate mica si sa isi multumeasca clientii cu niste profituri mai constante decat ale altor manageri de fonduri. Lynch a obtinut un fel de index fund cu firme selectate asfel incat cel putin 6 din 10 alegeri sa fie castigatoare (chiar el spunea ca de atat ai nevoie ca sa ai rezultate foarte bune). El a obtinut o rentabilitate medie enorma, aproximativ 29%.

Am observant un aspect interesant. Buffett si Lynch au o intelegere economica deosebita a firmelor. Ei le inteleg rational, intuitiv, le simt prin toti porii. Pabrai are in mai mica masura aceasta abilitate, insa el are o minte de inginer extrem de bine sistematizata care il ajuta sa descompuna, sa cantareasca si sa pondereze foarte bine toate agregatele unei firme. Guy Spier il urmeaza indeaproape pe Pabrai, chiar daca nu este inginer.

Tot in aceasta categorie (business) se incadreaza si Seth Klarman, un alt manager de fond foarte renumit, ale carui rezultate se situeaza la 20% rentabilitate. Abordarea lui difera putin de a celor de mai sus prin faptul ca el investeste si in firme mai “urate”, deci deja se indeparteaza de reprezentatii tipici ai acestei categorii. Ceilalti aleg in general firme care se prezinta bine, au “economic moat”, sunt profitabile, poti sa intelegi de ce le plac. In portofoliul lui Klarman insa poti intalni si exemplare mai ciudate, care par ca au probleme, au pierderi, datorii mari, firme de biotehnologie inca neprofitabile etc. Insa el si colegii sai studiaza si partea de active/ pasive din bilant, nu doar aspectele legate de profitabilitate si gasesc acolo o subevaloare semnificativa. Spre deosebire de ceilalti, el lucreaza cu o echipa de cateva zeci de oameni, care efectueaza in detaliu aceste evaluari de active sau reusesc sa gaseasca niste informatii mai ascunse. Ei sunt contabili, evaluatori, analisti foarte specializati pe diverse domenii – aceasta nu este o munca pe care sa o poti face singur.

 

Abordarea sistemica

In acest caz il avem ca exemplu remarcabil pe Ray Dalio, care conduce cel mai mare fond de investitii din lume, Bridgewater – 150 miliarde de dolari valoare a activelor, peste 1500 de angajati. Este un agregat urias pentru un fond de investitii.

Dalio foloseste o abordare mai speciala. Pe el il intereseaza foarte mult tendintele macroeconomice si studiaza mai putin modelele de business ale firmelor si nici nu investeste doar in actiuni. Vorbeste foarte putin despre strategia lui. Probabil ca foloseste cativa indicatori financiari pentru evaluarea fiecarei firme, dar il intereseaza mai ales portofoliul ca sistem. Este foarte atent la interdependentele dintre elemente si efectuaza un management al riscului foarte riguros. Dalio investeste in mai multe categorii de active, din mai multe regiuni geografice, atat “long” (mizeaza pe crestere) cat si “short” (mizeaza pe scadere) si urmareste o reducere a volatititatii printr-un numar mare de pariuri necorelate (care nu evolueaza in aceeasi directie).

Dalio a imprumutat cateva idei – mai ales acelea de risc si diversificare – de la teoria portofoliului modern si ipoteza pietelor eficiente, care sunt dusmanii value investing, dar totusi face suficient de multe evaluari de active incat sa il incadram in linia “value”. In cel mai rau caz, se afla undeva la granita. A obtinut o rentabilitate medie de 21%. Este un rezultat foarte bun, dar mai slab decat al lui Pabrai si Lynch care lucreaza singuri sau pe aproape. Oricum, strategia lui este greu de implementat data fiind desfasurarea de forte pe care o implica.

