Ghid de Investitii

Arhive Categoria: Bazele investitiilor

JUN 08
2018

Categoriile lui Peter Lynch

“If you’re prepared to invest in a company, then you ought to be able to explain why in simple language that a fifth grader could understand, and quickly enough so the fifth grader won’t get bored.” (Peter Lynch)

“In this business, if you’re good, you’re right six times out of ten. You’re never going to be right nine times out of ten.” (Peter Lynch)

 

Peter Lynch a fost managerul fondului Magellan din cadrul Fidelity Investments in perioada 1977- 1990, timp in care a obtinut o rentabilitate anuala uriasa de 29.2%. Desi s-a retras destul de devreme din activitatea de gestiune a investitiilor, el a ramas in vizorul publicului prin cartile sale foarte utile oricui doreste sa faca bani in piata de capital. Va recomand sa cititi “One Up on Wall Street” si “Beating the Street” – le plasez in top 15 carti recomandate investitorilor.

Am descoperit la un moment dat ca toti investitorii mari au o abordare foarte structurata in analizele lor. Cantitatea de informatii care trebuie prelucrata este foarte mare si este imposibil sa se realizeze o analiza corecta daca nu sunt se folosesc categorii, criterii de evaluare, prioritizare si alte unelte si proceduri care ar trebui sa fie mai practice si mai simple decat tindem sa credem. In multe medii profesionale se lucreaza deseori mai complicat decat este necesar si oamenii ajung sa fie niste roboti care aplica metode standard pe care au fost obligati sa le invete si pe care le inteleg patial in cel mai bun caz. Insa atunci cand esti investitor – profesionist sau individual – nu poti reusi  fara niste unelte si proceduri pe care le “simti” si a caror utilitate este testata si confirmata.

Cartile lui Peter Lynch te pot ajuta sa iti formezi un intreg arsenal de abordari practice. Una dintre ideile sale foarte interesante este aceea de a imparti firmele in categorii. Atunci cand ne atrage atentia o firma, ar trebui in primul rand sa o incadram intr-una dintre urmatoarele categorii (voi folosi termenii in engleza pentru ca sunt mai sugestivi): Slow Growers, Stalwarts, Fast growers, Cyclicals, Turnarounds, Asset Plays.

 

Slow Growers

Acestea sunt firme care cresc in tandem cu PIB-ul, deci foarte putin (in jur de 3%). Unele dintre ele au avut o crestere mai accelerata in trecut, insa si-au exploatat toate sansele si nu mai au posibilitatea sa se extinda – mai devreme sau mai tarziu orice firma populara devine Slow Grower. Este bine sa observi intotdeauna si industria din care face parte firma respectiva, pentru ca si industriile pot fi in crestere, in stagnare sau in declin si firmele din cadrul lor tind sa se conformeze tendintei generale. De obicei, Slow Growers ofera dividende generoase dar nu si o apreciere a capitalului satisfacatoare. Nu sunt printre cele mai profitabile alegeri.

 

Stalwarts

In aceasta categorie avem o crestere anuala a profitului net de 10 – 12%. Peter Lynch considera ca nici cu aceste firme nu obtinea castiguri deosebite, dar detinea intotdeauna cateva stalwarts in porfofoliu pentru ca sunt utile in perioade de recesiune – scad mai putin decat categoriile mai dinamice (cele care urmeaza). Lynch considera ca in mod normal ar trebui sa fii bucuros daca obtii 50% profit in 2 ani cu ele si trebuie sa ai grija sa vinzi destul de repde detinerea si sa repeti procesul cu alte firme.

 

Fast Growers

Acestea sunt preferatele lui Peter Lynch si au cresteri de 20 – 25% pe an. Cat timp continua cresterea accelerata, aceste actiuni pot aduce castiguri substantiale – poti inmulti bani de 10, 20, 100 etc de ori daca le detii mai multi ani. Aceste firme prezenta si anumite riscuri. De multe ori, cresterea este finantata cu datorii si daca ritmul incetineste exista riscul de intrare in faliment. De asemenea, trebuie sa fim atenti la momentul in care cresterea se diminueaza si firma trece in categoria Stalwart pentru ca atunci poate interveni o scadere abrupta a pretului. Insa tot acel moment reprezenta o oportunitate pentru cei care vor sa cumpere actiuni, dupa cum vom vedea mai tarziu.

 

Cyclicals

Dupa cum le indica numele, companiile si industriile ciclice au perioade de extindere, apoi se contracta, iar se extind, iar se contracta etc – de exemplu industia auto, prelucrate otel, exploatare resurse naturale, industria chimica. Cand se termina o recesiune si se intra intr-o economie viguroasa aceste firme infloresc, insa in cealalta directie asistam la o prabusire puternica, uneori cu scadere a preturilor actiunilor de 50% sau mai mult intr-o perioada scurta. Chiar si firmele mari care sunt ciclice sufera fluctuatii ample.

Cyclicals pot aduce castigui mari dar sunt si riscante, dupa cum se observa. Este important sa intelegi foarte bine domeniul respectiv si sa stii cum se succed ciclurile, care este momentul potrivit sa cumperi sau sa vinzi (adica timing-ul) si, bineinteles, sa te feresti de firmele care sunt prea slabe ca sa supravietuiasca recesiunii.

 

Turnarounds

Aici intalnim firmele “deprimate”, cu probleme, uneori d-abia iesite din faliment, dar care fac niste eforturi de reabilitare. Si tocmai aceste eforturi sunt cheia: sa intelegi ca face sens strategia lor de reabilitare, pentru ca alfel risti sa cumperi “turarounds that never turn”, cum zice Warren Buffett.

Cand alegi bine, poti avea castiguri foarte mari si tocmai de aceea merita sa astepti pana cand vezi ca strategia lor da roade, chiar daca nu cumperi la “bottom”, adica la pretul minin; la cat poate creste o astfel de firma poti inmulti bani de cateva ori chiar si atunci cand cumperi la un pret mult mai mare decat cel minim.

 

Asset Plays

Aici avem  firme care detin active valoroase despre care tu ai cunostinte dar ceilalti din piata de capital nu (si aici este partea “tricky” – esti sigur ca ceilalti gresesc?). De obicei, astfel de firme au profituri slabe sau deloc si tocmai de aceea sunt subevaluate. Activele valoroase sunt de cele mai multe ori tangibile – imobiliare, fabrici, exploatari de resurse naturale – dar exista si cazuri cu active intangibile, de exemplu reteaua de abonati ai unei firme de telecomunicatii. Pentru aceasta categorie avantajul local poate juca un rol important – de exemplu, daca locuiesti in zona in care firma ”distressed” detine niste terenuri si tu stii ce valoare au terenurile de acolo; sau mai poti fi avantajat daca esti un expert, un evaluator exact pentru tipul respectiv  de active.

 

Companiile nu stau la nesfarsit in aceeasi categorie. Toate Fast Growers ajung Stalwarts si apoi Slow Growers. O firma Cyclical cu probleme poate ulterior reinvia sub forma de Turnaround. In prezent, multi retaileri clasici, cu magazine fizice, care pana de curand erau cel putin Slow Growers au probleme din partea concurentei online si au devenit sau risca sa devina Asset Plays (pentru ca detin multe active tangibile); unele dintre ele lucreaza la o strategie de schimbare, eventual prin activarea prezentei online, asa ca ar putea devein niste Turnarounds de succes.

Asa cum am sugerat anterior, este nevoie sa evaluam intotdeauna si industria in care vrem sa investim. In exemplul anterior cu retailerii, intreaga industie merge atat de prost, in special in SUA, incat firme care multi ani la rand au fost infloritoare acum au scaderi de profituri in fiecare trimestru. Aceasta se intampla datorita schimbarii complete a peisajului economic, mai exact explozia vanzarilor online care distrug comertul clasic, iar “turnaround” presupune in acest caz o reinventare completa. In aceasta situatie castigatorii sunt putini si este greu sa ii depistezi exact pe acestia.

Am tot folosit criteriul crestere si ar fi indicat sa precizez ca in general este vorba despre profitul net, pentru ca el este “bottom line”, ceea ce ramane la sfarsitul calculelor. Insa marturisesc ca eu urmaresc intotdeauna si cresterea vanzarilor si astept ca aceasta sa fie aproximativ in tandem cu cea a profitului. Daca avem o crestere a profitului, dar nu si a vanzarilor ar trebui sa vedem de unde provine scaderea costurilor si daca ea este sustenabila. Putem avea o scadere a pretului materiilor prime care sa dureze cat timp acestea sunt ieftine pe piata; putem avea o diminuare a cheltuielior operationale, despre care este clar ca nu pot scadea oricat de mult; daca a avut loc o scadere a cheltuielilor de cercetare & dezvoltare la o firma din domeniul medical atunci nu este un semn prea bun pentru viitorul acesteia etc.

Dintre categoriile lui Peter Lynch cea mai dificil de abordat pare cea numita Asset Plays, pentru ca necesita acel avantaj local sau abilitati de expert in evaloarea activelor (acel tip de active pe care le detine firma). Exista manageri de fonduri care fac astfel de investitii, insa ei beneficiaza de o armata de angajati care ii ajuta. Daca esti investitor individual din Romania si cumperi actiuni in SUA sau in alta tara ma indoiesc ca ai un mare avantaj competitiv.

Cyclicals si Turnarounds pot fi abordate de mai multe categorii de investitori dar necesita un studiu extrem de detaliat al companiei si al domeniului din care acestea fac parte. Doar dupa ce le-ai studiat din toate unghiurile si din toate sursele si ai incredere ca ai inteles despre ce este vorba merita sa intri in joc cu aceste firme. Pot suferi pierderi mari daca tragi lozurile necastigatoare.

Primele 3 categorii sunt mai sigure, iar Stalwarts si Fast Growers pot aduce si cresteri de capital substantiale. Aici gasesti firmele “frumoase”, ca la carte, care sunt profitabile, au si acel mult cautat economic moat. Indraznesc insa sa fac o rectificare la mentiunea lui Peter Lynch ca un Stalwart nu iti poate aduce mai mult de 50% in 2 ani. Exista o categorie interesanta care iti poate aduce mai mult: un Stalwart nou, adica o firma proaspat picata din categoria Fast Grower in cea de Stalwart. Imediat dupa ce incetineste cresterea investitorii sunt foarte dezamagiti si pedepsesc firma mai mult decat este cazul; ulterior ei mai digera informatiile si are loc un rebound. Am doua exemple de firme cunoscute pentru produsele lor simpatice: Skechers (SKX) si Michael Kors (KORS). Daca observati evolutia preturilor actiunilor acestora in ultimii 2 ani veti observa ca SKX s-a dublat intr-o perioada de 1 an si 3 luni, iar KORS a facut acelasi lucru in doar 6 luni! Puteai obtine macar 70% din aceste cresteri doar prin metode de value investing. In ambele cazuri a incetinit cresterea vanzarilor, mai ales in SUA, si investitorii au devenit la un moment dat foarte pesimisti, dar apoi si-au mai revenit.

Este foarte important sa investiti in firme pe care le intelegeti. Daca observati ca domeniul este prea complicat pentru expertiza voastra mai bine cautati alte oportunitati. Este una dintre cele mai mari greseli in investitii aceea de a iesi din ceea ce Warren Buffett numeste “circle of competence”. Si alta este aceea de a avea abordari rupte de practica, ceea inseamna tot sa investesti fara sa intelegi cu adevarat. Peter Lynch este unul dintre cei mai practici investitori si in acelasi timp unul dintre cei mai mari – poate ca exista o legatura intre cele doua aspecte.

 

 

 

 

MAY 27
2018

Vanzarea actiunilor

Exista multe reguli si metode despre cumpararea actiunilor, insa vanzarea acestora s-a aflat intotdeauna intr-o nebuloasa. Chiar si marii investitori marturisesc ca vanzarea este cea care le provoaca cele mai mari dificultati. Warren Buffett, ca de obicei, are o solutie si pentru aceasta problema: trebuie sa fii foarte atent ce si cand cumperi si apoi nu conteaza cum te descurci la vanzare pentru ca oricum o sa ai un profit frumos. De fapt, el considera ca timpul ideal de detinere a unei actiuni este “forever”, deci nu mai avem de ce sa discutam despre vanzare.

As avea cateva obiectii la ultima idee a lui Buffet. Ar fi frumos sa gasim acele companii care pot fi detinute foarte multi ani si pretul lor sa creasca continuu, astfel incat noi sa multiplicam banii investiti de 10 ori, 30 ori, 100 ori etc. Dar aceasta inseamna ca ele ar trebui sa aiba un economic moat de neclintit – acel avantaj competitiv despre care se vorbeste mereu – dar si posibilitatea unei cresteri a vanzarilor an dupa an. In realitate, chiar si firmele care isi pastreaza economic moat intact sufera la un moment dat o diminuare a vanzarilor sau stagnarea acestora, deci este nevoie sa le depistezi cat sunt inca pline de vigoare si sa le vinzi cand situatia se schimba. Coca-Cola a lui Buffett nu mai este ce a fost in anii ei de glorie din ’80-’90, cand se extindea international, insa el o detine in continuare din cauza filozofiei si valorilor sale. Si, oricum, aceste companii sunt foarte putine si este destul de dificil sa le gasesti – deseori te pacalesti atunci cand crezi ca ai gasit viitoarea Coca-Cola. In plus, vremurile sunt mult mai schimbatoare acum in peisajul economic si firmele isi pierd moat-ul mai repede.

Buffett are de fapt in portofoliu doar cateva firme care sunt detinute de foarte multi ani – Coca-Cola, Wells Fargo, American Express – dintre care niciuna nu mai este valoroasa ca in trecut. Celelalte detineri sunt mai schimbatoare si Buffett are acum o mare pasiune pentru Apple, cu care se comporta de parca ar vrea sa o detina “forever”. Dar chiar putem spune ca o firma de tehnologie este genul de companie despre care sa fim siguri ca va avea valoare si in viitorul indepartat? In tehnologie avem cele mai mari schimbari de situatie. Este mult mai realist sa consideram ca pe parcursul vietii noastre ca investitori vom intalni doar foarte rar companii atat de valoroase incat sa le pastram in portofoliu perioade foarte lungi de timp. In rest, ne vom multumi si putem fi foarte profitabili cu detineri pe un orizont mediu de timp, dupa cum vom vedea in continuare.

