Ghid de Investitii

Arhive Categoria: Carti

DEC 07
2017

Utilizati un checklist – este magic

Aveti obiceiul sa folositi o lista de verificare atunci cand va faceti bagajele pentru vacanta, macar una care sa includa obiectele importante (pasaport, bani, periuta de dinti etc)? Banuiesc ca sunt cativa care vor raspunde ca da. Dar folositi o lista si atunci cand cumparati pantofi, ca sa fiti siguri ca nu va lasati orbiti de entuziasm si ca verificati daca au talpa flexibila, nu va strang, pielea este moale, nu va rod cusaturile, sunt comozi de la prima incercare, tocul nu este prea inalt (la femei), pretul este bun si daca chiar aveti nevoie de ei? Presupun ca nu prea folositi, si nici eu, tocmai de aceea ne trezim ca jumatate dintre pantofii cumparati raman nefolositi si portofelul se goleste. Putem sa ne obisnuim cu pantofii cumparati degeaba, insa exista situatii de viata in care folosirea unei liste de verificare – checklist – este cu adevarat importanta.

Am auzit pentru prima data niste argumente convingatoare despre utilizarea unui checklist la Mohnish Pabrai, un investitor indian foarte cunoscut, despre care am mai scris. El este atat de atasat de aceasta idee incat unii l-au numit “the checklist investor”. Aveam in acel moment un excel cu cateva intrebari pe care il foloseam in analiza firmelor, dar mi-am dat seama ca mai trebuie completat cu multe elemente. Apoi am citit cartea unui alt investitor interesant, prieten cu Pabrai – Guy Spier – in care era iar laudat checklist-ul si a mai fost adaugata ideea ca acesta trebuie sa fie personalizat, inclusiv ca trebuie sa insisti pe propriile puncte slabe atunci cand iti construiesti intrebarile. Iar am avut o mica revelatie si mi-am completat lista cu intrebari suplimentare in punctele unde ma consideram vulnerabila (aceasta dupa ce am facut o analiza dureroasa a greselilor din anii anteriori).

Aceasta idee de utilzare a unui checklist in activitatea de investitii apare si la Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffet de la Berkshire Hathaway. Dar cel care a popularizat conceptul de checklist este Atul Gawande, un medic care a scris cartea “The Checklist Manifesto”, deci cineva care nu are legatura cu domeniul investitiilor, dar care a lansat o idee cu aplicabilitate foarte larga.

Checklist este o strategie ridicola prin simplitatea ei, dupa cum o considera chiar Atul Gawande, dar care reduce dramatic rata de esec in domenii complexe, unde oamenii petrec ani multi ca sa invete sau sa creeze proceduri si tehnologii complicate. Utilizarea regulata a unui checklist vine din domeniul aviatiei, unde aceasta poate face diferenta dintre viata si de moarte. De obicei, checklists folosite de personalul de zbor sunt simple, scurte si la obiect. Exista checklists folosite pentru activitatile de rutina (cum ar fi decolarea si aterizarea), dar si unele la care pilotii apeleaza in situatii deosebite, atunci cand a avut loc un incident si trebuie parcurs un proces decizional.

La fel se intampla si in medicina, unde acest instrument este folosit in situatiile de rutina, dar unde a uita sa bifezi o activitate poate insemna infectarea pacientului cu o bacteria periculoasa, de asemenea si in operatii complexe, cazuri grave de la Urgente, unde proiectul se imparte in bucati si se foloseste cate un checklist pentru fiecare componenta.

A fost realizat la un moment dat un proiect de introducere a checklists in diverse spitale.  Anterior,  aplicarea procedurilor se baza doar pe memoria si atentia personalului si s-a observat ca deseori era ratata cel putin o operatiune din procedurile de rutina – doar rutina, nimic complicat – astfel incat cazurile de infectii sau alte complicatii erau mult mai dese. In acelasi timp, anumite spitale care deja utilizau checklists reuseau sa rezolve cazuri complexe, care presupuneau multiple operatiuni si operatii, in care ratarea unei singure proceduri putea duce la pierderea pacientului. Acestia reuseau sa salveze oameni cu probleme grave in timp ce altora le mureau pacienti cu interventii banale pentru ca erau infectati din neglijenta.  Este util sa cititi exemplele din carte pentru a intelege ce diferenta poate face utilizarea unui checklist!

Aceste checklists intervin ca un instrument ajutator, care compenseaza slabiciunile mentale inerente, si ne referim aici mai ales la cele legate de memorie si atentie. Mai ales in domeniile foarte specializate, este dificil ca oamenii sa deschida in orice situatie exact sertarele care trebuie din multitudinea de informatii inmagazinate in creierul lor. Poate doar robotii, care se pare ca ii vor inlocui pe anumiti specialisti la un moment dat, vor reusi aceasta performanta. Dar nu sunt sigura ca vor fi performanti in toate aspectele.

Pentru a utiliza eficient checklists este necesara o analiza prealabila a activitatii/ proiectului. Cele complexe pot fi impartite in segmente mai simple si, eventual, specializate, fiecare beneficiind de un checklist si de pesoane diferite care se ocupa de indeplinirea lor. Pentru segmentele simple poate fi folosit un checklist standard – in medicina, pregatirea pacientului pentru operatie este un exemplu de activitate standardizata.

Dar exista si proiecte unicat, de exemplu in domeniul constructiilor, in care chiar si segmentele simple sunt unicat si se foloseste un checklist creat special, care nu se va reutiliza in alt proiect. Gawande a fost surprins sa descopere in constructii o complexitate mai mare decat in medicina. Acolo exista numeroase situatii neprevazute, in care trebuie gasita o solutie iesita din tipare, eventual fara a utiliza un checklist de task-uri. Insa Gawande a descoperit manageri de proiect din constructii care utilizau un checklist al comunicarii din echipa – cine cu cine trebuie sa vorbeasca in cazul situatiilor deosebite.

Lanturile mari de rastaurante functioneaza dupa protocoale foarte stricte (tocmai de aceea nu ai surprize, mancarea este la fel in orice McDonalds). Dar Gawande a descoperit ca si restaurantele de lux functioneaza de multe ori in acelasi mod. Exista bucatari sefi foarte stricti cu personalul, care de obicei este foarte calificat, impunandu-le subalternilor sa respecte cu sfintenie retetele. Iar noi credeam ca marii bucatari sunt niste artisti!

Pentru a fi cu adevarat folositoare, checklists ar trebuie sa fie:

– Precise;

– Practice, utilizabile, nu foarte lungi;

– Adecvate situatiei (nici mai putin, dar nici mai mult decat trebuie).

Mohnish Pabrai si Guy Spier, investitorii mentionati anterior, nu numai ca sunt suficient de inteligenti incat utilizau checklists inainte de a citi cartea lui Atul Gawande (eventual, au aflat de la Charlie Munger), dar Gawande i-a folosit ca exemplu in cartea lui atunci cand a mentionat utlizarea checklists in domeniul investitiilor. Si a mai vorbit cu un investitor mare, dar acesta a vrut sa ramana anonim.

Mohnish Pabrai face foarte putine investitii, insa le alege dintre foarte multe firme pe care trebuie sa le analizeze. Din cand in cand, gaseste cate o idee care ii accelereaza pulsul si ii activeaza lacomia; crede ca aceasta il va imbogati enorm si incepe sa nu mai gandeasca limpede. Guy Spier numeste acest fenomen “cocaine brain” – perspectiva de a face bani stimuleaza aceleasi circuite primitive ca si cocaina. Insa lucrul metodic in general si checklists in particular te ajuta sa actionezi mai rational.

Pabrai a mai observat ca avea tendinta de a repeta anumite greseli – de exemplu, nu acorda suficienta atentie datoriilor firmelor – iar utilizarea unui checklist l-a ajutat sa le evite ulterior.  Te ajuta de fapt sa gestionezi complexitatea. Pabrai spune despre Buffett ca aproape sigur foloseste cel putin un checklist mental. Despre unul scris nu este sigur, insa Buffett are un IQ enorm si o experienta in investitii de peste 65 de ani de lucru concentrat, ceea ce nu este cazul cu restul lumii.

