Ghid de Investitii

Arhive Categoria: Bazele investitiilor

DEC 07
2017

Utilizati un checklist – este magic

Aveti obiceiul sa folositi o lista de verificare atunci cand va faceti bagajele pentru vacanta, macar una care sa includa obiectele importante (pasaport, bani, periuta de dinti etc)? Banuiesc ca sunt cativa care vor raspunde ca da. Dar folositi o lista si atunci cand cumparati pantofi, ca sa fiti siguri ca nu va lasati orbiti de entuziasm si ca verificati daca au talpa flexibila, nu va strang, pielea este moale, nu va rod cusaturile, sunt comozi de la prima incercare, tocul nu este prea inalt (la femei), pretul este bun si daca chiar aveti nevoie de ei? Presupun ca nu prea folositi, si nici eu, tocmai de aceea ne trezim ca jumatate dintre pantofii cumparati raman nefolositi si portofelul se goleste. Putem sa ne obisnuim cu pantofii cumparati degeaba, insa exista situatii de viata in care folosirea unei liste de verificare – checklist – este cu adevarat importanta.

Am auzit pentru prima data niste argumente convingatoare despre utilizarea unui checklist la Mohnish Pabrai, un investitor indian foarte cunoscut, despre care am mai scris. El este atat de atasat de aceasta idee incat unii l-au numit “the checklist investor”. Aveam in acel moment un excel cu cateva intrebari pe care il foloseam in analiza firmelor, dar mi-am dat seama ca mai trebuie completat cu multe elemente. Apoi am citit cartea unui alt investitor interesant, prieten cu Pabrai – Guy Spier – in care era iar laudat checklist-ul si a mai fost adaugata ideea ca acesta trebuie sa fie personalizat, inclusiv ca trebuie sa insisti pe propriile puncte slabe atunci cand iti construiesti intrebarile. Iar am avut o mica revelatie si mi-am completat lista cu intrebari suplimentare in punctele unde ma consideram vulnerabila (aceasta dupa ce am facut o analiza dureroasa a greselilor din anii anteriori).

Aceasta idee de utilzare a unui checklist in activitatea de investitii apare si la Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffet de la Berkshire Hathaway. Dar cel care a popularizat conceptul de checklist este Atul Gawande, un medic care a scris cartea “The Checklist Manifesto”, deci cineva care nu are legatura cu domeniul investitiilor, dar care a lansat o idee cu aplicabilitate foarte larga.

Checklist este o strategie ridicola prin simplitatea ei, dupa cum o considera chiar Atul Gawande, dar care reduce dramatic rata de esec in domenii complexe, unde oamenii petrec ani multi ca sa invete sau sa creeze proceduri si tehnologii complicate. Utilizarea regulata a unui checklist vine din domeniul aviatiei, unde aceasta poate face diferenta dintre viata si de moarte. De obicei, checklists folosite de personalul de zbor sunt simple, scurte si la obiect. Exista checklists folosite pentru activitatile de rutina (cum ar fi decolarea si aterizarea), dar si unele la care pilotii apeleaza in situatii deosebite, atunci cand a avut loc un incident si trebuie parcurs un proces decizional.

La fel se intampla si in medicina, unde acest instrument este folosit in situatiile de rutina, dar unde a uita sa bifezi o activitate poate insemna infectarea pacientului cu o bacteria periculoasa, de asemenea si in operatii complexe, cazuri grave de la Urgente, unde proiectul se imparte in bucati si se foloseste cate un checklist pentru fiecare componenta.

A fost realizat la un moment dat un proiect de introducere a checklists in diverse spitale.  Anterior,  aplicarea procedurilor se baza doar pe memoria si atentia personalului si s-a observat ca deseori era ratata cel putin o operatiune din procedurile de rutina – doar rutina, nimic complicat – astfel incat cazurile de infectii sau alte complicatii erau mult mai dese. In acelasi timp, anumite spitale care deja utilizau checklists reuseau sa rezolve cazuri complexe, care presupuneau multiple operatiuni si operatii, in care ratarea unei singure proceduri putea duce la pierderea pacientului. Acestia reuseau sa salveze oameni cu probleme grave in timp ce altora le mureau pacienti cu interventii banale pentru ca erau infectati din neglijenta.  Este util sa cititi exemplele din carte pentru a intelege ce diferenta poate face utilizarea unui checklist!

Aceste checklists intervin ca un instrument ajutator, care compenseaza slabiciunile mentale inerente, si ne referim aici mai ales la cele legate de memorie si atentie. Mai ales in domeniile foarte specializate, este dificil ca oamenii sa deschida in orice situatie exact sertarele care trebuie din multitudinea de informatii inmagazinate in creierul lor. Poate doar robotii, care se pare ca ii vor inlocui pe anumiti specialisti la un moment dat, vor reusi aceasta performanta. Dar nu sunt sigura ca vor fi performanti in toate aspectele.

Pentru a utiliza eficient checklists este necesara o analiza prealabila a activitatii/ proiectului. Cele complexe pot fi impartite in segmente mai simple si, eventual, specializate, fiecare beneficiind de un checklist si de pesoane diferite care se ocupa de indeplinirea lor. Pentru segmentele simple poate fi folosit un checklist standard – in medicina, pregatirea pacientului pentru operatie este un exemplu de activitate standardizata.

Dar exista si proiecte unicat, de exemplu in domeniul constructiilor, in care chiar si segmentele simple sunt unicat si se foloseste un checklist creat special, care nu se va reutiliza in alt proiect. Gawande a fost surprins sa descopere in constructii o complexitate mai mare decat in medicina. Acolo exista numeroase situatii neprevazute, in care trebuie gasita o solutie iesita din tipare, eventual fara a utiliza un checklist de task-uri. Insa Gawande a descoperit manageri de proiect din constructii care utilizau un checklist al comunicarii din echipa – cine cu cine trebuie sa vorbeasca in cazul situatiilor deosebite.

Lanturile mari de rastaurante functioneaza dupa protocoale foarte stricte (tocmai de aceea nu ai surprize, mancarea este la fel in orice McDonalds). Dar Gawande a descoperit ca si restaurantele de lux functioneaza de multe ori in acelasi mod. Exista bucatari sefi foarte stricti cu personalul, care de obicei este foarte calificat, impunandu-le subalternilor sa respecte cu sfintenie retetele. Iar noi credeam ca marii bucatari sunt niste artisti!

Pentru a fi cu adevarat folositoare, checklists ar trebuie sa fie:

– Precise;

– Practice, utilizabile, nu foarte lungi;

– Adecvate situatiei (nici mai putin, dar nici mai mult decat trebuie).

Mohnish Pabrai si Guy Spier, investitorii mentionati anterior, nu numai ca sunt suficient de inteligenti incat utilizau checklists inainte de a citi cartea lui Atul Gawande (eventual, au aflat de la Charlie Munger), dar Gawande i-a folosit ca exemplu in cartea lui atunci cand a mentionat utlizarea checklists in domeniul investitiilor. Si a mai vorbit cu un investitor mare, dar acesta a vrut sa ramana anonim.

Mohnish Pabrai face foarte putine investitii, insa le alege dintre foarte multe firme pe care trebuie sa le analizeze. Din cand in cand, gaseste cate o idee care ii accelereaza pulsul si ii activeaza lacomia; crede ca aceasta il va imbogati enorm si incepe sa nu mai gandeasca limpede. Guy Spier numeste acest fenomen “cocaine brain” – perspectiva de a face bani stimuleaza aceleasi circuite primitive ca si cocaina. Insa lucrul metodic in general si checklists in particular te ajuta sa actionezi mai rational.

Pabrai a mai observat ca avea tendinta de a repeta anumite greseli – de exemplu, nu acorda suficienta atentie datoriilor firmelor – iar utilizarea unui checklist l-a ajutat sa le evite ulterior.  Te ajuta de fapt sa gestionezi complexitatea. Pabrai spune despre Buffett ca aproape sigur foloseste cel putin un checklist mental. Despre unul scris nu este sigur, insa Buffett are un IQ enorm si o experienta in investitii de peste 65 de ani de lucru concentrat, ceea ce nu este cazul cu restul lumii.

Pabrai si-a facut un check-list cu aproximativ 70 de intrebari. Rezultatele s-au imbunatatit si de asemenea, a crescut viteza de lucru. In criza din 2008 a reusit sa proceseze multe informatii si sa faca investitii profitabile.

Investitorul anonim lucreaza cu o echipa si la un moment dat a initiat un checklist pentru a fi utilizat de toata lumea. A crescut si in acest caz viteza de lucru. Checklist-ul lui acopera mai multe etape ale procesului de investitie si are grija sa surprinda si detalii foarte fine, dar care pot fi foarte relevante (in principal detalii cuprinse in declaratiile financiare ale firmelor). El a spus ceva foarte interesant: ca checklist-ul nu este o formula, dar te ajuta sa fii cat de bun posibil in fiecare etapa. Iti imbunatateste rezultatele fara sa fie necesara o crestere a competentei – acesta este un aspect foarte important, intrucat crestere competentei peste un anumit nivel este destul de dificil de realizat.

Ceea ce a mai observant acest investitor este ca desi checklist-ul este foarte util, putini investitori il folosesc. Asa cum observa si Gawande, exista o rezistenta naturala fata de checklists si acesta se intampla nu din lene, ci pentru ca nu sunt palpitante, eroice. Ne place improvizatia, insa ea nu ne ajuta prea mult in domeniile specializate, care necesita precizie. Cand esti metodic, in schimb, eviti atat exuberanta, cat si panica, amandoua fiind tendinte irationale care duc la greseli importante. Aceasta in plus fata de golurile de memorie si atentie mentionate anterior.

Construirea unui checklist solid pentru activitatea de investitii necesita studierea greselilor marilor gurus, dar si pe ale tale; ambele directii sunt bune. Cu timpul poti aduce imbunatatiri listei tale, fiind atent sa nu complici lucrurile mai mult decat este necesar. In final, ar trebui sa obtii un instrument cu adevarat util, consistent si nu o constructie artificiala, nu o compilatie de idei adunate din diverse surse. Apoi este important sa il si folosesti de fiecare data cand analizezi o firma, chiar daca ai impresia ca ai toate criteriile in minte.

Checklistul reprezinta un instrument de lucru puternic si usor de utilizat, care aduce rigoare si ratiune in activitatile noastre. Se afla in aceasi gama cu modelele mentale ale lui Charlie Munger, despre care am scris in articolele anterioare. Este dezarmant de banal, dar nu uitati ca de multe ori lucrurile simple sunt acelea care care ne ofera un “upgrade” semnificativ in viata.

OCT 18
2017

Via negativa

“Charlie and I have not learned how to solve difficult business problems. What we have learned is to avoid them.” – Warren Buffett

 

Exista o istorie interesanta din timpul celui de-al doilea razboi mondial despre eforturile fortelor aliate de a creste rezistenta avioanelor militare. O echipa a inceput sa analizeze avioanele care reuseau sa se intoarca in urma unor confruntari aeriene pentru a vedea care erau punctele unde acestea fusesera lovite de inamic. Urma ca aparatele de zbor sa fie blindate in acele arii sensibile, aflate de obicei in zona aripilor. La un moment dat, a fost implicat in echipa un mare matematician care a venit cu ideea ca era mult mai util sa se gandeasca, sa-si imagineze de fapt, unde fusesera lovite avioanele care nu se mai intorceau, pentru ca acelea erau punctele cu adevarat vulnerabile.

Charlie Munger, celebrul partener al lui Warren Buffett, il citeaza deseori pe un alt matematician, Carl Iacobi: “Invert, always invert” si adauga “Turn a situation or problem upside down. Look at it backward. What happens if all our plans go wrong? Where don’t we want to go, and how do you get there? ”. Iacobi considera ca exceptand pe cei care care sunt mai inteligenti decat Einstein lumea ar putea rezolva multe probleme daca ar inversa rationamentele. Dar chiar si Einstein a folosit “inversion”: atunci cand toti ceilalti incercau sa revizuiasca legile lui Maxwell, ale electromagneticii, incercand in acelasi timp sa ramana consistenti cu legile lui Newton, ale miscarii, el a descoperit relativitatea speciala abordand invers, adica revizuind legile lui Newton pentru a se adapta la cele ale lui Maxwell.

In matematica folosim deseori metoda reducerii la absurd, prin care incercam sa demonstram o afirmatie pornind de la negatia acesteia – si sperand ca vom demonstra ca negatia nu este adevarata, deci este adevarata afirmatia. De ce procedam asa? Pentru ca este mai simplu decat sa demostram direct afirmatia. La fel ca in matematica, in numeroase alte domeni si situatii este mai usor sa rezolvam problemele rationand invers, adica pornind de la negatie.