Am preluat cateva idei legate de vanzarea actiunilor de la Mohnish Pabrai, care este unul dintre cei mai buni value investors, si le-am completat cu ceea ce stiu din experienta personala pentru a extrage cateva aspecte esentiale despre acest subiect. Asa cum spunea si Buffett, la inceput ne concentram pe cumparare, mai concret pe calitatea a ceea ce cumparam si la ce pret cumparam. Despre ce inseamna o firma buna am scris cu numeroase ocazii si voi mai scrie, dar acum ma intereseaza partea de evaluare cantitativa. Este vorba despre a calcula fair value (valoarea intrinseca) , FV,  a unei firme, ceea ce de obicei se realizeaza prin adunarea fluxurilor de numerar pe care anticipam ca le va avea firma in viitor, actualizate la prezent. Este metoda clasica, folosita sub o forma sau alta de majoritatea investitorilor, ceea ce este important fiind ce presupuneri faci despre viitorul firmei si ce rata de actualizare “r” folosesti.

Sa consideram ca am calculat FV. Comparam apoi aceasta valoare cu pretul actiunii si stabilim daca firma este subevaluata si, daca da, care este este diferenta. Pabrai cumpara o firma doar daca FV este cel putin de 2 ori mai mare decat pretul actual sau, cum se exprima el, exista potential de apreciere 2X pentru investitia respectiva.

Un alt aspect care nu trebuie ignorat este costul de oportunitate. Sa zicem ca sunt mai multe firme interesante in care te gandesti sa investesti, toate de buna calitate si cu minim 2X – in acest caz vei investi in aceea care are potential mai mare de apreciere. Exista chiar posibilitatea ca acea firma sa fie una dintre actualele detineri; in aceasta situatie cumperi mai multe actiuni ale firmei respective – value investors nu se tem sa detina un portofoliu concentrat. Exista si posibilitatea ca intr-o anumita perioada sa nu gasesti nicio firma de tip 2X; aceasta este foarte probabil si acum, cand preturile actiunilor sunt ridicate. In acest caz poti sa mai astepti sau sa investesti intr-o firma care are potential de apreciere mai mic, de exemplu, 70% (in loc de 100%, adica varianta 2X). Se poate si asa, mai ales daca ai cash in exces, doar sa nu faci prea multe compromisuri, sa nu relaxezi standardele prea mult.

Pabrai considera ca o firma trebuie tinuta maxim 3 ani. Experienta dovedeste ca aceasta este o perioada suficienta ca lucrurile sa se “cearna”, adica piata sa recunoasca valoarea firmei si pretul sa ajunga la FV. Dar daca nu ai avut dreptate, nu exista nimic care sa se “cearna” in piata, insa in acest caz perioada de 3 ani este suficienta ca sa iti dai seama ca ai gresit. Daca piata are tot o imagine negativa despre firma respectiva si dupa aceasta perioada, probabil ca problemele sale sunt reale si risti sa mai stai un numar de ani asteptand ca pretul ei sa creasca. Si chiar daca pretul va creste la un moment dat dar timpul scurs este prea lung s-ar putea ca investitia ta fie tot proasta; este vorba despre acelasi cost de oportunitate care intervine – daca o vindeai mai repede si cumparai altceva poate ca aveai un castig mai mare. Asadar, dupa 3 ani ar trebui sa vinzi orice investitie, chiar daca uneori este dureros pentru ca ca inregistrezi pierderi. Insa poti astepta un moment cand pretul nu se afla intr-o “groapa”. Daca ai semne clare ca in scurt timp vor fi ameliorari atunci mai poti astepta putin.

Deseori lucrurile se clarifica mai devreme de 3 ani, in ambele sensuri. Poti avea surpriza placuta ca pretul ajunge destul de repede la FV caculat de tine  si atunci este important sa vinzi. Unii spun sa astepti pana cand ajunge exact la FV, altii ca la 90% din FV, oricum parerile sunt apropiate. Important este sa iti stabilesti o regula si sa o si respecti. Eu am avut de suferit in cateva situatii cu actiuni al caror pret ajunsese la FV, chiar putin peste, si am decis sa vand doar o parte din actiuni pentru ca firmele erau bune, cu potential de crestere etc (dar fara sa am niste semnale concrete care sa duca la o crestere a FV); mai am si obiceiul prost de a ma atasa de firmele mele, ceea ce nu va sfatuiesc sa faceti; fiti rationali, reci ca gheata. Doar daca se intampla niste evenimente clare care sa determine o recalculare a FV si aceasta sa fie mai mare decat cea anterioara, doar atunci mai pastrati actiunile. In acest caz se pot pastra peste 3 ani, dar nu mai mult de 3 ani din momentul cand FV a fost recalculat. Cine stie, poate ca ai gasit un nou Amazon si esti aproape de ideea lui Buffett de a detine pe perioade foarte lungi – dar atunci trebuie sa fie clar ca FV creste continuu. Important este sa iei decizii rationale, sa nu te bazezi pe idei vagi si emotii.

Exista si situatia nefericita in care va dati seama destul de repede ca ati gresit si ca valoarea firmei este mult mai scazuta decat cea pe care ati calculat-o. Sau ca viitorul ei este invaluit in incertitudine astfel incat nu mai puteti calcula FV. Intotdeauna cand aveti dificultati in calcularea FV acesta este un semn ca nu ar trebui sa detineti firma respectiva. Daca ati cumparat deja o firma si va dati seama dupa un timp ca nu este o investitie buna ar trebui sa o vindeti cat mai curand. Este o discutie complicata exact cand sa o vindeti, pentru ca pe de-o parte este bine sa evitati pe cat posibil pierderile permanente, deci sa nu vindeti exact intr-un moment de depresiune a pretului; pe de alta parte, o firma proasta se poate afunda mult mai jos decat va inchiputi. Daca sunteti nesiguri, puteti vinde treptat. In timp, experienta va arata cum sa procedati.

Regula celor 3 ani este folositoare in ambele sensuri. Exista investitori carora trebuie se li se aminteasca sa nu pastreze actiunile mai mult decat perioada indicata. Dar exista poate chiar mai multi care trebuie opriti sa vanda de-a lungul celor 3 ani, atata timp cand inca cred in firma respectiva, cat nu s-a schimbat nimic in evaluarea ei. Cine are experienta in acest domeniu stie ca foarte des pretul incepe sa scada dupa cumparare. Uneori poate scadea foarte mult, de exemplu 20%, 30%, 40% etc. Dar daca investitorul nu si-a schimbat parerea nu trebuia sa vanda in cei 3 ani indiferent de atitudinea pietei. Poate obtine un profit frumos si daca pretul scade la un moment dat 50% fata de cel de cumparare. Am detinut o firma care a suferit o scadere de 75% si a recuperat ulterior toata pierderea – si aceasta situatie nu s-a intamplat in timpul crizei din 2008-2009. Cine spune ca piata este eficienta, ca preturile reflecta intotdeauna valoarea, este orb fata de volatititatea enorma pe care o experimentam tot timpul. Dar este foarte important sa avem nervii tari si sa fim imuni la toata aceasta volatilitate. Aceasta calitate este mai importanta decat un IQ foarte mare.

Pabrai spune ca atunci cand investesti intr-o firma si esti implicat in ceea ce faci este ca si cum intri intr-o lupta sau intr-un labirint si este important sa si iesi de acolo (ca sa nu fi omorat de dusmani sau de vreun Cereber furios). Si, ca in orice batalie, exista schimbari de situatie, momente cand trebuie sa fii calm si sa iti observi dusmanul, momente pasive si altele active. Chiar daca uneori iesi putin sifonat dintr-o batalie este important sa mai ai resurse si pentru urmatoarea (si sa castigi razboiul, evident). Este interesanta aceasta vizune razboinica – pe langa avantajele practice face ca viata de invesitor sa arate plina de adrenalina.

 

MAY 18
2018

Tipuri de investitori

Dupa ce timp de multi ani am analizat metodele diversilor investitori profesionisti de renume m-am gandit ca ar fi momentul sa fac o clasificare a celor mai interesanti dintre ei. Ca de obicei, ma voi concentra pe value investors (investitori axati pe valoare), adica cei care stabilesc valoarea activelor in care investesc si cumpara intotdeauna la un pret mult mai scazut. Unii dintre acesti investitori sunt mai putin tipici pentru abordarea value investing dar chiar si ei folosesc raportul valoare – pret.

 

Abordarea business

Cele mai multe exemple de gurus ai investitiilor se afla in aceasta categorie. In primul rand ii avem pe Warren Buffett si discipolii sai, de exemplu Mohnish Pabrai si Guy Spier. Acestia analizeaza in profunzime toate firmele in care investesc, au ajuns sa aiba o intelegere economica foarte buna a anumitor domenii si au un portofoliu destul de restrans. Ei sunt categoria tipica de value investors.  Buffett a obtinut rentabilitate medie anuala in jur de 20%, iar Pabrai 26%; in cazul lui Guy Spier este mai putin clar.

Un alt investitor celebru si pe care il admir foarte mult este Peter Lynch. Desi intotdeauna a analizat firmele in care a investit atat din punct de vedere financiar cat si al modelelor de business el este cel mai “superficial” dintre ei. Analizele sale erau realizate mai rapid (vorbesc la trecut pentru ca s-a retras din activitate de multi ani) si astfel a avut un portofoliu de peste 1000 de firme – o diversificare mai putin obisnuita la un value investor. Dar stia ce criterii sa foloseasca cand le studia, sa se axeze pe esential si sa cumpere foarte ieftin. Diversificarea il ajuta sa obtina volatilitate mica si sa isi multumeasca clientii cu niste profituri mai constante decat ale altor manageri de fonduri. Lynch a obtinut un fel de index fund cu firme selectate asfel incat cel putin 6 din 10 alegeri sa fie castigatoare (chiar el spunea ca de atat ai nevoie ca sa ai rezultate foarte bune). El a obtinut o rentabilitate medie enorma, aproximativ 29%.

Am observant un aspect interesant. Buffett si Lynch au o intelegere economica deosebita a firmelor. Ei le inteleg rational, intuitiv, le simt prin toti porii. Pabrai are in mai mica masura aceasta abilitate, insa el are o minte de inginer extrem de bine sistematizata care il ajuta sa descompuna, sa cantareasca si sa pondereze foarte bine toate agregatele unei firme. Guy Spier il urmeaza indeaproape pe Pabrai, chiar daca nu este inginer.

Tot in aceasta categorie (business) se incadreaza si Seth Klarman, un alt manager de fond foarte renumit, ale carui rezultate se situeaza la 20% rentabilitate. Abordarea lui difera putin de a celor de mai sus prin faptul ca el investeste si in firme mai “urate”, deci deja se indeparteaza de reprezentatii tipici ai acestei categorii. Ceilalti aleg in general firme care se prezinta bine, au “economic moat”, sunt profitabile, poti sa intelegi de ce le plac. In portofoliul lui Klarman insa poti intalni si exemplare mai ciudate, care par ca au probleme, au pierderi, datorii mari, firme de biotehnologie inca neprofitabile etc. Insa el si colegii sai studiaza si partea de active/ pasive din bilant, nu doar aspectele legate de profitabilitate si gasesc acolo o subevaloare semnificativa. Spre deosebire de ceilalti, el lucreaza cu o echipa de cateva zeci de oameni, care efectueaza in detaliu aceste evaluari de active sau reusesc sa gaseasca niste informatii mai ascunse. Ei sunt contabili, evaluatori, analisti foarte specializati pe diverse domenii – aceasta nu este o munca pe care sa o poti face singur.

 

Abordarea sistemica

In acest caz il avem ca exemplu remarcabil pe Ray Dalio, care conduce cel mai mare fond de investitii din lume, Bridgewater – 150 miliarde de dolari valoare a activelor, peste 1500 de angajati. Este un agregat urias pentru un fond de investitii.

Dalio foloseste o abordare mai speciala. Pe el il intereseaza foarte mult tendintele macroeconomice si studiaza mai putin modelele de business ale firmelor si nici nu investeste doar in actiuni. Vorbeste foarte putin despre strategia lui. Probabil ca foloseste cativa indicatori financiari pentru evaluarea fiecarei firme, dar il intereseaza mai ales portofoliul ca sistem. Este foarte atent la interdependentele dintre elemente si efectuaza un management al riscului foarte riguros. Dalio investeste in mai multe categorii de active, din mai multe regiuni geografice, atat “long” (mizeaza pe crestere) cat si “short” (mizeaza pe scadere) si urmareste o reducere a volatititatii printr-un numar mare de pariuri necorelate (care nu evolueaza in aceeasi directie).

Dalio a imprumutat cateva idei – mai ales acelea de risc si diversificare – de la teoria portofoliului modern si ipoteza pietelor eficiente, care sunt dusmanii value investing, dar totusi face suficient de multe evaluari de active incat sa il incadram in linia “value”. In cel mai rau caz, se afla undeva la granita. A obtinut o rentabilitate medie de 21%. Este un rezultat foarte bun, dar mai slab decat al lui Pabrai si Lynch care lucreaza singuri sau pe aproape. Oricum, strategia lui este greu de implementat data fiind desfasurarea de forte pe care o implica.

 

Abordarea matematica

Edward Thorp a facut parte din grupul de minti luminate de la MIT care in anii ’50 – ’60 au facut revolutie in matematica (mai ales probabilitati) si teoria informatiei. Probabilitatile l-au ajutat pe Thorp sa gaseasca o metoda de a invinge cazinoul la jocul de blackjack, prin “numararea” cartilor de joc. A scris o carte despre aceasta, a devenit si celebru, metoda fiind folosita si astazi. Ulteior a infiintat un fond de investitii a carui strategie era bazata pe arbitraj, pe depistarea anomaliilor din piata. A creat o formula de stabilire a pretului optiunilor (care a fost realizata in paralel de niste profesori si acestia au castigat premiul Nobel) si, utilizand un program software, depista optiunile subevaluate. A obtinut o rentabilitate anuala de 20%. Dupa un timp, matematica a patruns puternic in economie, multi profesionisti au aplicat astfel de metode si anomaliile din piata s-au diminuat.