Pabrai si-a facut un check-list cu aproximativ 70 de intrebari. Rezultatele s-au imbunatatit si de asemenea, a crescut viteza de lucru. In criza din 2008 a reusit sa proceseze multe informatii si sa faca investitii profitabile.

Investitorul anonim lucreaza cu o echipa si la un moment dat a initiat un checklist pentru a fi utilizat de toata lumea. A crescut si in acest caz viteza de lucru. Checklist-ul lui acopera mai multe etape ale procesului de investitie si are grija sa surprinda si detalii foarte fine, dar care pot fi foarte relevante (in principal detalii cuprinse in declaratiile financiare ale firmelor). El a spus ceva foarte interesant: ca checklist-ul nu este o formula, dar te ajuta sa fii cat de bun posibil in fiecare etapa. Iti imbunatateste rezultatele fara sa fie necesara o crestere a competentei – acesta este un aspect foarte important, intrucat crestere competentei peste un anumit nivel este destul de dificil de realizat.

Ceea ce a mai observant acest investitor este ca desi checklist-ul este foarte util, putini investitori il folosesc. Asa cum observa si Gawande, exista o rezistenta naturala fata de checklists si acesta se intampla nu din lene, ci pentru ca nu sunt palpitante, eroice. Ne place improvizatia, insa ea nu ne ajuta prea mult in domeniile specializate, care necesita precizie. Cand esti metodic, in schimb, eviti atat exuberanta, cat si panica, amandoua fiind tendinte irationale care duc la greseli importante. Aceasta in plus fata de golurile de memorie si atentie mentionate anterior.

Construirea unui checklist solid pentru activitatea de investitii necesita studierea greselilor marilor gurus, dar si pe ale tale; ambele directii sunt bune. Cu timpul poti aduce imbunatatiri listei tale, fiind atent sa nu complici lucrurile mai mult decat este necesar. In final, ar trebui sa obtii un instrument cu adevarat util, consistent si nu o constructie artificiala, nu o compilatie de idei adunate din diverse surse. Apoi este important sa il si folosesti de fiecare data cand analizezi o firma, chiar daca ai impresia ca ai toate criteriile in minte.

Checklistul reprezinta un instrument de lucru puternic si usor de utilizat, care aduce rigoare si ratiune in activitatile noastre. Se afla in aceasi gama cu modelele mentale ale lui Charlie Munger, despre care am scris in articolele anterioare. Este dezarmant de banal, dar nu uitati ca de multe ori lucrurile simple sunt acelea care care ne ofera un “upgrade” semnificativ in viata.

DEC 07
2017

Idei din psihologie

Exista numeroase lucrari de popularizare a psihologiei insa “Psihologia persuasiunii” a lui Robert Cialdini este sursa de inspiratie preferata a celebrului investitor si ganditor Charlie Munger, mai ales atunci cand vorbeste despre modelele mentale. In articolele precedente am expus detaliat aceasta idee foarte intersanta a lui Munger.  Aceste modele mentale sunt niste idei puternice preluate din diverse stiinte, niste scurtaturi care ne permit sa generam rationamente corecte in diverse situatii de viata.

Psihologia furnizeaza unele dintre cele mai utile modele mentale, care pot fi folosite in multe imprejurari, motivul evident fiind acela ca interactiunile cu oamenii se intampla foarte frecvent si ca ele ne pot influenta viata in mare masura. Aceste modele nu au insa generalitatea celor provenite din fizica, matematica, teoria sistemelor – acestea din urma pot fi folosite si in alte domenii, de exemplu economic, afaceri, in timp ce acelea provenite din psihologie sunt in mare majoritate utilizate doar in relatiile cu oamenii.

Influenta culturala de care beneficiem cu totii ne creeaza diverse sabloane, scurtaturi de rationament si mai ales de actiune, insa de multe ori nu rationam cu adevarat, ci actionam automat, ca si cum cineva apasa un buton, reactie nu prea indepartata de reflexul conditionat aI cainelui lui Pavlov. Comportamentul stereotip invatat cultural este util in multe situatii, el fiind construit ca o forma de adaptare, inclusiv pentru cresterea vitezei de reactie. Insa sunt si momente cand el nu este adecvat situatiilor de viata si atunci ne aduce prejudicii. Ne putem imbunatati substantial existenta daca reusim sa inlocuim aceste obiceiuri gresite cu o atitudine cu adevarat rationala, care va duce la actiuni benefice. Ne putem transforma din niste animale sociale batute de vant in unele stapane pe destinul lor. Ideile lui Cialdini ne invata sa influentam comporamentul celorlalti (se presupune ca intr-o maniera morala) si in acelasi timp sa ne protejam de persoanele care incearca sa ne manipuleze.

Obiceiurile proaste acumulate cultural ne sunt foarte confortabile pentru ca noi, oamenii, suntem comozi si cautam inconstient trucuri care sa ne scuteasca de efortul de a gandi prea mult. Tocmai de aceea, dobandirea unor modele de gandire sanatoasa necesita efort si concentrare. In acelasi timp, toti avem tendinta sa ne credem imuni la aceste tendinte, sa ne consideram mult mai rationali decat suntem. Dar s-ar putea sa ne pripim, asa ca haideti sa detaliem putin ideile lui Cialdini.

Regula reciprocitatii. Daca primim un cadou, o atentie, o invitatie din partea cuiva ne simtim datori sa rasplatim gestul personei printr-un comportament asemanator. Aceasta este o regula universala, prezenta in majoritatea culturilor. Suntem invatati inca din copilarie sa ne conformam acestei cutume si nerespectarea ei atrage sanctiuni usturatoare. Regula este atat de adanc sadita in noi incat avem o senzatie de discomfort chiar si inainte de a fi sanctionati, doar din sentimentul de a ne simti datori. Datorita puterii ei, legea reciprocitatii functioneaza si atunci cand primim atentii nesolicitate si de care nu avem nevoie.

In general, aceasta este un produs social valoros, care echilibreaza relatiile sociale si le inzestreaza cu atribute morale. In multe situatii, este bine sa ne conformam si sa facem ce face toata lumea atunci cand primim atentii, dar si sa profitam putin pentru a ne imbunatati relatiile sociale facand gesturi simpatice. Investitorul Mohnish Pabrai are obiceiul de a trimite numeroase felicitari cu ocazia sarbatorilor de iarna, toate avand o prezentare deosebita, copiata de la o felicitare pe care la randul lui a primit-o de la cineva.

Insa reciprocitatea este folosita si de persoane care vor sa isi manipuleze semenii, de exemplu de catre cei care ofera cadouri marunte sperand sa obtina in schimb ceva valoros; de catre agentii de vanzari care distribuie mostre gratuite; de catre politicienii care ofera cadouri alegatorilor.  Modalitatea de a gestiona aceste cadouri cu scop dubios este ca atunci cand avem o suspiciune legata de gestul cuiva sa redefinim mental atitudinea persoanei respective, pentru a o reduce la ceea ce este ea cu adevarat, si in acel moment vom scapa de tirania sentimentului de indatorare.

Angajament si consecventa. Imediat dupa ce fac o alegere oamenii devin foarte dedicati acesteia chiar daca cu o secunda inainte erau nehotarati. Se intampla in cazul pariurilor sportive, votului acordat unui candidat, alegerii unui partener de viata etc.  Avem o dorinta adanc sadita in noi de a fi consecventi, ceea ce inseamna ca este important sa se obtina angajamentul de la noi si apoi lucrurile functioneaza automat. Inconsecventa este o trasatura de caracter considerata negativa, aceasta indicand o persoana ale carei actiuni nu se potrivesc cu vorbele, credintele exprimate. Consecventa chiar este o trasatura utila in general pentru ca ne ajuta sa ne eliberam de povara prea multor decizii pe care ar trebui sa le luam la fiecare pas.