 

Abordarea matematica

Edward Thorp a facut parte din grupul de minti luminate de la MIT care in anii ’50 – ’60 au facut revolutie in matematica (mai ales probabilitati) si teoria informatiei. Probabilitatile l-au ajutat pe Thorp sa gaseasca o metoda de a invinge cazinoul la jocul de blackjack, prin “numararea” cartilor de joc. A scris o carte despre aceasta, a devenit si celebru, metoda fiind folosita si astazi. Ulteior a infiintat un fond de investitii a carui strategie era bazata pe arbitraj, pe depistarea anomaliilor din piata. A creat o formula de stabilire a pretului optiunilor (care a fost realizata in paralel de niste profesori si acestia au castigat premiul Nobel) si, utilizand un program software, depista optiunile subevaluate. A obtinut o rentabilitate anuala de 20%. Dupa un timp, matematica a patruns puternic in economie, multi profesionisti au aplicat astfel de metode si anomaliile din piata s-au diminuat.

Insa Jim Simmons reuseste si astazi sa aplice cu success modelele matematice. El este un fenomen, un personaj de pe alta planeta si este foarte opac in ceea ce priveste strategia lui, insa ea poate fi numita arbitraj statistic – foloseste statistica, probabilitati pentru a depista active subevaluate. Banuiesc ca este vorba despre niste formule complexe care sunt integrate in programe informatice, urmand ca deciziile sa se realizeze automat. Simmons foloseste o armata de 300 de angajati – cele mai luminate creiere, matematicieni fi fizicieni, culese de peste tot; bate orice universitate de top prin calitatea echipei lui. Acest tip de fond se numeste cantitativ – quant fund. De fapt, Jim Simmons gestioneaza mai multe fonduri din aceasta categorie si rentabilitatile lor sunt in mod clar peste 30% pe an, unele dintre ele chiar mult mai mult. Dupa cate stiu, sunt cele mai profitabile fonduri din lume.

Evident ca exista mai multe exemple de investitori buni pentru toate aceste categorii (mai ales pentru prima) dar cred ca acestea sunt suficiente pentru a sublinia cateva idei. Una dintre ele este ca trebuie sa cunosti foarte bine ce atu-uri ai si daca/ cum le poti folosi in activitatea investitionala. Este nevoie sa gasesti cea mai potrivita abordare pentru a depista active subevaluate. Insa ceea ce se mai observa din aceasta clasificare este ca spre deosebire de abordarea business celelalte doua sunt mai greu de aplicat; nu poti lucra singur, iti trebuie echipe cu multi oameni, eventual cu specialisti de varf. Nu poti fi decat investitor profesionist de mare anvergura ca sa poti aplica strategii atat de complexe.

Este complicat atunci cand te bazezi prea mult pe matematica. Nu uitati ca tot pe calcule matematice sofisticate se bazeaza si toata pleiada de manageri de fonduri care folosesc formulele invatate in scolile de finante si obtin rezultate proaste. Ai nevoie sa fii foarte bun la matematica astfel incat doar din calcule, fara analiza economica a firmelor, sa sesizezi toate nuantele si sa nu te pacalesti. Este o abordare riscanta si cred ca putini o reusesc cu adevarat.

Mai exista o diferenta intre cele 3 abordari: exceptand cazuri ca al lui Peter Lynch, abordarea business implica o volatilitate mai mare pentru ca portofoliile sunt restranse si ei nu urmaresc o decorelare a activelor,  ii intereseaza doar sa investeasca in firme bune la pret mic. In cazul celorlalte abordari volatilitatea este mult mai mica – Ray Dalio chiar are acest obiectiv in inima strategiei. Majoritatea clientilor fondurilor de investitii apreciaza o volatilitate mica, dar daca esti un investitor individual pregatit psihologic pentru piata de capital ar trebui sa te intereseze doar rentabilitatea.

Un investitor individual are sansa sa obtina rezultate bune daca se incadreaza cu succes in prima categorie (pana la Seth Klarman, care lucreaza deja intr-un mod prea complicat). Daca ai simt economic bun si o minte foarte bine structurata, exersezi enorm de mult si iti formezi o strategie pe care sa o intelegi bine poti deveni un investitor de succes. Te inspiri din diverse surse valoroase, iti stabilesti cateva idei simple si bine  inchegate si apoi le aplici cu consecventa.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>