Insa Jim Simmons reuseste si astazi sa aplice cu success modelele matematice. El este un fenomen, un personaj de pe alta planeta si este foarte opac in ceea ce priveste strategia lui, insa ea poate fi numita arbitraj statistic – foloseste statistica, probabilitati pentru a depista active subevaluate. Banuiesc ca este vorba despre niste formule complexe care sunt integrate in programe informatice, urmand ca deciziile sa se realizeze automat. Simmons foloseste o armata de 300 de angajati – cele mai luminate creiere, matematicieni fi fizicieni, culese de peste tot; bate orice universitate de top prin calitatea echipei lui. Acest tip de fond se numeste cantitativ – quant fund. De fapt, Jim Simmons gestioneaza mai multe fonduri din aceasta categorie si rentabilitatile lor sunt in mod clar peste 30% pe an, unele dintre ele chiar mult mai mult. Dupa cate stiu, sunt cele mai profitabile fonduri din lume.

Evident ca exista mai multe exemple de investitori buni pentru toate aceste categorii (mai ales pentru prima) dar cred ca acestea sunt suficiente pentru a sublinia cateva idei. Una dintre ele este ca trebuie sa cunosti foarte bine ce atu-uri ai si daca/ cum le poti folosi in activitatea investitionala. Este nevoie sa gasesti cea mai potrivita abordare pentru a depista active subevaluate. Insa ceea ce se mai observa din aceasta clasificare este ca spre deosebire de abordarea business celelalte doua sunt mai greu de aplicat; nu poti lucra singur, iti trebuie echipe cu multi oameni, eventual cu specialisti de varf. Nu poti fi decat investitor profesionist de mare anvergura ca sa poti aplica strategii atat de complexe.

Este complicat atunci cand te bazezi prea mult pe matematica. Nu uitati ca tot pe calcule matematice sofisticate se bazeaza si toata pleiada de manageri de fonduri care folosesc formulele invatate in scolile de finante si obtin rezultate proaste. Ai nevoie sa fii foarte bun la matematica astfel incat doar din calcule, fara analiza economica a firmelor, sa sesizezi toate nuantele si sa nu te pacalesti. Este o abordare riscanta si cred ca putini o reusesc cu adevarat.

Mai exista o diferenta intre cele 3 abordari: exceptand cazuri ca al lui Peter Lynch, abordarea business implica o volatilitate mai mare pentru ca portofoliile sunt restranse si ei nu urmaresc o decorelare a activelor,  ii intereseaza doar sa investeasca in firme bune la pret mic. In cazul celorlalte abordari volatilitatea este mult mai mica – Ray Dalio chiar are acest obiectiv in inima strategiei. Majoritatea clientilor fondurilor de investitii apreciaza o volatilitate mica, dar daca esti un investitor individual pregatit psihologic pentru piata de capital ar trebui sa te intereseze doar rentabilitatea.

Un investitor individual are sansa sa obtina rezultate bune daca se incadreaza cu succes in prima categorie (pana la Seth Klarman, care lucreaza deja intr-un mod prea complicat). Daca ai simt economic bun si o minte foarte bine structurata, exersezi enorm de mult si iti formezi o strategie pe care sa o intelegi bine poti deveni un investitor de succes. Te inspiri din diverse surse valoroase, iti stabilesti cateva idei simple si bine  inchegate si apoi le aplici cu consecventa.

 

 

 

 

MAY 17
2018

Investitii spiritualizate

Va amintiti de filmul “Wall Street”? Dar de “The Wolf of Wall Street”? Poate ca ma uit cam des la filme, dar unele dintre ele chiar au niste pilde interesante. Iar in acest caz este vorba despre niste indivizi lacomi din lumea pietelor financiare care doreau sa faca bani prin mijloace necinstite si societatea i-a pedepsit.

Exista si povesti adevarate. Sa consideram cazul lui Guy Spier, manager al unui fond de investitii, un adevarat value investor pe care il apreciez mult. In cartea sa “The Education of a Value Investor” isi spune povestea si insista pe transformarea sa ca om. Baiat sclipitor, cu scoli foarte bune, s-a dus plin de ambitie pe Wall Street si s-a angajat la o firma despre care a descoperit ulterior ca se ocupa cu afaceri dubioase. Dupa ce a fost “contaminat” de aceasta firma nimeni nu mai vroia sa il angajeze – ca sa vezi cum este piata muncii, cat de usor treci de la statutul de cel mai dezirabil candidat la acela de paria. Nu a avut alta solutie pentru a-si castiga existenta decat sa se lanseze pe cont propriu, asa ca a inceput sa gestioneze banii altora. Dar nu putea avea succes in aceasta activitate fara o schimbare radicala a personalitatii sale.

Majoritatea afacerilor din lumea financiara nu functioneaza ilegal, ci poate doar la limita ilegalitatii, insa exista multa imoralitate in modul cum se lucreaza. Povestile spuse de traderi si vanzatori din diverse institutii financiare, unele foarte prestigioase, prezinta niste oameni care lucreaza 14-16 ore pe zi, intr-un stres enorm, storc bani de la clienti prin mijloace neortodoxe ca sa primeasca bonusuri grase, sa se imbogateasca si sa scape cat mai repede de acolo. Nu prea suna a viata implinita si, in plus, nu este accesibil oricui sa lucreze in aceste companii. Trebuie sa fii barbat, alb, IQ mare, anglo-saxon, scoala de elita, foarte agresiv etc.

Si ce facem noi ceilalti, care suntem pasionati de lumea pietelor de capital dar nu vrem sau nu putem sa lucram in astfel de institutii financiare? Ce conditii ar trebui sa indeplinim? Ar trebui sa devenim investitori  – de retail sau profesionisti -, ceea ce inseamna un intreg stil de viata.

Sa incepem cu IQ-ul, care framanta pe multa lume si despre care stim ca este innascut, deci daca nu suntem dotati cu ce trebuie nu avem ce face. Diverse studii au aratat ca pentru a ajunge important, bogat etc este suficient un IQ de 115 – 120. Hai sa spunem ca pentru a face cercetare la un nivel foarte inalt in matematica, fizica sau alte zone unde se cere putere mare de abstractizare este nevoie de o inteligenta foarte ridicata, dar in toate celelalte domenii aceasta nu este necesara.

Warren Buffett spune deseori ca in investitii nu este necesar un IQ enorm, ci mai degraba ratiunea. Ray Dalio, detinatorul celui mai mare fond de investitii din lume, considera ca atunci cand isi selecteaza oamenii si trebuie sa aleaga intre caracter si inteligenta alege intotdeauna caracterul. Deseori cand discut cu cineva acest aspect mi se spune “Da, dar exact acesti oameni sus-mentionati sunt extrem de inteligenti, la fel si echipele lor, pentru cei care au echipe; esti sigura ca nu au fost ajutati de inteligenta lor sclipitoare sa ajunga atat de sus?”. Asa este, dar: 1) Sunt si multi indivizi cu IQ enorm care fac greseli masive in investitii, deci IQ-ul singur nu prea ajuta, ba poate chiar strica deseori, pentru ca da prea multa incredere in sine; 2) Chiar considerand ca pe oamenii sus-mentionati IQ-ul enorm (dublat de personalitatea potrivita) i-a ajutat sa ajunga mai sus decat daca il aveau mai mic, nu inseamna ca fara IQ enorm suntem niste ratati! Intre a fi Warren Buffett si a investi prost sunt multe trepte. Viata nu este formata doar din alb si negru. 3) Nu stiu daca pe ei i-a tras in sus IQ-ul, dar exista exemple de performanta deosebita (in domenii intelectuale) care nu a avut la baza o inteligenta sclipitoare: se pare ca Charles Darwin nu avea un IQ deosebit, dar a realizat ceva deosebit.

Asemanator, scolile bune nu garanteaza succesul in lumea financiara. Faptul ca multi gurus ai investitiilor au absolvit scoli de finante, unele dintre ele de top, nu inseamna decat ca oamenii inclinati spre pietele de capital apar in mod normal dintre cei care au fost in contact cu domeniul respectiv inca de cand si-au inceput studiile; stiau ce inseamna domeniul, aveau si niste cunostinte utile. Este mai putin natural ca interesul sa apara daca esti inginer, de exemplu, dar aceasta nu inseamna ca nu se poate. Oricine se poate reprofila si chiar se considera ca scolile de finante sunt daunatoare in calea de a deveni un bun invesitor pentru ca acolo se invata diverse teorii (cum a fi ipoteza pietelor eficiente) care sunt diferinte sau chiar in contradictie cu principiile value investing (investitiilor axate pe valoare). Jim Simmons, un alt manager de fond de mare success, lucreaza cu o echipa formata din matematicieni si fizicieni, nu economisti. Mohnish Pabrai este inginer si obtine niste rentabilitati uriase. Charlie Munger este avocat si o lume intreaga se inspira din ideile lui. In acelasi timp, majoritatea absolventilor scolilor de finante nu sunt manageri de fonduri/ investitori buni; ei sunt niste angajati buni pentru firmele din domeniu care vand pe bani multi produse si servicii mai mult sau mai putin sofisticate. Ceea ce trebuie insa mentionat este ca indiferent de studii, tot ai nevoie sa acumulezi competenta in domeniul financiar (de exemplu sa poti analiza declaratiile financiare ale firmelor).

Dupa cum spun Warren Buffett, Charlie Munger si altii, componenta intelectuala a personalitatii unui investitor ar trebui sa se axeze pe decizii rationale mai degraba decat pe inteligenta, de asemenea pe gandire independeta si pe niste modele mentale solide. Despre aceste aspecte am scris detaliat in alte articole, asa ca nu voi insista acum. In schimb, as vrea sa ma axez pe viata emotionala, valori morale, stil de viata, adica partea “soft” a personalitatii. Investitorii mari sunt mai ales niste oameni foarte intelepti. Poti invata  foarte multe pilde de viata de la ei, presarate cu psihologie, filozofie si orice domeniu care se incadreaza in ideea de “wordly wisdom” – termen popularizat de Charlie Munger.

Acesti gurus sunt caracterizati mai degraba prin simplitate decat prin sofisticare. Au cateva idei simple pe care isi bazeaza strategia dar pe acestea le inteleg in profunzime si le aplica sistematic. Si au vieti simple, astfel incat concetrarea lor pe aspectele esentiale sa fie maxima. Pot fi considerati chiar plictisitori. In general, in aceasta zona de activitate nu prea intanesti cazuri de vieti complicate, bogatie opulenta si hobby-uri periculoase – astfel de exemple sunt mai mult printre antreprenori. Cea mai extravaganta activitate pe care am intalnit-o la gurus din investitii este jocul de carti, in special bridge, pentru ca ii ajuta sa inteleaga probabilitatile.

O viata cat mai simpla te ajuta si sa fii echilibrat emotional, altfel poti faci greseli majore. Echilibrul emotional este o cerinta importanta pentru ca exista suficiente emotii generate de activitatea de investitii care te pot perturba, asa ca nu mai ai nevoie de altele. Trebuie sa fii ca o apa linistita si limpede. In cartea mai sus mentionata, Guy Spier povesteste cat de mult a lucrat pentru a-si cladi o personalitate echilibrata si mai putin vulnerabila la influentele negative. A citit carti de dezvoltare personala, a mers la seminarii pe aceste tema, la psihologi, la biserica etc. Poate ca altii au nevoie sa lucreze mai putin decat el, dar e important sa nu te pacalesti singur atunci cand te autoevaluezi, sa nu ai o atitudine aroganta si opaca.

Guy Spier scrie despre o intreaga evolutie spirituala a sa. Totul a pornit de la o nemultumire pe care o avea fata de sine, fata de propriul caracter, propriile valori. Asa ca a adoptat o atitudine mult mai umila si a inceput propria transformare. Poti sa incepi din mai multe puncte, dar sa abordam intai atitudinea fata de bani. Aceasa ar trebui sa se indeparteze de stilul Gordon Gekko. Desi paradoxal, acesti oameni pe care ii iau ca si exemple, au o atitudine foarte putin mercantila fata de viata desi ei gestioneaza banii altora, castiga pentru ei multi bani si chiar le plac banii. In primul rand sunt mult mai cinstiti decat altii in relatia cu clientii lor (si le produc si rentabilitati mai bune).  Fiecare dintre ei isi face anumite placeri materiale, evident, dar dincolo de aceasta banii sunt doar un scor, o dovada a competentei lor si multi dintre ei sunt donati. Buffett si Pabrai nu vor lasa copiilor aproape nimic mostenire din averile lor, ci banii respectivi se vor duce la diverse organizatii caritabile.

Acesti oameni doneaza societatii nu doar bani, ci si ideile lor si au atitudine foarte deschisa, calda si modesta. Buffett a spus recent ca ceea ce spera sa isi aminteasca oamenii in primul despre el dupa ani de la moartea lui este ca el a fost un bun profesor – deci nu ca a fost cel mai mare investitor! Guy Spier detaliaza mult in cartea lui acest aspect al generozitatii. Spune ca a adoptat atitudinea de a oferi sfaturi si aprecieri oamenilor din jur, fara a astepta ceva in schimb. Probabil ca multi dintre voi cunoasteti acea teorie ca daca esti generos, bun, cinstit cu oamenii din jur ceva pozitiv se va intoarce la un moment dat catre tine; dar probabil ca nu toti credeti in ea. Chiar daca nu avem dovezi clare, eu ma gandesc asa: daca acesti oameni pe care ii admir si ii consider modelele mele in viata cred toti cu tarie ca aceasta teorie este valabila, atunci cu siguranta ca ar trebui sa cred si eu. De fapt, o modalitate excelenta de a te imbunatati spiritual si de asemenea profesional este sa te inconjori de oameni mai buni decat tine sau sa te inspiri de la idolii tai care sunt personalitati publice.