Insa uneori oamenii se grabesc sa faca un angajament intr-o situatie de evidenta nehotarare (in loc sa mai astepte si sa mai reflecteze) stiind ca va urma acea dedicare, consecventa care le va usura, intr-un fel, viata – acest mecanism care se infiinteaza automat are darul de a anihila ratiunea care i-ar hartui daca nu iau decizia.

Mai sunt si alte situatii in care aceasta regula are efecte negative: atunci cand este folosita de catre cei care vor sa ne manipuleze si care stiu ca trebuie sa obtina de la noi angajamentul, iar consecventa se va instala de la sine. Cu cat angajamentul presupune eforturi mai mari, implicare mai mare – ca in cazul  severitatii ritualurilor de initiere aplicate aspirantilor la fratiile din universitatile americane sau atunci cand cineva face un angajament public – cu atat dedicarea va fi mai mare. Asadar, ar trebui sa fim atenti la ce angajamente facem.

Dovada sociala. Pentru a stabili ce este corect, de multe ori ne ghidam dupa parerile si actiunile celorlati (se pare ca nu doar maimutele imita). Ca si in cazul celorlalte reguli, sunt multe situatii unde este bine sa ne ghidam dupa ceilalti, insa uneori putem gresi semnificativ, inclusiv devenind victimele manipulatorilor. Se stie ca barmanii pun bacsisuri in cutia destinata acestora pentru a ne stimula; reclamele ne informeaza ca un produs are foarte mare cautare; unii comercianti organizeaza cozi la magazine pentru a stimula adevaratii cumparatori. Dovada sociala functioneaza mai puternic atunci cand urmarim oameni de aceeasi varsta, categorie sociala etc.  Un program anti-fumat din scoli a functionat mai bine cand au fost folositi alti elevi drept instructori.

Daca ti se intampla un accident pe strada ai mai multe sanse sa fii ajutat daca este prezent acolo un singur om decat atunci cand sunt mai multi – in al doilea caz, se vor influenta unii pe altii in starea de inactiune, fiecare crezand ca probabil nu este ceva grav sau nu este bine sa intervina daca nu au facut-o deja ceilalti.

Conditionarea si asocierea. Este cunoscut ca oamenii tind sa pedepseasca mesagerul atunci cand primesc vesti proaste – acesta este un caz de asociere negativa. Dar asocierea poate fi si pozitiva, de exemplu manechinele dragute din showroom-urile de masini sau reclamele Coca Cola care ne indeamna sa asociem bautura respectiva cu o stare de fericire. Oamenii devin suporteri infocati ai sportivilor sau echipelor pentru ca se identifica cu acestia, prin tara sau orasul de origine, iar succesul unora devine si succesul si mandria celorlalti; ne place sa fim asociati cu castigatorii.

Conditionarea se produce in felul urmator: un stimul (persoana, obiect, situatie) care in mod normal produce o reactie neutra va produce reactii pozitive sau negative dupa o perioada in care a fost asociat in mod repetat  cu un stimul care in mod natural provoca reactii pozitive sau negative. Asadar, dupa un timp cel neutru lucreaza singur. In cazul publicitatii, reclamele sunt cele care produc initial reactiile emotionale, dar dupa o perioada de asociere cu anumite produse relativ banale consumatorii vor percepe produsele vazute intr-un raft ca fiind mult mai interesante.Ar trebui sa ne intrebam destul de frecvent daca diverse lucruri ne plac in mod real sau am fost conditionati in acest sens.

Autoritatea. Este greu de imaginat ce pot face oamenii doar pentru ca le ordona un sef sau alta persoana cu autoritate. S-au facut experimente in care unii participanti chinuiau fara mila alti oameni doar pentru ca primeau astfel de comenzi din partea conducatorului operatiunii – nu din sadism, aceea e alta problema, ci doar din supunere fata de autoritate. De cand ne nastem suntem invatati sa ne supunem autoritatii, sub diverse forme ale ei: parinti, profesori, sefi, repezentati ai organelor de ordine, mari specialisti in diverse domenii etc. Pentru ca o structura sociala sa functioneze bine sunt utile ierarhiile, specializarile si chiar supunerea fara prea multe intrebari si proteste. Insa ar trebui sa ne intrebam uneori daca persoana din fata noastra este demna de incredere si daca autoritatea sa are o baza reala.

Aceasta tendinta a noastra de supunere este uneori exploatata de persoane care afiseaza semne exterioare ale autoritatii – un titlu pompos, atitudine sigura pe sine, haine prezetabile, limbaj sofisticat etc. – dar care nu au in realitate calitatile sugerate.  Dar chiar si atunci cand avem in fata pe cineva cu autoritate reala, ar trebui sa ne antrenam bunul simt (in sensul de “common sense”) pentru a depista orice cerinta, comanda, instructiune, sfat deplasat, care nu face sens din punct de vedere rational sau moral.

Raritatea. Se stie ca lucrurile sau ocazile care sunt disponibile in mod limitat devin mult mai atragatoare. Obiectele rare, editiile limitate, termenele limita – toate au o putere de seductie neobisnuita. Mecanismul psihologic este urmatorul: atunci cand ceva este disponibil in cantitate mica, pentru o perioada scurta sau este dificil de obtinut creierul nostru primeste mesajul ca am putea pierde acel lucru. Iar noua nu ne plac pierderile! Suntem mult mai alertati la gandul ca am putea pierde ceva decat la gandul ca am putea castiga ceva de aceeasi valoare – este valabil si in investitii: durerea pierderilor este mult mai mare decat bucuria castigurilor.

Mai exista si alt mecanism care lucreaza: o rezistenta psihologica pe care o avem fata de tot ceea ce ne restrange libertatile. Un obiect dorit care este greu accesibil ne da impresia de restrangere a libertatii (de a intra in posesia lui).  In acel moment dorinta de a-l avea creste in intensitate. Aceasta tendinta este la cote maxime in jurul varstei de 2 ani si in adolescenta. Efectul “Romeo si Julieta, de dragoste foarte intensa, apare de obicei atunci cand exista obstacole in calea relatiei respective.

De fapt, ambele tendinte au la baza un comportament de copii rasfatati care nu pot renunta la nimic, vor sa li se indeplineasca toate dorintele si fac doar ce le place. Daca vrem sa nu fim exploatati la fiecare pas, ar fi bine sa iesim din comportamentele infantile si sa dobandim maturitate emotionala.

Cialdini isi sustine ideile cu numeroase exemple foarte sugestive. Este o carte care ar trebui citita cu mare concentrare prima data si apoi recitita periodic pentru a ne intari modelele mentale sanatoase. Exista oameni cu multiple calitati, dar care nu reusesc in viata pentru ca nu au inteligenta sociala. Si nu uitati ca toate caracteristicile descrise de Cialdini au doua  fatete: cum sa te feresti de influentele negative din partea celorlalti, dar si cum sa ii influentezi tu (pozitiv sau cel putin in limitele moralitatii) pe oamenii din jur.

OCT 02
2017

Atingerea maiestriei

“Reteta geniului” este un titlu cam pretentios, dar asa se numeste o carte foarte interesanta scrisa de Robert Greene. Nu este vorba despre geniu in sensul clasic, acel geniu innascut, ci despre cum poate  fi atinsa maiestria intr-un domeniu oarecare de catre orice persoana…

Sau aproape orice persoana. Este nevoie sa ai o dorinta puternica ca sa poti ajunge la maiestrie, dorinta de a face lucruri importante in viata, ceea ce nu este valabil pentru toata lumea. Multi oameni isi doresc o viata corecta, plina de mici bucurii, impliniri personale, o situatie materiala satisfacatoare – ceea ce este ok atata timp cat se simt impliniti. Aici este punctul de unde trebuie pornit: ce ne face sa ne simtim impliniti?