Ceea ce ne impiedica de multe ori sa abordam realitatea in acest mod este tendinta noastra naturala, care este in directia pozitiva; mintea noastra nu este construita sa produca rationamente pornind de la negatii. Insa ar fi bine sa o invatam, pentru ca este o modalitate mult mai usoara, uneori chiar singura, pentru rezolvarea multor probleme. Sa vedem cateva exemple.

Ganditi-va la exemplul cu avioanele: tendinda naturala este de a analiza doar ceea ce se vede, adica avioanele care se intorc, cand de fapt informatia corecta se afla la cele care au fost doborate. Exista o tendinta mai generala numita “survivorship bias”, aceea de a fi inclusi in analize numai supravietuitorii, castigatorii. Ne uitam doar la antreprenorii de succes si mare succes, ignorand numarul mult mai mare de perdanti, multi dintre ei oameni de foarte buna calitate, care au investit bani, energie, au avut idei frumoase si totusi nu au reusit. Studierea esecurilor si a celor care le-au suferit poate furniza multe informatii, pentru ca a stii ce nu trebuie sa faci are de obicei mai mare greutate decat a stii ce trebuie sa faci.

La absolvirea facultatii, tinerii medici rostesc juramantul lui Hippocrate prin care se angajeaza sa nu faca rau. Asadar, inaintea multiplelor interventii si tratamente aplicate in incercarea de a face bine trebuie sa se asigure ca nu vor face rau. Intr-o lume care abunda de medicamente dar bolile nu sunt neaparat bine tratate se vorbeste tot mai mult despre iatrogenie, adica acea problema medicala provocata de medic in urma tratamentelor prescrise. Cu siguranta ca s-ar rezolva o multitudine de probleme medicale doar daca s-ar putea elimina cativa factori nocivi. De exemplu, oamenii ar putea fi semnificativ mai sanatosi doar daca ar putea fi convinsi sa nu fumeze si sa nu se ingrase.

Charlie Munger este un adevarat filozof moral si deseori in discursurile sale a abordat problema fericirii si implinirii umane. Pentru a avea o viata buna el ne sfatuieste sa evitam ceea ce provoaca nefericire, de exemplu invidia, lenea, resentimentul, neseriozitatea, datoriile, alegerea unui partener nepotrivit. Si deseori el aminteste urmatoarea zicala: “I wish I knew where I was going to die, and then I’d never go there.”

In momenetele cand dorim sa devenim mai performanti, ne intrebam deseori cum sa facem lucrurile mai bine, mai eficient. Insa ar trebui sa incepem prin a elimina sau a restrange acele activitati care ne consuma mult timp si energie, fara a ne oferi in schimb satisfactii. In acest fel dobandim timp pretios pe care il vom umple cu activitatile productive. Multi oameni devin sufocati incercand sa faca tot mai multe lucruri, grabiti permanent, stresati, cu atentia disipata in toate directiile, fara sa se gandeasca sa mai si elimine ceva din programul lor. Ne comportam de parca la scoala am invatat doar adunarea, nu si scaderea.

Aceasta abordare a folosirii negatiei este mai putin naturala si pentru ca este mai abstracta si necesita imaginatie – uneori trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce s-ar putea intampla rau (si, evident, sa incercam sa il evitam), deci ceva care nu este prezent, ceva ipotetic. Atata timp cat lucrurile merg bine, ne este greu sa ne gandim ca ele pot lua o intorsatura negativa. Intr-o perioada de expansiune economica, lumea este optimista si increzatoare si ignora sa se gandeasca la ceea ce s-ar intampla (de fapt ceea ce o sa se intample) daca ar veni (de fapt cand o sa vina) criza economica (care vine mereu dupa o perioada de expansiune). Va dati seama cat de puternice sunt aceste tendinte daca ne impiedica sa vedem problemele chiar si atunci cand ele sunt greu de evitat; ce sa mai spunem despre situatiile in care exista o probabilitate mai mica a unor intamplari negative (dar care trebuie luata in considerare pentru ca pot avea consecinte grave)! Aceasta tendinta se manifesta si in felul in care lumea afacerilor recompenseaza succesul: corporatiile vor oferi bonusuri consistente unui CEO care a avut castiguri in perioada de expansiune, chiar daca si-a asumat riscuri, si va neglija masurile prudente ale unui CEO care a ferit firma de un dezastru in timpul crizei; ba chiar va penaliza lipsa de actiune a celui din urma.

In cartea sa “Antifragile”, Nassim Taleb pune accent pe studierea riscurilor, a posibilitatii de “downside”, a situatiilor de criza. Sistemele (inclusiv oamenii) fragile sunt cele vulnerabile in fata situatiilor critice, cele robuste sunt indiferente, adica nu sunt afectate, iar cele antifragile beneficiaza in momentele de criza, haos, socuri etc. Nu ar trebui sa ne intereseze ce se intampla in momentele de calm, normalitate, in care istoria se repeta si asteptarile sunt optimiste, ci sa acordam atentie situatiilor cand apar sau pot aparea perturbari, posibilitatea de pierdere, scenariul cel mai rau. Concentrarea pe aceste elemente care initial sunt negative ne poate ajuta sa construim sisteme robuste, ba chiar antifragile in fata acestor situatii, transformandu-le in imprejurari pozitive.

Investitorul inteligent este antifragil si asteapta astfel de momente critice, adica acelea in care este panica in jur, piata se prabuseste, este “blood in the street”; el devine lacom atunci cand ceilalti sunt tematori. Si in acest mod am atins o componenta importanta a investitiilor axate pe valoare si anume capacitatea de a inota impotriva curentului, adica de a fi contrarian investor – alta abordare pe baza de negatie.

Warren Buffett si Charlie Munger au construit un imperiu si au devenit extrem de bogati. O lume intreaga incearca sa descopere ce strategii complexe au aplicat ei ca sa ajunga acolo, insa Buffett spune ceva simplu: ceea ce au facut ei a fost “to be consistently not stupid, instead of trying to be very intelligent”. Este important si aspectul consecventei, pentru ca este de ajuns sa faci cateva greseli mari ca sa iti anulezi toate castigurile. Oricat de simpla si logica pare aceasta idee la nivel teoretic, ea nu este aplicata de majoritatea investitorior; ei se concentreaza pe castiguri, vor sa para cat mai inteligenti si mai activi.

Tot Buffett spune ca prima regula in investitii este “don’t lose money”, iar a doua regula este sa fii atent la prima. In aceeasi gama este si conceptul considerat piatra filozofala a investitiilor axate pe valoare si care a fost dezvoltat de Ben Graham – “margin of safety” (marja de siguranta). L-am amintit deseori, dar repetandu-l avem sanse mai mari sa il si aplicam. Ideea este ca atunci cand cumperi actiuni la un pret semnificativ mai mic decat valoarea intrinseca a acestora te protejezi de eventualele pierderi. Intr-o lume dominata de incertiudine nu putem calcula precis valoarea intrinseca, dar marja de siguranta acopera erorile. Daca vom avea grija sa ne protejam de pierderi, castigurile vor veni de la sine.

Studierea greselilor, personale si ale altora, are mare valoare in drumul spre obtinearea performantei si a unor rezultate bune, a unei gandiri corecte in general. Se stie ca Einstein considera autocritica ca fiind importanta, iar prin aceasta intelegea sa testeze si sa eventual sa distruga unele dintre cele mai iubite idei ale sale. Si Charles Darwin era foarte sever cu ideile sale si incerca sa le demonteze printr-un proces obiectiv. Marii investitori, de asemenea, atunci cand sunt placut impresionati de o firma incearca sa pastreze raceala ratiunii in analiza lor si sa se intrebe: Care sunt motivele pentru care nu as investi in aceasta firma? In foarte multe situatii este util sa ne oferim argumente contra; sa ne intrebam de ce nu ar fi bine sa facem ceva, ce ar trebui sa se intample ca lucrurile sa mearga prost, ce greseli am facut, cum putem sa evitam problemele etc.

In articolul precedent am prezentat conceptul de modele mentale al lui Charlie Munger. Aceasta abordare a realitatii pornind de la negatie constituie unul dintre cele mai puternice modele mentale (sau suita de modele) pe care il poate utiliza cineva ca sa fie performant, fericit si tot ce vrea. Are o aplicabilitate foarte generala, dar in domeniul investitiilor este parca si mai util acest concept. Dintre toate denumirile folosite, “via negativa” mi s-a parut cea mai cuprinzatoare si concisa. Aceasta expresie in latina a fost utilizata la un moment dat in teologia crestina si explica o modalitate de a-l descrie pe Dumnezeu focalizata pe ceea ce nu este El; a descrie ceea ce este Dumnezeu parea o sarcina imposibil de realizat. Chiar daca sunt mai simple decat misiunea vechilor teologi, multe situatii de viata sunt suficient de complexe incat sa necesite o abordare de tip “via negativa”.

 

 

OCT 18
2017

Modele mentale

“If your professors won’t give you an appropriate multi-disciplinary approach, if each wants to overuse his models and underuse the important models in other disciplines, you can correct that folly yourself” – Charlie Munger

“As I look back on it now, it’s obvious that studying history and philosophy was much better preparation for the stock market than, say, studying statistics”  – Peter Lynch

“Some people think in words, some use numbers, and still others work with visual images.  I do all of these, but I also think using models” – Ed Thorp

 

Multi investitori mari sunt de accord ca cel mai inteligent dintre ei este Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffett de la Berkshire Hathaway. Chiar si Buffett spune ca Munger este mai inteligent decat el. Dar exista un aspect care ma pune pe ganduri: Munger este un tip arogant si nu a acceptat pe nimeni ca sef, in afara de Buffett. Cand l-a intalnit pe Buffett s-a lipit de el si sta in umbra acestuia de peste 50 de ani. IQ-ul este greu de masurat in general si cu atat mai mult la un nivel atat de sus, insa aspectul unde nimeni nu are dubii este ca Munger este cel mai intelept dintre toti. In plus, a fost suficient de generos cu sfaturile lui incat toata lumea sa se poata inspira de la el.

Munger povesteste ca la o petrecere sofisticata a fost intrebat de o doamna care vroia sa se faca placuta care este cheia reusitei lui. Doamna era atragatoare si mieroasa, dar el nu s-a lasat intimidat in vreun fel, iar raspunsul lui explica de ce: faptul ca a fost rational l-a ajutat cel mai mult in viata. Dar prin a fi rational el intelege mai mult decat stim noi si anume este vorba despre o constructie mentala complexa pe care el a realizat-o de-a lungul vietii.

Munger spune ca el si Buffett au fost toata viata “learning machines”, iar aceasta nu inseamna doar acumularea de cunostinte, ci si perfectionarea modului de a gandi. In diverse discursuri si carti el ne dezvaluie ca si-a construit o retea de modele mentale – “Latticework of Mental Models” – in care a inglobat intelepciunea lumii.  Acestea sunt mai mult decat niste sabloane (sablon suna din start limitativ) sunt niste idei foarte generale si solide, care pot fi aplicate in diverse situatii in care trebuie sa faci o evaluare si, eventual, sa iei o decizie. Este foarte greu sa faci rationamente corecte daca trebuie de fiecare data sa incepi de la zero. Nimeni nu are suficient timp si suficienta putere de procesare. De aceea este bine sa ai niste scurtaturi, insa unele de buna calitate.

Oamenii folosesc oricum niste scurtaturi in gandire, care sunt invatate din mediul lor cultural si ii ajuta sa navigheze mai repede prin viata; insa de multe ori navigheaza destul de prost, fara busola potrivita. De exemplu, avem tendinta sa caracterizam oamenii de o anumita nationalitate dupa ce vedem cativa dintre ei, insa statistica ne invata ca avem nevoie de un numar mai mare de indivizi pentru a face o evaluare corecta. Multe dintre schemele noastre de gandire formate in mod automat nu sunt prea utile. Probabil ca avem o senzatie de naturalete cand le folosim, pentru ca suntem obisnuiti cu ele, insa ar fi mai bine sa invatam ca roboteii un mod corect de gandire si sa avem putina perseverenta pana ce si acesta devine natural.

Majoritatea oamenilor detin cateva modele corecte, cel putin in anumite contexte, de obicei provenite din domeniul in care lucreaza si pe care tind sa le foloseasca in toate situatiile. Insa acestea nu sunt de ajuns pentru lumea complexa in care traim si ceea ce fac ei este sa forteze realitatea sa se incadreze in acele cateva modele, ca intr-un pat al lui Procust. Asa cum spune Munger: “To a man with only a hammer, everything looks like a nail”. Tindem sa folosim uneltele pe care le avem la indemana, cele cu care suntem obisnuiti.