Ar mai fi un aspect interesant: se pare ca oamenii mai putin spiritualizati au un mod de gandire mai ingust, mai lipsit de nuante si manifesta o subdezvoltare a intuitiei. Insa se stie ca pentru a se ajunge la activitati intelectuale complexe ai nevoie de multe nuante, de capacitatea de a lua decizii cand informatia este incompleta si de producerea unor asocieri la nivel subconstient. Fluenta intelectuala merge impreuna cu cea spirituala.

Ati putea spune ca este o mare ipocrizie toata spiritualiatea acestor gurus; ca ei imprastie in toate partile astfel de pilde ca sa-si creeze o imagine mai buna. Insa faptul ca isi doneaza averile poate fi verificat. Eu personal am verificat ca Guy Spier trimite carti postale – fizice, la cutia de scrisori –  de Craciun unor oameni cu care a schimbat 2 emailuri (am primit si eu una, spre marea mea surpriza). In plus, mai este si Viktor Frankl, un mare psiholog, care a scris cartea “Omul in cautarea sensului vietii” si apoi a pus bazele unei metode terapeutice care are la baza ideea sugerata de titlu. Oamenii dobandesc implinire, fericire si se vindeca de bolile psihice daca au un sens, un scop clar al vietii lor. Acesta difera de la persoana la persoana, poati fi mai grandios.sau mai simplu, dar este important ca el sa existe. Oamenii se ofilesc fara un scop. Insa indraznesc sa afirm ca apare o cantitate mai mare de implinire atunci cand scopurile noastre se indeparteaza mult de noi si au puterea sa influenteze pozitiv un numar mai mare de oameni si sa reziste mai mult in timp.

 

 

FEB 17
2018

Daniel & Amos sau despre luarea deciziilor

Daniel si-a trait prima parte a copilariei intr-o Europa tumultoasa, in care familia sa cu origini evreiesti era nevoita sa fuga incontinuu din calea nazistilor. S-a mutat apoi in Israel unde acest tanar sclipitor, anxios, pesimist si sensibil la parerile celorlalti a devenit un psiholog desavarsit care era nevoit sa se adapteze unei tari framantate de razboaie permanente.  Acolo l-a intalnit pe Amos, copilul teribil, optimist, rebel, cu o minte matematica perfecta, considerat genial de majoritatea celor care intrau in contact cu el. Amos a simtit ca intelegerea felului in care functioneaza mintea umana ar fi cea mai interesanta provocare pentru el si s-a avantat, de asemenea, in studiul psihologiei.

Amos Tversky a fost cel care a inceput sa exploreze felul in care oamenii iau decizii, insa a fost nevoie sa il intalneasca pe Daniel Kahneman, care intelegea mai fin natura umana, ca ideile sale sa infloreasca intr-o teorie revolutionara. A inceput intre ei o colaborare care a durat multi ani, timp in care au format un parteneriat intelectual extrem de sudat si prolific. Insa Amos a murit la 59 de ani si interactiunea dintre ei a fost mai putin stransa in ultima perioada a vietii acestuia – ajunsesera in SUA, unde Amos era considerat vedeta, Daniel putin ignorat si aparuse o mica gelozie si sensibilitate din partea celui de-al doilea. Daniel traieste si astazi, recunoaste in lucrarile sale contributia lui Amos si intre timp a castigat premiul Nobel in economie (da, in economie, el fiind psiholog). Cand anxiosul Daniel se plangea ca nu mai are idei, Amos spunea amuzat ca acesta are mai multe idei intr-un minut decat 100 de oameni in 100 de ani.

Ideea de baza cu care cei doi au revolutionat comunitatea stiintifica in anii ’70 a fost ca oamenii nu sunt atat de rationali in judecatile lor si in felul in care iau decizii cum se credea anterior. In urma a numeroase experimente, ei au demostrat si explicat foarte detaliat diversele mecanisme prin care mintea umana este deturnata de la o judecata corecta. Daniel & Amos au inteles ca oamenii sunt construiti dupa principiile deterministe, dar sunt nevoiti sa traiasca intr-o lume supusa in mare masura aleatoriului; au inteles cat de util este sa gandim statistic si probabilistic, dar ca facem acest lucru destul de rar. Matematica, psihologia si economia s-au intalnit in teoriile lor intr-un mod impresionant.

Luarea deciziilor este un teritoriu cat se poate de general, dar impactul ideilor celor doi psihologi fost mai mare in economie pentru ca deciziile legate de bani se afla in centrul atentiei tuturor. Daniel & Amos au influentat mult si teoria utilitatii, care ocupa un loc important in economie. Ei au zdruncinat puternic ideea de om rational, care a fost propulsata mai ales de catre economisti si care a alimentat teoria pietelor eficiente, a portofoliului eficient si alte teorii care au stat si inca stau in mare masura la baza finantelor moderne. Exista mai multi autori si ganditori care au scris despre cat de eronata poate fi judecata umana – pe unii i-am amintit in articolele anterioare –  insa se pare ca Daniel & Amos sunt pionierii acestei miscari.

Este interesant cum functioneaza mintea umana, cel putin atunci cand trebuie sa faca evaluari si sa decida. Conform lucrarilor mai recente ale lui Daniel Kahneman, avem un Sistem 1, care lucreaza rapid, inconstient si genereaza ceea ce numim intuitii. Nu este vorba despre acel inconstient tenebros si plin de conflicte al lui Sigmund Freud, ci de unul aflat mai aproape de suprafata si care face asocieri intre diverse informatii pe care le are la dispozitie. Acest Sistem 1 da impresia de mare naturalete, functioneaza fara efort din partea noastra si tocmai de aceea ni se pare mai demn de incredere decat este cazul.

Trebuie sa recunoastem ca Sistemul 1 este foarte util. De-a lungul evolutiei noatre ca oameni ne-a ajutat sa avem reactii rapide in fata pericolelor, sa ne facem rost de mancare si in alte situatii obisnuite de viata. Ar fi fost neplacut daca stramosii nostri erau prea lenti si reflexivi si ajungeau sa fie mancati de niste animale; sau daca am reactiona greu atunci cand traversam strada. Sistemul 1 genereaza reactii si decizii care pot fi bune in multe situatii si care sunt izvorate din experienta noastra sau a mediului cultural din care provenim. Aceste solutii empirice simple se numesc “heuristics” sau “rules of thumb”. Insa Sistemul 1 nu mai este foarte folositor atunci cand apar situatii neobisnuite de viata sau diverse perturbari, de exemplu o persoana care ne ofera un cadou neasteptat dar care nu este de fapt bine intentionata; persoanele care fac acest gest au intentii bune de cele mai multe ori, dar atunci cand situatia este diferita de normalitate devenim vulnerabili daca lucram doar cu Sistemul 1. In aceste momente ar fi bine sa intervina ratiunea, de fapt Sistemul 2

Sistemul 2 nu isi incepe treaba in mod spontan, este nevoie de o interventie constienta. El lucreaza lent, procesele lui presupun efort, pentru ca lucreaza deductiv, nu doar prin simple asocieri. Din pacate, suntem destul de lenesi si preferam interventia comoda a Sistemului 1 decat sa pornim motoarele Sistemului 2. In plus, nu este nevoie doar sa il pornim, ci ar trebui si supus unor antrenamente ca sa ajunga la capacitatea maxima. Desi a fi rational este diferit de a fi inteligent, capacitatea maxima la care poate functiona Sistemul 2 este influentata de inteligenta.

Iata cateva exemple de tendinte eronate pe care le avem atunci cand generam intuitii (folosind Sistemul 1):

1) Ancorarea – ne legam de o informatie pe care o detinem si care este folosita de mintea noastra pentru o asociere rapida. De exemplu, ca sa estiman ce populatie are un oras oarecare, vom spune un numar mai mare daca venim dintr-un oras cu populatie mare decat in cazul contrar.

2) Disponibilitatea – folosim ce informatii avem la dispozitie, chiar daca acestea sunt insuficiente sau chiar eronate. Riscurile le estimam in acest fel: daca au avut loc de curand niste atacuri teroriste, supraestimam probabilitatea ca acestea sa se repete in viitor.

3) Caracterul reprezentativ – vom folosi un model pe care il avem in minte pentru o anumita categorie. De exemplu, daca ni se cere sa descriem un inginer tipic sau sa evaluam daca o persoana seamana sau nu cu un inginer, de multe ori activam un tipar pe care il detinem si care s-a format din experienta noastra de viata. Sau as putea prezenta invers situatia (pentru ca observam mai usor comportamentele celorlalti decat pe ale noastre): sunt sigura ca ati simtit de mai multe ori ca sunteti comparati cu un tipar, prototip (si eventual v-a deranjat faptul ca oamenii nu sunt obiectivi).

O alta idee foarte interesanta a celor doi psihologi este ca oamenii, guvernati de Sistemul 1, au tendinta sa vada mult mai multa cauzalitate si in general mai multe legaturi intre fapte decat este cazul. Ne plac povestile, istoria este plina de povesti si tocmai de aceea ideile generate de sistemul 1 par atat de inchegate, pentru ca elementele sunt legate prin cauzalitate sau doar corelatii. De aceea sistemul intuitiv pare ca nu are dubii. Consideram lumea mai ordonata, mai coerenta, mai simpla decat este in realitate.

Suntem foarte mult influentati de felul cum ne este prezentata informatia. De exemplu, despre o operatie se poate spune ca are 90% rata de succes sau ca sunt 10% sanse ca pacientul sa moara – informatiile sunt echivalente, insa in al doilea caz mai putini pacienti vor accepta operatia.

Avem tendinta sa generalizam usor, cum zic statisticienii suntem guvernati de legea numerelor mici. Cand cunoastem ceteva elemente dintr-o categorie, facem o generalizare si apoi avem in minte un model pentru categoria respectiva. De fapt, ar trebui sa lucram cu numere mari, adica cu multe cazuri, si sa facem trecerea de la general la particular (si nu invers). Insa aceasta abordare corecta nu vine in mod natural, trebuie antrenata.

Este util sa luam mai mult in considerare informatia statistica. Sa zicem ca observam un tanar promitator care vrea sa demareze un start-up in domeniul tehnologiei. Daca rata de success pentru acest tip de afacere este de 0.0005 %, adica foarte mica, atunci ar trebui sa nu ne lasam atat de mult influentati de calitatile tanarului. Rolul hazardului este foarte mare – trebuie sa se intample bine foarte multe lucruri care nu tin de persoana respectiva pentru ca ea sa reuseasca.

Chiar daca nu ne place, este util sa ne autoeducam si sa acceptam ca multe situatii sunt supuse hazardului. Aceasta este o sarcina grea pentru ca suntem puternic conditionati sa ne imaginam ca multe lucruri, daca nu toate, se intampla dintr-un motiv. Realitatea simpla, dar greu de acceptat, este ca norocul, ghinionul si toate celelealte nuante ale hazardului sunt prezente in multe situatii.

Iar daca am vorbit despre hazard ar trebuie sa trecem la probabilitati. Lumea in care traim este mult mai putin determinista decat credem si din aceasta cauza evaluarile nu se pot face intotdeauna cu precizie, nu putem da verdicte si solutii in alb si negru decat in anumite imprejurari. Iar atunci cand nu exista siguranta, cea mai potrivita abordare este cea probabilistica.

Acolo unde exista statistici putem lucra mult mai usor, de exemplu sa calculam probabilitatea ca o femeie sa aiba inaltimea 1.85 m sau probabilitatea ca cineva sa sufere un atac cerebral etc – aspecte cuantificabile, repetabile si din zone care au fost explorate. Pentru evaluari din aceasta gama  am face bine sa folosim statisticile, decat sa ne bazam pe o intuitie inselatoare – care, de exemplu, ar subestima sensele de atac cerebral si le-ar supraestima pe cele de accident aviatic.

Exista insa si fenomene care nu intra in gama normalitatii si repetabilului, unde cuantificarile sunt greu de realizat si nu exista statistici. Aici intram pe teritoriul a ceea ce Nassim Taleb numeste aleatoriu salbatic si care este din ce in ce mai prezent in lumea actuala, datorita globalizarii, tehnologiei, in general datorita cresterii complexitatii tutoror fenomenelor. Utilizarea gandirii probabilistice este valabila si in aceste situatii, insa ar trebui sa avem si mai mult in vedere ca probabilitati inseamna aproximare si ca nicio cifra pe care o utilizam nu are calitatea de verdict clar.  Adica sa nu procedam precum economistii indragostiti de formule care au impresia ca pot prezice evolutia pietei de capital cand aceasta categorie de fenomene se situeaza aproape de maximul salbaticiei (aleatoriului).

Daniel & Amos au observat ca oamenii gestioneaza greu cazurile extreme, de exemplu cele cu probabilitati mici, pe care fie le supraestimeaza, fie le ignora. Sansele de a castiga la loto ni se par mult mai mari decat sunt in realitate; in schimb, managerii fondului de investitii Long-Term Management Capital, care erau practicieni de varf si economisti cu premiul Nobel, au considerat ca probabilitatea unui risc major este mult prea mica pentru a fi luata in seama – insa ea nu era atat de mica, riscul s-a materializat, iar fondul s-a prabusit catastrofal in 1998.

Este foarte interesant de studiat si felul in care iau expertii deciziile. S-a facut o cercetare despre cum un grup de medici cu experienta diagnosticau pacientii pentru un anumit tip de cancer. S-a dovedit ca acestia erau atat de inconsistenti incat isi contraziceau chiar si propriile pareri, pe cazuri care le-au fost prezentate de doua ori fara ca ei sa sesizeze. Ulterior, a fost costruit un algoritm care folosea exact criteriile indicate de medicii respectivi ca fiind  relevante pentru diagnosticarea bolii enuntate. Algoritmul s-a dovedit a fi mult mai bun. Medicii stiau criteriile, dar nu le foloseau bine. S-a facut un studiu asemanator cu oenologi care trebuiau sa decida care dintre niste vinuri tinere vor fi mai scumpe dupa cativa ani. Folosindu-se o metoda simpla dar bine organizata cu 3 criterii legate de vremea din anul cand au fost culesi strugurii s-au obtinu rezultate mult mai bune decat evaluarile intuitive, “dupa ureche” oferite de experti.

