Ghid de Investitii

Arhive Categoria: Psihologia investitorului

DEC 07
2017

Idei din psihologie

Exista numeroase lucrari de popularizare a psihologiei insa “Psihologia persuasiunii” a lui Robert Cialdini este sursa de inspiratie preferata a celebrului investitor si ganditor Charlie Munger, mai ales atunci cand vorbeste despre modelele mentale. In articolele precedente am expus detaliat aceasta idee foarte intersanta a lui Munger.  Aceste modele mentale sunt niste idei puternice preluate din diverse stiinte, niste scurtaturi care ne permit sa generam rationamente corecte in diverse situatii de viata.

Psihologia furnizeaza unele dintre cele mai utile modele mentale, care pot fi folosite in multe imprejurari, motivul evident fiind acela ca interactiunile cu oamenii se intampla foarte frecvent si ca ele ne pot influenta viata in mare masura. Aceste modele nu au insa generalitatea celor provenite din fizica, matematica, teoria sistemelor – acestea din urma pot fi folosite si in alte domenii, de exemplu economic, afaceri, in timp ce acelea provenite din psihologie sunt in mare majoritate utilizate doar in relatiile cu oamenii.

Influenta culturala de care beneficiem cu totii ne creeaza diverse sabloane, scurtaturi de rationament si mai ales de actiune, insa de multe ori nu rationam cu adevarat, ci actionam automat, ca si cum cineva apasa un buton, reactie nu prea indepartata de reflexul conditionat aI cainelui lui Pavlov. Comportamentul stereotip invatat cultural este util in multe situatii, el fiind construit ca o forma de adaptare, inclusiv pentru cresterea vitezei de reactie. Insa sunt si momente cand el nu este adecvat situatiilor de viata si atunci ne aduce prejudicii. Ne putem imbunatati substantial existenta daca reusim sa inlocuim aceste obiceiuri gresite cu o atitudine cu adevarat rationala, care va duce la actiuni benefice. Ne putem transforma din niste animale sociale batute de vant in unele stapane pe destinul lor. Ideile lui Cialdini ne invata sa influentam comporamentul celorlalti (se presupune ca intr-o maniera morala) si in acelasi timp sa ne protejam de persoanele care incearca sa ne manipuleze.

Obiceiurile proaste acumulate cultural ne sunt foarte confortabile pentru ca noi, oamenii, suntem comozi si cautam inconstient trucuri care sa ne scuteasca de efortul de a gandi prea mult. Tocmai de aceea, dobandirea unor modele de gandire sanatoasa necesita efort si concentrare. In acelasi timp, toti avem tendinta sa ne credem imuni la aceste tendinte, sa ne consideram mult mai rationali decat suntem. Dar s-ar putea sa ne pripim, asa ca haideti sa detaliem putin ideile lui Cialdini.

Regula reciprocitatii. Daca primim un cadou, o atentie, o invitatie din partea cuiva ne simtim datori sa rasplatim gestul personei printr-un comportament asemanator. Aceasta este o regula universala, prezenta in majoritatea culturilor. Suntem invatati inca din copilarie sa ne conformam acestei cutume si nerespectarea ei atrage sanctiuni usturatoare. Regula este atat de adanc sadita in noi incat avem o senzatie de discomfort chiar si inainte de a fi sanctionati, doar din sentimentul de a ne simti datori. Datorita puterii ei, legea reciprocitatii functioneaza si atunci cand primim atentii nesolicitate si de care nu avem nevoie.

In general, aceasta este un produs social valoros, care echilibreaza relatiile sociale si le inzestreaza cu atribute morale. In multe situatii, este bine sa ne conformam si sa facem ce face toata lumea atunci cand primim atentii, dar si sa profitam putin pentru a ne imbunatati relatiile sociale facand gesturi simpatice. Investitorul Mohnish Pabrai are obiceiul de a trimite numeroase felicitari cu ocazia sarbatorilor de iarna, toate avand o prezentare deosebita, copiata de la o felicitare pe care la randul lui a primit-o de la cineva.

Insa reciprocitatea este folosita si de persoane care vor sa isi manipuleze semenii, de exemplu de catre cei care ofera cadouri marunte sperand sa obtina in schimb ceva valoros; de catre agentii de vanzari care distribuie mostre gratuite; de catre politicienii care ofera cadouri alegatorilor.  Modalitatea de a gestiona aceste cadouri cu scop dubios este ca atunci cand avem o suspiciune legata de gestul cuiva sa redefinim mental atitudinea persoanei respective, pentru a o reduce la ceea ce este ea cu adevarat, si in acel moment vom scapa de tirania sentimentului de indatorare.

Angajament si consecventa. Imediat dupa ce fac o alegere oamenii devin foarte dedicati acesteia chiar daca cu o secunda inainte erau nehotarati. Se intampla in cazul pariurilor sportive, votului acordat unui candidat, alegerii unui partener de viata etc.  Avem o dorinta adanc sadita in noi de a fi consecventi, ceea ce inseamna ca este important sa se obtina angajamentul de la noi si apoi lucrurile functioneaza automat. Inconsecventa este o trasatura de caracter considerata negativa, aceasta indicand o persoana ale carei actiuni nu se potrivesc cu vorbele, credintele exprimate. Consecventa chiar este o trasatura utila in general pentru ca ne ajuta sa ne eliberam de povara prea multor decizii pe care ar trebui sa le luam la fiecare pas.

Insa uneori oamenii se grabesc sa faca un angajament intr-o situatie de evidenta nehotarare (in loc sa mai astepte si sa mai reflecteze) stiind ca va urma acea dedicare, consecventa care le va usura, intr-un fel, viata – acest mecanism care se infiinteaza automat are darul de a anihila ratiunea care i-ar hartui daca nu iau decizia.

Mai sunt si alte situatii in care aceasta regula are efecte negative: atunci cand este folosita de catre cei care vor sa ne manipuleze si care stiu ca trebuie sa obtina de la noi angajamentul, iar consecventa se va instala de la sine. Cu cat angajamentul presupune eforturi mai mari, implicare mai mare – ca in cazul  severitatii ritualurilor de initiere aplicate aspirantilor la fratiile din universitatile americane sau atunci cand cineva face un angajament public – cu atat dedicarea va fi mai mare. Asadar, ar trebui sa fim atenti la ce angajamente facem.

Dovada sociala. Pentru a stabili ce este corect, de multe ori ne ghidam dupa parerile si actiunile celorlati (se pare ca nu doar maimutele imita). Ca si in cazul celorlalte reguli, sunt multe situatii unde este bine sa ne ghidam dupa ceilalti, insa uneori putem gresi semnificativ, inclusiv devenind victimele manipulatorilor. Se stie ca barmanii pun bacsisuri in cutia destinata acestora pentru a ne stimula; reclamele ne informeaza ca un produs are foarte mare cautare; unii comercianti organizeaza cozi la magazine pentru a stimula adevaratii cumparatori. Dovada sociala functioneaza mai puternic atunci cand urmarim oameni de aceeasi varsta, categorie sociala etc.  Un program anti-fumat din scoli a functionat mai bine cand au fost folositi alti elevi drept instructori.

Daca ti se intampla un accident pe strada ai mai multe sanse sa fii ajutat daca este prezent acolo un singur om decat atunci cand sunt mai multi – in al doilea caz, se vor influenta unii pe altii in starea de inactiune, fiecare crezand ca probabil nu este ceva grav sau nu este bine sa intervina daca nu au facut-o deja ceilalti.

Conditionarea si asocierea. Este cunoscut ca oamenii tind sa pedepseasca mesagerul atunci cand primesc vesti proaste – acesta este un caz de asociere negativa. Dar asocierea poate fi si pozitiva, de exemplu manechinele dragute din showroom-urile de masini sau reclamele Coca Cola care ne indeamna sa asociem bautura respectiva cu o stare de fericire. Oamenii devin suporteri infocati ai sportivilor sau echipelor pentru ca se identifica cu acestia, prin tara sau orasul de origine, iar succesul unora devine si succesul si mandria celorlalti; ne place sa fim asociati cu castigatorii.

Conditionarea se produce in felul urmator: un stimul (persoana, obiect, situatie) care in mod normal produce o reactie neutra va produce reactii pozitive sau negative dupa o perioada in care a fost asociat in mod repetat  cu un stimul care in mod natural provoca reactii pozitive sau negative. Asadar, dupa un timp cel neutru lucreaza singur. In cazul publicitatii, reclamele sunt cele care produc initial reactiile emotionale, dar dupa o perioada de asociere cu anumite produse relativ banale consumatorii vor percepe produsele vazute intr-un raft ca fiind mult mai interesante.Ar trebui sa ne intrebam destul de frecvent daca diverse lucruri ne plac in mod real sau am fost conditionati in acest sens.

Autoritatea. Este greu de imaginat ce pot face oamenii doar pentru ca le ordona un sef sau alta persoana cu autoritate. S-au facut experimente in care unii participanti chinuiau fara mila alti oameni doar pentru ca primeau astfel de comenzi din partea conducatorului operatiunii – nu din sadism, aceea e alta problema, ci doar din supunere fata de autoritate. De cand ne nastem suntem invatati sa ne supunem autoritatii, sub diverse forme ale ei: parinti, profesori, sefi, repezentati ai organelor de ordine, mari specialisti in diverse domenii etc. Pentru ca o structura sociala sa functioneze bine sunt utile ierarhiile, specializarile si chiar supunerea fara prea multe intrebari si proteste. Insa ar trebui sa ne intrebam uneori daca persoana din fata noastra este demna de incredere si daca autoritatea sa are o baza reala.

Aceasta tendinta a noastra de supunere este uneori exploatata de persoane care afiseaza semne exterioare ale autoritatii – un titlu pompos, atitudine sigura pe sine, haine prezetabile, limbaj sofisticat etc. – dar care nu au in realitate calitatile sugerate.  Dar chiar si atunci cand avem in fata pe cineva cu autoritate reala, ar trebui sa ne antrenam bunul simt (in sensul de “common sense”) pentru a depista orice cerinta, comanda, instructiune, sfat deplasat, care nu face sens din punct de vedere rational sau moral.

Raritatea. Se stie ca lucrurile sau ocazile care sunt disponibile in mod limitat devin mult mai atragatoare. Obiectele rare, editiile limitate, termenele limita – toate au o putere de seductie neobisnuita. Mecanismul psihologic este urmatorul: atunci cand ceva este disponibil in cantitate mica, pentru o perioada scurta sau este dificil de obtinut creierul nostru primeste mesajul ca am putea pierde acel lucru. Iar noua nu ne plac pierderile! Suntem mult mai alertati la gandul ca am putea pierde ceva decat la gandul ca am putea castiga ceva de aceeasi valoare – este valabil si in investitii: durerea pierderilor este mult mai mare decat bucuria castigurilor.

Mai exista si alt mecanism care lucreaza: o rezistenta psihologica pe care o avem fata de tot ceea ce ne restrange libertatile. Un obiect dorit care este greu accesibil ne da impresia de restrangere a libertatii (de a intra in posesia lui).  In acel moment dorinta de a-l avea creste in intensitate. Aceasta tendinta este la cote maxime in jurul varstei de 2 ani si in adolescenta. Efectul “Romeo si Julieta, de dragoste foarte intensa, apare de obicei atunci cand exista obstacole in calea relatiei respective.

De fapt, ambele tendinte au la baza un comportament de copii rasfatati care nu pot renunta la nimic, vor sa li se indeplineasca toate dorintele si fac doar ce le place. Daca vrem sa nu fim exploatati la fiecare pas, ar fi bine sa iesim din comportamentele infantile si sa dobandim maturitate emotionala.

Cialdini isi sustine ideile cu numeroase exemple foarte sugestive. Este o carte care ar trebui citita cu mare concentrare prima data si apoi recitita periodic pentru a ne intari modelele mentale sanatoase. Exista oameni cu multiple calitati, dar care nu reusesc in viata pentru ca nu au inteligenta sociala. Si nu uitati ca toate caracteristicile descrise de Cialdini au doua  fatete: cum sa te feresti de influentele negative din partea celorlalti, dar si cum sa ii influentezi tu (pozitiv sau cel putin in limitele moralitatii) pe oamenii din jur.

OCT 18
2017

Via negativa

“Charlie and I have not learned how to solve difficult business problems. What we have learned is to avoid them.” – Warren Buffett

 

Exista o istorie interesanta din timpul celui de-al doilea razboi mondial despre eforturile fortelor aliate de a creste rezistenta avioanelor militare. O echipa a inceput sa analizeze avioanele care reuseau sa se intoarca in urma unor confruntari aeriene pentru a vedea care erau punctele unde acestea fusesera lovite de inamic. Urma ca aparatele de zbor sa fie blindate in acele arii sensibile, aflate de obicei in zona aripilor. La un moment dat, a fost implicat in echipa un mare matematician care a venit cu ideea ca era mult mai util sa se gandeasca, sa-si imagineze de fapt, unde fusesera lovite avioanele care nu se mai intorceau, pentru ca acelea erau punctele cu adevarat vulnerabile.