Sunt rare situatiile in care apar copii minune, foarte talentati intr-un domeniu de la varsta de 3 – 4 ani, cu un talent care se manifesta spontan si este vizibil pentru toata lumea din jur. Majoritatea oamenilor au niste talente mai “slabe” si care pot sta ascunse multa vreme. Un motiv ar fi faptul ca si societatea, si parintii ii incadreaza pe copii in directiile pe care ei le considera potrivite. Iar societatea actuala are, in ciuda aparentelor, un grad mare de conformism si o tendinta puternica de directionare a copiilor. In acest fel, oamenii pot ajunge la varsta adulta facand activitati profesionale care nu ii fac fericiti; si care nici nu le valorifica potentialul. Cand realizeaza acest lucru ar trebui sa porneasca in cautarea vocatiei.

Descoperirea vocatiei este primul pas in a te valorifica si a avea realizari deosebite. Este util sa faci incercari in diverse domenii care te intereseaza; sa iti indrepti atentia spre activitati care te pasioneaza cu adevarat; spre activitati care iti placeau in mod spontan in copilarie, inainte de a fi supus constrangerilor. Acesta este si momentul in care incepi sa demolezi si barierele sociale, adica sa lupti cu presiunea celor din jur care te directioneaza incotro vor ei si in principal catre caile conformiste. Nu este vorba sa fii un rebel de dragul rebeliunii, ci un om care in mod realist vrea sa isi urmeze inclinatiile sale profunde.

Incepi sa inaintezi prin incercari si erori, insistand puternic pe activitatile care iti trezesc interesul cel mai mult, eventual in domenii de nisa. Sa zicem ca te intereseaza mult un subdomeniu al biochimiei care se ocupa de anumiti virusi, asa ca incepi sa studiezi si sa practici (eventual printr-un job) exact acele lucruri. Apoi activitatea se poate muta in mod natural catre ceva conex, sa zicem studierea anumitor bacterii. Si tot asa pana cand descoperi activitatea care ti se potriveste cel mai bine. La fel se procedeaza indiferent daca pasiunile tale se indreapta catre arta, sport, investitii sau altceva. Cartea lui Greene contine personaje din multe domenii.

Toata aceasta munca de descoperire si auto-descoperire inseamna si trecerea catre etapa de formare sau de ucenicie, cum o numeste Greene. Aceasta din urma este o perioada grea, pentru ca sunt ani multi de munca cu rezultate neclare. Poate fi vorba de 10 ani de munca asidua; 10.000 de ore ca sa ajunci foarte bun, 20.000 ca sa ajungi la maiestrie (se pare ca au mai crescut exigentele, alti scriitori se limitau la 10.000 de ore). In plus, munca ar trebui sa fie foarte concentrata, sa intri in interiorul lucrurilor si fenomenelor pe care le studiezi pentru a avea maxim de intelegere; este un fel de empatie extinsa.Foarte interesanta aceasta idee ca pentru a intelege oamenii si lucrurile trebuie sa iesi din limitele tale si sa intri in universul lor. In general vorbind, pentru a reusi trebuie sa uiti de tine – opusul atitudinii egocentrice.

Mai este nevoie sa spun cat de mult si focusat au muncit cei considerati geniali, precum Darwin, Mozart, Leonardo da Vinci ?  Se pare ca Darwin nici nu avea un IQ foarte mare; nu avea o putere de abstractizare deosebita, in schimb a facut numeroase experimente foarte bine organizate pe parcursul multor ani, si-a notat toate rezultatele,  iar apoi au inceput sa se inchege concuziile si chiar ideile revolutionare. Mozart a muncit incontinuu de la 3 ani pana cand a murit, cu o intensitate care pur si simplu l-a devorat (este un caz extrem, dar ne spune ceva povestea lui).  Leonardo da Vinci studia luni intregi un mic detaliu, sa zicem o aripa de pasare, si facea zeci, sute de schite doar ca sa il poata reprezenta apoi intr-o pictura in maniera desavarsita, care parea plina de naturalete.

Sarguinta, rabdarea, perseverenta si increderea sunt mai importante decat capacitatile intelectuale de varf. Rezultatele apar dupa mult timp, asa ca trebuie sa poti realiza o munca care la inceput pare fara sens, simti deseori ca esti depasit de situatie, obosesti, presiunea sociala este mare, esecurile nu se mai termina si maiestria nu mai vine. Nu poti sa te mentii doar cu ajutorul vointei, te va ajuta si pasiunea pentru domeniul ales, faptul ca vei lucra cu bucurie.

Este bine sa faci exact acele activitati grele pe care le eviti in mod normal, pentru ca numai asa iti lucrezi punctele slabe; si sa tot cresti dificultatea ca acei sportivi care isi adauga periodic cate o greutate pe gantera – cand muschii corpului si ai mintii executa sarcinile cu relaxare este momentul sa le cresti nivelul de dificultate. De asemenea, sa iti dezvolti capacitate de a-ti critica propriile idei si actiuni si de a face schimbari atunci cand este nevoie.

O buna gestionare a relatiilor sociale este de mare folos. La inceput, este utila debarasarea de toate piedicile sociale care te opresc sa faci ce te pasioneaza. Apoi dobandirea unei maturitati in relatiile cu oamenii, care inseamna in primul rand renuntarea la atitudinea copilareasca – egocentrica si dobandirea empatiei, a intelegerii lucrurilor din perspectiva celorlalti; de asemenea, si dobandirea puterii de a nu mai fi perturbat de ceilalti. Va fi nevoie si sa cauti oamenii de success din domeniul tau de interes si, mai ales, sa iti gasesti un mentor – acesta te va ajuta sa arzi multe etape. Relatiile mature cu oamenii inseamna si un echilibru interior care te ajuta sa te concentrezi pe munca ta.

Faza de ucenicie da roade daca iti folosesti toate capacitatile – vei vedea ca pe masura ce progresezi apar resurse noi, pe care nu le cunosteai (te surprinzi pe tine). Chiar si gandirea poate deveni mai complexa daca vei incepe sa gandesti cu ajutorul imaginilor, diagramelor si modelelor, nu doar cu rationamentele obisnuite.

Dupa ce ai invatat teorie, ai exersat, ai experimentat, ti-ai urmat mentorul o perioada indelungata,  treci treptat in faza creativ – activa. Incepi sa folosesti intuitia – acea intuitie superioara, despre care se tot vorbeste. Se pare ca ca aceasta nu este doar un proces rational care se desfasoara mai repede, ci o capacitate diferita. Probabil ca ea se naste dupa ce s-au format bine capacitatea de rationare, gandirea vizuala, modelele mentale, si  alte “unelte” utile, dar ea este altceva decat toate acestea.

La un moment dat simti ca lucrurile incep sa se lege, procesele simple sa se automatizeze si sa ai progrese vizibile, o usurinta, o fluiditate a executiei (cel mai simplu este sa te gandesti la un sportiv sau cantaret, dar se aplica in toate domeniile). La inceput ai invatat, ai studiat, ai exersat si experimentat “pe bucati”, dar acum incepi sa ai un semntiment al intregului.  Executia se apropie de maiestrie, ideile sunt surprinzatoare si chiar originale si rezultatele muncii sunt sub forma unor ansambluri complexe, nu doar actiuni simple. Acum este momentul sa indraznesti si sa mergi inainte pe acest drum (pentru ca incepe partea frumoasa).

Sa trecem si la investitii – mereu ajungem si acolo. In acest caz nu urmarim sa ajungem la creativitate in sensul clasic, ci doar la maiestria care sa ne asigure rezultate bune (iar in acest domeniu rezultatele pot fi cuantificate foarte exact). Procesul este in mod clar lung si dificil, pentru ca trebuie acumulata o cantitate enorma de cunostinte, dar si sa ne antrenam mintea astfel incat ea sa devina o masinarie de varf. In final, ajungem la un sistem de investitii care contine procedee de analiza a firmei, alcatuirea portofoliului, modele de decizie etc si toate componentele merg ca “unse” si se armonizeaza intre ele. Chiar daca se inspira de la altii, sistemul va avea o nota personala – aici este partea creativa cu care ne putem lauda.