Exista si celebra carte Moneyball a lui Michael Lewis – dupa care s-a facut un film cu Brad Pitt – despre cum un manager de echipa a revolutionat lumea baseball-ului introducand statistica in procedura de selectie a jucatorilor.

Deseori expertii se revolta atunci cand cineva incearca sa introduca astfel de metode, adica sa ii convinga sa lucreze mai riguros folosind propriile criterii, izvorate din propria experienta. Au impresia ca vrea sa ii transforme in roboti – va inchipuiti revolta oenologilor, care considerau ca meseria lor este arta bazata pe mult talent; sau a evaluatorilor din baseball, care credeau ca au fler, “simt” jucatorii buni si, evident, ii dispretuiau pe “geeks” care invart cifre pe calculatoare. Dar ar fi util pentru toti acesti experti sa lucreze putin mai automatizat decat sa apara robotii adevarati care sa ii inlocuiasca complet. IBM lucreaza la un sistem de inteligenta artificiala menit sa automatizeze mult luarea deciziilor in medicina si nu numai.

De ce gresesc expertii de multe ori? Pentru ca folosesc combinatii complexe, incercand sa fie destepti, dar de fapt nu au prea multa rigoare. Mintea noastra nu este suficient de buna pentru a combina criterii multiple, dar daca le scriem pe hartie, gasim o metoda de evaluare si niste ponderi s-ar putea sa reusim.  In plus, combinatiile mai simple sunt mai bune. Si o formula simpla, “back-of-the-envelope”, poate functiona. Daniel Kahneman sugereaza pentru multe situati utilizarea a 6 criterii si a unei scale de evauare de la 1 la 5.

Nu ar trebui sa ne fie teama ca ne robotizam daca luam decizii sau, in general vorbind, lucram organizat, sistematizat. Benjamin Franklin, unul dintre parintii fondatori ai SUA, in perioada sa de formare si-a organizat toate aspectele vietii, inclusiv si-a intocmit un plan riguros de dezvoltare personala, cu cerinte clare, etape, dealine-uri. Aceasta abordare nu l-a impiedicat, ba chiar l-a ajutat, sa fie un mare diplomat, un om cu abilitati sociale deosebite si o personalitate foarte complexa.

Specialistii din diverse domenii au deseori intuitii, care pot fi valabile sau nu, de aceea ar fi bine sa fie validate printr-o formula, algoritm sau alta forma structurata de evaluare si decizie. Exista si experti care genereaza aproape numai intuitii bune, dar acestia sunt cei de varf, cu o experienta enorma. Ei au realizat de nenumarate ori rationamentele, astfel incat acestea s-au automatizat si se prezinta acum forma de intuitii.

Am vazut un interviu cu Warren Buffett in care interlocutorul se arata surprins ca acesta analizeaza firmele in 5 minute sau pe aproape, iar el a raspuns: “5 minute de analiza dupa 50 de ani de munca” (e mai vechi interviul, intre timp s-au mai adaugat niste ani). Partenerul sau, Charlie Munger, spune ca Buffett gandeste folosind automat arbori de decizie. Aceasta este aceea intuitie buna despre care se spune ca o poseda cativa oameni. Putem incepe prin a ne intreba daca dorim sa ne aflam printre ei.

 

DEC 07
2017

Utilizati un checklist – este magic

Aveti obiceiul sa folositi o lista de verificare atunci cand va faceti bagajele pentru vacanta, macar una care sa includa obiectele importante (pasaport, bani, periuta de dinti etc)? Banuiesc ca sunt cativa care vor raspunde ca da. Dar folositi o lista si atunci cand cumparati pantofi, ca sa fiti siguri ca nu va lasati orbiti de entuziasm si ca verificati daca au talpa flexibila, nu va strang, pielea este moale, nu va rod cusaturile, sunt comozi de la prima incercare, tocul nu este prea inalt (la femei), pretul este bun si daca chiar aveti nevoie de ei? Presupun ca nu prea folositi, si nici eu, tocmai de aceea ne trezim ca jumatate dintre pantofii cumparati raman nefolositi si portofelul se goleste. Putem sa ne obisnuim cu pantofii cumparati degeaba, insa exista situatii de viata in care folosirea unei liste de verificare – checklist – este cu adevarat importanta.

Am auzit pentru prima data niste argumente convingatoare despre utilizarea unui checklist la Mohnish Pabrai, un investitor indian foarte cunoscut, despre care am mai scris. El este atat de atasat de aceasta idee incat unii l-au numit “the checklist investor”. Aveam in acel moment un excel cu cateva intrebari pe care il foloseam in analiza firmelor, dar mi-am dat seama ca mai trebuie completat cu multe elemente. Apoi am citit cartea unui alt investitor interesant, prieten cu Pabrai – Guy Spier – in care era iar laudat checklist-ul si a mai fost adaugata ideea ca acesta trebuie sa fie personalizat, inclusiv ca trebuie sa insisti pe propriile puncte slabe atunci cand iti construiesti intrebarile. Iar am avut o mica revelatie si mi-am completat lista cu intrebari suplimentare in punctele unde ma consideram vulnerabila (aceasta dupa ce am facut o analiza dureroasa a greselilor din anii anteriori).

Aceasta idee de utilzare a unui checklist in activitatea de investitii apare si la Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffet de la Berkshire Hathaway. Dar cel care a popularizat conceptul de checklist este Atul Gawande, un medic care a scris cartea “The Checklist Manifesto”, deci cineva care nu are legatura cu domeniul investitiilor, dar care a lansat o idee cu aplicabilitate foarte larga.

Checklist este o strategie ridicola prin simplitatea ei, dupa cum o considera chiar Atul Gawande, dar care reduce dramatic rata de esec in domenii complexe, unde oamenii petrec ani multi ca sa invete sau sa creeze proceduri si tehnologii complicate. Utilizarea regulata a unui checklist vine din domeniul aviatiei, unde aceasta poate face diferenta dintre viata si de moarte. De obicei, checklists folosite de personalul de zbor sunt simple, scurte si la obiect. Exista checklists folosite pentru activitatile de rutina (cum ar fi decolarea si aterizarea), dar si unele la care pilotii apeleaza in situatii deosebite, atunci cand a avut loc un incident si trebuie parcurs un proces decizional.

La fel se intampla si in medicina, unde acest instrument este folosit in situatiile de rutina, dar unde a uita sa bifezi o activitate poate insemna infectarea pacientului cu o bacteria periculoasa, de asemenea si in operatii complexe, cazuri grave de la Urgente, unde proiectul se imparte in bucati si se foloseste cate un checklist pentru fiecare componenta.

A fost realizat la un moment dat un proiect de introducere a checklists in diverse spitale.  Anterior,  aplicarea procedurilor se baza doar pe memoria si atentia personalului si s-a observat ca deseori era ratata cel putin o operatiune din procedurile de rutina – doar rutina, nimic complicat – astfel incat cazurile de infectii sau alte complicatii erau mult mai dese. In acelasi timp, anumite spitale care deja utilizau checklists reuseau sa rezolve cazuri complexe, care presupuneau multiple operatiuni si operatii, in care ratarea unei singure proceduri putea duce la pierderea pacientului. Acestia reuseau sa salveze oameni cu probleme grave in timp ce altora le mureau pacienti cu interventii banale pentru ca erau infectati din neglijenta.  Este util sa cititi exemplele din carte pentru a intelege ce diferenta poate face utilizarea unui checklist!

Aceste checklists intervin ca un instrument ajutator, care compenseaza slabiciunile mentale inerente, si ne referim aici mai ales la cele legate de memorie si atentie. Mai ales in domeniile foarte specializate, este dificil ca oamenii sa deschida in orice situatie exact sertarele care trebuie din multitudinea de informatii inmagazinate in creierul lor. Poate doar robotii, care se pare ca ii vor inlocui pe anumiti specialisti la un moment dat, vor reusi aceasta performanta. Dar nu sunt sigura ca vor fi performanti in toate aspectele.

Pentru a utiliza eficient checklists este necesara o analiza prealabila a activitatii/ proiectului. Cele complexe pot fi impartite in segmente mai simple si, eventual, specializate, fiecare beneficiind de un checklist si de pesoane diferite care se ocupa de indeplinirea lor. Pentru segmentele simple poate fi folosit un checklist standard – in medicina, pregatirea pacientului pentru operatie este un exemplu de activitate standardizata.

Dar exista si proiecte unicat, de exemplu in domeniul constructiilor, in care chiar si segmentele simple sunt unicat si se foloseste un checklist creat special, care nu se va reutiliza in alt proiect. Gawande a fost surprins sa descopere in constructii o complexitate mai mare decat in medicina. Acolo exista numeroase situatii neprevazute, in care trebuie gasita o solutie iesita din tipare, eventual fara a utiliza un checklist de task-uri. Insa Gawande a descoperit manageri de proiect din constructii care utilizau un checklist al comunicarii din echipa – cine cu cine trebuie sa vorbeasca in cazul situatiilor deosebite.

Lanturile mari de rastaurante functioneaza dupa protocoale foarte stricte (tocmai de aceea nu ai surprize, mancarea este la fel in orice McDonalds). Dar Gawande a descoperit ca si restaurantele de lux functioneaza de multe ori in acelasi mod. Exista bucatari sefi foarte stricti cu personalul, care de obicei este foarte calificat, impunandu-le subalternilor sa respecte cu sfintenie retetele. Iar noi credeam ca marii bucatari sunt niste artisti!

Pentru a fi cu adevarat folositoare, checklists ar trebuie sa fie:

– Precise;

– Practice, utilizabile, nu foarte lungi;

– Adecvate situatiei (nici mai putin, dar nici mai mult decat trebuie).

Mohnish Pabrai si Guy Spier, investitorii mentionati anterior, nu numai ca sunt suficient de inteligenti incat utilizau checklists inainte de a citi cartea lui Atul Gawande (eventual, au aflat de la Charlie Munger), dar Gawande i-a folosit ca exemplu in cartea lui atunci cand a mentionat utlizarea checklists in domeniul investitiilor. Si a mai vorbit cu un investitor mare, dar acesta a vrut sa ramana anonim.

Mohnish Pabrai face foarte putine investitii, insa le alege dintre foarte multe firme pe care trebuie sa le analizeze. Din cand in cand, gaseste cate o idee care ii accelereaza pulsul si ii activeaza lacomia; crede ca aceasta il va imbogati enorm si incepe sa nu mai gandeasca limpede. Guy Spier numeste acest fenomen “cocaine brain” – perspectiva de a face bani stimuleaza aceleasi circuite primitive ca si cocaina. Insa lucrul metodic in general si checklists in particular te ajuta sa actionezi mai rational.

Pabrai a mai observat ca avea tendinta de a repeta anumite greseli – de exemplu, nu acorda suficienta atentie datoriilor firmelor – iar utilizarea unui checklist l-a ajutat sa le evite ulterior.  Te ajuta de fapt sa gestionezi complexitatea. Pabrai spune despre Buffett ca aproape sigur foloseste cel putin un checklist mental. Despre unul scris nu este sigur, insa Buffett are un IQ enorm si o experienta in investitii de peste 65 de ani de lucru concentrat, ceea ce nu este cazul cu restul lumii.

Pabrai si-a facut un check-list cu aproximativ 70 de intrebari. Rezultatele s-au imbunatatit si de asemenea, a crescut viteza de lucru. In criza din 2008 a reusit sa proceseze multe informatii si sa faca investitii profitabile.

Investitorul anonim lucreaza cu o echipa si la un moment dat a initiat un checklist pentru a fi utilizat de toata lumea. A crescut si in acest caz viteza de lucru. Checklist-ul lui acopera mai multe etape ale procesului de investitie si are grija sa surprinda si detalii foarte fine, dar care pot fi foarte relevante (in principal detalii cuprinse in declaratiile financiare ale firmelor). El a spus ceva foarte interesant: ca checklist-ul nu este o formula, dar te ajuta sa fii cat de bun posibil in fiecare etapa. Iti imbunatateste rezultatele fara sa fie necesara o crestere a competentei – acesta este un aspect foarte important, intrucat crestere competentei peste un anumit nivel este destul de dificil de realizat.

Ceea ce a mai observant acest investitor este ca desi checklist-ul este foarte util, putini investitori il folosesc. Asa cum observa si Gawande, exista o rezistenta naturala fata de checklists si acesta se intampla nu din lene, ci pentru ca nu sunt palpitante, eroice. Ne place improvizatia, insa ea nu ne ajuta prea mult in domeniile specializate, care necesita precizie. Cand esti metodic, in schimb, eviti atat exuberanta, cat si panica, amandoua fiind tendinte irationale care duc la greseli importante. Aceasta in plus fata de golurile de memorie si atentie mentionate anterior.

Construirea unui checklist solid pentru activitatea de investitii necesita studierea greselilor marilor gurus, dar si pe ale tale; ambele directii sunt bune. Cu timpul poti aduce imbunatatiri listei tale, fiind atent sa nu complici lucrurile mai mult decat este necesar. In final, ar trebui sa obtii un instrument cu adevarat util, consistent si nu o constructie artificiala, nu o compilatie de idei adunate din diverse surse. Apoi este important sa il si folosesti de fiecare data cand analizezi o firma, chiar daca ai impresia ca ai toate criteriile in minte.

Checklistul reprezinta un instrument de lucru puternic si usor de utilizat, care aduce rigoare si ratiune in activitatile noastre. Se afla in aceasi gama cu modelele mentale ale lui Charlie Munger, despre care am scris in articolele anterioare. Este dezarmant de banal, dar nu uitati ca de multe ori lucrurile simple sunt acelea care care ne ofera un “upgrade” semnificativ in viata.