In viata de zi cu zi, observam deseori confruntarea dintre doua tabere de specialisti: psihologii si alti specialisti din stiintele sociale, pe de-o parte, si matematicienii, fizicienii/ inginerii, pe de alta parte. Primii zic despre ceilalti ca sunt rigizi, deterministi, lipsiti de nuante si manipulabili, iar a doua categorie o considera pe prima lipsta de logica, rigoare si structura. De fapt, toti au dreptate pentru ca limitarea la un domeniu, indiferent care ar fi el, ne ingusteaza aria posibilitatilor. In schimb, oamenii care dobandesc cunostinte din domenii diferite si incep sa faca conexiuni intre ele realizeaza un salt enorm. Se stie ca persoanele care trec dintr-un domeniu in altul aduc de multe ori noi perspective, noi abordari, care sunt mai putin accesibile celor care raman mereu fixati in aceeasi specializare.

Ideea de a face conexiuni este importanta: sunt multi oameni eruditi, care fac impresie buna in mediile intelectuale, insa mintea lor da impresia de un amalgam nestructurat de informatii, care nu au utilitate prea mare. Ele trebuie structurate intr-o retea complexa, deci sa aiba legaturi intre ele (sa avem  categorii, ierarhii etc). Insa pentru constructia modelelor mentale nu este nevoie sa acumulam cunostinte detaliate din diverse domenii, ci acele cunostinte fundamentale, care exista in cursurile de baza si care sunt neschimbate de multi ani. Ele trebuie sa fie suficient de generale incat sa poata fi aplicate in multe situatii, inclusiv in alte domenii decat cele din care provin. Cele mai multe si mai interesante astfel de idei au fost culese din psihologie si sociologie, matematica si teoria sistemelor, fizica, economie, biologie. Trebuie abordate si intelese foarte bine, in profunzime aceste idei, teorii de baza si anume acelea despre care simtim ca prezinta suficienta relevanta si generalitate.

Sa vedem niste niste exemple. Sa consideram conceptul de relativitate, care in mod clar vine din fizica. Acesta poate fi aplicat in orice context in care un observator nu poate intelege un sistem din care el insusi face parte. Relativitatea poate fi aplicata cu succes sistemelor sociale, in care poate fi dificil sa faci aprecieri obiective atata timp cat te afli in interiorul lor – este o idee simpla, pe care multi o cunoastem deja insa o aplicam mai rar decat credem. Este important sa patrundem cu adevarat aceste concepte si sa exersam aplicarea lor pentru a fi siguri ca renuntam la vechile obieceiuri.

Daca ramanem in sfera lui Einstein, el considera dobanda capitalizata (compound interest) cea mai mare descoperire matematica din toate timpurile. Dupa cum stim, capitalizarea inseamna adaugarea dobanzii la suma initiala, apoi se calculeaza dobanda generata de noua suma, dobanda se adauga la suma respectiva si tot asa la infinit. Ar fi bine ca acest fenomen miraculous sa fie inteles macar in sensul lui direct, economic, dar acest lucru este mai greu de realizat pentru ca el este un efect exponential, nu liniar, ceea ce este mai putin intuitiv, cere o mai mare putere de abstractizare. Dar ar fi si mai util ca acest concept de capitalizare sa fie inteles intr-un sens mai general pentru ca el poate fi aplicat cu succes si in alte situatii, de exemplu la cresterea unei firme, care la un moment dat poate avea o evolutie exponentiala datorita suprapunerii si acumularii mai multor influente pozitive. Capitalizarea functioneaza si cand ne gandim la un efect de crestere exponentiala a cunostintelor, competentei, experientei si chiar averii unei persoane.

Sunt destul de multe concepte cu grad mai mare de abstractizare care pot deveni modele mentale puternice. Insa fiind abstracte ele nu sunt intelese si utlizate in mod natural. Chiar si specialistii din stiintele exacte de unde provin de obicei aceste idei sunt obisnuiti sa le foloseasca doar in activitatea lor uzuala; au nevoie de deschidere si antrenament pentru a incepe se le foloseasca in alte arii. Dar ideile generale din zona stiintifica ne pot oferi niste unelte foarte puternice, care fac saltul la un nivel superior de gandire.

Alt exemplu este efectul de levier (leverage), care vine din fizica, chiar de pe vremea lui Arhimede. Dupa cum stim, un levier permite ca prin aplicarea unei forte mici sa se obtina un efect mult mai mare. Ideea a fost preluata de lumea financiara si acum cateva zeci de ani a izbucnit o euforie a achizitiilor bazate pe un capital propriu mic la care se adauga un imprumut foarte mare si ca urmare efectul de levier multiplica semnificativ eventualele castiguri sau eventualele pierderi. Dar el poate fi observat si in alte situatii in care se aplica un efort, o suma sau orice variabila de intrare in cantitate mica iar rezultatul este mult mai amplu. Doar sa nu uitam ca este o sabie cu doua taisuri. Faptul ca putem recunoaste situatii de tip levier pozitiv sau negativ sau chiar sa cream unele pozitive ne poate aduce beneficii substantiale in viata.

Gasim pe internet suficient de multe exemple de modele mentale, unele furnizate chiar de Munger. Important este ca ele sa fie extrase din mai multe domenii; asa cum am precizat, sa fie idei fundamentale, neafectate de trecerea timpului; de asemenea, sa fie suficient de multe, astfel incat sa nu ajungeti in situatia omului cu ciocanul. Munger spune ca 80 – 90 de modele bine alese reusesc sa acopere majoritatea situatiilor in care trebuie sa luam decizii. Cred ca fiecare ar trebui sa isi formeze propriul set de modele, eventual insistand pe slabiciunile pe care le observa atunci cand incepe sa se informeze pe aceasta tema (pana atunci nu prea esti constient care sunt acestea). Vei observa ca ideile care vin din domenii cu care nu prea te-ai intersectat iti ofera o foarte placuta revelatie.

Modelele devin folositoare in momentul in care am inteles conceptele respective si incepem sa lucram cu ele in diversele situatii de viata. Daca in momentul cand avem de rezolvat o problema ne apar in minte 2-3 modele care concureaza pentru rezolvarea ei, atunci suntem pe drumul cel bun. Situatiile in care cineva nu are dileme, ci doar certitudini semnaleaza mai mult lipsa ratiunii decat prezenta ei.

Charlie Munger este cel mai mare ganditor din lumea investitiilor, dar si unul dintre cei mai mari in general, cel putin dintre contemporani. Este omul care si-a petrecut viata invatand cum sa gandeasca mai bine. Suntem privilegiati ca lumea globalizata in care traim ne permite sa avem acces facil la ideile lui, asa ca ar fi bine sa profitam. In momentul cand incepem sa ne folosim mintea mult mai bine, observam o diferenta enorma fata de oamenii din jur si ni se deschide in fata o lume noua plina de posibilitati. Incepem sa devenim si putin mai elitisti, dar macar atunci chiar meritam.

PS. Lui Warren Buffett nu ii place sa joace rolul omului destept. Prefera sa fie popular, iubit de oameni, asa ca si-a creat imaginea de american cu gusturi simple, simpatic, care se prosteste si este acomodant cu toata lumea. Dar nu ar trebui sa ne lasam indusi in eroare.

OCT 02
2017

Atingerea maiestriei

“Reteta geniului” este un titlu cam pretentios, dar asa se numeste o carte foarte interesanta scrisa de Robert Greene. Nu este vorba despre geniu in sensul clasic, acel geniu innascut, ci despre cum poate  fi atinsa maiestria intr-un domeniu oarecare de catre orice persoana…

Sau aproape orice persoana. Este nevoie sa ai o dorinta puternica ca sa poti ajunge la maiestrie, dorinta de a face lucruri importante in viata, ceea ce nu este valabil pentru toata lumea. Multi oameni isi doresc o viata corecta, plina de mici bucurii, impliniri personale, o situatie materiala satisfacatoare – ceea ce este ok atata timp cat se simt impliniti. Aici este punctul de unde trebuie pornit: ce ne face sa ne simtim impliniti?

Sunt rare situatiile in care apar copii minune, foarte talentati intr-un domeniu de la varsta de 3 – 4 ani, cu un talent care se manifesta spontan si este vizibil pentru toata lumea din jur. Majoritatea oamenilor au niste talente mai “slabe” si care pot sta ascunse multa vreme. Un motiv ar fi faptul ca si societatea, si parintii ii incadreaza pe copii in directiile pe care ei le considera potrivite. Iar societatea actuala are, in ciuda aparentelor, un grad mare de conformism si o tendinta puternica de directionare a copiilor. In acest fel, oamenii pot ajunge la varsta adulta facand activitati profesionale care nu ii fac fericiti; si care nici nu le valorifica potentialul. Cand realizeaza acest lucru ar trebui sa porneasca in cautarea vocatiei.

Descoperirea vocatiei este primul pas in a te valorifica si a avea realizari deosebite. Este util sa faci incercari in diverse domenii care te intereseaza; sa iti indrepti atentia spre activitati care te pasioneaza cu adevarat; spre activitati care iti placeau in mod spontan in copilarie, inainte de a fi supus constrangerilor. Acesta este si momentul in care incepi sa demolezi si barierele sociale, adica sa lupti cu presiunea celor din jur care te directioneaza incotro vor ei si in principal catre caile conformiste. Nu este vorba sa fii un rebel de dragul rebeliunii, ci un om care in mod realist vrea sa isi urmeze inclinatiile sale profunde.

Incepi sa inaintezi prin incercari si erori, insistand puternic pe activitatile care iti trezesc interesul cel mai mult, eventual in domenii de nisa. Sa zicem ca te intereseaza mult un subdomeniu al biochimiei care se ocupa de anumiti virusi, asa ca incepi sa studiezi si sa practici (eventual printr-un job) exact acele lucruri. Apoi activitatea se poate muta in mod natural catre ceva conex, sa zicem studierea anumitor bacterii. Si tot asa pana cand descoperi activitatea care ti se potriveste cel mai bine. La fel se procedeaza indiferent daca pasiunile tale se indreapta catre arta, sport, investitii sau altceva. Cartea lui Greene contine personaje din multe domenii.

Toata aceasta munca de descoperire si auto-descoperire inseamna si trecerea catre etapa de formare sau de ucenicie, cum o numeste Greene. Aceasta din urma este o perioada grea, pentru ca sunt ani multi de munca cu rezultate neclare. Poate fi vorba de 10 ani de munca asidua; 10.000 de ore ca sa ajunci foarte bun, 20.000 ca sa ajungi la maiestrie (se pare ca au mai crescut exigentele, alti scriitori se limitau la 10.000 de ore). In plus, munca ar trebui sa fie foarte concentrata, sa intri in interiorul lucrurilor si fenomenelor pe care le studiezi pentru a avea maxim de intelegere; este un fel de empatie extinsa.Foarte interesanta aceasta idee ca pentru a intelege oamenii si lucrurile trebuie sa iesi din limitele tale si sa intri in universul lor. In general vorbind, pentru a reusi trebuie sa uiti de tine – opusul atitudinii egocentrice.

Mai este nevoie sa spun cat de mult si focusat au muncit cei considerati geniali, precum Darwin, Mozart, Leonardo da Vinci ?  Se pare ca Darwin nici nu avea un IQ foarte mare; nu avea o putere de abstractizare deosebita, in schimb a facut numeroase experimente foarte bine organizate pe parcursul multor ani, si-a notat toate rezultatele,  iar apoi au inceput sa se inchege concuziile si chiar ideile revolutionare. Mozart a muncit incontinuu de la 3 ani pana cand a murit, cu o intensitate care pur si simplu l-a devorat (este un caz extrem, dar ne spune ceva povestea lui).  Leonardo da Vinci studia luni intregi un mic detaliu, sa zicem o aripa de pasare, si facea zeci, sute de schite doar ca sa il poata reprezenta apoi intr-o pictura in maniera desavarsita, care parea plina de naturalete.

Sarguinta, rabdarea, perseverenta si increderea sunt mai importante decat capacitatile intelectuale de varf. Rezultatele apar dupa mult timp, asa ca trebuie sa poti realiza o munca care la inceput pare fara sens, simti deseori ca esti depasit de situatie, obosesti, presiunea sociala este mare, esecurile nu se mai termina si maiestria nu mai vine. Nu poti sa te mentii doar cu ajutorul vointei, te va ajuta si pasiunea pentru domeniul ales, faptul ca vei lucra cu bucurie.

Este bine sa faci exact acele activitati grele pe care le eviti in mod normal, pentru ca numai asa iti lucrezi punctele slabe; si sa tot cresti dificultatea ca acei sportivi care isi adauga periodic cate o greutate pe gantera – cand muschii corpului si ai mintii executa sarcinile cu relaxare este momentul sa le cresti nivelul de dificultate. De asemenea, sa iti dezvolti capacitate de a-ti critica propriile idei si actiuni si de a face schimbari atunci cand este nevoie.