Cartea lui Robert Greene te inspira, te energizeaza, dar este si suficient de practica; are si multe exemple foarte interesante, poate si putin inhibitoare, pentru ca sunt descrisi oameni cu adevarat deosebiti. Nu este nevoie sa ajungi chiar atat de sus, dar a fi cat mai aproape de cea mai buna versiune a ta nu este niciodata o idee rea.

SEP 23
2017

Aleatoriul salbatic

“The future ain’t what it used to be.” – Yogi Berra

 

Am revazut recent filmul “21”, in care joaca Kevin Spacey – chiar si in timpul festivalului “George Enescu” filmul ramane forma mea favorita de arta. Este vorba despre un profesor si cativa studenti de-ai sai, destepti si buni la matematica, care  aplica o strategie pentru a castiga la jocul de blackjack, numit si 21. Ei se bazau pe o metoda mai veche de “numarare” a cartilor, care este cunoscuta, se aplica si in viata reala la jocul de blackjack. Aceasta “numarare” te ajuta sa identifici momentele cand cartile care au ramas in joc iti dau sanse mai mari de castig, adica ai “odds” in favoarea ta. Cazinourile nu ii iubesc deloc pe acesti jucatori: cei care conduc afacerile acolo stiu ca fac sume enorme de bani doar atunci cand sansele sunt de partea lor, adica a cazinoului (ceea ce se intampla in majoritatea situatiilor). Jucatorii care aplica aceasta metoda si sunt descoperiti sunt goniti rapid din local, chiar si in mod violent daca urmarim filmul (trebuie vazut, este deosebit!).

Mai exista si alte de jocuri de noroc in care iti poti folosi inteligenta, de exemplu poker si bridge. Secretul sunt probabilitatile: daca ai abilitatea de a le calcula in functie de ce carti ai tu, de ce carti au iesit din joc etc., poti sa afli cand ai sanse mai mari de castig si atunci sa mizezi mai mult. Doar atunci mizezi, cand sansele sunt in favoarea ta; in celelalte momente nu pui bani in joc sau doar sume mici.

Sunt multi investitori cunoscuti care isi exerseaza abilitatile de calcul probabilistic prin jocuri de noroc, mai ales bridge – se pare ca este mai complex; se joaca si online cand e mai greu sa aduni combatanti. Warren Buffett a inceput cand era foarte tanar sa faca pariuri la cursele de cai si zeci de ani mai tarziu a descoperit bridge-ul, care i-a placut foarte mult. Este unul dintre hobby-urile lui preferate (altul este sa cante la ukulele, un fel de chitara mai mica).  Se pare ca a gandi probabilistic nu este chiar natural si de aceea trebuie sa exersam. Insa probabilitatile aplicate in jocurile de noroc sunt doar jumatatea drumului spre maiestria in investitii.

Matematica si fizica au avut o evolutie uimitoare in ultimele doua secole, iar aplicarea lor in inginerie si in domeniile conexe a revolutionat modul de a trai al oamenilor. Dar si modul lor de a gandi: lumea intelectuala a apreciat din ce in ce mai mult gandirea determinista, iar viata academinca a inceput sa fie dominata de abordarea stiintifica. Iubitorii de abstractiuni si forme pure au impanzit cu metdele lor si economia, considerata pana atunci o stiinta sociala. Ea nu a devenit mai putin sociala in realitate, dar s-a furnizat o paine buna de mancat pentru mediul academic si pentru toti jucatorii din domeniul financiar care creeaza si vand instrumente financiare complicate.

Sper sa nu fiu inteleasa gresit: este utila matematica in economie, dar mai ales matematica de baza, maxim de nivelul clasei a 8-a sau a 9-a. Si, da, sunt utile anumite instrumente sofisticate pentru a ajuta corporatiile sa se finanteze, sa-si diminueze riscurile legate de dobanzi si alte cateva operatiuni utile. Dar s-a ajuns mult prea departe cu ingineria financiara (vedeti, chiar si cuvantul “inginerie” care se foloseste pentru a descrie aceasta jungla amazoniana de creatii financiare ne spune ceva). Se creeaza modele riguroase pentru o realitate care este departe de a fi la fel de clara; realitatea este fortata sa intre in niste sabloane rigide create de niste minti mult prea deterministe (unele foarte inteligente, trebuie sa recunoastem).

Se aplica mult prea multa statistica bazata pe date din trecut, un trecut care probabil ca nu se va repeta. Statistica este buna cand masori, de exemplu, inaltimea oamenilor dintr-o tara si trasezi o curba a lui Gauss pe care o vei folosi ulterior – acolo este un domeniu unde exista previzibilitate. Modelele financiare isi arata limitele mai ales cand sunt folosite pentru analize de risc, ceea ce s-a verificat in mod dureros in situatiile de criza. Crizele au ridicat un mare semn de intrebare asupra acestor metode: economistii tot incearca sa prevada momentele critice, sa calculeze probabilitatea aparitiei lor si alte calcule inutile in contextul in care viata economica nu se supune unor reguli determinsite – sau se supune, dar nimeni nu poate vedea toata increngatura de determinari!. Este enorm de complexa, cauzele pot fi multiple, astfel incat ceea ce incearca economistii, si anume sa anticipeze viitorul pe baza datelor din trecut, nu are nicio valoare. Crizele viitoare nu pot fi anticipate (in sensul ce amploare vor avea si cand ne vor lovi) si pot fi complet diferite de cele din trecut. Si ii vor lua mereu pe toti prin surprindere, indiferent de cate calcule se vor face. Pare o nebunie sa faci estimari intr-o lume in care preturile activelor financiare depind de uraganul Irma din SUA sau de intentia lui Kim Jong-un de a arunca o bomba. Poate anticipa cineva actiunile lor?

Sa revenim la probabilitati. Ele intervin acolo unde apare incertitudinea, adica nu stim exact ca ceva se va intampla, dar putem calcula probabilitatea ca acel ceva sa se intample. Atunci cand este vorba despre jocuri de carti, aruncarea unui zar, a unei monede, extragerea unei bile dintr-o urna si toate acele exemple din manuale probabilitatea poate fi calculata cu exactitate (rezultatul final nu e clar, pentru ca suntem in aria incertitudinii, dar probabilitatea poate fi calculata precis). Acesta este ceea ce Nassim Taleb (cel care a scris “Lebada Neagra” si “Antifragil”) numeste “aleatoriul bland”. Insa in majoritatea situatiilor, acolo unde intervin socialul, politicul, fenomenele naturii si toate interactiunile dintre ele, este vorba despre “aleatoriul salbatic”.  Sa vedem cum il gestionam (imblanzim).

Avem nevoie de gandirea probabilistica, pe care ar trebui sa o exersam in orice mod: sa citim carti despre probabilitati si, daca ne plac jocurile de noroc, sa exersam acolo; sa citim lucrari mai generale despre filozofia incertitudinii si sa descoperim cat de multe aspecte ale vietii noastre intra sub incidenta ei. Apoi putem incepe sa luam decizii pe baza probabilistica – de exemplu sa decidem folosind arbori decizionali, chiar daca cifrele sunt aproximative – nu conteaza ca aproximam, nu din cauza aproximarilor iau oamenii decizii proaste (ei fac greseli grosolane de gandire).

Modul nostru de operare ar trebui sa faca treptat trecerea de la calculele probabilistice din manuale (pe care le folosesc inclusiv inginerii financiari) la probabilitatile aproximative aplicate unui mediu complex. Stiu ca suna complicat, dar numai asa vom ajunge la o gandire imbatabila. Trecem prin manuale si jocuri de noroc, dar nu ne oprim, nu ne rigidizam acolo. Probablitatile aplicate simplist si strict acolo unde nu mai e domeniul lor ne mentin inca in sfera determinista, chiar daca noi avem impresia ca jonglam cu incertitudinea. (E incurcata rau chestia asta!)