Charlie Munger, celebrul partener al lui Warren Buffett, il citeaza deseori pe un alt matematician, Carl Iacobi: “Invert, always invert” si adauga “Turn a situation or problem upside down. Look at it backward. What happens if all our plans go wrong? Where don’t we want to go, and how do you get there? ”. Iacobi considera ca exceptand pe cei care care sunt mai inteligenti decat Einstein lumea ar putea rezolva multe probleme daca ar inversa rationamentele. Dar chiar si Einstein a folosit “inversion”: atunci cand toti ceilalti incercau sa revizuiasca legile lui Maxwell, ale electromagneticii, incercand in acelasi timp sa ramana consistenti cu legile lui Newton, ale miscarii, el a descoperit relativitatea speciala abordand invers, adica revizuind legile lui Newton pentru a se adapta la cele ale lui Maxwell.

In matematica folosim deseori metoda reducerii la absurd, prin care incercam sa demonstram o afirmatie pornind de la negatia acesteia – si sperand ca vom demonstra ca negatia nu este adevarata, deci este adevarata afirmatia. De ce procedam asa? Pentru ca este mai simplu decat sa demostram direct afirmatia. La fel ca in matematica, in numeroase alte domeni si situatii este mai usor sa rezolvam problemele rationand invers, adica pornind de la negatie.

Ceea ce ne impiedica de multe ori sa abordam realitatea in acest mod este tendinta noastra naturala, care este in directia pozitiva; mintea noastra nu este construita sa produca rationamente pornind de la negatii. Insa ar fi bine sa o invatam, pentru ca este o modalitate mult mai usoara, uneori chiar singura, pentru rezolvarea multor probleme. Sa vedem cateva exemple.

Ganditi-va la exemplul cu avioanele: tendinda naturala este de a analiza doar ceea ce se vede, adica avioanele care se intorc, cand de fapt informatia corecta se afla la cele care au fost doborate. Exista o tendinta mai generala numita “survivorship bias”, aceea de a fi inclusi in analize numai supravietuitorii, castigatorii. Ne uitam doar la antreprenorii de succes si mare succes, ignorand numarul mult mai mare de perdanti, multi dintre ei oameni de foarte buna calitate, care au investit bani, energie, au avut idei frumoase si totusi nu au reusit. Studierea esecurilor si a celor care le-au suferit poate furniza multe informatii, pentru ca a stii ce nu trebuie sa faci are de obicei mai mare greutate decat a stii ce trebuie sa faci.

La absolvirea facultatii, tinerii medici rostesc juramantul lui Hippocrate prin care se angajeaza sa nu faca rau. Asadar, inaintea multiplelor interventii si tratamente aplicate in incercarea de a face bine trebuie sa se asigure ca nu vor face rau. Intr-o lume care abunda de medicamente dar bolile nu sunt neaparat bine tratate se vorbeste tot mai mult despre iatrogenie, adica acea problema medicala provocata de medic in urma tratamentelor prescrise. Cu siguranta ca s-ar rezolva o multitudine de probleme medicale doar daca s-ar putea elimina cativa factori nocivi. De exemplu, oamenii ar putea fi semnificativ mai sanatosi doar daca ar putea fi convinsi sa nu fumeze si sa nu se ingrase.

Charlie Munger este un adevarat filozof moral si deseori in discursurile sale a abordat problema fericirii si implinirii umane. Pentru a avea o viata buna el ne sfatuieste sa evitam ceea ce provoaca nefericire, de exemplu invidia, lenea, resentimentul, neseriozitatea, datoriile, alegerea unui partener nepotrivit. Si deseori el aminteste urmatoarea zicala: “I wish I knew where I was going to die, and then I’d never go there.”

In momenetele cand dorim sa devenim mai performanti, ne intrebam deseori cum sa facem lucrurile mai bine, mai eficient. Insa ar trebui sa incepem prin a elimina sau a restrange acele activitati care ne consuma mult timp si energie, fara a ne oferi in schimb satisfactii. In acest fel dobandim timp pretios pe care il vom umple cu activitatile productive. Multi oameni devin sufocati incercand sa faca tot mai multe lucruri, grabiti permanent, stresati, cu atentia disipata in toate directiile, fara sa se gandeasca sa mai si elimine ceva din programul lor. Ne comportam de parca la scoala am invatat doar adunarea, nu si scaderea.

Aceasta abordare a folosirii negatiei este mai putin naturala si pentru ca este mai abstracta si necesita imaginatie – uneori trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce s-ar putea intampla rau (si, evident, sa incercam sa il evitam), deci ceva care nu este prezent, ceva ipotetic. Atata timp cat lucrurile merg bine, ne este greu sa ne gandim ca ele pot lua o intorsatura negativa. Intr-o perioada de expansiune economica, lumea este optimista si increzatoare si ignora sa se gandeasca la ceea ce s-ar intampla (de fapt ceea ce o sa se intample) daca ar veni (de fapt cand o sa vina) criza economica (care vine mereu dupa o perioada de expansiune). Va dati seama cat de puternice sunt aceste tendinte daca ne impiedica sa vedem problemele chiar si atunci cand ele sunt greu de evitat; ce sa mai spunem despre situatiile in care exista o probabilitate mai mica a unor intamplari negative (dar care trebuie luata in considerare pentru ca pot avea consecinte grave)! Aceasta tendinta se manifesta si in felul in care lumea afacerilor recompenseaza succesul: corporatiile vor oferi bonusuri consistente unui CEO care a avut castiguri in perioada de expansiune, chiar daca si-a asumat riscuri, si va neglija masurile prudente ale unui CEO care a ferit firma de un dezastru in timpul crizei; ba chiar va penaliza lipsa de actiune a celui din urma.

In cartea sa “Antifragile”, Nassim Taleb pune accent pe studierea riscurilor, a posibilitatii de “downside”, a situatiilor de criza. Sistemele (inclusiv oamenii) fragile sunt cele vulnerabile in fata situatiilor critice, cele robuste sunt indiferente, adica nu sunt afectate, iar cele antifragile beneficiaza in momentele de criza, haos, socuri etc. Nu ar trebui sa ne intereseze ce se intampla in momentele de calm, normalitate, in care istoria se repeta si asteptarile sunt optimiste, ci sa acordam atentie situatiilor cand apar sau pot aparea perturbari, posibilitatea de pierdere, scenariul cel mai rau. Concentrarea pe aceste elemente care initial sunt negative ne poate ajuta sa construim sisteme robuste, ba chiar antifragile in fata acestor situatii, transformandu-le in imprejurari pozitive.

Investitorul inteligent este antifragil si asteapta astfel de momente critice, adica acelea in care este panica in jur, piata se prabuseste, este “blood in the street”; el devine lacom atunci cand ceilalti sunt tematori. Si in acest mod am atins o componenta importanta a investitiilor axate pe valoare si anume capacitatea de a inota impotriva curentului, adica de a fi contrarian investor – alta abordare pe baza de negatie.

Warren Buffett si Charlie Munger au construit un imperiu si au devenit extrem de bogati. O lume intreaga incearca sa descopere ce strategii complexe au aplicat ei ca sa ajunga acolo, insa Buffett spune ceva simplu: ceea ce au facut ei a fost “to be consistently not stupid, instead of trying to be very intelligent”. Este important si aspectul consecventei, pentru ca este de ajuns sa faci cateva greseli mari ca sa iti anulezi toate castigurile. Oricat de simpla si logica pare aceasta idee la nivel teoretic, ea nu este aplicata de majoritatea investitorior; ei se concentreaza pe castiguri, vor sa para cat mai inteligenti si mai activi.

Tot Buffett spune ca prima regula in investitii este “don’t lose money”, iar a doua regula este sa fii atent la prima. In aceeasi gama este si conceptul considerat piatra filozofala a investitiilor axate pe valoare si care a fost dezvoltat de Ben Graham – “margin of safety” (marja de siguranta). L-am amintit deseori, dar repetandu-l avem sanse mai mari sa il si aplicam. Ideea este ca atunci cand cumperi actiuni la un pret semnificativ mai mic decat valoarea intrinseca a acestora te protejezi de eventualele pierderi. Intr-o lume dominata de incertiudine nu putem calcula precis valoarea intrinseca, dar marja de siguranta acopera erorile. Daca vom avea grija sa ne protejam de pierderi, castigurile vor veni de la sine.

Studierea greselilor, personale si ale altora, are mare valoare in drumul spre obtinearea performantei si a unor rezultate bune, a unei gandiri corecte in general. Se stie ca Einstein considera autocritica ca fiind importanta, iar prin aceasta intelegea sa testeze si sa eventual sa distruga unele dintre cele mai iubite idei ale sale. Si Charles Darwin era foarte sever cu ideile sale si incerca sa le demonteze printr-un proces obiectiv. Marii investitori, de asemenea, atunci cand sunt placut impresionati de o firma incearca sa pastreze raceala ratiunii in analiza lor si sa se intrebe: Care sunt motivele pentru care nu as investi in aceasta firma? In foarte multe situatii este util sa ne oferim argumente contra; sa ne intrebam de ce nu ar fi bine sa facem ceva, ce ar trebui sa se intample ca lucrurile sa mearga prost, ce greseli am facut, cum putem sa evitam problemele etc.

In articolul precedent am prezentat conceptul de modele mentale al lui Charlie Munger. Aceasta abordare a realitatii pornind de la negatie constituie unul dintre cele mai puternice modele mentale (sau suita de modele) pe care il poate utiliza cineva ca sa fie performant, fericit si tot ce vrea. Are o aplicabilitate foarte generala, dar in domeniul investitiilor este parca si mai util acest concept. Dintre toate denumirile folosite, “via negativa” mi s-a parut cea mai cuprinzatoare si concisa. Aceasta expresie in latina a fost utilizata la un moment dat in teologia crestina si explica o modalitate de a-l descrie pe Dumnezeu focalizata pe ceea ce nu este El; a descrie ceea ce este Dumnezeu parea o sarcina imposibil de realizat. Chiar daca sunt mai simple decat misiunea vechilor teologi, multe situatii de viata sunt suficient de complexe incat sa necesite o abordare de tip “via negativa”.

 

 

OCT 18
2017

Modele mentale

“If your professors won’t give you an appropriate multi-disciplinary approach, if each wants to overuse his models and underuse the important models in other disciplines, you can correct that folly yourself” – Charlie Munger

“As I look back on it now, it’s obvious that studying history and philosophy was much better preparation for the stock market than, say, studying statistics”  – Peter Lynch

“Some people think in words, some use numbers, and still others work with visual images.  I do all of these, but I also think using models” – Ed Thorp

 

Multi investitori mari sunt de accord ca cel mai inteligent dintre ei este Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffett de la Berkshire Hathaway. Chiar si Buffett spune ca Munger este mai inteligent decat el. Dar exista un aspect care ma pune pe ganduri: Munger este un tip arogant si nu a acceptat pe nimeni ca sef, in afara de Buffett. Cand l-a intalnit pe Buffett s-a lipit de el si sta in umbra acestuia de peste 50 de ani. IQ-ul este greu de masurat in general si cu atat mai mult la un nivel atat de sus, insa aspectul unde nimeni nu are dubii este ca Munger este cel mai intelept dintre toti. In plus, a fost suficient de generos cu sfaturile lui incat toata lumea sa se poata inspira de la el.

Munger povesteste ca la o petrecere sofisticata a fost intrebat de o doamna care vroia sa se faca placuta care este cheia reusitei lui. Doamna era atragatoare si mieroasa, dar el nu s-a lasat intimidat in vreun fel, iar raspunsul lui explica de ce: faptul ca a fost rational l-a ajutat cel mai mult in viata. Dar prin a fi rational el intelege mai mult decat stim noi si anume este vorba despre o constructie mentala complexa pe care el a realizat-o de-a lungul vietii.

Munger spune ca el si Buffett au fost toata viata “learning machines”, iar aceasta nu inseamna doar acumularea de cunostinte, ci si perfectionarea modului de a gandi. In diverse discursuri si carti el ne dezvaluie ca si-a construit o retea de modele mentale – “Latticework of Mental Models” – in care a inglobat intelepciunea lumii.  Acestea sunt mai mult decat niste sabloane (sablon suna din start limitativ) sunt niste idei foarte generale si solide, care pot fi aplicate in diverse situatii in care trebuie sa faci o evaluare si, eventual, sa iei o decizie. Este foarte greu sa faci rationamente corecte daca trebuie de fiecare data sa incepi de la zero. Nimeni nu are suficient timp si suficienta putere de procesare. De aceea este bine sa ai niste scurtaturi, insa unele de buna calitate.