O buna gestionare a relatiilor sociale este de mare folos. La inceput, este utila debarasarea de toate piedicile sociale care te opresc sa faci ce te pasioneaza. Apoi dobandirea unei maturitati in relatiile cu oamenii, care inseamna in primul rand renuntarea la atitudinea copilareasca – egocentrica si dobandirea empatiei, a intelegerii lucrurilor din perspectiva celorlalti; de asemenea, si dobandirea puterii de a nu mai fi perturbat de ceilalti. Va fi nevoie si sa cauti oamenii de success din domeniul tau de interes si, mai ales, sa iti gasesti un mentor – acesta te va ajuta sa arzi multe etape. Relatiile mature cu oamenii inseamna si un echilibru interior care te ajuta sa te concentrezi pe munca ta.

Faza de ucenicie da roade daca iti folosesti toate capacitatile – vei vedea ca pe masura ce progresezi apar resurse noi, pe care nu le cunosteai (te surprinzi pe tine). Chiar si gandirea poate deveni mai complexa daca vei incepe sa gandesti cu ajutorul imaginilor, diagramelor si modelelor, nu doar cu rationamentele obisnuite.

Dupa ce ai invatat teorie, ai exersat, ai experimentat, ti-ai urmat mentorul o perioada indelungata,  treci treptat in faza creativ – activa. Incepi sa folosesti intuitia – acea intuitie superioara, despre care se tot vorbeste. Se pare ca ca aceasta nu este doar un proces rational care se desfasoara mai repede, ci o capacitate diferita. Probabil ca ea se naste dupa ce s-au format bine capacitatea de rationare, gandirea vizuala, modelele mentale, si  alte “unelte” utile, dar ea este altceva decat toate acestea.

La un moment dat simti ca lucrurile incep sa se lege, procesele simple sa se automatizeze si sa ai progrese vizibile, o usurinta, o fluiditate a executiei (cel mai simplu este sa te gandesti la un sportiv sau cantaret, dar se aplica in toate domeniile). La inceput ai invatat, ai studiat, ai exersat si experimentat “pe bucati”, dar acum incepi sa ai un semntiment al intregului.  Executia se apropie de maiestrie, ideile sunt surprinzatoare si chiar originale si rezultatele muncii sunt sub forma unor ansambluri complexe, nu doar actiuni simple. Acum este momentul sa indraznesti si sa mergi inainte pe acest drum (pentru ca incepe partea frumoasa).

Sa trecem si la investitii – mereu ajungem si acolo. In acest caz nu urmarim sa ajungem la creativitate in sensul clasic, ci doar la maiestria care sa ne asigure rezultate bune (iar in acest domeniu rezultatele pot fi cuantificate foarte exact). Procesul este in mod clar lung si dificil, pentru ca trebuie acumulata o cantitate enorma de cunostinte, dar si sa ne antrenam mintea astfel incat ea sa devina o masinarie de varf. In final, ajungem la un sistem de investitii care contine procedee de analiza a firmei, alcatuirea portofoliului, modele de decizie etc si toate componentele merg ca “unse” si se armonizeaza intre ele. Chiar daca se inspira de la altii, sistemul va avea o nota personala – aici este partea creativa cu care ne putem lauda.

Cartea lui Robert Greene te inspira, te energizeaza, dar este si suficient de practica; are si multe exemple foarte interesante, poate si putin inhibitoare, pentru ca sunt descrisi oameni cu adevarat deosebiti. Nu este nevoie sa ajungi chiar atat de sus, dar a fi cat mai aproape de cea mai buna versiune a ta nu este niciodata o idee rea.

OCT 02
2017

Jucatorii

Care sunt viciile cele mai grele? Cred ca noi romanii suntem o natie de puritani pentru ca si cafeaua este considerata un viciu de multa lume. Dar as zice sa ramanem rezonabili si sa consideram fumatul ca fiind viciul cel mai slab si apoi plasam alcoolul, drogurile, jocurile de noroc si, evident, cele legate de viata sexuala, dar nu neaparat in aceasta ordine. Este greu de stabilit o ierarhie, pentru ca toate sunt patimi grele, iar dependenta de ele este greu de depasit.

Nu voi aborda ultima categorie, asa cum va asteptati, ci ma gandeam la jucatorii care castiga si pierd averi intr-o noapte, aflati intr-un delir imens, cu o cantitate de adrenalina care greu poate fi egalata de ceva. Agonie si extaz in forma pura! Suna ca din romane, dar viata este surprinzatoare.

Cand sunt intrebata daca “joc” la bursa ma fac ca un arici, dar apoi ma gandesc ca oamenii au dreptate, pentru ca astfel de exemple le sunt prezentate. Banuiesc ca nu ati vazut prea multe filme cu investitori pe termen lung, care se imbogatesc lent trudind izolati intr-un birou. In schimb, probabil ca ati vazut “Wall Street”, “Boiler Room” (Ben Affleck joaca extraordinar), “The Wolf of Wall Street”, “Margin Call”. Sa zicem ca in “Margin Call” actiunea si personajele sunt mai potolite, dar sa nu uitam ca ei facusera o gramada de imprudente, isi asumasera riscuri enorme si ca urmare au distrus banca.  In celelalte filme este multa actiune si apare genul acela de traderi agresivi si imorali si doar cate un personaj derutat care pare ca nu se incadreaza in sistem. Si, greu, de crezut, dar “The Wolf…” – cel mai “condimentat” cu scene grotesti – este inspirat dupa o poveste reala.

Da, am crezut ca filmele sunt pline de exagerari, ca oamenii din aceasta bransa ar trebui sa fie mai calculati, mai seriosi si mai morali. Dar am inceput sa ma informez. A fost dificil sa cunosc oameni care lucreaza in acest domeniu pentru ca in Romania piata de capital este nereprezentativa (imi pare rau pentru investitori si pentru angajatii din institutiile noastre financiare, ei sunt bine intentionati, dar la noi piata de capital aproape ca nu exista, iar activitatile aferente nu se compara cu ceea ce se intampla in firmele de profil din tarile dezvoltate). Asa ca am citit diverse carti din domeniu si mi s-au parut foarte interesante cele scrise de fostii angajai pe Wall Street, deveniti ulteriori scritori de succes, Michael Lewis (“Liar’s poker”) si Frank Partnoy (“Fiasco”), care se saturasera de mediul in care au lucrat si au simtit nevoia sa scrie despre ce au vazut si au trait acolo. Si o idee de baza este ca angajatii din marile banci de investitii chiar concureaza cu cei mai inversunati jucatori din cazinouri.

Pentru departamentele de trading si vanzari, bancile angajeaza oameni inteligenti, agresivi, ambitiosi, cu o mentalitate de jucatori. De fapt, multi dintre ei chaiar sunt jucatori, adica merg in cazinouri sau joaca pe internet, inclusiv pariuri sportive si toata gama. Ca sa fie treaba completa si foarte masculina, mai organizeaza si partide de vanatoare (cred ca le-ar prinde bine ursii nostri, cu care autoritatile nu mai stiu ce sa faca pentru ca sunt prea multi) – de multe ori acestea sunt sunt organizate de angajator, care cheltuie sume uriase ca sa isi tina oamenii agresivi, plini de adrenalina. John Gutfreund, fostul CEO al Salomon Brothers, care in 1985 a fost proclamat “The King of Wall Street”, vroia ca oamenii lui sa vina la lucru in fiecare dimineata “ready to bite the ass off a bear” (inca o varianta de lucru cu ursii nostri).

Dar de ce bancile angajeaza astfel de oameni si ii stimuleaza asa? De ce nu vor unii analitici si seriosi? Pentru ca astfel de oameni pot castiga bani multi pentru banci; implicit si pentru ei, prin bonusuri, dar nu neaparat pentru clienti. Iti trebuie destul de mult tupeu si putere de convingere, evident si inteligenta, ca sa ii ametesti pe clienti cu niste produse derivate complexe, sa le iei comisioane foarte mari, sa le spui ca vor face bani, dar sa le dai sa semneze niste contracte unde este precizat intr-un mod alambicat si cu litere mici ca riscurile sunt doar ale lor, ale clientilor. Acesta este un tip mai ciudat de gambling, pentru ca banca nu risca, ci isi ia un comision clar, iar in joc sunt doar banii clientului; ea are doar “upside”, nu si “downside”.

Mai exista si cazuri de gambling cu banii bancilor, cu sau fara autorizatie din partea institutiei. Unele banci au fost ingenuncheate sau chiar distruse de niste traderi cu apetit enorm pentru risk, care au lucrat neautorizat. Avem cazul lui Nick Leeson care in 1995 a produs o pierdere de 800 milioane de lire sterline pentru banca engleza Barings si a falimentat-o; dar si al lui Jerome Kerviel de la Societe Generale care in 2008 a produs o pierdere de 5 miliarde de euro. Este greu de spus ce se intampla cu acesti oameni incat produc asemenea dezastre; probabil ca se cred invincibili, intra intr-un fel de transa sustinuta de incredere si lacomie, iar cand apar pierderile pluseaza din ce in ce mai tare in speranta de redresa situatia. O idee buna ar fi sa nu fie angati din start astfel de oameni petru ca sistemele de control ale bancilor nu reusesc intotdeauna sa ii depisteze.

Sa trecem la faimosul John Meriwether. Cand era copil a invatat sa joace blackjack de la bunica lui si, de asemenea, plasa pariuri sportive la cursele de cai. Era si bun la matematica, asa ca avea profilul potrivit ca mai tarziu sa fie angajat de banca Salomon Brothers. Acolo a devenit vedeta castigand sume enorme cu ajutorul arbitrajului pe obligatiuni de trezorerie. In urma unui scandal, a fost nevoit sa plece si in 1994 si-a infiintat propriul fond de investitii: Long-Term Capital Management (LTCM). A implicat persoane importante in boardul fondului, inclusiv doi profesori distinsi care ulterior au castigat premiul Nobel: Robert Merton si Myron Scholes. Milionarii si miliardarii se rugau in genunchi sa-si investeasca si ei banii in fondul minune. A fost primul fond care a adunat peste 1 miliard de dolari si promitea castiguri nete de 30% anual.

Dar Merton si Scholes erau pusi acolo doar de imagine. Desi erau mari teoreticieni ai riscului, l-au lasat pe Merriwether sa isi faca gamblingul lui obisnuit; si, oricum, ei veneau din lumea academica, nu aveau experienta in trading si gestionarea de fonduri. Meriwether facea arbitraj cu obligatiuni, asa cum era obisnuit, activitate care in mod normal aducea un profit foarte modest de sub 1%, dar acesta era multiplicat enorm prin folosirea unui leverage (raport total fonduri/ capitaluri proprii) de 30; deci prin utilizarea unor datorii imense profitul devenea de 30 de ori mai mare. Cei care au analizat mai tarziu tranzactiile fondului au constatat cu groaza ca ele nu erau deloc protejate pentru situatii de risc, pentru ca evoluau toate toate in aceeasi directie daca aparea volatilitate mai mare in piata. Si asa s-a intamplat: in 1998 au avut loc evenimente deosebite in spatial economic care au provocat pierderi de cateva miliarde pentru LTCM. Autoritatile au adunat un consortiu de banci pentru a plati datoriile fondului, doar ca sa nu cada tot sistemul, pentru ca investitorii au pierdut oricum banii. Acesta este dezastrul aproape planetar provocat de un jucator de… liar’s poker.

Michael Lewis a fost pentru cativa ani salesman la Salomon Brothers si in cartea lui – “Liar’s Poker” – povesteste o scena ramasa memorabilia in istoria Wall Street-ului. John Gutfreund, CEO-ul, ii propune lui Merriwether sa joace o mana de liar’s poker cu miza un milion de dolari – “one hand, one million dollars, no tears”. Acesta era un joc iubit de traderi, foarte diferit de poker-ul asa cum il stim, dar care era si el un razboi al nervilor si al calculelor probabilistice. Asadar, toata lumea din sala de trading astepta incordata raspunsul lui Merriwether. Acesta era campionul absolut, “The King of the Game” si nu vroia sa isi umileasca seful. Asa ca a marit miza la un nivel astronomic: a zis ca joaca doar pe 10 milioane. Stia ca seful lui are bani multi, dar totusi 10 milioane de dolari reprezinta o avere pentru oricine si, in plus, sotia acestuia vroia sa redecoreze casa. Duelul celor doi regi nu a avut loc. Dar imaginea despre aroganta de pe Wall Street a ramas.