Este nevoie de anumite eforturi pentru a domoli tendinta de a gandi determinist, pe care o au mai ales cei cu studii de matematica si inginerie, dar si altii care au o legatura cu stiintele exacte. Este modul dominant de gandire (acolo unde exista gandire), cu care multi dintre noi am fost formati. In primul rand, pornim de la niste premise gresite: ca ceea ce stim, ceea ce vedem noi este tot ce exista si ca aceste informatii sunt suficiente ca sa evaluam lucrurile; ca pentru toate fenomenele exista o cauza care poate fi aflata cu ajutorul ratiunii; ca nu ne putem descurca in viata daca nu stim bine explicatiile despre orice. Avem chiar si o nevoie psihologica de claritate, care ne da siguranta.

In realitate, o mare parte din aceasta lume este ascunsa, misterioasa si departe de intelegerea noastra; fenomenele pot avea multiple cauze si noi nu vom sti care dintre ele au avut influenta in cazul studiat de noi; putem trai foarte bine in acest univers complex, opac si plin de incertitudine. Insa ar trebui sa devenim constienti de limitele noastre si sa ne concentram doar pe ceea ce este cu adevarat important.

Ne intereseaza mai ales urmatoarele: in primul rand situatiile in care ni se poate intampla ceva foarte rau; in al doilea rand, cele in care putem beneficia de o intamplare foarte pozitiva. Nu vom putea calcula cu exactitate probabilitatile, gradul de expunere negativa sau pozitiva, dar vom stii ca anumite situatii (de ex. datorii mari) ne expun negativ, iar altele (de ex. fondator al unui start-up de tehnologie din Silicon Valley) ne expun pozitiv – putem face o evaluare calitativa, dar si una cantitativa aproximativa. Astfel incat vom cauta sa ne plasm mereu in situatii in care avem “downside” mic si “upside” mare.

Si in investitii ar trebui sa facem acelasi lucru, acelasi tip de expunere, cu grija in primul rand sa evitam riscul de pierdere si d-abia apoi sa ne indreptam atentia spre castiguri. Se fac diverse calcule probabilistice, insa toti investitorii buni stiu ca acestea sunt aproximative, pentru ca incertitudinea este mare. Si absolut toti investitorii de tip “value investors” (adica cei care vor valoare mare la pret mic) au exprimat sub o forma sau alta aceasta idee ca trebuie sa ai expunere negativa mica si expunere pozitiva mare, cu accent pe primul aspect. Daca ar fi sa aleg o idee, cea mai importanta pe care ar trebui sa o retina un investitor, aceasta este.

Aleatoriul salbatic pune din ce in ce mai mare stapanire pe lumea in care traim, din cauza tehnologiei si globalizarii. Evenimentele cu mare impact, pozitiv sau negativ (pe care Nassim Taleb le numeste “Lebede Negre”) vor fi din ce in ce mai ample si mai dese, dar si imprevizibile – schimbari politice, averi care apar rapid sau care se evapora, succesul si decaderea cuiva, produse care sunt la moda si apoi sunt inlocuite de altele etc. Lumea actuala este un mare animal salbatic care te poate manca daca esti ezitant sau arogant, dar poate deveni prietenul tau daca esti un bun dresor.

 

 

FEB 02
2016

Burton Malkiel – plimbare pe Wall Street

Economistul si profesorul Burton Malkiel a publicat in 1973 “A Random Walk Down Wall Street” pentru a sustine ipoteza pietei eficiente (Efficient Market Hypothesis – EMH), o teorie care devenise foarte populara in mediile academice. Cartea a avut mare succes, au mai aparut inca 10 editii pana in 2012, in total fiind vandute 1.5 milioane de exemplare. Intre timp, teoria EMH a inceput sa se clatine si Malkiel a fost nevoit sa isi ajusteze tot mai mult discursul de la o editie la alta. Insa ideea cea mai importanta a cartii ramane valabila – o veti descoperi in curand.

“A Random Walk…” isi propune sa ofere investitorului individual sfaturi care l-ar putea ajuta sa obtina rezultate mai bune decat majoritatea profesionistilor. Ea se adreseaza celor care au rabdare sa ajunga la castiguri satisfacatoare dupa o perioada mai lunga de timp, prin pasi mici, si nu speculatorilor care viseaza sa castige rapid averi impresionante.

Malkiel face o expunere teoretica detaliata inainte de a prezenta sugestiile practice. In principal, prezinta teoriile care s-au impus in lumea investitiilor de-a lungul timpului, de fapt in secolul XX, pentru ca anterior acestei perioade se investea dupa instinct. Initial au existat doua teorii utilizate de practicienii din domeniu, iar apoi a urmat o replica puternica oferita de mediul academic.

Prima abordare – “the firm-foundation theory” – a fost popularizata in randurile profesionistilor din momentul cand Benjamin Graham si David Dodd au publicat celebra carte “Security Analysis”, in 1934, cel mai cunoscut dintre autori fiind Graham – renumit profesor, manager de fond si mentorul si mai celebrului Warren Buffett. Teoria se bazeaza pe ideea ca activele financiare au o valoare reala, numita intrinseca, care se calculeaza prin evaluarea atenta a conditiilor prezente si viitoare. Analistul trebuie sa estimeze ratele de crestere din viitor si apoi sa “discount” (sa actualizeze, sa aduca la valoarea actuala) veniturile din dividende care se presupune ca vor fi obtinute in viitor. Analistul trebuie sa ignore optimismul si pesimismul din piata si sa se concentreze pe informatiile concrete despre firma, mai ales cele financiare.

In varianta recenta, aceasta metoda se numeste analiza fundamentala, iar valoarea intrinseca a firmei se calculeaza prin actualizarea fluxurilor de numerar care se estimeaza ca vor fi obtinute in viitor. In plus, analistul studiaza nu doar detaliile financiare, ci si modelul de business, calitatea managementului, planurile de investitii, prospectele industriei respective etc.  Ceea ce il nemultumeste pe Malkiel la aceasta abordare este ca trebuie facute diverse estimari astfel incat sa poata fi efectuat calculul. Insa dupa parerea lui a  face predictii economice este dificil pentru oricine, oricat de competent ar fi, pentru ca nu are acces la toate informatiile si pentru ca exista o serie de evenimente neprevazute. Aici are  dreptate, predictii exacte nu se pot face decat din intamplare. Insa el ignora faptul ca maestrii analizei fundamentale au gasit o  solutie, sugerata chiar de gurul lor, Benjamin Graham: odata stabilita valoarea intrinseca, cumperi actiunea doar cand ajunge la un pret semnificativ mai mic decat aceasta, de exemplu  cu 20 – 25% mai redus, si astfel ai o marja de siguranta (“margin of safety”). Acesta marja de siguranta va acoperi eventualele erori in estimarea valorii. Iar unii dintre acesti investitori de tip “value investors” au in plus si strategia de a cumpara firme cat mai sigure, cu venituri regulate, care prezinta un anumit grad de predictibilitate.

A doua teorie folosita traditional de profesionisti este “the castle-in-the-air theory”, care se bazeaza pe elementul psihologic, mai exact sa stabileasca, sa intuiasca evaluarea pe care o vor face ceilalti investitori pentru o anumita actiune. Deci nu ii intereseaza valoarea reala a actiunii, ci cat de optimisti sau pesimisti sunt ceilalti participanti la piata in legatura cu ea. John Maynard Keynes a fost una dintre personalitatile care au promovat aceasta teorie: desi era un economist genial, atunci cand investea prefera sa anticipeze reactia oamenilor decat sa analizeze firmele. In aceasta varianta, castiga cel care anticipeaza cel mai bine reactiile celorlalti. In plus, se remarca ca atentia investitorului este axata pe pretul actiunii si nu pe valoarea acesteia.