Oamenii folosesc oricum niste scurtaturi in gandire, care sunt invatate din mediul lor cultural si ii ajuta sa navigheze mai repede prin viata; insa de multe ori navigheaza destul de prost, fara busola potrivita. De exemplu, avem tendinta sa caracterizam oamenii de o anumita nationalitate dupa ce vedem cativa dintre ei, insa statistica ne invata ca avem nevoie de un numar mai mare de indivizi pentru a face o evaluare corecta. Multe dintre schemele noastre de gandire formate in mod automat nu sunt prea utile. Probabil ca avem o senzatie de naturalete cand le folosim, pentru ca suntem obisnuiti cu ele, insa ar fi mai bine sa invatam ca roboteii un mod corect de gandire si sa avem putina perseverenta pana ce si acesta devine natural.

Majoritatea oamenilor detin cateva modele corecte, cel putin in anumite contexte, de obicei provenite din domeniul in care lucreaza si pe care tind sa le foloseasca in toate situatiile. Insa acestea nu sunt de ajuns pentru lumea complexa in care traim si ceea ce fac ei este sa forteze realitatea sa se incadreze in acele cateva modele, ca intr-un pat al lui Procust. Asa cum spune Munger: “To a man with only a hammer, everything looks like a nail”. Tindem sa folosim uneltele pe care le avem la indemana, cele cu care suntem obisnuiti.

In viata de zi cu zi, observam deseori confruntarea dintre doua tabere de specialisti: psihologii si alti specialisti din stiintele sociale, pe de-o parte, si matematicienii, fizicienii/ inginerii, pe de alta parte. Primii zic despre ceilalti ca sunt rigizi, deterministi, lipsiti de nuante si manipulabili, iar a doua categorie o considera pe prima lipsta de logica, rigoare si structura. De fapt, toti au dreptate pentru ca limitarea la un domeniu, indiferent care ar fi el, ne ingusteaza aria posibilitatilor. In schimb, oamenii care dobandesc cunostinte din domenii diferite si incep sa faca conexiuni intre ele realizeaza un salt enorm. Se stie ca persoanele care trec dintr-un domeniu in altul aduc de multe ori noi perspective, noi abordari, care sunt mai putin accesibile celor care raman mereu fixati in aceeasi specializare.

Ideea de a face conexiuni este importanta: sunt multi oameni eruditi, care fac impresie buna in mediile intelectuale, insa mintea lor da impresia de un amalgam nestructurat de informatii, care nu au utilitate prea mare. Ele trebuie structurate intr-o retea complexa, deci sa aiba legaturi intre ele (sa avem  categorii, ierarhii etc). Insa pentru constructia modelelor mentale nu este nevoie sa acumulam cunostinte detaliate din diverse domenii, ci acele cunostinte fundamentale, care exista in cursurile de baza si care sunt neschimbate de multi ani. Ele trebuie sa fie suficient de generale incat sa poata fi aplicate in multe situatii, inclusiv in alte domenii decat cele din care provin. Cele mai multe si mai interesante astfel de idei au fost culese din psihologie si sociologie, matematica si teoria sistemelor, fizica, economie, biologie. Trebuie abordate si intelese foarte bine, in profunzime aceste idei, teorii de baza si anume acelea despre care simtim ca prezinta suficienta relevanta si generalitate.

Sa vedem niste niste exemple. Sa consideram conceptul de relativitate, care in mod clar vine din fizica. Acesta poate fi aplicat in orice context in care un observator nu poate intelege un sistem din care el insusi face parte. Relativitatea poate fi aplicata cu succes sistemelor sociale, in care poate fi dificil sa faci aprecieri obiective atata timp cat te afli in interiorul lor – este o idee simpla, pe care multi o cunoastem deja insa o aplicam mai rar decat credem. Este important sa patrundem cu adevarat aceste concepte si sa exersam aplicarea lor pentru a fi siguri ca renuntam la vechile obieceiuri.

Daca ramanem in sfera lui Einstein, el considera dobanda capitalizata (compound interest) cea mai mare descoperire matematica din toate timpurile. Dupa cum stim, capitalizarea inseamna adaugarea dobanzii la suma initiala, apoi se calculeaza dobanda generata de noua suma, dobanda se adauga la suma respectiva si tot asa la infinit. Ar fi bine ca acest fenomen miraculous sa fie inteles macar in sensul lui direct, economic, dar acest lucru este mai greu de realizat pentru ca el este un efect exponential, nu liniar, ceea ce este mai putin intuitiv, cere o mai mare putere de abstractizare. Dar ar fi si mai util ca acest concept de capitalizare sa fie inteles intr-un sens mai general pentru ca el poate fi aplicat cu succes si in alte situatii, de exemplu la cresterea unei firme, care la un moment dat poate avea o evolutie exponentiala datorita suprapunerii si acumularii mai multor influente pozitive. Capitalizarea functioneaza si cand ne gandim la un efect de crestere exponentiala a cunostintelor, competentei, experientei si chiar averii unei persoane.

Sunt destul de multe concepte cu grad mai mare de abstractizare care pot deveni modele mentale puternice. Insa fiind abstracte ele nu sunt intelese si utlizate in mod natural. Chiar si specialistii din stiintele exacte de unde provin de obicei aceste idei sunt obisnuiti sa le foloseasca doar in activitatea lor uzuala; au nevoie de deschidere si antrenament pentru a incepe se le foloseasca in alte arii. Dar ideile generale din zona stiintifica ne pot oferi niste unelte foarte puternice, care fac saltul la un nivel superior de gandire.

Alt exemplu este efectul de levier (leverage), care vine din fizica, chiar de pe vremea lui Arhimede. Dupa cum stim, un levier permite ca prin aplicarea unei forte mici sa se obtina un efect mult mai mare. Ideea a fost preluata de lumea financiara si acum cateva zeci de ani a izbucnit o euforie a achizitiilor bazate pe un capital propriu mic la care se adauga un imprumut foarte mare si ca urmare efectul de levier multiplica semnificativ eventualele castiguri sau eventualele pierderi. Dar el poate fi observat si in alte situatii in care se aplica un efort, o suma sau orice variabila de intrare in cantitate mica iar rezultatul este mult mai amplu. Doar sa nu uitam ca este o sabie cu doua taisuri. Faptul ca putem recunoaste situatii de tip levier pozitiv sau negativ sau chiar sa cream unele pozitive ne poate aduce beneficii substantiale in viata.

Gasim pe internet suficient de multe exemple de modele mentale, unele furnizate chiar de Munger. Important este ca ele sa fie extrase din mai multe domenii; asa cum am precizat, sa fie idei fundamentale, neafectate de trecerea timpului; de asemenea, sa fie suficient de multe, astfel incat sa nu ajungeti in situatia omului cu ciocanul. Munger spune ca 80 – 90 de modele bine alese reusesc sa acopere majoritatea situatiilor in care trebuie sa luam decizii. Cred ca fiecare ar trebui sa isi formeze propriul set de modele, eventual insistand pe slabiciunile pe care le observa atunci cand incepe sa se informeze pe aceasta tema (pana atunci nu prea esti constient care sunt acestea). Vei observa ca ideile care vin din domenii cu care nu prea te-ai intersectat iti ofera o foarte placuta revelatie.

Modelele devin folositoare in momentul in care am inteles conceptele respective si incepem sa lucram cu ele in diversele situatii de viata. Daca in momentul cand avem de rezolvat o problema ne apar in minte 2-3 modele care concureaza pentru rezolvarea ei, atunci suntem pe drumul cel bun. Situatiile in care cineva nu are dileme, ci doar certitudini semnaleaza mai mult lipsa ratiunii decat prezenta ei.

Charlie Munger este cel mai mare ganditor din lumea investitiilor, dar si unul dintre cei mai mari in general, cel putin dintre contemporani. Este omul care si-a petrecut viata invatand cum sa gandeasca mai bine. Suntem privilegiati ca lumea globalizata in care traim ne permite sa avem acces facil la ideile lui, asa ca ar fi bine sa profitam. In momentul cand incepem sa ne folosim mintea mult mai bine, observam o diferenta enorma fata de oamenii din jur si ni se deschide in fata o lume noua plina de posibilitati. Incepem sa devenim si putin mai elitisti, dar macar atunci chiar meritam.

PS. Lui Warren Buffett nu ii place sa joace rolul omului destept. Prefera sa fie popular, iubit de oameni, asa ca si-a creat imaginea de american cu gusturi simple, simpatic, care se prosteste si este acomodant cu toata lumea. Dar nu ar trebui sa ne lasam indusi in eroare.

OCT 02
2017

Atingerea maiestriei

“Reteta geniului” este un titlu cam pretentios, dar asa se numeste o carte foarte interesanta scrisa de Robert Greene. Nu este vorba despre geniu in sensul clasic, acel geniu innascut, ci despre cum poate  fi atinsa maiestria intr-un domeniu oarecare de catre orice persoana…

Sau aproape orice persoana. Este nevoie sa ai o dorinta puternica ca sa poti ajunge la maiestrie, dorinta de a face lucruri importante in viata, ceea ce nu este valabil pentru toata lumea. Multi oameni isi doresc o viata corecta, plina de mici bucurii, impliniri personale, o situatie materiala satisfacatoare – ceea ce este ok atata timp cat se simt impliniti. Aici este punctul de unde trebuie pornit: ce ne face sa ne simtim impliniti?

Sunt rare situatiile in care apar copii minune, foarte talentati intr-un domeniu de la varsta de 3 – 4 ani, cu un talent care se manifesta spontan si este vizibil pentru toata lumea din jur. Majoritatea oamenilor au niste talente mai “slabe” si care pot sta ascunse multa vreme. Un motiv ar fi faptul ca si societatea, si parintii ii incadreaza pe copii in directiile pe care ei le considera potrivite. Iar societatea actuala are, in ciuda aparentelor, un grad mare de conformism si o tendinta puternica de directionare a copiilor. In acest fel, oamenii pot ajunge la varsta adulta facand activitati profesionale care nu ii fac fericiti; si care nici nu le valorifica potentialul. Cand realizeaza acest lucru ar trebui sa porneasca in cautarea vocatiei.

Descoperirea vocatiei este primul pas in a te valorifica si a avea realizari deosebite. Este util sa faci incercari in diverse domenii care te intereseaza; sa iti indrepti atentia spre activitati care te pasioneaza cu adevarat; spre activitati care iti placeau in mod spontan in copilarie, inainte de a fi supus constrangerilor. Acesta este si momentul in care incepi sa demolezi si barierele sociale, adica sa lupti cu presiunea celor din jur care te directioneaza incotro vor ei si in principal catre caile conformiste. Nu este vorba sa fii un rebel de dragul rebeliunii, ci un om care in mod realist vrea sa isi urmeze inclinatiile sale profunde.

Incepi sa inaintezi prin incercari si erori, insistand puternic pe activitatile care iti trezesc interesul cel mai mult, eventual in domenii de nisa. Sa zicem ca te intereseaza mult un subdomeniu al biochimiei care se ocupa de anumiti virusi, asa ca incepi sa studiezi si sa practici (eventual printr-un job) exact acele lucruri. Apoi activitatea se poate muta in mod natural catre ceva conex, sa zicem studierea anumitor bacterii. Si tot asa pana cand descoperi activitatea care ti se potriveste cel mai bine. La fel se procedeaza indiferent daca pasiunile tale se indreapta catre arta, sport, investitii sau altceva. Cartea lui Greene contine personaje din multe domenii.

Toata aceasta munca de descoperire si auto-descoperire inseamna si trecerea catre etapa de formare sau de ucenicie, cum o numeste Greene. Aceasta din urma este o perioada grea, pentru ca sunt ani multi de munca cu rezultate neclare. Poate fi vorba de 10 ani de munca asidua; 10.000 de ore ca sa ajunci foarte bun, 20.000 ca sa ajungi la maiestrie (se pare ca au mai crescut exigentele, alti scriitori se limitau la 10.000 de ore). In plus, munca ar trebui sa fie foarte concentrata, sa intri in interiorul lucrurilor si fenomenelor pe care le studiezi pentru a avea maxim de intelegere; este un fel de empatie extinsa.Foarte interesanta aceasta idee ca pentru a intelege oamenii si lucrurile trebuie sa iesi din limitele tale si sa intri in universul lor. In general vorbind, pentru a reusi trebuie sa uiti de tine – opusul atitudinii egocentrice.