OCT 18
2017

Via negativa

“Charlie and I have not learned how to solve difficult business problems. What we have learned is to avoid them.” – Warren Buffett

 

Exista o istorie interesanta din timpul celui de-al doilea razboi mondial despre eforturile fortelor aliate de a creste rezistenta avioanelor militare. O echipa a inceput sa analizeze avioanele care reuseau sa se intoarca in urma unor confruntari aeriene pentru a vedea care erau punctele unde acestea fusesera lovite de inamic. Urma ca aparatele de zbor sa fie blindate in acele arii sensibile, aflate de obicei in zona aripilor. La un moment dat, a fost implicat in echipa un mare matematician care a venit cu ideea ca era mult mai util sa se gandeasca, sa-si imagineze de fapt, unde fusesera lovite avioanele care nu se mai intorceau, pentru ca acelea erau punctele cu adevarat vulnerabile.

Charlie Munger, celebrul partener al lui Warren Buffett, il citeaza deseori pe un alt matematician, Carl Iacobi: “Invert, always invert” si adauga “Turn a situation or problem upside down. Look at it backward. What happens if all our plans go wrong? Where don’t we want to go, and how do you get there? ”. Iacobi considera ca exceptand pe cei care care sunt mai inteligenti decat Einstein lumea ar putea rezolva multe probleme daca ar inversa rationamentele. Dar chiar si Einstein a folosit “inversion”: atunci cand toti ceilalti incercau sa revizuiasca legile lui Maxwell, ale electromagneticii, incercand in acelasi timp sa ramana consistenti cu legile lui Newton, ale miscarii, el a descoperit relativitatea speciala abordand invers, adica revizuind legile lui Newton pentru a se adapta la cele ale lui Maxwell.

In matematica folosim deseori metoda reducerii la absurd, prin care incercam sa demonstram o afirmatie pornind de la negatia acesteia – si sperand ca vom demonstra ca negatia nu este adevarata, deci este adevarata afirmatia. De ce procedam asa? Pentru ca este mai simplu decat sa demostram direct afirmatia. La fel ca in matematica, in numeroase alte domeni si situatii este mai usor sa rezolvam problemele rationand invers, adica pornind de la negatie.

Ceea ce ne impiedica de multe ori sa abordam realitatea in acest mod este tendinta noastra naturala, care este in directia pozitiva; mintea noastra nu este construita sa produca rationamente pornind de la negatii. Insa ar fi bine sa o invatam, pentru ca este o modalitate mult mai usoara, uneori chiar singura, pentru rezolvarea multor probleme. Sa vedem cateva exemple.

Ganditi-va la exemplul cu avioanele: tendinda naturala este de a analiza doar ceea ce se vede, adica avioanele care se intorc, cand de fapt informatia corecta se afla la cele care au fost doborate. Exista o tendinta mai generala numita “survivorship bias”, aceea de a fi inclusi in analize numai supravietuitorii, castigatorii. Ne uitam doar la antreprenorii de succes si mare succes, ignorand numarul mult mai mare de perdanti, multi dintre ei oameni de foarte buna calitate, care au investit bani, energie, au avut idei frumoase si totusi nu au reusit. Studierea esecurilor si a celor care le-au suferit poate furniza multe informatii, pentru ca a stii ce nu trebuie sa faci are de obicei mai mare greutate decat a stii ce trebuie sa faci.

La absolvirea facultatii, tinerii medici rostesc juramantul lui Hippocrate prin care se angajeaza sa nu faca rau. Asadar, inaintea multiplelor interventii si tratamente aplicate in incercarea de a face bine trebuie sa se asigure ca nu vor face rau. Intr-o lume care abunda de medicamente dar bolile nu sunt neaparat bine tratate se vorbeste tot mai mult despre iatrogenie, adica acea problema medicala provocata de medic in urma tratamentelor prescrise. Cu siguranta ca s-ar rezolva o multitudine de probleme medicale doar daca s-ar putea elimina cativa factori nocivi. De exemplu, oamenii ar putea fi semnificativ mai sanatosi doar daca ar putea fi convinsi sa nu fumeze si sa nu se ingrase.

Charlie Munger este un adevarat filozof moral si deseori in discursurile sale a abordat problema fericirii si implinirii umane. Pentru a avea o viata buna el ne sfatuieste sa evitam ceea ce provoaca nefericire, de exemplu invidia, lenea, resentimentul, neseriozitatea, datoriile, alegerea unui partener nepotrivit. Si deseori el aminteste urmatoarea zicala: “I wish I knew where I was going to die, and then I’d never go there.”

In momenetele cand dorim sa devenim mai performanti, ne intrebam deseori cum sa facem lucrurile mai bine, mai eficient. Insa ar trebui sa incepem prin a elimina sau a restrange acele activitati care ne consuma mult timp si energie, fara a ne oferi in schimb satisfactii. In acest fel dobandim timp pretios pe care il vom umple cu activitatile productive. Multi oameni devin sufocati incercand sa faca tot mai multe lucruri, grabiti permanent, stresati, cu atentia disipata in toate directiile, fara sa se gandeasca sa mai si elimine ceva din programul lor. Ne comportam de parca la scoala am invatat doar adunarea, nu si scaderea.

Aceasta abordare a folosirii negatiei este mai putin naturala si pentru ca este mai abstracta si necesita imaginatie – uneori trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce s-ar putea intampla rau (si, evident, sa incercam sa il evitam), deci ceva care nu este prezent, ceva ipotetic. Atata timp cat lucrurile merg bine, ne este greu sa ne gandim ca ele pot lua o intorsatura negativa. Intr-o perioada de expansiune economica, lumea este optimista si increzatoare si ignora sa se gandeasca la ceea ce s-ar intampla (de fapt ceea ce o sa se intample) daca ar veni (de fapt cand o sa vina) criza economica (care vine mereu dupa o perioada de expansiune). Va dati seama cat de puternice sunt aceste tendinte daca ne impiedica sa vedem problemele chiar si atunci cand ele sunt greu de evitat; ce sa mai spunem despre situatiile in care exista o probabilitate mai mica a unor intamplari negative (dar care trebuie luata in considerare pentru ca pot avea consecinte grave)! Aceasta tendinta se manifesta si in felul in care lumea afacerilor recompenseaza succesul: corporatiile vor oferi bonusuri consistente unui CEO care a avut castiguri in perioada de expansiune, chiar daca si-a asumat riscuri, si va neglija masurile prudente ale unui CEO care a ferit firma de un dezastru in timpul crizei; ba chiar va penaliza lipsa de actiune a celui din urma.

In cartea sa “Antifragile”, Nassim Taleb pune accent pe studierea riscurilor, a posibilitatii de “downside”, a situatiilor de criza. Sistemele (inclusiv oamenii) fragile sunt cele vulnerabile in fata situatiilor critice, cele robuste sunt indiferente, adica nu sunt afectate, iar cele antifragile beneficiaza in momentele de criza, haos, socuri etc. Nu ar trebui sa ne intereseze ce se intampla in momentele de calm, normalitate, in care istoria se repeta si asteptarile sunt optimiste, ci sa acordam atentie situatiilor cand apar sau pot aparea perturbari, posibilitatea de pierdere, scenariul cel mai rau. Concentrarea pe aceste elemente care initial sunt negative ne poate ajuta sa construim sisteme robuste, ba chiar antifragile in fata acestor situatii, transformandu-le in imprejurari pozitive.

Investitorul inteligent este antifragil si asteapta astfel de momente critice, adica acelea in care este panica in jur, piata se prabuseste, este “blood in the street”; el devine lacom atunci cand ceilalti sunt tematori. Si in acest mod am atins o componenta importanta a investitiilor axate pe valoare si anume capacitatea de a inota impotriva curentului, adica de a fi contrarian investor – alta abordare pe baza de negatie.

Warren Buffett si Charlie Munger au construit un imperiu si au devenit extrem de bogati. O lume intreaga incearca sa descopere ce strategii complexe au aplicat ei ca sa ajunga acolo, insa Buffett spune ceva simplu: ceea ce au facut ei a fost “to be consistently not stupid, instead of trying to be very intelligent”. Este important si aspectul consecventei, pentru ca este de ajuns sa faci cateva greseli mari ca sa iti anulezi toate castigurile. Oricat de simpla si logica pare aceasta idee la nivel teoretic, ea nu este aplicata de majoritatea investitorior; ei se concentreaza pe castiguri, vor sa para cat mai inteligenti si mai activi.

Tot Buffett spune ca prima regula in investitii este “don’t lose money”, iar a doua regula este sa fii atent la prima. In aceeasi gama este si conceptul considerat piatra filozofala a investitiilor axate pe valoare si care a fost dezvoltat de Ben Graham – “margin of safety” (marja de siguranta). L-am amintit deseori, dar repetandu-l avem sanse mai mari sa il si aplicam. Ideea este ca atunci cand cumperi actiuni la un pret semnificativ mai mic decat valoarea intrinseca a acestora te protejezi de eventualele pierderi. Intr-o lume dominata de incertiudine nu putem calcula precis valoarea intrinseca, dar marja de siguranta acopera erorile. Daca vom avea grija sa ne protejam de pierderi, castigurile vor veni de la sine.

Studierea greselilor, personale si ale altora, are mare valoare in drumul spre obtinearea performantei si a unor rezultate bune, a unei gandiri corecte in general. Se stie ca Einstein considera autocritica ca fiind importanta, iar prin aceasta intelegea sa testeze si sa eventual sa distruga unele dintre cele mai iubite idei ale sale. Si Charles Darwin era foarte sever cu ideile sale si incerca sa le demonteze printr-un proces obiectiv. Marii investitori, de asemenea, atunci cand sunt placut impresionati de o firma incearca sa pastreze raceala ratiunii in analiza lor si sa se intrebe: Care sunt motivele pentru care nu as investi in aceasta firma? In foarte multe situatii este util sa ne oferim argumente contra; sa ne intrebam de ce nu ar fi bine sa facem ceva, ce ar trebui sa se intample ca lucrurile sa mearga prost, ce greseli am facut, cum putem sa evitam problemele etc.

In articolul precedent am prezentat conceptul de modele mentale al lui Charlie Munger. Aceasta abordare a realitatii pornind de la negatie constituie unul dintre cele mai puternice modele mentale (sau suita de modele) pe care il poate utiliza cineva ca sa fie performant, fericit si tot ce vrea. Are o aplicabilitate foarte generala, dar in domeniul investitiilor este parca si mai util acest concept. Dintre toate denumirile folosite, “via negativa” mi s-a parut cea mai cuprinzatoare si concisa. Aceasta expresie in latina a fost utilizata la un moment dat in teologia crestina si explica o modalitate de a-l descrie pe Dumnezeu focalizata pe ceea ce nu este El; a descrie ceea ce este Dumnezeu parea o sarcina imposibil de realizat. Chiar daca sunt mai simple decat misiunea vechilor teologi, multe situatii de viata sunt suficient de complexe incat sa necesite o abordare de tip “via negativa”.

 

 

OCT 18
2017

Modele mentale

“If your professors won’t give you an appropriate multi-disciplinary approach, if each wants to overuse his models and underuse the important models in other disciplines, you can correct that folly yourself” – Charlie Munger

“As I look back on it now, it’s obvious that studying history and philosophy was much better preparation for the stock market than, say, studying statistics”  – Peter Lynch

“Some people think in words, some use numbers, and still others work with visual images.  I do all of these, but I also think using models” – Ed Thorp

 

Multi investitori mari sunt de accord ca cel mai inteligent dintre ei este Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffett de la Berkshire Hathaway. Chiar si Buffett spune ca Munger este mai inteligent decat el. Dar exista un aspect care ma pune pe ganduri: Munger este un tip arogant si nu a acceptat pe nimeni ca sef, in afara de Buffett. Cand l-a intalnit pe Buffett s-a lipit de el si sta in umbra acestuia de peste 50 de ani. IQ-ul este greu de masurat in general si cu atat mai mult la un nivel atat de sus, insa aspectul unde nimeni nu are dubii este ca Munger este cel mai intelept dintre toti. In plus, a fost suficient de generos cu sfaturile lui incat toata lumea sa se poata inspira de la el.

Munger povesteste ca la o petrecere sofisticata a fost intrebat de o doamna care vroia sa se faca placuta care este cheia reusitei lui. Doamna era atragatoare si mieroasa, dar el nu s-a lasat intimidat in vreun fel, iar raspunsul lui explica de ce: faptul ca a fost rational l-a ajutat cel mai mult in viata. Dar prin a fi rational el intelege mai mult decat stim noi si anume este vorba despre o constructie mentala complexa pe care el a realizat-o de-a lungul vietii.

Munger spune ca el si Buffett au fost toata viata “learning machines”, iar aceasta nu inseamna doar acumularea de cunostinte, ci si perfectionarea modului de a gandi. In diverse discursuri si carti el ne dezvaluie ca si-a construit o retea de modele mentale – “Latticework of Mental Models” – in care a inglobat intelepciunea lumii.  Acestea sunt mai mult decat niste sabloane (sablon suna din start limitativ) sunt niste idei foarte generale si solide, care pot fi aplicate in diverse situatii in care trebuie sa faci o evaluare si, eventual, sa iei o decizie. Este foarte greu sa faci rationamente corecte daca trebuie de fiecare data sa incepi de la zero. Nimeni nu are suficient timp si suficienta putere de procesare. De aceea este bine sa ai niste scurtaturi, insa unele de buna calitate.

Oamenii folosesc oricum niste scurtaturi in gandire, care sunt invatate din mediul lor cultural si ii ajuta sa navigheze mai repede prin viata; insa de multe ori navigheaza destul de prost, fara busola potrivita. De exemplu, avem tendinta sa caracterizam oamenii de o anumita nationalitate dupa ce vedem cativa dintre ei, insa statistica ne invata ca avem nevoie de un numar mai mare de indivizi pentru a face o evaluare corecta. Multe dintre schemele noastre de gandire formate in mod automat nu sunt prea utile. Probabil ca avem o senzatie de naturalete cand le folosim, pentru ca suntem obisnuiti cu ele, insa ar fi mai bine sa invatam ca roboteii un mod corect de gandire si sa avem putina perseverenta pana ce si acesta devine natural.