Aceasta tendinta de a studia doar evolutia preturilor a dat nastere analizei tehnice. Putem spune ca analiza tehnica este o metoda profesionala utilizata pentru a prezice preturile de catre cei care cred in “the castle-in-the-air theory”. Ea consta in principal in realizarea si interpretarea graficelor legate de evolutia actiunilor. Practicienii sai se numesc “chartists” sau “technicians” si ei studiaza preturile din trecut, precum si volumele de tranzactionare. Ei cred ca piata este 10% logica si 90% psihologica – de aceea ei urmaresc sa anticipeze cum vor reactiona ceilalti actori din piata. Primul principiu al analizei technice este ca toate informatiile despre firma si evolutia ei viitoare sunt deja inglobate in preturile din trecut si prezent. Al doilea principiu considera ca actiunile se misca in trenduri – prin urmare, o companie care se afla pe un trend crescator va continua sa creasca in continuare si invers. Malkiel afirma ca nu a cunoscut niciun “chartist” care sa fi facut bani. Ceea ce le reproseaza in primul rand este ideea lor ca exista o anumita regularitate in evolutia preturilor.

Reprezentantii lumii academice au respins cele doua teorii deoarece ambele se bazeaza pe diverse tipuri de predictii, in conditiile in care, considera ei, universul bursier este unul foarte complex si incert; ca urmare, nimeni nu poate face predictii corecte. Ei au lansat ipoteza pietei eficiente (EMH), care se bazeaza pe ideea ca piata inglobeaza in orice moment orice informatie despre o actiune, adica reflecta valoarea intrinseca a acesteia. Daca nimeni nu poate tranzactiona la preturi “mai bune” in raport cu valoarea si daca nimeni nu poate alege firme mai performante pentru ca viitorul este incert, concluzia ar fi ca nimeni nu poate obtine  rezultate mai bune decat piata ca intreg. Ulterior, in fata evidentei ca preturile actiunilor oscileaza prea mult pentru a fi “eficiente”, dar si din dorinta de a aduce ceva constructiv, academicienii au “indulcit” teoria, generand ideea ca investitorul poate obtine mai multa rentabilitate daca isi asuma mai mult risc. Iar apoi au creat teoria portofoliului eficient – acel tip de portofoliu in care riscul este diminuat mentinand in acelasi timp o rentabilitate peste medie.

Atasamentul lui Malkiel fata de EMH a evoluat de la sustinerea formei “severe”, cea care prezinta o piata total eficienta in care investitorii au sanse aproape zero de a o invinge, pana la sutinerea in prezent a unei variante foarte “diluata”: pe termen scurt piata este oscilanta si nu reflecta valoarea actiunii, insa pe termen lung aceasta este inglobata in pret; exista anumiti investitori care au rezulatate mai bune decat media pietei, insa acestia sunt foarte putini. Aceste afirmatii sunt in prezent aprobate de multa lume, cu singura diferenta ca unii spun ca sunt “putini” investitori care bat piata iar alti ca sunt “foarte putini”.

Nu se poate verifica cati investitori individuali bat piata, dar se poate calcula, si acest lucru a fost facut de numeroase ori, cati investitori institutionali reusesc aceasta performanta. Iar raspunsul este ca foarte putini. In cazul lor, exista si alte motive decat lipsa competentei (de ex: comisioanele mari de management care diminueaza rentabilitatea, faptul ca li se cer rezultate pe termen scurt etc), dar chiar este greu de obtinut performante mai bune decat media pietei. Evident, fiecare crede ca el este dintre cei putini alesi sa castige.

Ideea sustinuta de Malkiel de la prima pana la ultima editie este ca majoritatea investitorilor si-ar face un mare bine daca ar investi intr-un index de actiuni cat mai cuprinzator, care reflecta in linii mari intreaga piata. El a propus aceasta strategie chiar inca dinainte ca fondurile de investitii bazate pe indecsii sa existe – trebuie sa existe un fond care sa inglobeze toate acele actiuni, idexul propriu zis este o formulare teoretica folosita pentru diverse calcule. Astfel, se poate investi in indecsi precum S&P 500, Russell 3000, Wilshire 5000 Total Market Index sau MSCI US Broad  Market Index. Cu cat este mai cuprinzator, cu atat reflecta mai bine piata.

Intr-una dintre primele editii ale cartii sale, Burton Malkiel a facut celebra afirmatie ca:  “a blindfolded monkey throwing darts at a newspaper’s financial pages could select a portfolio that would do just as well as one carefully selected by experts.” (in unele citate maimuta respectiva este un cimpanzeu). Alti academicieni l-au sustinut, spunand ca o performanta de tipul celei a lui Warren Buffett este un accident, un rezultat al intamplarii. Dar apoi a venit replica lui Buffett: dar cum ar fi daca toti acesti cimpanzei ar proveni din aceeasi gradina zoologica? Nu incepi sa te intrebi ce mananca sau ce se intampla cu ei incat sunt asa performanti? El face referire la un grup de investitori cu rezultate foarte bune, toti fiind discipoli ai lui Benjamin Graham – cu greu mai poate fi un efect al intamplarii.

Insa de ambele parti discursurile s-au mai nuantat: Malkiel a admis ca exista investitori foarte buni, ca rezultat al competentei lor si nu al intamplarii, iar Buffett a recunoscut ca pentru multi investitori indecsii sunt o solutie mai buna decat selectia actiunilor. Este clar ca pe drumul investitiilor trebuie pornit cu prudenta, modestie si pragmatism.

JUL 14
2015

Cativa baieti intr-un garaj

Este frumoasa ideea ca niste baieti pasionati s-au inchis intr-un garaj, au muncit enorm si au construit o firma de success.  Suna  putin a cliseu, dar chiar se intampla, iar exemplele vin mai ales din SUA. In Europa, si mai ales in Romania, foarte putini oameni se pot dedica unei idei care sa le acapareze complet viata pentru cativa ani sau mai mult. Noi avem nevoie de viata personala, de muzee, sa traim sanatos, sa mergem la concerte si sa ne zdruncinam cat mai putin. Este greu sa inoti impotriva curentului, dar daca reusesti ai un mare avantaj competitiv. Ma gandesc cum iti creezi un avantaj in Japonia, unde oamenii muncesc in mod curent peste 60 de ore pe saptamana.

Si este clar vorba nu numai de cantitatea de munca, ci si de dedicare, focus, energie canalizata spre acel obiectiv unic si o viata mult simplificata din toate celelalte puncte de vedere. Mereu am avut impresia ca Warren Buffett a reusit mai mult prin dedicarea fata de munca decat prin inteligenta. Evident ca este sclipitor, dar sunt multi oameni cu un IQ foarte mare care s-au pierdut pe drum.

In acest spirit al muncii cu pasiune pentru o idee de business, am fost impresionata de o carte pierduta prin biblioteca: “High Stakes, no prisoners”, de Charles Ferguson. Este o poveste de succes despre o firma start-up de software, numita Vermeer Technologies, care a fost construita si apoi vanduta lui Microsoft in anii ’90, atunci cand infloreau tehnologiile internet. Este scrisa de fondator, un om care se pare ca a avut toate ingredientele necesare pentru a reusi.

Tot procesul de la infiintarea firmei si pana la vanzarea ei pentru suma de 130 milioane de dolari s-a desfasurat in perioada aprilie 1994 – ianuarie 1996. In vara lui 1993 Ferguson a avut ideea de produs si apoi si-a gasit un partener mai tehnic cu care a pus bazele firmei in primavara anului urmator. Ideea a fost regandita si s-a renuntat la 2/3 din varianta initiala, deoarece era prea tarziu pentru ea: World Wide Web ajunsese deja in piata, iar ei vroiau initial sa creeze ceva asemanator. Au angajat primii oameni si au inceput realizarea produsului; au obtinut 4 milioane de dolari de la niste investitori de tip venture capitalists; au finalizat prima versiune a produsului FrontPage si la scurt timp l-au vandut, in urma unor negocieri complicate. Ulterior, FrontPage a devenit un standard in dezvoltarea de website-uri.