Mai este nevoie sa spun cat de mult si focusat au muncit cei considerati geniali, precum Darwin, Mozart, Leonardo da Vinci ?  Se pare ca Darwin nici nu avea un IQ foarte mare; nu avea o putere de abstractizare deosebita, in schimb a facut numeroase experimente foarte bine organizate pe parcursul multor ani, si-a notat toate rezultatele,  iar apoi au inceput sa se inchege concuziile si chiar ideile revolutionare. Mozart a muncit incontinuu de la 3 ani pana cand a murit, cu o intensitate care pur si simplu l-a devorat (este un caz extrem, dar ne spune ceva povestea lui).  Leonardo da Vinci studia luni intregi un mic detaliu, sa zicem o aripa de pasare, si facea zeci, sute de schite doar ca sa il poata reprezenta apoi intr-o pictura in maniera desavarsita, care parea plina de naturalete.

Sarguinta, rabdarea, perseverenta si increderea sunt mai importante decat capacitatile intelectuale de varf. Rezultatele apar dupa mult timp, asa ca trebuie sa poti realiza o munca care la inceput pare fara sens, simti deseori ca esti depasit de situatie, obosesti, presiunea sociala este mare, esecurile nu se mai termina si maiestria nu mai vine. Nu poti sa te mentii doar cu ajutorul vointei, te va ajuta si pasiunea pentru domeniul ales, faptul ca vei lucra cu bucurie.

Este bine sa faci exact acele activitati grele pe care le eviti in mod normal, pentru ca numai asa iti lucrezi punctele slabe; si sa tot cresti dificultatea ca acei sportivi care isi adauga periodic cate o greutate pe gantera – cand muschii corpului si ai mintii executa sarcinile cu relaxare este momentul sa le cresti nivelul de dificultate. De asemenea, sa iti dezvolti capacitate de a-ti critica propriile idei si actiuni si de a face schimbari atunci cand este nevoie.

O buna gestionare a relatiilor sociale este de mare folos. La inceput, este utila debarasarea de toate piedicile sociale care te opresc sa faci ce te pasioneaza. Apoi dobandirea unei maturitati in relatiile cu oamenii, care inseamna in primul rand renuntarea la atitudinea copilareasca – egocentrica si dobandirea empatiei, a intelegerii lucrurilor din perspectiva celorlalti; de asemenea, si dobandirea puterii de a nu mai fi perturbat de ceilalti. Va fi nevoie si sa cauti oamenii de success din domeniul tau de interes si, mai ales, sa iti gasesti un mentor – acesta te va ajuta sa arzi multe etape. Relatiile mature cu oamenii inseamna si un echilibru interior care te ajuta sa te concentrezi pe munca ta.

Faza de ucenicie da roade daca iti folosesti toate capacitatile – vei vedea ca pe masura ce progresezi apar resurse noi, pe care nu le cunosteai (te surprinzi pe tine). Chiar si gandirea poate deveni mai complexa daca vei incepe sa gandesti cu ajutorul imaginilor, diagramelor si modelelor, nu doar cu rationamentele obisnuite.

Dupa ce ai invatat teorie, ai exersat, ai experimentat, ti-ai urmat mentorul o perioada indelungata,  treci treptat in faza creativ – activa. Incepi sa folosesti intuitia – acea intuitie superioara, despre care se tot vorbeste. Se pare ca ca aceasta nu este doar un proces rational care se desfasoara mai repede, ci o capacitate diferita. Probabil ca ea se naste dupa ce s-au format bine capacitatea de rationare, gandirea vizuala, modelele mentale, si  alte “unelte” utile, dar ea este altceva decat toate acestea.

La un moment dat simti ca lucrurile incep sa se lege, procesele simple sa se automatizeze si sa ai progrese vizibile, o usurinta, o fluiditate a executiei (cel mai simplu este sa te gandesti la un sportiv sau cantaret, dar se aplica in toate domeniile). La inceput ai invatat, ai studiat, ai exersat si experimentat “pe bucati”, dar acum incepi sa ai un semntiment al intregului.  Executia se apropie de maiestrie, ideile sunt surprinzatoare si chiar originale si rezultatele muncii sunt sub forma unor ansambluri complexe, nu doar actiuni simple. Acum este momentul sa indraznesti si sa mergi inainte pe acest drum (pentru ca incepe partea frumoasa).

Sa trecem si la investitii – mereu ajungem si acolo. In acest caz nu urmarim sa ajungem la creativitate in sensul clasic, ci doar la maiestria care sa ne asigure rezultate bune (iar in acest domeniu rezultatele pot fi cuantificate foarte exact). Procesul este in mod clar lung si dificil, pentru ca trebuie acumulata o cantitate enorma de cunostinte, dar si sa ne antrenam mintea astfel incat ea sa devina o masinarie de varf. In final, ajungem la un sistem de investitii care contine procedee de analiza a firmei, alcatuirea portofoliului, modele de decizie etc si toate componentele merg ca “unse” si se armonizeaza intre ele. Chiar daca se inspira de la altii, sistemul va avea o nota personala – aici este partea creativa cu care ne putem lauda.

Cartea lui Robert Greene te inspira, te energizeaza, dar este si suficient de practica; are si multe exemple foarte interesante, poate si putin inhibitoare, pentru ca sunt descrisi oameni cu adevarat deosebiti. Nu este nevoie sa ajungi chiar atat de sus, dar a fi cat mai aproape de cea mai buna versiune a ta nu este niciodata o idee rea.

OCT 02
2017

Jucatorii

Care sunt viciile cele mai grele? Cred ca noi romanii suntem o natie de puritani pentru ca si cafeaua este considerata un viciu de multa lume. Dar as zice sa ramanem rezonabili si sa consideram fumatul ca fiind viciul cel mai slab si apoi plasam alcoolul, drogurile, jocurile de noroc si, evident, cele legate de viata sexuala, dar nu neaparat in aceasta ordine. Este greu de stabilit o ierarhie, pentru ca toate sunt patimi grele, iar dependenta de ele este greu de depasit.

Nu voi aborda ultima categorie, asa cum va asteptati, ci ma gandeam la jucatorii care castiga si pierd averi intr-o noapte, aflati intr-un delir imens, cu o cantitate de adrenalina care greu poate fi egalata de ceva. Agonie si extaz in forma pura! Suna ca din romane, dar viata este surprinzatoare.

Cand sunt intrebata daca “joc” la bursa ma fac ca un arici, dar apoi ma gandesc ca oamenii au dreptate, pentru ca astfel de exemple le sunt prezentate. Banuiesc ca nu ati vazut prea multe filme cu investitori pe termen lung, care se imbogatesc lent trudind izolati intr-un birou. In schimb, probabil ca ati vazut “Wall Street”, “Boiler Room” (Ben Affleck joaca extraordinar), “The Wolf of Wall Street”, “Margin Call”. Sa zicem ca in “Margin Call” actiunea si personajele sunt mai potolite, dar sa nu uitam ca ei facusera o gramada de imprudente, isi asumasera riscuri enorme si ca urmare au distrus banca.  In celelalte filme este multa actiune si apare genul acela de traderi agresivi si imorali si doar cate un personaj derutat care pare ca nu se incadreaza in sistem. Si, greu, de crezut, dar “The Wolf…” – cel mai “condimentat” cu scene grotesti – este inspirat dupa o poveste reala.

Da, am crezut ca filmele sunt pline de exagerari, ca oamenii din aceasta bransa ar trebui sa fie mai calculati, mai seriosi si mai morali. Dar am inceput sa ma informez. A fost dificil sa cunosc oameni care lucreaza in acest domeniu pentru ca in Romania piata de capital este nereprezentativa (imi pare rau pentru investitori si pentru angajatii din institutiile noastre financiare, ei sunt bine intentionati, dar la noi piata de capital aproape ca nu exista, iar activitatile aferente nu se compara cu ceea ce se intampla in firmele de profil din tarile dezvoltate). Asa ca am citit diverse carti din domeniu si mi s-au parut foarte interesante cele scrise de fostii angajai pe Wall Street, deveniti ulteriori scritori de succes, Michael Lewis (“Liar’s poker”) si Frank Partnoy (“Fiasco”), care se saturasera de mediul in care au lucrat si au simtit nevoia sa scrie despre ce au vazut si au trait acolo. Si o idee de baza este ca angajatii din marile banci de investitii chiar concureaza cu cei mai inversunati jucatori din cazinouri.

Pentru departamentele de trading si vanzari, bancile angajeaza oameni inteligenti, agresivi, ambitiosi, cu o mentalitate de jucatori. De fapt, multi dintre ei chaiar sunt jucatori, adica merg in cazinouri sau joaca pe internet, inclusiv pariuri sportive si toata gama. Ca sa fie treaba completa si foarte masculina, mai organizeaza si partide de vanatoare (cred ca le-ar prinde bine ursii nostri, cu care autoritatile nu mai stiu ce sa faca pentru ca sunt prea multi) – de multe ori acestea sunt sunt organizate de angajator, care cheltuie sume uriase ca sa isi tina oamenii agresivi, plini de adrenalina. John Gutfreund, fostul CEO al Salomon Brothers, care in 1985 a fost proclamat “The King of Wall Street”, vroia ca oamenii lui sa vina la lucru in fiecare dimineata “ready to bite the ass off a bear” (inca o varianta de lucru cu ursii nostri).

Dar de ce bancile angajeaza astfel de oameni si ii stimuleaza asa? De ce nu vor unii analitici si seriosi? Pentru ca astfel de oameni pot castiga bani multi pentru banci; implicit si pentru ei, prin bonusuri, dar nu neaparat pentru clienti. Iti trebuie destul de mult tupeu si putere de convingere, evident si inteligenta, ca sa ii ametesti pe clienti cu niste produse derivate complexe, sa le iei comisioane foarte mari, sa le spui ca vor face bani, dar sa le dai sa semneze niste contracte unde este precizat intr-un mod alambicat si cu litere mici ca riscurile sunt doar ale lor, ale clientilor. Acesta este un tip mai ciudat de gambling, pentru ca banca nu risca, ci isi ia un comision clar, iar in joc sunt doar banii clientului; ea are doar “upside”, nu si “downside”.

Mai exista si cazuri de gambling cu banii bancilor, cu sau fara autorizatie din partea institutiei. Unele banci au fost ingenuncheate sau chiar distruse de niste traderi cu apetit enorm pentru risk, care au lucrat neautorizat. Avem cazul lui Nick Leeson care in 1995 a produs o pierdere de 800 milioane de lire sterline pentru banca engleza Barings si a falimentat-o; dar si al lui Jerome Kerviel de la Societe Generale care in 2008 a produs o pierdere de 5 miliarde de euro. Este greu de spus ce se intampla cu acesti oameni incat produc asemenea dezastre; probabil ca se cred invincibili, intra intr-un fel de transa sustinuta de incredere si lacomie, iar cand apar pierderile pluseaza din ce in ce mai tare in speranta de redresa situatia. O idee buna ar fi sa nu fie angati din start astfel de oameni petru ca sistemele de control ale bancilor nu reusesc intotdeauna sa ii depisteze.

Sa trecem la faimosul John Meriwether. Cand era copil a invatat sa joace blackjack de la bunica lui si, de asemenea, plasa pariuri sportive la cursele de cai. Era si bun la matematica, asa ca avea profilul potrivit ca mai tarziu sa fie angajat de banca Salomon Brothers. Acolo a devenit vedeta castigand sume enorme cu ajutorul arbitrajului pe obligatiuni de trezorerie. In urma unui scandal, a fost nevoit sa plece si in 1994 si-a infiintat propriul fond de investitii: Long-Term Capital Management (LTCM). A implicat persoane importante in boardul fondului, inclusiv doi profesori distinsi care ulterior au castigat premiul Nobel: Robert Merton si Myron Scholes. Milionarii si miliardarii se rugau in genunchi sa-si investeasca si ei banii in fondul minune. A fost primul fond care a adunat peste 1 miliard de dolari si promitea castiguri nete de 30% anual.

Dar Merton si Scholes erau pusi acolo doar de imagine. Desi erau mari teoreticieni ai riscului, l-au lasat pe Merriwether sa isi faca gamblingul lui obisnuit; si, oricum, ei veneau din lumea academica, nu aveau experienta in trading si gestionarea de fonduri. Meriwether facea arbitraj cu obligatiuni, asa cum era obisnuit, activitate care in mod normal aducea un profit foarte modest de sub 1%, dar acesta era multiplicat enorm prin folosirea unui leverage (raport total fonduri/ capitaluri proprii) de 30; deci prin utilizarea unor datorii imense profitul devenea de 30 de ori mai mare. Cei care au analizat mai tarziu tranzactiile fondului au constatat cu groaza ca ele nu erau deloc protejate pentru situatii de risc, pentru ca evoluau toate toate in aceeasi directie daca aparea volatilitate mai mare in piata. Si asa s-a intamplat: in 1998 au avut loc evenimente deosebite in spatial economic care au provocat pierderi de cateva miliarde pentru LTCM. Autoritatile au adunat un consortiu de banci pentru a plati datoriile fondului, doar ca sa nu cada tot sistemul, pentru ca investitorii au pierdut oricum banii. Acesta este dezastrul aproape planetar provocat de un jucator de… liar’s poker.