Mai am un personaj interesant: Howard Rubin. Acesta a fost angajat in 1982 de catre Salomon Brothers in echipa de derivate pe credite ipotecare, aflata in mare avant in acea perioada. Era o combinatie perfecta intre absolvent de Harvard si mare jucator de blackjack, dintre cei care “numara” cartile pentru a paria doar in momentele in care sansele sunt favorabile. Seful lui a spus ulterior ca este cei mai bun trader “ever”. Ca mic detaliu picant, acest sef obisnuia ca la sfasit de luna sa isi incarce oamenii in elicoptere, sa mearga la Atlantic City si sa petreaca toata noaptea in cazinouri, ca a doua zi dimineata sa se prezente direct la lucru – adica exact ceea ce trebuie sa faca niste traderi cu “iron balls”. Howard Rubin a fost racolat dupa un timp de banca rivala Merrill Lynch, unde, de asemenea, a facut furori. Dar ca si alte vedete cu mult fier, multa adrenalina, care musca din animale si fac pariuri indraznete a produs un dezastru in 1987, cand s-a aflat ca Merrill Lynch a suferit o pierdere de 250 de milioane de dolari in urma operatiunilor neautorizate efectuate de acest trader.

Aceste exemple sunt mai vechi, insa nu pentru ca nu ar exista si unele mai recente, ci pentru ca s-a intamplat ca eu sa citesc acum aceste povesti. Mai recent, avem criza majora din 2008 – 2009, care a fost incununarea anilor de lacomie iresponsabila si care a dus la disparitia a numeroase banci de investitii, care or au intrat in faliment, or au fost cumparate de altele pe bani putini. Poate ca lucrurile s-au mai atenuat putin de atunci, dar nu asa cum crede lumea. Ei s-ar opri doar daca ar aparea constrangeri legale sau daca s-ar destepta brusc toti clientii. Dar legile nu sunt inca suficient de dure, iar clientilor le este greu sa se destepte pentru ca sunt manati de lacomie si pentru ca sunt pacaliti de oameni foarte abili.

Dar nu uitati ca acestia sunt jucatori cu banii altora – ce pierd ei ocazional prin cazinouri reprezinta maruntis, pe care il recupereaza imediat din bonusuri. Adevaratele jocuri sunt cu banii clientilor sau eventual ai bancii, adica ai actionarilor, dar nu ai lor. Ei sunt animale de prada aflate la capatul superior al lantului trofic. Cine face gambling cu banii proprii intra in alta categorie de jucatori, in general mai trista.

SEP 23
2017

Aleatoriul salbatic

“The future ain’t what it used to be.” – Yogi Berra

 

Am revazut recent filmul “21”, in care joaca Kevin Spacey – chiar si in timpul festivalului “George Enescu” filmul ramane forma mea favorita de arta. Este vorba despre un profesor si cativa studenti de-ai sai, destepti si buni la matematica, care  aplica o strategie pentru a castiga la jocul de blackjack, numit si 21. Ei se bazau pe o metoda mai veche de “numarare” a cartilor, care este cunoscuta, se aplica si in viata reala la jocul de blackjack. Aceasta “numarare” te ajuta sa identifici momentele cand cartile care au ramas in joc iti dau sanse mai mari de castig, adica ai “odds” in favoarea ta. Cazinourile nu ii iubesc deloc pe acesti jucatori: cei care conduc afacerile acolo stiu ca fac sume enorme de bani doar atunci cand sansele sunt de partea lor, adica a cazinoului (ceea ce se intampla in majoritatea situatiilor). Jucatorii care aplica aceasta metoda si sunt descoperiti sunt goniti rapid din local, chiar si in mod violent daca urmarim filmul (trebuie vazut, este deosebit!).

Mai exista si alte de jocuri de noroc in care iti poti folosi inteligenta, de exemplu poker si bridge. Secretul sunt probabilitatile: daca ai abilitatea de a le calcula in functie de ce carti ai tu, de ce carti au iesit din joc etc., poti sa afli cand ai sanse mai mari de castig si atunci sa mizezi mai mult. Doar atunci mizezi, cand sansele sunt in favoarea ta; in celelalte momente nu pui bani in joc sau doar sume mici.

Sunt multi investitori cunoscuti care isi exerseaza abilitatile de calcul probabilistic prin jocuri de noroc, mai ales bridge – se pare ca este mai complex; se joaca si online cand e mai greu sa aduni combatanti. Warren Buffett a inceput cand era foarte tanar sa faca pariuri la cursele de cai si zeci de ani mai tarziu a descoperit bridge-ul, care i-a placut foarte mult. Este unul dintre hobby-urile lui preferate (altul este sa cante la ukulele, un fel de chitara mai mica).  Se pare ca a gandi probabilistic nu este chiar natural si de aceea trebuie sa exersam. Insa probabilitatile aplicate in jocurile de noroc sunt doar jumatatea drumului spre maiestria in investitii.

Matematica si fizica au avut o evolutie uimitoare in ultimele doua secole, iar aplicarea lor in inginerie si in domeniile conexe a revolutionat modul de a trai al oamenilor. Dar si modul lor de a gandi: lumea intelectuala a apreciat din ce in ce mai mult gandirea determinista, iar viata academinca a inceput sa fie dominata de abordarea stiintifica. Iubitorii de abstractiuni si forme pure au impanzit cu metdele lor si economia, considerata pana atunci o stiinta sociala. Ea nu a devenit mai putin sociala in realitate, dar s-a furnizat o paine buna de mancat pentru mediul academic si pentru toti jucatorii din domeniul financiar care creeaza si vand instrumente financiare complicate.

Sper sa nu fiu inteleasa gresit: este utila matematica in economie, dar mai ales matematica de baza, maxim de nivelul clasei a 8-a sau a 9-a. Si, da, sunt utile anumite instrumente sofisticate pentru a ajuta corporatiile sa se finanteze, sa-si diminueze riscurile legate de dobanzi si alte cateva operatiuni utile. Dar s-a ajuns mult prea departe cu ingineria financiara (vedeti, chiar si cuvantul “inginerie” care se foloseste pentru a descrie aceasta jungla amazoniana de creatii financiare ne spune ceva). Se creeaza modele riguroase pentru o realitate care este departe de a fi la fel de clara; realitatea este fortata sa intre in niste sabloane rigide create de niste minti mult prea deterministe (unele foarte inteligente, trebuie sa recunoastem).

Se aplica mult prea multa statistica bazata pe date din trecut, un trecut care probabil ca nu se va repeta. Statistica este buna cand masori, de exemplu, inaltimea oamenilor dintr-o tara si trasezi o curba a lui Gauss pe care o vei folosi ulterior – acolo este un domeniu unde exista previzibilitate. Modelele financiare isi arata limitele mai ales cand sunt folosite pentru analize de risc, ceea ce s-a verificat in mod dureros in situatiile de criza. Crizele au ridicat un mare semn de intrebare asupra acestor metode: economistii tot incearca sa prevada momentele critice, sa calculeze probabilitatea aparitiei lor si alte calcule inutile in contextul in care viata economica nu se supune unor reguli determinsite – sau se supune, dar nimeni nu poate vedea toata increngatura de determinari!. Este enorm de complexa, cauzele pot fi multiple, astfel incat ceea ce incearca economistii, si anume sa anticipeze viitorul pe baza datelor din trecut, nu are nicio valoare. Crizele viitoare nu pot fi anticipate (in sensul ce amploare vor avea si cand ne vor lovi) si pot fi complet diferite de cele din trecut. Si ii vor lua mereu pe toti prin surprindere, indiferent de cate calcule se vor face. Pare o nebunie sa faci estimari intr-o lume in care preturile activelor financiare depind de uraganul Irma din SUA sau de intentia lui Kim Jong-un de a arunca o bomba. Poate anticipa cineva actiunile lor?

Sa revenim la probabilitati. Ele intervin acolo unde apare incertitudinea, adica nu stim exact ca ceva se va intampla, dar putem calcula probabilitatea ca acel ceva sa se intample. Atunci cand este vorba despre jocuri de carti, aruncarea unui zar, a unei monede, extragerea unei bile dintr-o urna si toate acele exemple din manuale probabilitatea poate fi calculata cu exactitate (rezultatul final nu e clar, pentru ca suntem in aria incertitudinii, dar probabilitatea poate fi calculata precis). Acesta este ceea ce Nassim Taleb (cel care a scris “Lebada Neagra” si “Antifragil”) numeste “aleatoriul bland”. Insa in majoritatea situatiilor, acolo unde intervin socialul, politicul, fenomenele naturii si toate interactiunile dintre ele, este vorba despre “aleatoriul salbatic”.  Sa vedem cum il gestionam (imblanzim).

Avem nevoie de gandirea probabilistica, pe care ar trebui sa o exersam in orice mod: sa citim carti despre probabilitati si, daca ne plac jocurile de noroc, sa exersam acolo; sa citim lucrari mai generale despre filozofia incertitudinii si sa descoperim cat de multe aspecte ale vietii noastre intra sub incidenta ei. Apoi putem incepe sa luam decizii pe baza probabilistica – de exemplu sa decidem folosind arbori decizionali, chiar daca cifrele sunt aproximative – nu conteaza ca aproximam, nu din cauza aproximarilor iau oamenii decizii proaste (ei fac greseli grosolane de gandire).

Modul nostru de operare ar trebui sa faca treptat trecerea de la calculele probabilistice din manuale (pe care le folosesc inclusiv inginerii financiari) la probabilitatile aproximative aplicate unui mediu complex. Stiu ca suna complicat, dar numai asa vom ajunge la o gandire imbatabila. Trecem prin manuale si jocuri de noroc, dar nu ne oprim, nu ne rigidizam acolo. Probablitatile aplicate simplist si strict acolo unde nu mai e domeniul lor ne mentin inca in sfera determinista, chiar daca noi avem impresia ca jonglam cu incertitudinea. (E incurcata rau chestia asta!)

Este nevoie de anumite eforturi pentru a domoli tendinta de a gandi determinist, pe care o au mai ales cei cu studii de matematica si inginerie, dar si altii care au o legatura cu stiintele exacte. Este modul dominant de gandire (acolo unde exista gandire), cu care multi dintre noi am fost formati. In primul rand, pornim de la niste premise gresite: ca ceea ce stim, ceea ce vedem noi este tot ce exista si ca aceste informatii sunt suficiente ca sa evaluam lucrurile; ca pentru toate fenomenele exista o cauza care poate fi aflata cu ajutorul ratiunii; ca nu ne putem descurca in viata daca nu stim bine explicatiile despre orice. Avem chiar si o nevoie psihologica de claritate, care ne da siguranta.

In realitate, o mare parte din aceasta lume este ascunsa, misterioasa si departe de intelegerea noastra; fenomenele pot avea multiple cauze si noi nu vom sti care dintre ele au avut influenta in cazul studiat de noi; putem trai foarte bine in acest univers complex, opac si plin de incertitudine. Insa ar trebui sa devenim constienti de limitele noastre si sa ne concentram doar pe ceea ce este cu adevarat important.

Ne intereseaza mai ales urmatoarele: in primul rand situatiile in care ni se poate intampla ceva foarte rau; in al doilea rand, cele in care putem beneficia de o intamplare foarte pozitiva. Nu vom putea calcula cu exactitate probabilitatile, gradul de expunere negativa sau pozitiva, dar vom stii ca anumite situatii (de ex. datorii mari) ne expun negativ, iar altele (de ex. fondator al unui start-up de tehnologie din Silicon Valley) ne expun pozitiv – putem face o evaluare calitativa, dar si una cantitativa aproximativa. Astfel incat vom cauta sa ne plasm mereu in situatii in care avem “downside” mic si “upside” mare.

Si in investitii ar trebui sa facem acelasi lucru, acelasi tip de expunere, cu grija in primul rand sa evitam riscul de pierdere si d-abia apoi sa ne indreptam atentia spre castiguri. Se fac diverse calcule probabilistice, insa toti investitorii buni stiu ca acestea sunt aproximative, pentru ca incertitudinea este mare. Si absolut toti investitorii de tip “value investors” (adica cei care vor valoare mare la pret mic) au exprimat sub o forma sau alta aceasta idee ca trebuie sa ai expunere negativa mica si expunere pozitiva mare, cu accent pe primul aspect. Daca ar fi sa aleg o idee, cea mai importanta pe care ar trebui sa o retina un investitor, aceasta este.

Aleatoriul salbatic pune din ce in ce mai mare stapanire pe lumea in care traim, din cauza tehnologiei si globalizarii. Evenimentele cu mare impact, pozitiv sau negativ (pe care Nassim Taleb le numeste “Lebede Negre”) vor fi din ce in ce mai ample si mai dese, dar si imprevizibile – schimbari politice, averi care apar rapid sau care se evapora, succesul si decaderea cuiva, produse care sunt la moda si apoi sunt inlocuite de altele etc. Lumea actuala este un mare animal salbatic care te poate manca daca esti ezitant sau arogant, dar poate deveni prietenul tau daca esti un bun dresor.