Majoritatea oamenilor detin cateva modele corecte, cel putin in anumite contexte, de obicei provenite din domeniul in care lucreaza si pe care tind sa le foloseasca in toate situatiile. Insa acestea nu sunt de ajuns pentru lumea complexa in care traim si ceea ce fac ei este sa forteze realitatea sa se incadreze in acele cateva modele, ca intr-un pat al lui Procust. Asa cum spune Munger: “To a man with only a hammer, everything looks like a nail”. Tindem sa folosim uneltele pe care le avem la indemana, cele cu care suntem obisnuiti.

In viata de zi cu zi, observam deseori confruntarea dintre doua tabere de specialisti: psihologii si alti specialisti din stiintele sociale, pe de-o parte, si matematicienii, fizicienii/ inginerii, pe de alta parte. Primii zic despre ceilalti ca sunt rigizi, deterministi, lipsiti de nuante si manipulabili, iar a doua categorie o considera pe prima lipsta de logica, rigoare si structura. De fapt, toti au dreptate pentru ca limitarea la un domeniu, indiferent care ar fi el, ne ingusteaza aria posibilitatilor. In schimb, oamenii care dobandesc cunostinte din domenii diferite si incep sa faca conexiuni intre ele realizeaza un salt enorm. Se stie ca persoanele care trec dintr-un domeniu in altul aduc de multe ori noi perspective, noi abordari, care sunt mai putin accesibile celor care raman mereu fixati in aceeasi specializare.

Ideea de a face conexiuni este importanta: sunt multi oameni eruditi, care fac impresie buna in mediile intelectuale, insa mintea lor da impresia de un amalgam nestructurat de informatii, care nu au utilitate prea mare. Ele trebuie structurate intr-o retea complexa, deci sa aiba legaturi intre ele (sa avem  categorii, ierarhii etc). Insa pentru constructia modelelor mentale nu este nevoie sa acumulam cunostinte detaliate din diverse domenii, ci acele cunostinte fundamentale, care exista in cursurile de baza si care sunt neschimbate de multi ani. Ele trebuie sa fie suficient de generale incat sa poata fi aplicate in multe situatii, inclusiv in alte domenii decat cele din care provin. Cele mai multe si mai interesante astfel de idei au fost culese din psihologie si sociologie, matematica si teoria sistemelor, fizica, economie, biologie. Trebuie abordate si intelese foarte bine, in profunzime aceste idei, teorii de baza si anume acelea despre care simtim ca prezinta suficienta relevanta si generalitate.

Sa vedem niste niste exemple. Sa consideram conceptul de relativitate, care in mod clar vine din fizica. Acesta poate fi aplicat in orice context in care un observator nu poate intelege un sistem din care el insusi face parte. Relativitatea poate fi aplicata cu succes sistemelor sociale, in care poate fi dificil sa faci aprecieri obiective atata timp cat te afli in interiorul lor – este o idee simpla, pe care multi o cunoastem deja insa o aplicam mai rar decat credem. Este important sa patrundem cu adevarat aceste concepte si sa exersam aplicarea lor pentru a fi siguri ca renuntam la vechile obieceiuri.

Daca ramanem in sfera lui Einstein, el considera dobanda capitalizata (compound interest) cea mai mare descoperire matematica din toate timpurile. Dupa cum stim, capitalizarea inseamna adaugarea dobanzii la suma initiala, apoi se calculeaza dobanda generata de noua suma, dobanda se adauga la suma respectiva si tot asa la infinit. Ar fi bine ca acest fenomen miraculous sa fie inteles macar in sensul lui direct, economic, dar acest lucru este mai greu de realizat pentru ca el este un efect exponential, nu liniar, ceea ce este mai putin intuitiv, cere o mai mare putere de abstractizare. Dar ar fi si mai util ca acest concept de capitalizare sa fie inteles intr-un sens mai general pentru ca el poate fi aplicat cu succes si in alte situatii, de exemplu la cresterea unei firme, care la un moment dat poate avea o evolutie exponentiala datorita suprapunerii si acumularii mai multor influente pozitive. Capitalizarea functioneaza si cand ne gandim la un efect de crestere exponentiala a cunostintelor, competentei, experientei si chiar averii unei persoane.

Sunt destul de multe concepte cu grad mai mare de abstractizare care pot deveni modele mentale puternice. Insa fiind abstracte ele nu sunt intelese si utlizate in mod natural. Chiar si specialistii din stiintele exacte de unde provin de obicei aceste idei sunt obisnuiti sa le foloseasca doar in activitatea lor uzuala; au nevoie de deschidere si antrenament pentru a incepe se le foloseasca in alte arii. Dar ideile generale din zona stiintifica ne pot oferi niste unelte foarte puternice, care fac saltul la un nivel superior de gandire.

Alt exemplu este efectul de levier (leverage), care vine din fizica, chiar de pe vremea lui Arhimede. Dupa cum stim, un levier permite ca prin aplicarea unei forte mici sa se obtina un efect mult mai mare. Ideea a fost preluata de lumea financiara si acum cateva zeci de ani a izbucnit o euforie a achizitiilor bazate pe un capital propriu mic la care se adauga un imprumut foarte mare si ca urmare efectul de levier multiplica semnificativ eventualele castiguri sau eventualele pierderi. Dar el poate fi observat si in alte situatii in care se aplica un efort, o suma sau orice variabila de intrare in cantitate mica iar rezultatul este mult mai amplu. Doar sa nu uitam ca este o sabie cu doua taisuri. Faptul ca putem recunoaste situatii de tip levier pozitiv sau negativ sau chiar sa cream unele pozitive ne poate aduce beneficii substantiale in viata.

Gasim pe internet suficient de multe exemple de modele mentale, unele furnizate chiar de Munger. Important este ca ele sa fie extrase din mai multe domenii; asa cum am precizat, sa fie idei fundamentale, neafectate de trecerea timpului; de asemenea, sa fie suficient de multe, astfel incat sa nu ajungeti in situatia omului cu ciocanul. Munger spune ca 80 – 90 de modele bine alese reusesc sa acopere majoritatea situatiilor in care trebuie sa luam decizii. Cred ca fiecare ar trebui sa isi formeze propriul set de modele, eventual insistand pe slabiciunile pe care le observa atunci cand incepe sa se informeze pe aceasta tema (pana atunci nu prea esti constient care sunt acestea). Vei observa ca ideile care vin din domenii cu care nu prea te-ai intersectat iti ofera o foarte placuta revelatie.

Modelele devin folositoare in momentul in care am inteles conceptele respective si incepem sa lucram cu ele in diversele situatii de viata. Daca in momentul cand avem de rezolvat o problema ne apar in minte 2-3 modele care concureaza pentru rezolvarea ei, atunci suntem pe drumul cel bun. Situatiile in care cineva nu are dileme, ci doar certitudini semnaleaza mai mult lipsa ratiunii decat prezenta ei.

Charlie Munger este cel mai mare ganditor din lumea investitiilor, dar si unul dintre cei mai mari in general, cel putin dintre contemporani. Este omul care si-a petrecut viata invatand cum sa gandeasca mai bine. Suntem privilegiati ca lumea globalizata in care traim ne permite sa avem acces facil la ideile lui, asa ca ar fi bine sa profitam. In momentul cand incepem sa ne folosim mintea mult mai bine, observam o diferenta enorma fata de oamenii din jur si ni se deschide in fata o lume noua plina de posibilitati. Incepem sa devenim si putin mai elitisti, dar macar atunci chiar meritam.

PS. Lui Warren Buffett nu ii place sa joace rolul omului destept. Prefera sa fie popular, iubit de oameni, asa ca si-a creat imaginea de american cu gusturi simple, simpatic, care se prosteste si este acomodant cu toata lumea. Dar nu ar trebui sa ne lasam indusi in eroare.

OCT 02
2017

Atingerea maiestriei

“Reteta geniului” este un titlu cam pretentios, dar asa se numeste o carte foarte interesanta scrisa de Robert Greene. Nu este vorba despre geniu in sensul clasic, acel geniu innascut, ci despre cum poate  fi atinsa maiestria intr-un domeniu oarecare de catre orice persoana…

Sau aproape orice persoana. Este nevoie sa ai o dorinta puternica ca sa poti ajunge la maiestrie, dorinta de a face lucruri importante in viata, ceea ce nu este valabil pentru toata lumea. Multi oameni isi doresc o viata corecta, plina de mici bucurii, impliniri personale, o situatie materiala satisfacatoare – ceea ce este ok atata timp cat se simt impliniti. Aici este punctul de unde trebuie pornit: ce ne face sa ne simtim impliniti?

Sunt rare situatiile in care apar copii minune, foarte talentati intr-un domeniu de la varsta de 3 – 4 ani, cu un talent care se manifesta spontan si este vizibil pentru toata lumea din jur. Majoritatea oamenilor au niste talente mai “slabe” si care pot sta ascunse multa vreme. Un motiv ar fi faptul ca si societatea, si parintii ii incadreaza pe copii in directiile pe care ei le considera potrivite. Iar societatea actuala are, in ciuda aparentelor, un grad mare de conformism si o tendinta puternica de directionare a copiilor. In acest fel, oamenii pot ajunge la varsta adulta facand activitati profesionale care nu ii fac fericiti; si care nici nu le valorifica potentialul. Cand realizeaza acest lucru ar trebui sa porneasca in cautarea vocatiei.

Descoperirea vocatiei este primul pas in a te valorifica si a avea realizari deosebite. Este util sa faci incercari in diverse domenii care te intereseaza; sa iti indrepti atentia spre activitati care te pasioneaza cu adevarat; spre activitati care iti placeau in mod spontan in copilarie, inainte de a fi supus constrangerilor. Acesta este si momentul in care incepi sa demolezi si barierele sociale, adica sa lupti cu presiunea celor din jur care te directioneaza incotro vor ei si in principal catre caile conformiste. Nu este vorba sa fii un rebel de dragul rebeliunii, ci un om care in mod realist vrea sa isi urmeze inclinatiile sale profunde.

Incepi sa inaintezi prin incercari si erori, insistand puternic pe activitatile care iti trezesc interesul cel mai mult, eventual in domenii de nisa. Sa zicem ca te intereseaza mult un subdomeniu al biochimiei care se ocupa de anumiti virusi, asa ca incepi sa studiezi si sa practici (eventual printr-un job) exact acele lucruri. Apoi activitatea se poate muta in mod natural catre ceva conex, sa zicem studierea anumitor bacterii. Si tot asa pana cand descoperi activitatea care ti se potriveste cel mai bine. La fel se procedeaza indiferent daca pasiunile tale se indreapta catre arta, sport, investitii sau altceva. Cartea lui Greene contine personaje din multe domenii.

Toata aceasta munca de descoperire si auto-descoperire inseamna si trecerea catre etapa de formare sau de ucenicie, cum o numeste Greene. Aceasta din urma este o perioada grea, pentru ca sunt ani multi de munca cu rezultate neclare. Poate fi vorba de 10 ani de munca asidua; 10.000 de ore ca sa ajunci foarte bun, 20.000 ca sa ajungi la maiestrie (se pare ca au mai crescut exigentele, alti scriitori se limitau la 10.000 de ore). In plus, munca ar trebui sa fie foarte concentrata, sa intri in interiorul lucrurilor si fenomenelor pe care le studiezi pentru a avea maxim de intelegere; este un fel de empatie extinsa.Foarte interesanta aceasta idee ca pentru a intelege oamenii si lucrurile trebuie sa iesi din limitele tale si sa intri in universul lor. In general vorbind, pentru a reusi trebuie sa uiti de tine – opusul atitudinii egocentrice.

Mai este nevoie sa spun cat de mult si focusat au muncit cei considerati geniali, precum Darwin, Mozart, Leonardo da Vinci ?  Se pare ca Darwin nici nu avea un IQ foarte mare; nu avea o putere de abstractizare deosebita, in schimb a facut numeroase experimente foarte bine organizate pe parcursul multor ani, si-a notat toate rezultatele,  iar apoi au inceput sa se inchege concuziile si chiar ideile revolutionare. Mozart a muncit incontinuu de la 3 ani pana cand a murit, cu o intensitate care pur si simplu l-a devorat (este un caz extrem, dar ne spune ceva povestea lui).  Leonardo da Vinci studia luni intregi un mic detaliu, sa zicem o aripa de pasare, si facea zeci, sute de schite doar ca sa il poata reprezenta apoi intr-o pictura in maniera desavarsita, care parea plina de naturalete.

Sarguinta, rabdarea, perseverenta si increderea sunt mai importante decat capacitatile intelectuale de varf. Rezultatele apar dupa mult timp, asa ca trebuie sa poti realiza o munca care la inceput pare fara sens, simti deseori ca esti depasit de situatie, obosesti, presiunea sociala este mare, esecurile nu se mai termina si maiestria nu mai vine. Nu poti sa te mentii doar cu ajutorul vointei, te va ajuta si pasiunea pentru domeniul ales, faptul ca vei lucra cu bucurie.

Este bine sa faci exact acele activitati grele pe care le eviti in mod normal, pentru ca numai asa iti lucrezi punctele slabe; si sa tot cresti dificultatea ca acei sportivi care isi adauga periodic cate o greutate pe gantera – cand muschii corpului si ai mintii executa sarcinile cu relaxare este momentul sa le cresti nivelul de dificultate. De asemenea, sa iti dezvolti capacitate de a-ti critica propriile idei si actiuni si de a face schimbari atunci cand este nevoie.

O buna gestionare a relatiilor sociale este de mare folos. La inceput, este utila debarasarea de toate piedicile sociale care te opresc sa faci ce te pasioneaza. Apoi dobandirea unei maturitati in relatiile cu oamenii, care inseamna in primul rand renuntarea la atitudinea copilareasca – egocentrica si dobandirea empatiei, a intelegerii lucrurilor din perspectiva celorlalti; de asemenea, si dobandirea puterii de a nu mai fi perturbat de ceilalti. Va fi nevoie si sa cauti oamenii de success din domeniul tau de interes si, mai ales, sa iti gasesti un mentor – acesta te va ajuta sa arzi multe etape. Relatiile mature cu oamenii inseamna si un echilibru interior care te ajuta sa te concentrezi pe munca ta.