Michael Lewis a fost pentru cativa ani salesman la Salomon Brothers si in cartea lui – “Liar’s Poker” – povesteste o scena ramasa memorabilia in istoria Wall Street-ului. John Gutfreund, CEO-ul, ii propune lui Merriwether sa joace o mana de liar’s poker cu miza un milion de dolari – “one hand, one million dollars, no tears”. Acesta era un joc iubit de traderi, foarte diferit de poker-ul asa cum il stim, dar care era si el un razboi al nervilor si al calculelor probabilistice. Asadar, toata lumea din sala de trading astepta incordata raspunsul lui Merriwether. Acesta era campionul absolut, “The King of the Game” si nu vroia sa isi umileasca seful. Asa ca a marit miza la un nivel astronomic: a zis ca joaca doar pe 10 milioane. Stia ca seful lui are bani multi, dar totusi 10 milioane de dolari reprezinta o avere pentru oricine si, in plus, sotia acestuia vroia sa redecoreze casa. Duelul celor doi regi nu a avut loc. Dar imaginea despre aroganta de pe Wall Street a ramas.

Mai am un personaj interesant: Howard Rubin. Acesta a fost angajat in 1982 de catre Salomon Brothers in echipa de derivate pe credite ipotecare, aflata in mare avant in acea perioada. Era o combinatie perfecta intre absolvent de Harvard si mare jucator de blackjack, dintre cei care “numara” cartile pentru a paria doar in momentele in care sansele sunt favorabile. Seful lui a spus ulterior ca este cei mai bun trader “ever”. Ca mic detaliu picant, acest sef obisnuia ca la sfasit de luna sa isi incarce oamenii in elicoptere, sa mearga la Atlantic City si sa petreaca toata noaptea in cazinouri, ca a doua zi dimineata sa se prezente direct la lucru – adica exact ceea ce trebuie sa faca niste traderi cu “iron balls”. Howard Rubin a fost racolat dupa un timp de banca rivala Merrill Lynch, unde, de asemenea, a facut furori. Dar ca si alte vedete cu mult fier, multa adrenalina, care musca din animale si fac pariuri indraznete a produs un dezastru in 1987, cand s-a aflat ca Merrill Lynch a suferit o pierdere de 250 de milioane de dolari in urma operatiunilor neautorizate efectuate de acest trader.

Aceste exemple sunt mai vechi, insa nu pentru ca nu ar exista si unele mai recente, ci pentru ca s-a intamplat ca eu sa citesc acum aceste povesti. Mai recent, avem criza majora din 2008 – 2009, care a fost incununarea anilor de lacomie iresponsabila si care a dus la disparitia a numeroase banci de investitii, care or au intrat in faliment, or au fost cumparate de altele pe bani putini. Poate ca lucrurile s-au mai atenuat putin de atunci, dar nu asa cum crede lumea. Ei s-ar opri doar daca ar aparea constrangeri legale sau daca s-ar destepta brusc toti clientii. Dar legile nu sunt inca suficient de dure, iar clientilor le este greu sa se destepte pentru ca sunt manati de lacomie si pentru ca sunt pacaliti de oameni foarte abili.

Dar nu uitati ca acestia sunt jucatori cu banii altora – ce pierd ei ocazional prin cazinouri reprezinta maruntis, pe care il recupereaza imediat din bonusuri. Adevaratele jocuri sunt cu banii clientilor sau eventual ai bancii, adica ai actionarilor, dar nu ai lor. Ei sunt animale de prada aflate la capatul superior al lantului trofic. Cine face gambling cu banii proprii intra in alta categorie de jucatori, in general mai trista.

SEP 23
2017

Aleatoriul salbatic

“The future ain’t what it used to be.” – Yogi Berra

 

Am revazut recent filmul “21”, in care joaca Kevin Spacey – chiar si in timpul festivalului “George Enescu” filmul ramane forma mea favorita de arta. Este vorba despre un profesor si cativa studenti de-ai sai, destepti si buni la matematica, care  aplica o strategie pentru a castiga la jocul de blackjack, numit si 21. Ei se bazau pe o metoda mai veche de “numarare” a cartilor, care este cunoscuta, se aplica si in viata reala la jocul de blackjack. Aceasta “numarare” te ajuta sa identifici momentele cand cartile care au ramas in joc iti dau sanse mai mari de castig, adica ai “odds” in favoarea ta. Cazinourile nu ii iubesc deloc pe acesti jucatori: cei care conduc afacerile acolo stiu ca fac sume enorme de bani doar atunci cand sansele sunt de partea lor, adica a cazinoului (ceea ce se intampla in majoritatea situatiilor). Jucatorii care aplica aceasta metoda si sunt descoperiti sunt goniti rapid din local, chiar si in mod violent daca urmarim filmul (trebuie vazut, este deosebit!).

Mai exista si alte de jocuri de noroc in care iti poti folosi inteligenta, de exemplu poker si bridge. Secretul sunt probabilitatile: daca ai abilitatea de a le calcula in functie de ce carti ai tu, de ce carti au iesit din joc etc., poti sa afli cand ai sanse mai mari de castig si atunci sa mizezi mai mult. Doar atunci mizezi, cand sansele sunt in favoarea ta; in celelalte momente nu pui bani in joc sau doar sume mici.

Sunt multi investitori cunoscuti care isi exerseaza abilitatile de calcul probabilistic prin jocuri de noroc, mai ales bridge – se pare ca este mai complex; se joaca si online cand e mai greu sa aduni combatanti. Warren Buffett a inceput cand era foarte tanar sa faca pariuri la cursele de cai si zeci de ani mai tarziu a descoperit bridge-ul, care i-a placut foarte mult. Este unul dintre hobby-urile lui preferate (altul este sa cante la ukulele, un fel de chitara mai mica).  Se pare ca a gandi probabilistic nu este chiar natural si de aceea trebuie sa exersam. Insa probabilitatile aplicate in jocurile de noroc sunt doar jumatatea drumului spre maiestria in investitii.

Matematica si fizica au avut o evolutie uimitoare in ultimele doua secole, iar aplicarea lor in inginerie si in domeniile conexe a revolutionat modul de a trai al oamenilor. Dar si modul lor de a gandi: lumea intelectuala a apreciat din ce in ce mai mult gandirea determinista, iar viata academinca a inceput sa fie dominata de abordarea stiintifica. Iubitorii de abstractiuni si forme pure au impanzit cu metdele lor si economia, considerata pana atunci o stiinta sociala. Ea nu a devenit mai putin sociala in realitate, dar s-a furnizat o paine buna de mancat pentru mediul academic si pentru toti jucatorii din domeniul financiar care creeaza si vand instrumente financiare complicate.

Sper sa nu fiu inteleasa gresit: este utila matematica in economie, dar mai ales matematica de baza, maxim de nivelul clasei a 8-a sau a 9-a. Si, da, sunt utile anumite instrumente sofisticate pentru a ajuta corporatiile sa se finanteze, sa-si diminueze riscurile legate de dobanzi si alte cateva operatiuni utile. Dar s-a ajuns mult prea departe cu ingineria financiara (vedeti, chiar si cuvantul “inginerie” care se foloseste pentru a descrie aceasta jungla amazoniana de creatii financiare ne spune ceva). Se creeaza modele riguroase pentru o realitate care este departe de a fi la fel de clara; realitatea este fortata sa intre in niste sabloane rigide create de niste minti mult prea deterministe (unele foarte inteligente, trebuie sa recunoastem).

Se aplica mult prea multa statistica bazata pe date din trecut, un trecut care probabil ca nu se va repeta. Statistica este buna cand masori, de exemplu, inaltimea oamenilor dintr-o tara si trasezi o curba a lui Gauss pe care o vei folosi ulterior – acolo este un domeniu unde exista previzibilitate. Modelele financiare isi arata limitele mai ales cand sunt folosite pentru analize de risc, ceea ce s-a verificat in mod dureros in situatiile de criza. Crizele au ridicat un mare semn de intrebare asupra acestor metode: economistii tot incearca sa prevada momentele critice, sa calculeze probabilitatea aparitiei lor si alte calcule inutile in contextul in care viata economica nu se supune unor reguli determinsite – sau se supune, dar nimeni nu poate vedea toata increngatura de determinari!. Este enorm de complexa, cauzele pot fi multiple, astfel incat ceea ce incearca economistii, si anume sa anticipeze viitorul pe baza datelor din trecut, nu are nicio valoare. Crizele viitoare nu pot fi anticipate (in sensul ce amploare vor avea si cand ne vor lovi) si pot fi complet diferite de cele din trecut. Si ii vor lua mereu pe toti prin surprindere, indiferent de cate calcule se vor face. Pare o nebunie sa faci estimari intr-o lume in care preturile activelor financiare depind de uraganul Irma din SUA sau de intentia lui Kim Jong-un de a arunca o bomba. Poate anticipa cineva actiunile lor?

Sa revenim la probabilitati. Ele intervin acolo unde apare incertitudinea, adica nu stim exact ca ceva se va intampla, dar putem calcula probabilitatea ca acel ceva sa se intample. Atunci cand este vorba despre jocuri de carti, aruncarea unui zar, a unei monede, extragerea unei bile dintr-o urna si toate acele exemple din manuale probabilitatea poate fi calculata cu exactitate (rezultatul final nu e clar, pentru ca suntem in aria incertitudinii, dar probabilitatea poate fi calculata precis). Acesta este ceea ce Nassim Taleb (cel care a scris “Lebada Neagra” si “Antifragil”) numeste “aleatoriul bland”. Insa in majoritatea situatiilor, acolo unde intervin socialul, politicul, fenomenele naturii si toate interactiunile dintre ele, este vorba despre “aleatoriul salbatic”.  Sa vedem cum il gestionam (imblanzim).

Avem nevoie de gandirea probabilistica, pe care ar trebui sa o exersam in orice mod: sa citim carti despre probabilitati si, daca ne plac jocurile de noroc, sa exersam acolo; sa citim lucrari mai generale despre filozofia incertitudinii si sa descoperim cat de multe aspecte ale vietii noastre intra sub incidenta ei. Apoi putem incepe sa luam decizii pe baza probabilistica – de exemplu sa decidem folosind arbori decizionali, chiar daca cifrele sunt aproximative – nu conteaza ca aproximam, nu din cauza aproximarilor iau oamenii decizii proaste (ei fac greseli grosolane de gandire).

Modul nostru de operare ar trebui sa faca treptat trecerea de la calculele probabilistice din manuale (pe care le folosesc inclusiv inginerii financiari) la probabilitatile aproximative aplicate unui mediu complex. Stiu ca suna complicat, dar numai asa vom ajunge la o gandire imbatabila. Trecem prin manuale si jocuri de noroc, dar nu ne oprim, nu ne rigidizam acolo. Probablitatile aplicate simplist si strict acolo unde nu mai e domeniul lor ne mentin inca in sfera determinista, chiar daca noi avem impresia ca jonglam cu incertitudinea. (E incurcata rau chestia asta!)

Este nevoie de anumite eforturi pentru a domoli tendinta de a gandi determinist, pe care o au mai ales cei cu studii de matematica si inginerie, dar si altii care au o legatura cu stiintele exacte. Este modul dominant de gandire (acolo unde exista gandire), cu care multi dintre noi am fost formati. In primul rand, pornim de la niste premise gresite: ca ceea ce stim, ceea ce vedem noi este tot ce exista si ca aceste informatii sunt suficiente ca sa evaluam lucrurile; ca pentru toate fenomenele exista o cauza care poate fi aflata cu ajutorul ratiunii; ca nu ne putem descurca in viata daca nu stim bine explicatiile despre orice. Avem chiar si o nevoie psihologica de claritate, care ne da siguranta.

In realitate, o mare parte din aceasta lume este ascunsa, misterioasa si departe de intelegerea noastra; fenomenele pot avea multiple cauze si noi nu vom sti care dintre ele au avut influenta in cazul studiat de noi; putem trai foarte bine in acest univers complex, opac si plin de incertitudine. Insa ar trebui sa devenim constienti de limitele noastre si sa ne concentram doar pe ceea ce este cu adevarat important.

Ne intereseaza mai ales urmatoarele: in primul rand situatiile in care ni se poate intampla ceva foarte rau; in al doilea rand, cele in care putem beneficia de o intamplare foarte pozitiva. Nu vom putea calcula cu exactitate probabilitatile, gradul de expunere negativa sau pozitiva, dar vom stii ca anumite situatii (de ex. datorii mari) ne expun negativ, iar altele (de ex. fondator al unui start-up de tehnologie din Silicon Valley) ne expun pozitiv – putem face o evaluare calitativa, dar si una cantitativa aproximativa. Astfel incat vom cauta sa ne plasm mereu in situatii in care avem “downside” mic si “upside” mare.