 

 

JUN 07
2017

Atentie la brokeri (II)

In articolul anterior, in care am scris despre brokerii din piata de capital, am mentionat ca aspectul securitatii detinerilor este in mod clar cel mai important de luat in considerare atunci cand alegeti un broker. Iar aceasta problema nu poate fi complet clarificata fara a intelege cum se realizeaza custodia detinerilor, adica cum sunt tinute spre pastrare acestea, si de asemenea cine are diverse drepturi legate de gestiunea acestora. Este o chestiune complexa, brokerii sunt evazivi in privinta ei, astfel incat majoritatea investitorilor nu stiu cum sunt tinute si manipulate activele lor.

Am incercat sa culeg cat mai multe informatii din diverse surse si concluzia este ca in aproape toate cazurile cu investitori de retail care detin actiuni SUA aceste sunt tinute “in street name”. Vom vedea in curand ce inseamna acesta.

Teoretic si istoric, actiunile pot fi tinute in 4 moduri:

1) Sub forma de certificate, in forma materiala (hartie) – stilul traditional; investitorul este cel care apare ca detinator in registrul actionarilor;

2) Inregistrare electronica directa – forma dematerializata, dar tot investitorul apare ca detinator;

3) Cont de tipul “designated nominee” – in registrul actionarilor apare un reprezentant, mai exact firma desemnata de broker ca si custode (“nominee”), iar contul este realizat in numele unui singur client;

4) “Pooled nominee account” sau “omnibus account” – tot cu reprezentant doar ca intr-un singur cont sunt comasate detinerile mai multor clienti.

Forma traditionala, reprezentata de certificate, este pe cale de disparitie. Inregistrarea electronica directa este in mod clar rezervata actionarilor mari, institutionali. In legatura cu “designated nominee”, am gasit o sursa care sustine ca si un investitor de retail isi poate face un astfel de cont, ca exista anumite banci unde iti poti tine activele in custudie intr-un cont dedicat. Insa in general se mentioneaza ca aceasta metoda este rezervata tot institutiilor si, oricum, nu cred ca un investitor din Romania poate avea acces la un astfel de cont in SUA.

Asa ca pentru noi ceilalti ramane varianta “pooled nominee account” sau “omnibus account”. Mai exact, se formeaza un cont comun si toate tranzactiile sunt efectuate ca si cum ar fi un singur client, doar ca brokerul tine inregistrarile exacte cu fiecare ce detine, distribuie dividendele cui trebuie etc. In conditiile actuale, in care lumea tranzactioneaza foarte mult, aceasta metoda a ajutat la cresterea vitezei operatiunilor si la scaderea costurilor de tranzactionare.

Din pacate, doar brokerul stie cui ii apartin cu adevarat actiunile si pentru oricine din exterior el este “legal owner”-ul acestora. Iar clientul, adevaratul detinator, se numeste “beneficial owner” (doar ca este un detinator foarte discret, ceea ce pe unii investitori ii avantajeaza, dar pentru majoritatea exista un mic disconfort).

Conform legii insa, brokerul nu este si custodele detinerilor, adica cel care le tine in pastrare. De custodie se ocupa o alta institutie financiara – banca sau special dedicata acestui tip de activitate – sau  o subsidiara a firmei care ofera serviciile de brokeraj, insa complet separata de cea care face activitati de tranzactionare. Activele clientilor sunt separate de alte active ale firmei custode – ceea ce se numeste segregare a activelor si, implicit, rezulta conturi segregate ale clientilor – , astfel incat in caz de faliment creditorii nu au dreptul sa beneficieze de acestea. La fel sunt tinute activele si in alt tip de institutie care actioneaza ca si custode.  In plus, organismele de reglementare fac controale periodice ca sa verifice ca detinerile clientilor sunt in siguranta. Suna bine si majoritatea brokerilor prezinta aceasta modalitate de organizare pentru a-si linisti clientii.

Ceea ce nu spun brokerii este ca la custode ajung doar informatiile referitoare la contul sau conturile comune, fara detalierea per client individual. De asemenea, nu spun ca ei si numai ei au dreptul sa faca toate tranzactiile, cu actiuni si alte instrumente financiare, in numele clientilor, si numai ei stiu ce instructiuni au primit cu adevarat de la clienti. Aceasta doarece clientul, atunci cand a semnat contractul cu brokerul, a acceptat ca acesta sa actioneze in numele lui. Consecinta este ca un broker necinstit ar putea la un moment dat sa vanda active ale clientilor fara instructiuni de la acestia si sa retraga bani din contul comun  – institutiile de reglementare nu verfica incontinuu. Chiar s-au intamplat astfel de situatii, uneori nu cu scopul sa fuga complet cu banii, ci pentru ca firma respectiva avea niste probleme temporare si a “imprumutat” pentru o perioada niste bani de la client; insa nu i-a mai putut da inapoi. Alteori, chiar au fost furati banii si, eventual, persoanele implicate au plecat in tari unde nu functioneaza extradarea.

Mai exista si un risc legat de custode. El ar trebui sa pazeasca detinerile clientilor asa cum o banca pazeste depunerile clientilor sai. Insa daca o banca intra in faliment, depunerile clientilor sunt in pericol;  daca intra in faliment o institutie care are in custodie diverse active, se pare ca acestea sunt protejate. Ceea ce inseamna ca numai frauda poate pune in pericol aceste active.

Am mentionat ca in registrul actionarilor nu apare numele clientului, ci al custodelui. Iar brokerul este cel care realizeza toate operatiunile, inclusiv preia de la firma emitenta toate dividendele si informarile, pe care ulterior le transmite clientilor. Interesant este ca si in rarele situatii in care actiunile sunt tinute in numele investitorului, tot brokerul realizeaza toate operatiunile de tranzactionare, deci tot exista un risc ca detinerile sa dispara. Numai ca, in cazul in care exista anumite suspiciuni, clientul poate semna un contract cu un alt broker si sa isi acceseze mai repede actiunile.

Pentru asigurarea protectiei investitorilor in cazul insolventei sau actiunilor frauduloase ale brokerilor, in multe tari s-au infiintat scheme de compensare a investitorilor, asemanatoare dar de obicei separate de cele ale detinatorilor de depozite in banci. Insa aceste scheme se aplica doar brokerilor care opereaza in mod perfect legat si care au efectuat contributiile necesare (functioneaza ca un sistem de asigurari). In SUA, entitatea care are functia de aparator al investitorilor se numeste Securities Investor Protection Corporation (SIPC) si aceasta face despagubiri de pana la 500,000 USD pentru fiecare client al unui  broker, din care maxim 250,000 USD numerar. Aceste despagubiri se aplica si clientilor straini, non-rezidenti ai brokerului respectiv. Trebuie retinut ca in cazul schemelor de compensare  este importanta tara unde este bazat brokerul si nu firma care emite actiunile. Daca, de exemplu, cumparati actiuni americane prin brokerul danez Saxo Bank, exista un fond de garantara  din Danemarca care va va despagubi, insa doar pana la limita de 20.000 USD pentru detinerile de instrumente financiare si maxim 100,000 USD pentru depozitele in numerar (deci mai bun un broker american!).

Se pare ca investitorii depind mult de brokerii lor, pentru ca pur si simplu asa functioneaza sistemul. Nu trebuie sa va fie teama sa investiti, pentru ca atunci ar trebui sa va fie teama si sa depuneti bani la banca. Dar sper ca am furnizat suficiente argumente in sprijinul ideii ca este important sa lucrati cu brokeri mari, internationali. Si intrucat orice broker prezinta anumite riscuri, este util sa lucrati cu cel putin 2 brokeri din momentul in care detinerile devin mai consistente. Fiti informati, fiti prudenti!

MAY 26
2017

Atentie la brokeri (I)

Inteleptii pietei de capital nu au in general cuvinte prea magulitoare despre brokeri, manageri de fonduri, consultanti si alti lucratori de mare prestigiu care ii “ajuta” pe investitori sa castige bani. Vanzatorii de servicii financiare castiga bani si atunci cand clientii lor pierd, mult mai multi bani decat ar merita, castigurile lor exagerate fiind unul dintre motivele pentru care investitorii individuali nu au rezultate prea bune din aceasta activitate. Exista si cazuri extreme, in care cei pusi sa pazeasca si, eventual, sa inmulteasca banii clientilor ajung sa se infrupte din ei.

Brokerii sunt cei care mijlocesc tranzactiile dictate de clienti, iar managerii de fonduri cei care iau decizii  in numele clientilor. Exista firme care actioneaza doar ca brokeri, altele ofera doar gestiune de fonduri, dar exista si firme care ofera ambele tipuri de servicii si eventual unele suplimentare. Ma voi referi in continuare la cei care furnizeaza in primul rand servicii de brokeraj si la problemele care ar putea aparea in relatia cu acestia. Trebuie sa va amintesc ca in cadrul acestui blog scriu doar despre investitii pe pietele straine, deci si ideile despre brokeri sunt tot in acest sens. Sa vedem care sunt aspectele importante de luat in considerare atunci cand alegeti un broker.

Securitatea detinerilor

Se tot vorbeste depre riscuri in lumea investitiilor si se zice ca este mai important sa fim atenti la potentialele pierderi, pentru ca apoi castigurile vor veni in mod natural. Riscul cel mai mare este sa iti pierzi toti banii si una dintre metode este sa plasezi toti banii in firme care intra in faliment. A doua metoda  este sa alegi prost brokerul, in sensul ca acesta iti fura banii sau are un sistem de securitate foarte slab si ii fura altii din contul respectiv. Si stim cu totii ca aceasta nu este o gluma: exista cazul celebru Bernard Madoff din SUA, exista si in alte tari si, de asemenea, avem pe plaiurile mioritice exemple de brokeri care au fugit cu banii clientilor. Nu va ganditi ca acei investitori au fost prosti si ca voua nu vi se poate intampla – infractorii de acet tip sunt foarte abili, ei pot pacali oameni inteligenti si experimentati. Este important sa faceti intotdeauna “due diligence” in privinta firmei de brokeraj, dar va sfatuiesc sa lucrati oricum cu o firma mare, internationala. Va expuneti la riscuri inutile daca apelati la firme mici, eventual romanesti.  Majoritatea sunt firme onorabile, dar pot exista si cateva oi negre, bine camuflate in mielusei inocenti. Chiar daca exista si firme romanesti care asigura intermediere pentru piete externe, mai bine le evitati.

O chestiune spinoasa este cea legata de custodia actiunilor de pe pietele externe (detinute de un investitor roman), adica cine tine evidenta detinerilor si in numele cui apar ele la institutia de tip Depozitarul Central. Am vorbit cu mai multi brokeri/ consultanti si nimeni nu mi-a dat un raspuns clar, insa concluzia este ca in cele mai multe situatii (daca nu in toate) detinerile nu apar in numele clientului, ci in numele brokerului. Iar in unele situatii, numai acesta tine evidenta detinerilor – deci numai el stie ale cui sunt actiunile. Daca tu lucrezi cu un broker necinstit, care tine si inregistrarile (iar la urmatorul custode actiunile apar ca fiind in numele brokerului), el poate fugi cu banii si nimeni nu mai stie cine este proprietarul actiunilor! Chiar si in situatia in care se stie, cu greu ti se face dreptate, iar in Romania cam deloc – deci mai bine nu ajungi acolo! Cand detii actiuni straine, de obicei exista un lant complicat de custozi si brokeri. Cel mai sigur este sa lucrezi cu o firma mare de brokeraj pentru a te asigura ca acest lant este format din institutii serioase.

Costuri

Ne referim aici in primul rand la comisioanele de tranzactionare, pentru ca cele de custodie sunt mici. Daca lucrezi cu un broker clasic (nu online), de exemplu o banca mare care ofera si servicii de brokeraj, comisioanele minime sunt de 15 – 20 USD/ EUR pentru o tranzactie cu actiuni SUA; dar acestea sunt minimele, stiu din propria experienta ca pot ajunge la peste 30 USD/ tranzactie, ceea ce este enorm! Chiar daca vrei sa investesti, de exemplu, 5000 USD intr-o firma, se presupune ca vei cumpara in mai multe transe, pentru ca nu stii cand vei gasi un pret bun. Daca cumperi in pachete de cate 1000 USD, platesti comision 2-3% si inca atat cand vinzi; iar poate uneori vrei sa cumperi in transe si mai mici, dar e foarte greu sa mai fie rentabila “afacerea” la astfel de comsioane; in timp vei simti puternic aceste costuri – aplica efectul compounding pe multi ani si vedea.