Faza de ucenicie da roade daca iti folosesti toate capacitatile – vei vedea ca pe masura ce progresezi apar resurse noi, pe care nu le cunosteai (te surprinzi pe tine). Chiar si gandirea poate deveni mai complexa daca vei incepe sa gandesti cu ajutorul imaginilor, diagramelor si modelelor, nu doar cu rationamentele obisnuite.

Dupa ce ai invatat teorie, ai exersat, ai experimentat, ti-ai urmat mentorul o perioada indelungata,  treci treptat in faza creativ – activa. Incepi sa folosesti intuitia – acea intuitie superioara, despre care se tot vorbeste. Se pare ca ca aceasta nu este doar un proces rational care se desfasoara mai repede, ci o capacitate diferita. Probabil ca ea se naste dupa ce s-au format bine capacitatea de rationare, gandirea vizuala, modelele mentale, si  alte “unelte” utile, dar ea este altceva decat toate acestea.

La un moment dat simti ca lucrurile incep sa se lege, procesele simple sa se automatizeze si sa ai progrese vizibile, o usurinta, o fluiditate a executiei (cel mai simplu este sa te gandesti la un sportiv sau cantaret, dar se aplica in toate domeniile). La inceput ai invatat, ai studiat, ai exersat si experimentat “pe bucati”, dar acum incepi sa ai un semntiment al intregului.  Executia se apropie de maiestrie, ideile sunt surprinzatoare si chiar originale si rezultatele muncii sunt sub forma unor ansambluri complexe, nu doar actiuni simple. Acum este momentul sa indraznesti si sa mergi inainte pe acest drum (pentru ca incepe partea frumoasa).

Sa trecem si la investitii – mereu ajungem si acolo. In acest caz nu urmarim sa ajungem la creativitate in sensul clasic, ci doar la maiestria care sa ne asigure rezultate bune (iar in acest domeniu rezultatele pot fi cuantificate foarte exact). Procesul este in mod clar lung si dificil, pentru ca trebuie acumulata o cantitate enorma de cunostinte, dar si sa ne antrenam mintea astfel incat ea sa devina o masinarie de varf. In final, ajungem la un sistem de investitii care contine procedee de analiza a firmei, alcatuirea portofoliului, modele de decizie etc si toate componentele merg ca “unse” si se armonizeaza intre ele. Chiar daca se inspira de la altii, sistemul va avea o nota personala – aici este partea creativa cu care ne putem lauda.

Cartea lui Robert Greene te inspira, te energizeaza, dar este si suficient de practica; are si multe exemple foarte interesante, poate si putin inhibitoare, pentru ca sunt descrisi oameni cu adevarat deosebiti. Nu este nevoie sa ajungi chiar atat de sus, dar a fi cat mai aproape de cea mai buna versiune a ta nu este niciodata o idee rea.

OCT 02
2017

Jucatorii

Care sunt viciile cele mai grele? Cred ca noi romanii suntem o natie de puritani pentru ca si cafeaua este considerata un viciu de multa lume. Dar as zice sa ramanem rezonabili si sa consideram fumatul ca fiind viciul cel mai slab si apoi plasam alcoolul, drogurile, jocurile de noroc si, evident, cele legate de viata sexuala, dar nu neaparat in aceasta ordine. Este greu de stabilit o ierarhie, pentru ca toate sunt patimi grele, iar dependenta de ele este greu de depasit.

Nu voi aborda ultima categorie, asa cum va asteptati, ci ma gandeam la jucatorii care castiga si pierd averi intr-o noapte, aflati intr-un delir imens, cu o cantitate de adrenalina care greu poate fi egalata de ceva. Agonie si extaz in forma pura! Suna ca din romane, dar viata este surprinzatoare.

Cand sunt intrebata daca “joc” la bursa ma fac ca un arici, dar apoi ma gandesc ca oamenii au dreptate, pentru ca astfel de exemple le sunt prezentate. Banuiesc ca nu ati vazut prea multe filme cu investitori pe termen lung, care se imbogatesc lent trudind izolati intr-un birou. In schimb, probabil ca ati vazut “Wall Street”, “Boiler Room” (Ben Affleck joaca extraordinar), “The Wolf of Wall Street”, “Margin Call”. Sa zicem ca in “Margin Call” actiunea si personajele sunt mai potolite, dar sa nu uitam ca ei facusera o gramada de imprudente, isi asumasera riscuri enorme si ca urmare au distrus banca.  In celelalte filme este multa actiune si apare genul acela de traderi agresivi si imorali si doar cate un personaj derutat care pare ca nu se incadreaza in sistem. Si, greu, de crezut, dar “The Wolf…” – cel mai “condimentat” cu scene grotesti – este inspirat dupa o poveste reala.

Da, am crezut ca filmele sunt pline de exagerari, ca oamenii din aceasta bransa ar trebui sa fie mai calculati, mai seriosi si mai morali. Dar am inceput sa ma informez. A fost dificil sa cunosc oameni care lucreaza in acest domeniu pentru ca in Romania piata de capital este nereprezentativa (imi pare rau pentru investitori si pentru angajatii din institutiile noastre financiare, ei sunt bine intentionati, dar la noi piata de capital aproape ca nu exista, iar activitatile aferente nu se compara cu ceea ce se intampla in firmele de profil din tarile dezvoltate). Asa ca am citit diverse carti din domeniu si mi s-au parut foarte interesante cele scrise de fostii angajai pe Wall Street, deveniti ulteriori scritori de succes, Michael Lewis (“Liar’s poker”) si Frank Partnoy (“Fiasco”), care se saturasera de mediul in care au lucrat si au simtit nevoia sa scrie despre ce au vazut si au trait acolo. Si o idee de baza este ca angajatii din marile banci de investitii chiar concureaza cu cei mai inversunati jucatori din cazinouri.

Pentru departamentele de trading si vanzari, bancile angajeaza oameni inteligenti, agresivi, ambitiosi, cu o mentalitate de jucatori. De fapt, multi dintre ei chaiar sunt jucatori, adica merg in cazinouri sau joaca pe internet, inclusiv pariuri sportive si toata gama. Ca sa fie treaba completa si foarte masculina, mai organizeaza si partide de vanatoare (cred ca le-ar prinde bine ursii nostri, cu care autoritatile nu mai stiu ce sa faca pentru ca sunt prea multi) – de multe ori acestea sunt sunt organizate de angajator, care cheltuie sume uriase ca sa isi tina oamenii agresivi, plini de adrenalina. John Gutfreund, fostul CEO al Salomon Brothers, care in 1985 a fost proclamat “The King of Wall Street”, vroia ca oamenii lui sa vina la lucru in fiecare dimineata “ready to bite the ass off a bear” (inca o varianta de lucru cu ursii nostri).

Dar de ce bancile angajeaza astfel de oameni si ii stimuleaza asa? De ce nu vor unii analitici si seriosi? Pentru ca astfel de oameni pot castiga bani multi pentru banci; implicit si pentru ei, prin bonusuri, dar nu neaparat pentru clienti. Iti trebuie destul de mult tupeu si putere de convingere, evident si inteligenta, ca sa ii ametesti pe clienti cu niste produse derivate complexe, sa le iei comisioane foarte mari, sa le spui ca vor face bani, dar sa le dai sa semneze niste contracte unde este precizat intr-un mod alambicat si cu litere mici ca riscurile sunt doar ale lor, ale clientilor. Acesta este un tip mai ciudat de gambling, pentru ca banca nu risca, ci isi ia un comision clar, iar in joc sunt doar banii clientului; ea are doar “upside”, nu si “downside”.

Mai exista si cazuri de gambling cu banii bancilor, cu sau fara autorizatie din partea institutiei. Unele banci au fost ingenuncheate sau chiar distruse de niste traderi cu apetit enorm pentru risk, care au lucrat neautorizat. Avem cazul lui Nick Leeson care in 1995 a produs o pierdere de 800 milioane de lire sterline pentru banca engleza Barings si a falimentat-o; dar si al lui Jerome Kerviel de la Societe Generale care in 2008 a produs o pierdere de 5 miliarde de euro. Este greu de spus ce se intampla cu acesti oameni incat produc asemenea dezastre; probabil ca se cred invincibili, intra intr-un fel de transa sustinuta de incredere si lacomie, iar cand apar pierderile pluseaza din ce in ce mai tare in speranta de redresa situatia. O idee buna ar fi sa nu fie angati din start astfel de oameni petru ca sistemele de control ale bancilor nu reusesc intotdeauna sa ii depisteze.

Sa trecem la faimosul John Meriwether. Cand era copil a invatat sa joace blackjack de la bunica lui si, de asemenea, plasa pariuri sportive la cursele de cai. Era si bun la matematica, asa ca avea profilul potrivit ca mai tarziu sa fie angajat de banca Salomon Brothers. Acolo a devenit vedeta castigand sume enorme cu ajutorul arbitrajului pe obligatiuni de trezorerie. In urma unui scandal, a fost nevoit sa plece si in 1994 si-a infiintat propriul fond de investitii: Long-Term Capital Management (LTCM). A implicat persoane importante in boardul fondului, inclusiv doi profesori distinsi care ulterior au castigat premiul Nobel: Robert Merton si Myron Scholes. Milionarii si miliardarii se rugau in genunchi sa-si investeasca si ei banii in fondul minune. A fost primul fond care a adunat peste 1 miliard de dolari si promitea castiguri nete de 30% anual.

Dar Merton si Scholes erau pusi acolo doar de imagine. Desi erau mari teoreticieni ai riscului, l-au lasat pe Merriwether sa isi faca gamblingul lui obisnuit; si, oricum, ei veneau din lumea academica, nu aveau experienta in trading si gestionarea de fonduri. Meriwether facea arbitraj cu obligatiuni, asa cum era obisnuit, activitate care in mod normal aducea un profit foarte modest de sub 1%, dar acesta era multiplicat enorm prin folosirea unui leverage (raport total fonduri/ capitaluri proprii) de 30; deci prin utilizarea unor datorii imense profitul devenea de 30 de ori mai mare. Cei care au analizat mai tarziu tranzactiile fondului au constatat cu groaza ca ele nu erau deloc protejate pentru situatii de risc, pentru ca evoluau toate toate in aceeasi directie daca aparea volatilitate mai mare in piata. Si asa s-a intamplat: in 1998 au avut loc evenimente deosebite in spatial economic care au provocat pierderi de cateva miliarde pentru LTCM. Autoritatile au adunat un consortiu de banci pentru a plati datoriile fondului, doar ca sa nu cada tot sistemul, pentru ca investitorii au pierdut oricum banii. Acesta este dezastrul aproape planetar provocat de un jucator de… liar’s poker.

Michael Lewis a fost pentru cativa ani salesman la Salomon Brothers si in cartea lui – “Liar’s Poker” – povesteste o scena ramasa memorabilia in istoria Wall Street-ului. John Gutfreund, CEO-ul, ii propune lui Merriwether sa joace o mana de liar’s poker cu miza un milion de dolari – “one hand, one million dollars, no tears”. Acesta era un joc iubit de traderi, foarte diferit de poker-ul asa cum il stim, dar care era si el un razboi al nervilor si al calculelor probabilistice. Asadar, toata lumea din sala de trading astepta incordata raspunsul lui Merriwether. Acesta era campionul absolut, “The King of the Game” si nu vroia sa isi umileasca seful. Asa ca a marit miza la un nivel astronomic: a zis ca joaca doar pe 10 milioane. Stia ca seful lui are bani multi, dar totusi 10 milioane de dolari reprezinta o avere pentru oricine si, in plus, sotia acestuia vroia sa redecoreze casa. Duelul celor doi regi nu a avut loc. Dar imaginea despre aroganta de pe Wall Street a ramas.

Mai am un personaj interesant: Howard Rubin. Acesta a fost angajat in 1982 de catre Salomon Brothers in echipa de derivate pe credite ipotecare, aflata in mare avant in acea perioada. Era o combinatie perfecta intre absolvent de Harvard si mare jucator de blackjack, dintre cei care “numara” cartile pentru a paria doar in momentele in care sansele sunt favorabile. Seful lui a spus ulterior ca este cei mai bun trader “ever”. Ca mic detaliu picant, acest sef obisnuia ca la sfasit de luna sa isi incarce oamenii in elicoptere, sa mearga la Atlantic City si sa petreaca toata noaptea in cazinouri, ca a doua zi dimineata sa se prezente direct la lucru – adica exact ceea ce trebuie sa faca niste traderi cu “iron balls”. Howard Rubin a fost racolat dupa un timp de banca rivala Merrill Lynch, unde, de asemenea, a facut furori. Dar ca si alte vedete cu mult fier, multa adrenalina, care musca din animale si fac pariuri indraznete a produs un dezastru in 1987, cand s-a aflat ca Merrill Lynch a suferit o pierdere de 250 de milioane de dolari in urma operatiunilor neautorizate efectuate de acest trader.

Aceste exemple sunt mai vechi, insa nu pentru ca nu ar exista si unele mai recente, ci pentru ca s-a intamplat ca eu sa citesc acum aceste povesti. Mai recent, avem criza majora din 2008 – 2009, care a fost incununarea anilor de lacomie iresponsabila si care a dus la disparitia a numeroase banci de investitii, care or au intrat in faliment, or au fost cumparate de altele pe bani putini. Poate ca lucrurile s-au mai atenuat putin de atunci, dar nu asa cum crede lumea. Ei s-ar opri doar daca ar aparea constrangeri legale sau daca s-ar destepta brusc toti clientii. Dar legile nu sunt inca suficient de dure, iar clientilor le este greu sa se destepte pentru ca sunt manati de lacomie si pentru ca sunt pacaliti de oameni foarte abili.

Dar nu uitati ca acestia sunt jucatori cu banii altora – ce pierd ei ocazional prin cazinouri reprezinta maruntis, pe care il recupereaza imediat din bonusuri. Adevaratele jocuri sunt cu banii clientilor sau eventual ai bancii, adica ai actionarilor, dar nu ai lor. Ei sunt animale de prada aflate la capatul superior al lantului trofic. Cine face gambling cu banii proprii intra in alta categorie de jucatori, in general mai trista.