Si in investitii ar trebui sa facem acelasi lucru, acelasi tip de expunere, cu grija in primul rand sa evitam riscul de pierdere si d-abia apoi sa ne indreptam atentia spre castiguri. Se fac diverse calcule probabilistice, insa toti investitorii buni stiu ca acestea sunt aproximative, pentru ca incertitudinea este mare. Si absolut toti investitorii de tip “value investors” (adica cei care vor valoare mare la pret mic) au exprimat sub o forma sau alta aceasta idee ca trebuie sa ai expunere negativa mica si expunere pozitiva mare, cu accent pe primul aspect. Daca ar fi sa aleg o idee, cea mai importanta pe care ar trebui sa o retina un investitor, aceasta este.

Aleatoriul salbatic pune din ce in ce mai mare stapanire pe lumea in care traim, din cauza tehnologiei si globalizarii. Evenimentele cu mare impact, pozitiv sau negativ (pe care Nassim Taleb le numeste “Lebede Negre”) vor fi din ce in ce mai ample si mai dese, dar si imprevizibile – schimbari politice, averi care apar rapid sau care se evapora, succesul si decaderea cuiva, produse care sunt la moda si apoi sunt inlocuite de altele etc. Lumea actuala este un mare animal salbatic care te poate manca daca esti ezitant sau arogant, dar poate deveni prietenul tau daca esti un bun dresor.

 

 

FEB 12
2017

Anotimpul lupilor

 

images (2)

Traim o iarna grea, cu vreme aspra, vremuri tulburi si avertizari de cod rosu. Placile tectonice incearca sa se repozitioneze din cand in cand si nu mai stim cand vibreaza ele si cand noi.  Emotiile acopera tot spectrul, de la euforie la disperare, impinse de multe ori pana la niveluri extreme. Zgomotul este prea mare si imi zgarie simturile de animal vigilent si mereu la panda, iar anxietatea mea atinge niveluri record.

Orice perioada agitata are victimele ei, asa ca prima intrebare ar fi ce trebuie sa faci ca sa nu fii vulnerabil. Insa nu sa te bati cu pumnul in piept crezandu-te infailibil, dar de fapt sa fii un bibelou de portelan; ci sa fii cu adevarat puternic. Pentru inceput, ar trebui sa iesi din vartej si sa incerci rolul spectatorului obiectiv care priveste linistit dintr-un colt; emotiile sa fie mult calmate – stiu, ma mai lupt si eu cu anxietatea, dar a avut rolul ei bun de avertizare (Uneori imi doresc sa nu mai fiu avertizata in legatura cu nimic, sa traiesc linistita, dar apoi imi revin).

Sunt capcane la tot pasul, care nu ne lasa sa iesim din vartej: ne credem mai destepti decat suntem; nu avem indoieli, ci doar certitudini; suntem egocentrici; avem idei de tipul “mie nu mi se poate intampla” etc. Am incercat sa extrag esentialul si am gasit 3 idei din investitii care se potrivesc minunat ca si arme impotriva vulnerabilitatii, mai ales pentru situatiile neobisnuite. Universul pietei de capital este complex si plin de incertitudine, cu schimbari dramatice de situatie si oameni manati de emotii puternice, astfel incat este mediul potrivit din care sa ne inspiram.

 

1.Fii rational

Pare foarte simplu si evident, dar in foarte mica masura aplicat. Exista oameni cu un IQ ridicat si buni la stiintele exacte, dar care actioneaza complet irational in viata de zi cu zi. Situatia este si mai grava in vremurile moderne, cand tehnologia si globalizarea au favorizat accesul oamenilor la o cantitate mare de informatii, astfel incat lumea aceasta mare pare acum mult mai mica. Insa ea este la fel de mare! Exista enorm de multe informatiii, dar care nu sunt neaparat corecte, complete sau relevante si este o mare provocare sa extragi de acolo pe cele de care ai nevoie (insa merita toti banii sa revolvi chestia asta!).

Ce putem face noi ar fi sa dezvoltam modele de gandire care ne ajuta sa cautam, sa sortam, sa ierarhizam tot acest stufaris cu care suntem bombardati. Eventual sa avem un stil de viata simplu, astfel incat sa ne protejam, sa evitam a fi agresati de cele cu adevarat nefolositoare. Aceste modele se pot dezvolta in timp, prin auto-educare, iar persoana care va poate ajuta cel mai mult in acet sens este Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffett. In caz ca nu reusiti sa il invitati la o cafea (s-ar putea sa va refuze, pentru ca la 93 de ani probabil ca are tensiunea crescuta), gasiti pe internet ideile lui pe aceasta tema. Am scris ceva despre ele la un moment dat, dar cred ca voi mai face completari in viitor – Charlie Munger este inteleptul inteleptilor in lumea investitiilor.

 

2. Fii independent in gandire

Cu alte cuvinte, sa gandesti cu mintea ta. Aici exista iarasi tendinta de asociere cu inteligenta mai mult decat este cazul. Adevarul este ca exista mult mai putini oameni cu gandire independenta decat inteligenti. Unii spun ca este o calitate innascuta, insa as zice ca nimic nu este 100% cand este vorba de personalitatea umana. Alta veste proasta este ca daca esti o persoana care urmeaza trendurile actuale, la moda, nu esti pe drumul cel bun. Independentii merg de multe ori contra curentului, insa aici nu ma refer la acele persoane care sunt “altfel” dar seamana enorm de bine cu multi altii din jurul lor. Ideea este ca tu iti urmezi calea ta, care uneori se intersecteaza cu a celorlalti, alteori nu; insa atunci cand nu se intersecteaza, tu iti vezi de drumul tau, reusind sa depasesti toata presiunea care se creeaza pentru ca esti diferit! (aici este dificultatea, evident)

In lumea aceasta a globalizarii si tehnologiei, mai exista un fenomen interesant: acela de concentrare a avantajelor sau atentiei in putine puncte – un fenomen de tipul “castigatorul ia totul” care se observa la firme de succes, vedete din lumea artistica, diversi lideri, diverse curente la moda. Adica cei care reusesc sa castige interesul oamenilor culeg cea mai mare parte a roadelor – este vorba aici si de circulatia informatiei si de psihologia sociala care ajuta la amplificarea fenomenului. In acest fel, exista mase din ce in ce mai mari de oameni care sunt captate de anumite branduri, personalitati, idei, ceea ce face ca presiunea sociala sa fie si mai mare pentru cei care au o tendinta sa reziste. Curentele care ajung sa fie considerate la moda se amplifica exponential.

Recunosc ca este nevoie de un mic potential innascut, insa tind sa cred ca putem cultiva gandirea independenta. O metoda ar fi sa intri in contact cu oameni, carti si alte surse de inspiratie care se remarca prin intelepciune, profunzime si autenticitate. Intr-adevar, si autenticitatea e in stransa legatura cu independenta, desi este greu de spus care o determina pe cealalta. Imi amintesc acum un film interesant in care Kevin Spacey joaca rolul unui sef abuziv si in care apare o idee repetata obsesiv: gandeste-te ce vrei cu adevarat. Oamenii care nu au un “sambure” dur in interiorul lor vor fi batuti de vant. Si sa nu uitam ca nu este de ajuns sa gandim independent, ci si sa actionam in acest sens.

 

3. Fii un animal vigilent

Aici ajungem la partea mea preferata, cea cu animalele. Se tot vorbeste in ultima vreme despre George Soros, care este controversat ca om, insa indiscutabil unul dintre cei mai mari speculatori din piata de capital, daca nu cel mai mare. In copilarie, familia lui a trecut prin clipe grele incercand sa scape de nazisti, evrei fiind. El considera ca aceasta experienta l-a marcat profund si a determinat ca starea lui obisnuita sa fie cea de animal haituit. O stare usor paranoica, dar care il ajuta sa sesizeze pericolele si de asemenea oportunitatile putin inaintea celorlalti. Insa acel “putin” este esential si l-a ajutat, printre altele, sa devina foarte bogat si influent.

Si eu mi-am luat o portie de pastile amare de la viata, care m-a ajutat sa am o atitudine mult mai circumspecta fata de oameni si situatii. Cand era pe patul de moarte, un mare antropolog a fost rugat sa  extraga esenta experientei si intelepciunii sale si aceasta a fost: “homo homini lupus” – adica omul este lup fata de alt om. Ma intelegeti? Nu asteptati sa vi se intample ceva rau ca sa vedeti ca oamenii va intorc spatele, adevarul este calcat in picioare si dreptatea o face doar Dumnezeu in viata de apoi! Evident ca exista si oameni frumosi si putina dreptate etc, dar mult mai putin decat s-ar crede la o privire naiva.

Modelul cultural cu care ne-am obisnuit este animalul de prada, masculul alfa, care se simte puternic si crede ca se afla la capatul superior al lantului trofic. Insa acest animal este mai degraba asa-zis puternic si se poate trezi ca atunci cand pleaca voios la vanatoare il musca de fund un animal mai mare, care statea ascuns in tufis si pe care nu il vedea. In schimb, animalul haituit, vigilent se afla intr-o stare de alerta permanenta si in primul rand se apara; si d-abia apoi vaneaza. El are simturile foarte ascutite si stie sa le foloseasca (pune urechea la pamant, se uita cum zboara pasarile etc). El este foarte aproape de natura, in sensul de natural, are acel “common sens” despre care se zice: “common sense is not so common”. Da, pare pe cale de disparitie in societatea noastra.

 

Nu veti castiga premii de popularitate daca alegeti sa fiti esenta pura, intelepti si sceptici, insa va veti simti bine pe termen lung. Si cred ca nu ar mai trebui sa folosim animalele in zicalele noastre: le nedreptatim si am putea fi amendati de Protectia Animalelor.

 

JUN 17
2016

Actioneaza decisiv

Oricine a facut tranzactii cu actiuni stie ca domeniul investitiilor presupune lucrul cu cifrele, insa lipseste acea precizie matematica a stiintelor 100% exacte. Trebuie tot timpul sa echilibrezi diverse aspecte, insa nu ai nicio masura exacta: sa fii prudent, dar nu foarte mult; sa cauti calitate, dar fara sa fii perfectionist; sa ai rabdare, da fara sa taraganezi prea mult etc.

Acum cateva luni am facut cautari prin sute sau chiar mii de firme listate la bursa din SUA si am gasit o firma interesanta. Si pretul era bun in raport cu valoarea , insa mi-am dorit unul mai scazut cu cel putin 10%. Am asteptat vreo 3-4 luni, timp in care firma a cam stagnat la pretul considerat de mine prost, pana la un moment dat cand a declarat rezultatele pe trimestrul anterior si pretul a crescut cam 25% in 3 zile.   Aprecierea la bursa a avut o baza obiectiva, mai exact o crestere mare a vanzarilor si profitului.  Regretul este puternic, intrucat firma era singura castigatoare in urma cautarilor din perioada respectiva, dupa multa munca si o selectie dura.

In alta situatie, am cumparat actiuni ale unei companii pe care o consideram de mare valoare si la un pret foarte bun. Piata nu a fost de acord cu mine, asa ca in urmatoarele luni pretul a scazut cam 20%. Am mai cumparat niste actiuni ale firmei respective si acum urmaresc pretul, astfel incat sa mai cumpar daca scade si mai mult. Recunosc ca regret faptul de a ma fi grabit, insa mie mi se parea bun si pretul initial – este clar ca cineva greseste puternic, piata sau eu, insa deocamdata fiecare este ferm pe pozitia lui.

Oare in care dintre situatii am procedat corect? Primul raspuns care imi vine in minte este ideea mult vehiculata in lumea business ca mai bine ratezi cateva afaceri bune dacat sa faci una proasta. Cred ca este o idee foarte inteleapta si este primul aspect care ar trebui avut in vedere: in cazul investitiilor in actiuni, sa analizezi riguros firma respectiva pentru a te asigura ca achizitionezi calitate buna la un pret semnificativ sub valoarea reala. In privinta calitatii, value investors au pareri diferite, de la cei care cauta firme exceptionale pana la cei care accepta unele doar suficient de solide financiar incat sa nu intre in faliment. Insa toti cauta un pret mult sub valoare.

Asadar, trebuie sa rezisti oricarei tendinte de a te precipita, de a te indragosti de firme, de a urma orbeste ideile vreunui guru al investitiilor, astfel incat sa te asiguri ca faci o tranzactie buna. Tot in business se mai zice si ca banii se fac mai ales la cumparare, nu la vanzare.  Daca ai cumparat prost, este destul de greu sa repari greseala, pe cand o achizitie buna isi va arata valoarea la un moment dat. Deci in primul rand trebuie sa faci o afacere buna – insa am mai mentionat anterior aceasta idee, acum as prefera sa ma axez pe alt aspect.