Insa exista si brokerii online, de exemplu Interactive Brokers sau Ameritrade. La ei este putin mai complicata procedura de inregistrare, semnare contract etc si nici nu primeste sfaturi in legatura cu legislatia romaneasca, insa beneficiezi de comisioane de 1 – 10 USD/ tranzactie (da, si de 1 USD), evetual cu un minin de 10 USD/ luna; ma refer la firmele mari de brokeraj online din categoria “discount brokers”,  alti furnizori pot avea comisioane mai ridicate. Diferenta este foarte mare fata de situatia anterioara, ai mult mai multa flexibilitate cand ai comisioane mici si, evident, salvezi multi bani.

Daca in privinta securitatii detinerilor nu imi este clar care tip de broker este mai bun (stiu doar ca trebuie sa fie o firma mare), la partea de costuri balanta se inclina clar in favoarea brokerilor online.

Serviciile oferite

Atunci cand incerci sa afli informatii despre un broker ar trebui, printre altele, sa intrebi urmatoarele: ce piete acopera, ce tipuri de instrumente financiare si ce categorii din fiecare tip (de ex, am vorbit cu un broker care tranzactiona in SUA doar cele mai mari 30 companii); cum se plaseaza ordinele de tranzactionare (direct pe platforma sau contactand brokerul prin telefon/ email – si intre ce ore pot fi contactati); ce fel de rapoarte ofera – inclusiv cele utile pentru declaratiile la ANAF.

In general, brokerii online ofera o gama mai larga de servicii. Deja este foarte util ca la ei plasezi ordinele prin platforma la orice ora, spre deosebire de multi brokeri clasici (atunci cand depinzi de o persoana din Romania nu poti face tranzactii decat pana la ora 18, de obicei), le poti modifica usor sau le poti anula (daca trebuie sa contactezi pe cineva nu vei indrazni sa il deranjezi foarte des). De obicei, ai mai multe rapoarte, iti poti vedea oricand portofoliul si, de asemenea, ai acces la mai multe instrumente financiare. La brokerii clasici ai mai multe limitari si ceea ce este neplacut este ca nu afli despre ele de la inceput. Cunosc un caz concret in care clientul a cumparat actiuni ale unei firme mai mici, valoarea acestora a scazut mult pentru ca firma avea probleme, a vrut sa le vanda si brokerul i-a comunicat ca nu este posibil pentru ca valoarea actiunilor ajunsese la sub 1 USD (ceea ce se numeste “penny stock”) – brokerul a invocat o imposibilitate tehnica, dar in realitate era vorba de o regula interna stupida, mai ales considerand ca persoana vroia sa vanda, nu sa cumpere. Ulterior, dupa ce firma detinuta a dat faliment, brokerul a refuzat sa ii inregistreze pierderea respectiva in declaratia pentru ANAF, pentru ca nu avusese loc o tranzactie de vanzare! Poti avea diverse limitari de acest tip, care te pot costa scump.

In acelasi timp, un dezavantaj al brokerilor online este ca ei nu te pot ajuta prea mult in relatia cu autoritatile romane, mai exact sa iti raspunda la nelamuririle legate de impozitare, depunerea declaratiilor de venit la ANAF si alte informatii si cerinte legale. Insa orice broker iti trimite rapoarte cu situatia profitului/ pierderii din tranzactii si a castigului din dividende dupa incheierea fiecarui an. Si daca esti descurcaret poti obtine informatiile legale necesare de pe internet sau de la alti investitori. Este mai greu la inceput; ulterior, doar tii pasul cu modificarile legislative (despre care multi brokeri nici nu sunt bine informati). La un moment dat, am participat la o conferinta pe tema legislatiei pietei de capital, organizata de BVB, care m-a ajutat destul de mult – deci exista solutii. Exista si experti de la firmele mari de consultanta care te pot ajuta, insa preturile sunt piperate si nu face sens sa apelezi la astfel de servicii daca nu esti un investitor cu bani multi, portofoliu complex, situatie speciala in ceea ce priveste rezidenta, cetatenia etc.

Sfaturile oferite

In situatia in care lucrati cu brokeri – firme de tipul clasic veti intra in contact cu diversi brokeri – oameni, care in general sunt persoane agreabile, inteligente, care inspira incredere si au incredere in ei (dar nu sunt neaparat atat de extraverti si agresivi ca cei din filmele americane). Dintre acestia, exista persoane care va raspund strict la cerinte, dar si unii mai receptivi si care, in plus, va vor sari in ajutor cu diverse sfaturi. In general, ar fi bine sa fiti suficient de bine informati incat sa nu aveti nevoie de sfaturile brokerilor – mai ales in ceea ce priveste deciziile de investitie. Eventual, ati putea sa le cereti informatii mai tehnice, legate de plasarea ordinelor de tranzactionare, despre ce tipuri de ordine exista, etc. Ar trebui sa aveti in vedere ca interesul lor este sa obtina cat mai multe comisioane, asa ca ar putea folosi niste metode de persuasiune ca sa va impinga sa tranzactionati mai des. Este bine insa ca legat de pietele externe brokerii din Romania nu sunt prea bine informati, asa ca va vor deranja mai putin cu sfaturile.

In legatura cu aspectele legale, va lamureste in general departamentul de contabilitate al firmei respective si in acest caz ar trebui sa profitati si sa le adresati cat mai multe intrebari – daca tot reprezinta acesta un  avantaj important pe care il au brokerii clasici fata de cei online.

In cazul brokerilor online, nu aveti la dispozitie persoane din Romania care sa va raspunda la nelamuriri insa exista call center care poate fi accesat prin telefon sau serviciu de mesagerie. Puteti adresa intrebari legate de utilizarea platformei de tranzactionare sau despre serviciile oferite. Chiar daca nu va pot lamuri in legatura cu legislatia romaneasca, brokerii online respecta prevederile legale in cadrul operatiunilor pe care trebui sa le faca ei – si aici ma refer mai ales la respectarea tratatelor de dubla impunere atunci cand opresc la sursa impozitul pe dividende.

Nu este usor sa gasiti un broker potrivit atunci cand vreti sa faceti tranzactii pe pietele externe. Oferta este limitata si in ceea ce priveste brokerii clasici, si a celor online. Insa merita sa depuneti efortul necesar si sa aveti niste criterii clare de alegere – veti fi scutiti de numeroase cheltuieli si probleme. Si apoi va veti puteti concentra pe partea frumoasa a muncii de investitor.

 

DEC 22
2016

Gandeste cantitativ

Exista dezbateri foarte la moda si uneori aprinse pe tema vegetarianismului si in acest sens as relata urmatoarea situatie: o prietena mi-a spus ca i-au disparut anumite probleme de sanatate de cand nu a mai mancat alta carne decat cea de peste. Insa in acest caz sunt tentata sa intreb: nu cumva problema de sanatate se rezolva daca doar reducea cantitatea de carne de animale terestre, nu sa o elimine complet? Este clar ca in societatile civilizate oamenii consuma mult mai multa carne decat in trecut si ma gandesc ca problema, daca exista vreuna legata de acest aliment, ar putea fi doar excesul.

Pastrand aceeasi zona de interes, sa zicem ca cercetatorii ar descoperi ca din totalul factorilor nocivi pentru sanatate pesticidele au pondere/ efect negativ 0.5%, in timp ce poluarea are 10%. In acest caz, nu cumva ar trebui sa ne revizuim prioritatile si in loc de a cumpara alimente bio mai bine sa ne mutam la munte sau in alta tara, presupunand ca putem face aceasta alegere?

Acestea sunt doar cateva exemple in care intervine gandirea cantitativa. Foarte frecvent in viata de zi cu zi oamenii gandesc doar calitativ: ceva este bun sau rau, alb sau negru, sanatos sau daunator etc, cand de fapt cantitatile sunt cele care ne dau informatiile potrivite. Acelasi lucru poate fi pozitiv intr-o anumita cantitate si negativ in alta. Sau intr-o multime de elemente care sunt parti dintr-un intreg conteaza foarte mult ponderea fiecaruia – daca ponderea este foarte mica, atunci elementul respectiv ar putea fi ignorat. Exista multe perturbari de rationament daca nu se iau in considerare cantitatile si ponderile.

Ca investitor, este important sa ai o orientare matematica, astfel incat sa calculezi cu usurinta indicatori financiari si sa intelegi instrumente financiare, insa gandirea cantitativa inseamna ceva mai general, si anume aplicarea cifrelor pentru a face evaluari mai fine si a avea o strategie mai riguroasa. Sa vedem cateva exemple.

La un moment dat investitorii erau entuziasmati ca o firma din domeniul farmaceutic avea vesti pozitive despre unul dintre produsele sale; ca urmare, pretul actiunii crestea substantial. Insa daca analizai atent situatia observai ca produsul respectiv detinea o pondere foarte mica – de 2 – 3% – din vanzarile firmei, ceea ce este prea putin ca sa poata influenta semnificativ rezultatele acesteia.

In mod similar, probabil ca ti s-a intamplat (eu am trecut prin aceasta situatie de curand) sa te bucuri ca o actiune pe care care o detii a crescut mult intr-o zi, ca apoi sa realizezi ca ea ocupa o pondere mult prea mica din portofoliu. In plus, in aceeasi zi o alta actiune a scazut cu o variatie mult mai mica, dar impactul ca si suma a fost mai crescut datorita ponderii mari in cadrul portofoliului.

Ca si strategie de investitii, exista persoane care cumpara firme riscante, insa cu pondere foarte mica din suma totala pe care o gestioneaza. Sa zicem ca o astfel de actiune are o pondere de 2% din portofoliul cuiva. Investitorul ar putea face un calcul de tipul urmator: cel mai mare risc este sa piarda toata suma investita, ceea ce nu reprezinta o tragedie; pe de alte parte, castigul poate fi de 7 ori suma implicata – ceea ce face ca investitia sa aiba sens. Intr-un articol anterior, am povestit despre celebrul investitor Mohnish Pabrai, care a investit 15% din portofoliu intr-o firma care a intrat in faliment. Desi situatia a trezit diverse suspiciuni, in sensul ca managementul ar fi falimentat-o ca sa favorizeze niste creditori, totusi firma avea datorii mari si facea parte din domeniul riscant al producatorilor de materii prime (zinc in acest caz). Printre altele, cred ca s-a intamplat urmatorul lucru: investitorul a cumparat actiunile respective pe parcursul mai multor ani; pe masura ce pretul scadea, s-a ambitionat sa cumpere tot mai multe, dintr-o lacomie fireasca, si a ignorat ca pe masura ce ponderea crestea, si riscul crestea (actiunile scadeau din cauza unor probleme, intai ale firmei, apoi si ale industriei). In urmatoarea conferinta pe internet in care l-am vazut pe Pabrai, vorbea despre cat de destept a fost Warren Buffett ca investise in Coca Cola, o firma aflata la polul opus.

Este foarte util de retinut chestiunea cu cu ponderea in portofoliu si riscul firmei, adica idea ca firmele riscante sa reprezinte o fractiune nesemnificativa. Daca ma intrebati, v-as sfatui sa elimitati complet firmele cu datorii mari, chiar si in ponderi mici – m-am abatut o data de la acest principiu si nu mi-a placut rezultatul. Insa nu cred ca ar trebui evitate toate firmele ceva mai riscante, de exemplu firmele mici, pentru ca putem rata sansa unor castiguri semnificative. Daca o detinere este dintr-o categorie riscanta, ar trebui limitata la o pondere mica. Numai firmele foarte sigure si care in acelasi timp sunt mult subevaluate ar trebui sa detina ponderi mari. Insa exista investitori care prefera diversificare, astfel incat nicio detinere nu este prea mare.

Exemplul cu Mohnish Pabrai care tot cumpara dintr-o firma riscanta pana cand a ajuns la o detinere semnificativa este foarte relevant, pentru ca este o situatie care li se intampla multora. Mai ales daca sunt value investors, un pret mai mic ii atrage, li se pare ca fac cumparaturi la reduceri din ce ii ce mai mari. Insa se pot pierde din vedere cantitatile. Tocmai de aceea este util sa stabilesti de la inceput ce suma (maxima) vrei sa aloci unei firme, in cate transe vrei sa o cumperi si care este distanta de pret dintre transe. Se pot intampla situatii exceptionale care sa te determine sa regandesti sumele; de exemplu, pretul sa scada enorm de mult si sa doresti sa suplimentezi suma; sau consideri util sa suplimentezi pentru ca ai reanalizat firma si ti se pare mai interesanta decat initial. Insa toate aceste initiative ar trebui sa fie gandite, nu sa reprezinte impulsuri de moment.

Chiar daca ai apetit pentru preturile mici, adica nu te sperie faptul de a cumpara o actiune care se prabuseste, poti avea neplacerea sa nu mai poti cumpara acele “bargains” pentru ca nu mai ai fonduri suficiente de alocat. Ma refer la urmatoarele situatii: fie ai investit prea multi bani intr-o firma, pentru ca nu ti-ai calculat de la inceput pasii, si nu vrei sa risti ca ea sa devina o detinere prea mare; fie nu mai ai fonduri deloc, ceea ce este si mai rau. Credeti-ma ca este foarte frustant! Nu este suficient sa decizi ce actiuni sa cumpari si la ce preturi (maxime), ci si sa acorzi atentie diverselor cantitati.