Charles Ferguson avea in jur de 40 ani si nu era foarte tehnic, in sensul ca nu scria cod. Insa a inteles suficient de bine domeniul incat sa sesiseze oportunitatile din piata si sa vina cu o idee inovatoare, dar care in acelasi timp sa se muleze pe tehnologiile existente, mai ales cele Microsoft, care deja dominau piata. Au facut si alti antreprenori produse care erau interesante in sine, dar au creat niste sateliti rataciti si prea independenti. Fondatorul firmei Vermeer avea background in matematica si stiinte politice, experienta in mediul academic si consultanta, si se considera suficient de versat pentru discutiile cu diversii parteneri de afaceri. Dar s-a dovedit ca lumea business inseamna ape tulburi cu multi rechini.

De la inceput au stiut ca vor fi nevoiti sa lucreze contra cronometru, pentru ca in domeniul tehnologiei internet lucrurile se miscau foarte repede. Chestiunea cheie era sa fii cu un pas inainte celorlalti, pentru ca la un moment dat, mai degraba mai devreme decat mai tarziu, faceau si altii un produs similar. Si norocul a fost ca marele gigant Microsoft a fost putin adormit: Bill Gates avusese o perioada de relaxare si nu a vazut venind marele val cu internetul.

Erau numerosi baieti brilianti prin garaje care lucrau de zor la produse in anii ’90, doar ca multe astfel de echipe erau formate din oameni foarte tineri de la A la Z, adica inclusiv fondatorii sau CEOs. Erau prea increzatori, ceea ce inseamna ca le lipsea prudenta atat de necesara intr-un domeniu in care proprietatea intelectuala este cheie. De asemenea, nu aveau experienta tehnica necesara pentru a face produse cu arhitectura solida si flexibila care sa aiba potentialul de a deveni complexe si de a se imbina cu tehnologiile existente. Ferguson a avut inspiratia sa-si formeze o echipa de oameni foarte buni si foarte experimentati, care desi nu mai erau la prima tinerete aveau inca foamea de a reusi: multi dintre ei lucrasera si avusesera actiuni in start-up-uri care nu fusesera suficient de inspirate incat sa reuseasca, asa ca nu adunasera prea multi bani. Echipa de inceput, inclusiv fondatorii, au pornit la drum fara sa castige nimic in prima perioada si unii dintre ei faceau fata cu greu cheltuielilor personale. Ferguson si-a pus in joc toti banii. Trebuie sa iti pui putin imaginatia la bataie ca sa iti dai seama ce inseamna cu adevarat ca la 40 de ani sa iti risti toate economiile si sa muncesti nebuneste intr-o initiativa cu sanse mari de esec.

La inceput nu au lucrat intr-un fel de garaj, ci fiecare de acasa, ceea ce este mai rau, pentru nu exista comunicare si nici motivare reciproca. Echipa a fost bine aleasa, pentru ca in final au construit un produs foarte bun. Insa intre timp a fost necesara o finantare serioasa si aici au intervenit venture capitalists. Acestia aveau interesul ca in momentul investitiei sa faca o evaluare cat mai modesta a firmei, astfel incat ei sa cumpere o bucata cat mai mare cu bani cat mai putini. Iar antreprenorii se aflau intr-o nebuloasa totala, intrucat ei nu stiau valoarea reala, mai ales intr-un stadiu intermediar al dezvoltarii produsului. Trebuie sa discuti cu cat mai multi investitori, sa faci mai multe runde de negocieri; este un joc al nervilor.

Intr-un stadiu ulterior, a fost nevoie de noi fonduri si aveau la dispozitie mai multe variante: o noua infuzie de capital de la venture capitalists, listarea la bursa sau vanzarea catre un competitor. S-a ales ultima varianta, insa jocul cu competitorii era foarte periculos, pentru ca acestia puteau alege sa ii distruga decat sa ii cumpere, mai ales daca in timpul negocierilor reuseau sa inteleaga produsul respectiv suficient de bine incat sa inceapa sa dezvolte singuri ceva similar. Un mamut de tipul Microsoft avea competenta si forta financiara necesara, precum si profilul moral de pradator incat sa omoare orice competitor.

Am mentionat mai devreme proprietatea intelectuala. Domenii precum tehnologia informatiei sau biotehnologia sunt foarte profitabile si tocmai de aceea toata lumea vrea sa fie acolo. Chiar si o firma mica din aceste domenii trebuie sa isi protejeze ideile inovatoare cu o armata de avocati, multiple contracte si o prudenta paranoica a antreprenorilor. Aceste firme au nevoie de finantare serioasa in primii ani, cand fac intens cercetare si dezvoltare dar nu prea produc bani, iar cele naive pot fi pacalite de potentialii investitori. Ei pot pretinde ca sunt interesati sa cumpere o parte din firma, sa solicite in acest scop o prezentare a produselor, ca ulterior sa plece cu ideile si puna bazele unei firme asemanatoare.

Alt aspect dificil legat de prezenta unor venture capitalisti in actionariat este ca acestia incearca uneori sa impuna idei cu care antreprenorul nu este de acord. Este cosmarul tuturor antreprenorilor, insa de multe ori sunt infranti, pentru ca ceilalti detin pachetul majoritar. In cazul firmei Vermeer, finantatorii au dorit un alt CEO decat antreprenorul. Ferguson l-a ales chiar el pe noul CEO, fiind presat de timp si “ajutat” de niste recomandari subiective, iar alegerea a fost cat se poate de proasta: la conducere a aparut un individ incompetent, care a stricat negoierile initiale avansand un pret mult prea mic si care a castigat o avere dupa cateva luni petrecute in firma. Insa ceea ce mi s-a parut interesant in aceasta parte a povestirii este faptul ca Ferguson nu a incercat sa il schimbe pe CEO, pentru ca ar fi introdus un factor suplimentar de stres intr-un moment cand situatia era si asa greu de controlat.

Surprizele placute si mai ales neplacute apareau incontinuu si era nevoie de reactii foarte spontane. Insa este impresionant cum in ciuda presiunii Ferguson reusea sa se mentina in cadrul unei strategii inchegate. Dezvoltarea produsului, protejarea lui fata de competitie, vanzarea de catre potentialii finantatori/ cumparatori, motivarea colaboratorilor – toate solicitau atentia lui si se cereau bine cantarite si armonizate.

Cartea contine multe explicatii interesante despre acordarea de optiuni pe actiuni (stock options) sau actiuni restrictionate (restricted shares) echipei initiale a unui start-up sau directorilor. Este un subiect aprins mai ales in SUA, pentru ca in conditiile in care multa lume este de acord cu furnizarea unor astfel de stimulente oamenilor care muncesc intens intr-un start-up nelistat la bursa, parerile sunt foarte negative in cazul directorilor din firmele mari si listate. Acesti oameni castiga sume imense chiar si atunci cand sunt incompetenti, mai ales daca fac cateva manevre corporatiste care duc la cresterea pretului actiunii.

In general, nu as recomanda investitiile in start-up-uri de tehnologie, la bursa sau ca business angel, pentru ca rata de esec este foarte mare. O solutie ar fi sa investesti intr-un pachet mai mare de firme, chiar intr-un index de tipul Nasdaq, intr-un moment cand este subevaluat. In acest fel, iei la pachet firme mari sau mici, castigatoare sau nu. Media poate fi buna, pentru ca este un domeniu in care castigatorii urca enorm.

Recomand cartea “High Stakes, no prisoners” pentru ca este o poveste de success foarte consistenta, cu multe fapte si pilde. Dupa ce analizezi mai mute astfel de “cazuri”, ajungi sa recunosti aproape intuitiv o firma care este condusa in directia buna. Asa ca nu ezitati sa cititi cat mai mult despre firmele de top si oamenii care au stat la baza lor.