Timpul alocat analizei difera, de asemenea, de la un investitor la altul: Peter Lynch petrecea cateva ore (eventual dupa ce a facut  1 – 2 drumuri ca sa vada niste cladiri sau sa vorbeasca cu reprezentantii firmei), in timp ce Mohnish Pabrai se informeaza despre unele firme si cateva saptamani. Strategiile sunt diferite si toate pot functiona, insa este important ca dupa ce ai terminat analiza, urmand toti pasii si toate criteriile pe care ti le-ai stabilit, sa fii capabil de actiune.

In realitate lucrurile sunt mai complicate decat in teorie, aceasta deoarece multi oameni analitici sunt mai putin inclinati spre actiune. Ei sunt mai prudenti, tocmai de aceea analizeaza mult firmele inainte de a investi in ele. Investitorii buni nu sunt exagerat de optimisti, intrucat ei nu uita ca este foarte important sa se asigure ca nu vor pierde bani (inainte de a castiga unii noi). George Soros afirma ca se simte mereu ca un animal haituit. Insa George Soros a fost capabil sa ia decizii de o anvergura enorma. Dupa ce ai hotarat ca iti place o anumita investitie, ar trebui sa lasi la o parte ezitarile si sa actionezi.

In unele cazuri, nu avem de la inceput doza ideala de “actiune”. Si mai ales daca te-ai “fript” dupa niste tranzactii ai tendinta sa devii si mai prudent. Insa toate aceste mici neajunsuri se pot repara – nu exista scuze de tipul “nu pot, pentru ca asa sunt eu”, cel putin nu in cultura americana, care are atatea legaturi cu piata de capital. In acest sens, este util sa ai un sistem de investitii in care sa crezi si pe care sa il respecti. Iar in cadrul sistmului de investitii ar trebui sa apara etapa analizei cu toate detaliile ei, decizia in urma analizei si actiunea (daca decizia este pozitiva). Este util ca toate etapele sa fie respectate aproape mecanic, indiferent de ezitari si alte trairi care apar. Chiar daca ne este greu sa ne anihilam emotiile, le putem ignora.

Diversi ganditori si practicanti ai investitiilor au lansat ideea unor sisteme aproape complet automatizate, care sa analizeze si sa actioneze in locul oamenilor. De obicei este vorba despre un software foarte complex, in mod evident gandit de specialisti cu multe cunostinte si experienta pe piata de capital. Insa ei nu mai au nicio interventie ulterioara (sau foarte mica), toata munca fiind realizata de programul respectiv. Unii manageri de fonduri pretind ca au obtinut rezultate foarte bune in acest fel. Insa eu nu sunt de acord o cu o astfel de strategie de tip robotizare, pentru ca acest domeniu nu este o stiinta exacta. Ceea ce sustin este respectarea riguroasa, aproape mecanica, a propriilor principii si etape de lucru. Investitorii esueaza de multe ori pentru ca emotiile le domina mintea, nu pentru ca nu sunt suficient de inteligenti.

Analiza unei firme ar trebui sa duca la stabilirea valorii acesteia si corespunzator, un pret al actiunii sale care este corect, adica ii reflecta valoarea. Acestea cifre sunt aproximative, dovada ca si investitori care lucreaza in aceeasi echipa (cum ar fi Warren Buffett si Charlie Munger) ajung la valori diferite. Insa asa cum stim din teoria value investing, firma/ actiunea ar trebui cumparata la un pret semnificativ sub valoarea intrinseca, de obicei cu cel putin 20% mai mic. Dar aceasta nu inseamna ca nu ne-ar placea cu 25% sau 30% mai mic. Si atunci cum procedam, cat de lacomi sa fim, ce pret sa targetam?

In nici un caz nu ar trebui sa incercam sa “time the market”, adica sa vanam pretul cel mai bun, pentru ca ne vom umple de frustrari. Nu vom fi in preajma lui decat foarte rar si absolut din intampare. Mai degraba ar fi util sa cumparam in mai multe etape, respectand limita de pret maxim pe care ne-am impus-o, Daca, de exemplu, am stabilit ca vrem sa investim 3000 USD intr-o firma care ne place, am putea sa impartim suma in transe de cate 1000 USD si cumparam treptat, pe masura ce pretul oscileaza. Putem avea si surpriza neplacuta sa cumparam ieftin la inceput si apoi sa vedem cum creste, dar mergem inainte dupa strategia stabilita – aceea de a cumpara in mai multe transe, de fiecare data sub pretul limita.

Este foarte utila aceasta metoda pentru ca preturile pot merge mult in jos, mai ales pe o piata in scadere, mult mai jos decat ne putem imagina – poate ca noua de place o firma si o consideram un chilipir, dar piata o arunca ca pe un gunoi. Uitati-va la criza financiara din 2008 – 2009 sau la criza actuala a materiilor prime si veti vedea scaderi de multe zeci de procente pentru numeroase firme.

Aceasta metoda poate atenua si ezitarile despre care am vorbit la inceput: decat sa fii blocat in asteptarea unui pret mai bun, poti cumpara o prima transa la pretul pe care il ofera piata si actionezi din nou cand el, eventual, mai scade. Puteti observa ca aceasi suma – in exemplul de mai sus 1000 USD – va cumpara mai multe actiuni daca pretul acestora scade, ceea ce este foarte interesant.

In cazul in care ati plasat toata suma (pe care ati vrea sa o alocati unei firme) la prima achizitie de actiuni ale acesteia, va exista tentatia sa mai cumparati atunci cand pretul scade – daca sunteti un adevarat value investor stiti ca trebuie sa deveniti mai lacom atunci cand apare o ieftinire; si poate ca mai cumparati inca o data cand scade si mai mult. Si va treziti la un moment dat ca aveti o pondere prea mare din portofoliu intr-o anumita firma; si, ca sa fie problema completa, pretul ei ar putea ramane scazut mult timp, astfel incat sa nu puteti vinde in castig si sa va reechilibrati portofoliul. Deci este destul de util sa nu plasati toti banii dintr-odata.

Raspunsul la intrebarea lansata la inceput: este mai buna a doua varianta, atata timp cat nu au fost plasati toti banii in prima transa de cumparaturi (in situatia prezentata mai sus, din fericire, nu i-am cheltuit pe toti). In primul caz am taraganat fara sens, pentru ca firma era suficient de ieftina. Asadar, petreceti cat timp va dicteaza strategia voastra ca sa analizati o firma, insa odata luata decizia de investitie actionati fara sa va mai intrebati, sa ezitati si sa va uitati in urma. Cred ca din cand in cand Soros se transforma din animal haituit in mare pradator.

JAN 05
2016

Antreprenor vs investitor

Am avut de curand o discutie cu o prietena antreprenoare despre ce afaceri bune se mai pot face in Romania si dupa un schimb mai lung de pareri am realizat ca pun prea des intrebarea: dar este cutare business unul cu adevarat profitabil si are potentialul sa creasca mai mult? Am realizat ca este vorba despre un defect profesional.

Se stie ca antreprenorul este in general pasionat de ceea ce face si incepe o afacere intr-un domeniu in care are o competenta sau un avantaj competitiv de vreun fel.  El sadeste o samanta si asteapta plin de incredere ca aceasta sa dea roade; este prin definitie optimist. El este activ, practic si mai putin preocupat de analize si de alte aspecte teoretice. Si mai ales in mediul de afaceri romanesc – suntem o natie latina, mai sentimentala – nu este bine vazut sa consideri ca majoritatea business-urilor sunt mici si putin profitabile, fara perspective de crestere si sa pui intrebarea aroganta cum poti sa gasesti o idee de business cu potential mai mare si care sa produca multi bani. Chiar este o aroganta, insa nu este aceasta atitudinea ambitioasa care te poate duce foarte sus? Cred ca este, insa trebuie sa ne ascundem jocul si sa cultivam o interfata mai toleranta.

In plus, o atitudine prea critica in afaceri poate distruge avantul antreprenorial; este nevoie de putina nebunie, multa incredere si dedicare. Atitudinea de filozof sceptic sau observator extern poate impiedica omul sa mai actioneze. Antreprenorul trebuie sa incerce mult, sa se puna pe treaba fara sa ezite la nesfarsit, sa gaseasca solutii practice. Si sa aiba mare incredere ca va reusi, pentru ca numai asa va gasi energia si entuziasmul atat de necesare in afaceri.

Antreprenorul are nevoie sa posede intr-o masura serioasa puterea de executie. Aceasta are doua componente importante: spiritul practic si perseverenta. In Romania dam dovada de mult spirit practic, insa perseverenta este prezenta in mai mica masura. De asemenea, la noi este mai putina motivatie sa sa creasca afaceri mari, oamenii se multumesc cu mai putin. In general, daca ajung sa castige suficienti bani incat sa isi satisfaca dorintele materiale, nu vor sa mai lupte. Relatia noastra cu banii este inca privita la nivelul strict material. In tarile unde capitalismul este matur, ei vor sa castige multi bani ca sa isi dovedeasca ca sunt capabili si exista multi oameni de afaceri foarte bogati care traiesc simplu, investesc banii in proiecte interesante si/ sau ii doneaza in scopuri caritabile. Noi, romanii, ne credem mai spiritualizati, insa ma intreb daca suntem cu adevarat.

Dar aceste observatii sunt tot in tendinta critica al investitorului. Exista foarte multi oameni deosebiti in mediul de afaceri autohton, care poseda toate ingredientele necesare pentru reusita. Si invit pe toata lumea interesata de business sau de investitii sa citeasca despre acestia si sa intre in contact cu ei daca este posibil.

Sa trecem la investitori, si aici ma refer in principal la cei care plaseaza bani pe piata bursiera. Si nu la speculatori, ci la cei care fac investitii pe termen lung, ceea ce solicita o munca intensa de cautare de informatii si analiza a lor. In general sunt oameni introverti, capabili sa stea mult timp singuri si lipiti de scaun, cu o rabdare infinita si un spirit critic dezvoltat (s-ar putea sa fie mai placuti antreprenorii).  Au un stil de viata mai bizar, multa lume ii priveste cu circumspectie, insa ei ar trebui sa se obisnuiasca si sa isi continue drumul.

Referitor la relatia romanilor cu bursa, am observant doua categorii reprezentative: in prima se incadreaza o majoritate covarsitoare a oamenilor – cei reticenti si care privesc aceasta activitate cu suspiciune si o considera asemanatoare jocurilor de noroc; in a doua categorie sunt cei care plaseaza bani la bursa (in general cea locala) in stilul speculativ, pe termen scurt, confirmand astfel presupunerile celor reticenti.

Viata unui investitor nu este spectaculoasa dupa majoritatea standardelor, aceasta daca nu cumva lumea il confunda cu “The Wolf of Wall Street” – cunoscutul personaj inspirat din viata reala si interpretat de Leonardo DiCaprio, care facea brokeraj, nu investitii, si, in plus, isi pacalea clientii. Investitorul nu negociaza contracte, nu lanseaza produse, nu angajeaza oameni. Si ar trebui sa evite sa-si furnizeze adrenalina printr-o activitate intensa de tranzactionare. Din pacate, in afara investitorilor institutionali mari, ceilalti nu au acces la discutii cu managementul firmelor in care investesc si nici nu se vor deplasa in SUA sau in alta tara straina ca sa participe la adunarile actionarilor. Munca este pur analitica si ar trebui sa ne multumim cu provocarile intelectuale. Majoritatea investitorilor s-au izbit de comentarii acide prin care li se spunea ca stau degeaba toata ziua. Mi s-a intamplat ca cineva care parea ca manifesta admiratie fata de mine si ceea ce fac, dupa ce i-am intins o mica capcana sa imi marturiseasca ca asteapta de cativa ani sa ma maturizez si sa fac ceva practic.

In activitatea de investitie, gandirea independenta este o caracteristica absolut necesara, pentru ca ea este cea care ne face imuni la capriciile pietei, ne inhiba frica si lacomia care ii perturba pe majoritatea actorilor din mediul bursier. Doar ca aceasta independenta in gandire duce de multe ori la o independenta in actiune si la diferente de “stil” fata de restul lumii. Pe de alte parte, antreprenorul ar trebui sa inteleaga tendintele, nevoile oamenilor, ceea ce este greu de realizat fara sa urmeze si el trendul general sau macar sa fie integrat social si tolerant cu manifestarile generale.

Simplitatea si cautarea esentialului sunt doua caracteristici legate intre ele care pot foarte utile investitorului, pentru ca il ajuta ca din multitudinea de informatii despre o firma sa le extraga pe cele care conteaza. Daca ti se pare ca oamenii cumpara prea multe produse inutile, iar firmele cheltuie prea multi bani pe consultanta care este praf in vant, atunci poti fi un investitor bun, insa iti va fi greu sa vinzi orice fel de produse si servicii. Exista persoane cu capacitati empatice excelente, care se pot transpune in pielea altora si sa ii inteleaga chiar daca nu au aceleasi preferinte si idei, insa nu stiu ce facem cu urmatorul aspect: se zice ca trebuie sa crezi in produsele si serviciile pe care le oferi.