Am sugerat mai devreme ca gandirea cantitativa ar fi bine sa fie aplicata si la analiza unei firme. Firmele listate la bursa nu sunt dintre cele mai mici si au de multe ori o activitate complexa, care este impartita pe segmente de business, vanzari locale vs. internationale; pot fi actionari mari ai altor firme etc. Atunci cand analizezi business-ul unei firme, nu doar declaratiile financiare, apar multe informatii care par doar calitative sau cu doar putine cifre atasate. Este bine sa le atasezi mai mute cifre, astfel incat informatia sa devina utila. Daca afli ca CEO-ul a vandut un numar din actiunile firmei pe care le detinea, trebui sa cauti cate detinea, cat a primit recent prin stock options si cat (%) reprezinta toate acestea din totalul de actiuni. Daca citesti care este cota de piata a unei firme este util sa te informezi unde se situeaza fata de competitie si cum au evoluat aceste date in ultimii ani. Daca afli ca actiunile unei firme au scazut dramatic pentru ca s-a diminuat cresterea vanzarilor poate ca atunci cand citesti mai mult apare informatia ca aceasta crestere s-a diminuat de la 25% pe an la 15% pe an – ceea ce nu este atat de grav, era clar ca firma nu putea creste la nesfarsit cu 25% pe an. Daca o companie cumpara un competitor, conteaza nu doar utilitatea achizitiei ca si strategie de business, ci si pretul platit: incercati sa studiati daca s-a platit un pret corect (nu prea mare) raportat la vanzarile si profitul firmei achizitionate si daca nu cumva cumparatorul a achizitionat o firma mult prea mare fata de propria dimensiune si de propria capacitate de a se incarca cu datorii.

Tot din aria cantitativa face parte si gandirea probabilistica, cu aplicatii foarte interesante in investitii. In ultimele zeci de ani, teoria probabilitatilor a fost aplicata rigid in piata de capital – am si un articol mai vechi in acest sens – insa principiile simple din zona probabilitalor, aplicate intelept, sunt foarte utile in gandirea unui investitor. Una dintre cele mai bune idei pe aceasta tema este cea exprimata de Warren Buffett: daca exista 1% sansa ca o investitie sa produca pierderi masive, nu trebuie facuta acea investitie, chiar daca oportunitatea de castig este foarte mare. Este un subiec foarte interesant, care merita tratat separat.

 

Incearca sa te concentrezi pe cifre in general, nu doar atunci cand analizezi bilantul unei firme sau faci alta activitate care presupune prin definitie lucrul cu cifrele. Cauta sa faci calcule, sa stabilesti ponderi si mai ales sa intelegi semnificatia cifrelor cu care te intalnesti. Gandirea cantitativa va da mult mai multa precizie analizelor pe care le faci si vei pregati un teren prielnic pentru decizii bune si castiguri substantiale.

DEC 05
2016

Cele 3 lucruri importante

Vi s-a intamplat sa cumparati la pret scazut actiuni ale unei firme de buna calitate, dar sa nu obtineti castiguri semnificative, cel putin nu pe termen scurt si mediu? Sau sa faceti achizitii intr-o piata plina cu actiuni ieftine si, de asemenea, sa nu prea aveti rezultate bune? Sau v-ati lasat entuziasmati de o industrie cu probleme, crezand ca sunteti mai destepti decat altii si cumparati cel mai ieftin, si tot nu ati avut success? Atunci probabil ca v-ati concentrat pe un lucru important si ati ignorant altele (si cred ca deja le-am si enumerat)

Privita in sens larg, selectia actiunilor ar trebui sa aiba la baza 3 aspecte importante:

– Caracteristicile firmei respective;

– Situatia industriei din care aceasta face parte;

– Situatia intregii piete.

Atunci cand unul dintre aspecte se afla la nivel extrem, in sensul  bun sau rau,  le poate compensa intr-o masura acceptabila pe celelalte: de exemplu, o firma extraordinara cumparata la un pret foarte bun poate compensa faptul ca a fost achizitionata intr-un moment in care cresterea pietei si a industriei se apropiau de sfarsit, la fel cum una care intra faliment iti va dizolva tot capitalul chiar daca ai respectat ceilalti parametrii; o piata aflata intr-un moment de boom trage in sus si firmele proaste etc. Insa de obicei sansele de castig cresc mult daca avem in vedere toate cele 3 aspecte.

Value investors sunt cei care cumpara firme la preturi semnificativ mai scazute decat valoarea reala, deci focusul lor este mai ales pe analiza firmei, adica pe primul criteriu mentionat. Nu toti cumpara firme de calitate exceptionala, strategiile lor difera din acest punct de vedere, insa toti le cumpara ieftine.  Investitorii buni au in vedere si motivul pentru care firma se vinde la pret redus: ca are ea o problema, ca industria este suferinda sau ca intreaga piata este scazuta.

Warren Buffett si Charlie Munger vor calitate foarte buna, altii value investors aleg firme cu diferite probleme care au potentialul de a reveni, insa toti studiaza firmele achizitionate cu suficient de multa atentie. Trebuie sa recunoastem ca un investitor cu portofoliu concentrat, ca Mohnish Pabrai, va face analize mult mai amanuntite decat unul foarte diversificat, precum Peter Lynch. Insa niciunul nu cumpara ceva fara sa stie despre ce este vorba si toti au aptitudinile necesare pentru a stabili valoarea acestora. Ceea ce cauta ei sunt firme care fac parte din aria lor de interes si sunt subevaluate.

Sa vedem acum ce se intampla daca gasesti o firma foarte interesanta si cu pret bun dintr-o industrie aflata in declin – deci discutam al doilea parametru. Exista industrii ciclice, cum este cea auto, in cazul careia te expui la anumite riscuri cand cumperi intr-un moment nepotrivit acea firma care pare ideala: s-ar putea sa astepti cativa ani chinuitori pana sa obtii un castig. Si, intre timp, vei vedea pretul coborand mult sub cel pe care il considerai foarte scazut. In mod normal, ar fi util sa studiezi ciclurile respective si sa cumperi atunci cand declinul a inceput de mult timp si ar trebui sa se termine sau cand a inceput cresterea.  Nu te amagi ca vei prinde pretul cel mai mic, multumeste-te doar sa fii undeva pe aproape. Daca ai gresit si ai cumparat in perioada nepotrivita – de exemplu, cand d-abia a inceput declinul – cel mai bun lucru pe care il poti face este sa continui sa cumperi pe masura ce scade pretul. Daca ai studiat bine firma si crezi in ea si in evaluarile tale, greseala initiala va putea fi (partial) corectata.

Exista si industrii care nu sunt neaparat ciclice, dar pur si simplu au probleme la un moment dat si ar trebui analizat care este natura problemelor, daca se mai pot agrava, cat de afectata poate fi firma ta. Daca situatia este complet neclara, mai bine nu investesti. Daca intelegi industria si problemele ei, dar nu poti intui evolutia ulterioara (ceea ce este cazul de multe ori), atunci sa ai grija sa cumperi actiunile la pret foarte scazut, ca sa ai marja de siguranta. Alta categorie sunt industriile bazate pe resurse naturale, care sunt ciclice in felul lor, in sensul ca nu prezinta regularitate. Acum ne aflam intr-o perioada de preturi scazute pentru majoritatea resurselor naturale, care tine de 2-3 ani si nimeni nu stie cat va mai dura. Un investitor priceput din domeniu spunea ca astfel de actiuni ar trebui cumparate doar atunci cand situatia este atat de rea incat toata lumea si-a pierdut speranta (dar nu si tu), atunci cand problemele par fara sfarsit. Aici mai mult decat in orice alt domeniu ar trebui evitate firmele cu datorii mari, pentru ca au sanse crescute de faliment in situatiile de criza prelungita. Ai nevoie de rabdare enorma si este bine sa cumperi in transe mici, ca sa iti mai ramana bani si pentru preturile foarte scazute, acelea care iti vor aduce profiturile adevarate.

Warren Buffett a facut o mare greseala cand a cumparat actiuni Conoco Philips in perioada  2006 – 2008, cand pretul petrolului  atingea maxime, ca apoi sa vada prabusindu-se atat pretul petrolului cat si cel al actiunilor. Apoi a cumparat Exxon in 2013, cand iar era ridicat pretul petrolului, dar a fost inspirat sa vanda in 2014, exact inainte sa le vada prabusindu-se.  Morala este ca firmele de resuse naturale ar trebui cumparate doar cand materiile prime respective sunt la preturi minime, dar nu cand d-abia au inceput sa scada, ci cand prabusirea este semnificativa.

In industriile care nu sunt ciclice situatia este mai putin clara, in sensul ca nu trebuie neaparat ca industria sa fie cumparata cand merge foarte prost. Insa functioneaza rationamentul invers: se evitam momentele de euforie generala, sa nu cumparam dupa o perioada in care au avut loc cresteri semnificative ale profiturilor firmelor si preturilor actiunilor asociate. In aceste momente, nici indicatorul Price/Earnings (P/E) nu mai este foarte relevant, pentru ca el poate fi mic deoarece profitul (earnings) a crescut mult in ultimul timp; si sunt sanse ca el sa scada in viitor.

Atunci cand avem in vedere situatia intregii piete – al treilea parametru – se pot gasi firme interesante d.p.d.v. calitate – pret in orice moment, dar este logic ca intr-o piata crescuta oportunitatile sunt mai rare. Mai mult, ceea ce pare a fi o oportunitate poate fi o capcana: firma are un pret scazut dintr-un motiv serios, pe care poate ca nu il depistam la prima vedere; deci trebuie facute analize amanuntite. Cand piata tot creste de mult timp sau stagneaza la valori crescute, la un moment dat ne putem pierde rabdarea si sa cumparam actiuni care sunt ieftine relativ la restul pietei, dar nu in absolut.

Un indicator foarte util este intervalul in care s-a miscat pretul actiunii in ultimul an, care este numit “52 week (range)” pe siteuri de tipul yahoo/finance sau google/finance. In majoritatea cazurilor in care cumperi aproape de maximul anual, vei avea in curand supriza unei scaderi. Aceasta se poate intampla chiar cand la pretul maxim firma parea subevaluata. Daca studiati firma Gilead (GILD), cea mai sau printre cele mai surprinzatoare firme de biotehnologie, veti observa ca la maximul anual de 104 USD avea P/E = 10 , care parea suficient de scazut incat sa inglobeze toate problemele, insa ea acum se afla la pret 72.5 USD, aproape de minimul de 71.4 USD, cu P/E = 6.70, incredibil de mic pentru o firma de acest tip si calibru. Doar cand s-a iesit dintr-o criza severa, a pietei sau a firmei, merita sa cumparati aproape maximul pe ultimul an.

In prezent, piata generala este crescuta, tot atinge maxime istorice, insa nu toate domeniile sunt crescute. A crescut mult tehnologia si ar trebui atentie mare acolo, insa exista domenii care sufera. Resursele naturale sunt inca scazute, dar au depasit preturile minime. Ca si acum 1 an, cand am scris articolul “Investitii in commodities”, indemn investitorii la precautie, pentru ca este un domeniu dificil si nu se stie cand se vor echilibra cererea si oferta. Daca vreti sa va aventurati, alegeti “bargains” reale si care sunt firme solide.

De asemenea, domeniul biotehnologie trece printr-o perioada grea, pentru ca diversele guverne nu mai sunt dispuse sa plateasca preturi foarte mari pentru medicamente. Gilead este doar un exemplu; mai sunt Novo Nordisk, Amgem, Myriad Genetics si altele – insa ceea ce semnalez acum sunt preturile scazute ale actiunilor acestora, nu fac recomandari de investitie. Ar trebui analizate intai si, daca nu cunoasteti bine domeniul, cumparate mai multe firme sau cumparat un index de biotehnologie. Este un domeniu cu anumite riscuri, pentru ca nu stii niciodata daca medicamentele pe care firmele se le testeaza vor fi aprobate de autoritati si nici ce succes vor avea pe piata in cazul in care sunt lansate.

 

Chiar daca un value investor ar trebui sa fie concentrat in primul rand pe firma studiata si pe pretul la care aceasta se vinde, ar fi util sa nu treceti cu vederea “the big picture”, din care fac parte industria si intreaga piata. Incercati sa va faceti viata usoara si profitati din plin de perioadele cu piata scazuta sau cand diversele industrii sunt lovite. Priviti cu voluptate acele momente pentru ca atunci puteti “culege” cele mai multe firme interesante.