In ceea ce priveste creativitatea, cei care au un complex pentru ca aceasta le lipseste ar trebui sa stie ca in investitii nu este deloc necesara, ba chiar le-ar putea dauna: in aceasta activitate nu trebuie sa ai prea multe idei spumoase, ci trebuie sa aplici consecvent cateva reguli simple despre care stii ca functioneaza. In cazul antreprenoriatului, poate fi utila o minte creativa, insa nu este atat de importanta cum se considera in general: multi oameni cu mare succes in afaceri au preluat si au implementat ideile altora si ceea ce a contat a fost capacitatea de executie.

Activitatea de investitie pare foarte diferita de aceea de antreprenoriat, insa este adevarat ca una o poate inspira pe cealalta; mai exact, cine a construit o firma poate fi un mai bun investitor si cine a investit poate construi o firma mai solida. Prima este adevarata pentru ca cineva care a vazut cum functioneaza o firma reala s-a izbit de problemele practice care apar pe parcurs, asa ca intelege mai bine un raport anual, discursul unul CEO sau cat de importanti sunt oamenii dintr-o firma. In cel de-al doilea caz, cineva care a studiat multe firme se poate feri de greselile intreprinzatorului naiv, poate sti din experienta altora ce anume poate propulsa o firma si ce o poate distruge.

Este dificila trecerea de la antreprenoriat la investitii sau invers. Insa este si mai greu sa le faci in acelasi timp, sa fii simultan si investitor activ, si antreprenor activ, asa ca trebuie aleasa activitatea dominanta. Daca ai o firma sau mai multe in care esti implicat strategic si operational si aceasta activitate iti consuma mult timp, ai putea opta sa iti plasezi banii ca si investitor pasiv – voi detalia intr-un articol viitor ce inseamna aceasta. Sau poti fii un investitor activ, care petrece cea mai mare parte a timpului cu analizele de firme si activitatile conexe si sa optezi la un moment dat ca in afara detinerilor la bursa sa achizitionezi majoritar sau integral o firma detinuta privat. In acest caz, ar trebui sa ai grija ca firma sa fie condusa de oameni capabili, sa supraveghezi rezultatele financiare si sa iei decizii alocarea capitalului, adica stabilirea destinatinatiei banilor castigati (sa fie reinvestiti, sa fie folositi de alte firme dintre cele detinute, sa fie distribuiti actionarilor sub forma de dividende) Este adevarat ca Warren Buffett este CEO-ul firmei Berkshire Hathaway, insa aceasta este de fapt un holding si exista alti manageri care se ocupa de firmele componente. El se rezuma la activitatile mentionate anterior si se pare ce se implica putin in deciziile mari ale diviziei de aigurari si reasigurari, care este cea mai importanta si sofisticata din firma sa si un domeniu in care probabil ca Buffett intelege lucrurile mai bine decat oricine de pe planeta (insa nu ar trebui sa ne comparam cu Buffett!).

Fiecare ar trebui sa faca activitatea care i se potriveste. Analizati-va bine, nu va pacaliti singuri si nu uitati ca in ambele cazuri perseverenta este un ingredient cheie al succesului.

SEP 15
2015

Idei pentru o piata irationala

Baronul Rothschild – nobil englez si membru al unei faimoase familii de bancheri – a facut avere facand achizitii in timpul panicii ce a urmat bataliei de la Waterloo impotriva lui Napoleon. Vorbele lui au ramas celebre: “Buy when there’s blood in the streets, even if the blood is your own.

 

Pe 24 august 2015 bursele din intreaga lume au suferit un “stock market crash” care ne aminteste de vremurile bune ale crizei din 2009. Da, au fost vremuri bune atunci – puteai cumpara orice vroiai la preturi incredibil de mici.

Asadar, in ziua sus amintita, care a devenit o alta “black Monday” din istoria bursiera, indicele actiunilor din China a dat tonul scazand peste 8%; apoi indicii din europeni au inchis in jur de 5% pe minus dupa ce in timpul zilei au avut scaderi de 7 – 8%; in final, indicii din SUA au inchis sesiunea de tranzactionare aproape de minus 4%, dupa ce au coborat pana la minus 6%. Enorm! Pentru multa lume au fost halucinante mai ales scaderile abrupte din timpul zilei, care s-au petrecut intr-un interval foarte scurt – sub o ora. Cine a urmarit diverse actiuni individuale listate la bursa americana, poate si la celelalte, a observant scaderi de 15 – 20% chiar si la actiuni ale unor firme foarte mari, cu valori de piata de peste 100 miliarde de dolari. La cumparatorii de actiuni tendinta a fost sa mai astepte, ca sa prinda un pret si mai bun; iar cei care ar fi vrut sa vanda au trait o mica drama. Insa spre dezamagirea primei categorii si linistirea celei de-a doua, actiunile s-au rezumat pana la sfarsitul zilei la scaderi aflate cat de cat in limitele normalului.

Zilele urmatoare, dupa inca o scadere puternica in China, au inceput revenirile, apoi s-a intrat intr-o perioada cu volatilitate ridicata.  Sunt sanse mari sa mai asistam la evenimente interesante si de acum incolo, asa ca orice investitor ar trebui sa isi ascuta armele si mai ales isi aminteasca ideile de baza ale investitiilor.

Exista numerosi economisti care incearca sa prezica mersul pietei actiunilor si dintre acestia sunt tot mai multi sustinatori ai ideii ca actiunile vor scadea in urmatoarea perioada – motivul fiind ca sunt prea scumpe.  Asa este, dupa majoritatea indicatorilor, numeroase actiuni sunt semnificativ mai scumpe decat mediile istorice si, de asemenea, mai scumpe decat valoarea lor intrinseca, adica reala. Se stie ca la un moment dat preturile vor ajunge la valorile medii si intrinseci, asa cum spunea si Ben Graham – parintele analizei financiare: “In the short run, the market is a voting machine but in the long run, it is a weighing machine”. Insa nimeni nu stie cand preturile vor ajunge la valoarea intrinseca. Este riscant sa credeti in diversii prezicatori ai pietei, indiferent cat de faimosi sunt, pentru ca nimeni nu poate anticipa cu exactitate ce se va intampla cu preturile actiunilor. Sunt multe variabile implicate, dintre care un loc important il ocupa isteria investitorilor.

Va amintiti de Mr. Market al lui Ben Graham? Mr. Market este un personaj imaginar, introdus de Graham, care horataste zilnic preturile actiunilor. Insa el este instabil emotional, astfel incat atunci cand este euforic creste preturile, iar atunci cand este depresiv le scade – de multe ori fara nici un motiv obiectiv, este vorba doar de starea lui de moment. Printre calitatile unui bun investitor se regaseste si aceea ca el este stabil emotional si nu se lasa dominat de Mr. Market. In schimb, profita de el, adica de preturile oscilante pe care le impune, cumparand actiuni cand Mr. Market este depresiv si vanzand cand el devine euforic.

Uneori Mr. Market poarta un nume concret: speculatorii. Ei profita mult de volatilitatea pe termen scurt si chiar o amplifica. De exemplu, am urmarit in ultima perioada firme care aveau oscilatii de 10-15% pe parcursul unei zile (pe plus sau pe minus, nu conteaza), ca la sfarsitul zilei toata agitatia sa se stinga si modificarea de pret sa fie aproape zero. Aici este interventia day traderi-lor, cei care initiaza pozitii in piata si le si inchid pe parcursul aceleiasi zile. Ideea este sa nu va perturbe crestererea agresiva a unei actiuni pe care vreti sa o achizitionati si sa va repeziti sa o cumparati exact atunci. Mai bine lasati lucrurile sa se linisteasca si actionati in alta zi. Chiar si atunci cand modificarea de pret este determinate de o stire despre firma respectiva, sunt sanse mari ca in alta zi sa se inverseze tendinta.

Cu totii suntem de acord ca ar trebui sa cumparam cand preturile sunt mici si sa vindem atunci cand sunt mari, dar este mai greu sa punem in practica aceasta frumoasa teorie. Cand preturile incep sa scada, si cu atat mai mult atunci cand scad abrupt, apare frica ca vor scadea si mai mult si ca este gresit sa cumperi in acel moment. In schimb, atunci cand ele cresc mult apare lacomia si te gandesti ca ratezi o ocazie buna daca nu cumperi cat mai repede. La vanzare exista un rationament similar: vrem sa scapam de niste actiuni care incep se prabuseasca si parca le-am tine mai mult pe cele care cresc. Insa Warren Buffett a spus una dintre cele mai intelepte fraze din lumea investitiilor: “be fearful when others are greedy and be greedy only when others are fearful”.

Pentru a obtine o buna stapanire a emotiilor o metoda buna (chiar mai buna decat exercitiile yoga!) este sa iti faci temele, adica sa cunosti bine firmele pe care le detii si care sunt motivele pentru care le detii (sau pentru care vrei sa cumperi anumite firme). In felul acesta nu mai intri in panica atunci cand scade pretul actiunii – stii ca este o firma valoroasa  si nu te deranjeaza ca altii o vand. Ba chiar esti incantat ca poti sa mai cumperi la preturi mai mici. In 1974, cand preturile actiunilor erau extreme de scazute, Warren Buffett spunea intr-un interviu ca se simtea ca “an oversexed guy in a whorehouse” (se pare insa ca revista Forbes a schimbat apoi “whorehouse” cu “harem”).

Este important sa cunosti si valoarea firmei cumparate, astfel incat sa decizi la ce pret este suficient de atragatoare pentru a fi cumparata si cand a devenit prea scumpa si ar fi bine sa o vinzi (aceasta daca nu cumva ai incredere in potentialul ei si vrei sa o detii pe termen lung). Benjamin Graham – parintele analizei financiare – a introdus celebrul concept “margin of safety”, adica marja de siguranta. Mai concret, stabilesti valoarea unei firme – valoarea intrinseca – si apoi cumperi la un pret aflat semnificativ sub aceasta, de preferat cu minim 25%. In felul acesta te feresti de toate erorile pe care le puteai face la evaluare, din ignoranta sau lipsa de informatii, de eventualele probleme neasteptate pe care le-ar putea avea firma in viitor si de orice alte riscuri mai pot aparea. Majoritatea investitorilor mari sunt de acord cu teoria lui Graham si cu singuranta toti cei considerati “value investors”, pentru ca tocmai de aceea sunt numiti asa: stiu sa aprecieze valoarea reala a actiunilor si cumpara la preturi semnificativ mai mici decat aceasta.

Referitor la strategia pentru vanzarea actiunilor, parerile difera ceva mai mult: Graham zicea ca vinde dupa o crestere de 50% sau dupa 2 ani, Buffett vrea sa le detina “forever” (asa vrea, dar pe unele le detine mai putin), altii vand cand pretul ajunge 10% sub valoarea intrinseca etc. Se spune ca este mai important momentul cumpararii, ca atunci hotarasti soarta “afacerii”, tocmai de aceea graviteaza toti in jurul ideii lui Graham (care pare ca surprinde esenta), in timp ce la vanzare functioneaza mai multe strategii. Indiferent de strategia de cumparare sau vanzare, este important ca investitorul sa creada in ea si sa nu se indeparteze de ea in momentele de frica sau lacomie ale pietei.

Atunci cand vrem sa cumparam sau sa vindem ceva ne stabilim o limita de pret, maxim, respectiv minim. Dupa ce s-a efectuat tranzactia la pretul dorit sau in jurul lui, ar trebui sa evitam sa fim frustrati daca ulterior apare un pret mai bun, intr-un sens sau altul – insa necesita antrenament mult ca sa eviti frustrarea!. Intrucat Mr. Market este irational si imprevizibil, este clar ca nu poti sa “time the market”, adica sa prinzi cel mai bun pret al pietei (minim la cumparare sau maxim la vanzare) decat daca ai mare noroc. Ce se poate face este sa nu se tranzactioneze toata suma odata, ci sa se imparta in transe mai mici, ca sa ne dam sanse pentru preturi mai bune – de exemplu o investitie de 6000 USD poate fi impartita in 3 X 2000 USD. Tot nu vei prinde cel mai bun pret, dar te consolezi cu ideea ca ai aplicat o strategie eficienta si ca preturile la care faci tranzactiile sunt bune (mici, in cazul cumpararii si mari in cazul vanzarii) in raport cu valoarea intrinseca.

Cand lui Charlie Munger, partenerul lui Warren Buffett de la Bershire Hathaway, i sa cerut sa gaseasca un singur cuvant pentru succesul lui, acesta a fost: Rational. De fapt, toate ideile de mai sus se rezuma la a fi rational in orice moment. Tot Charlie spune ca dobandirea unei abordari rationale cere antrenament intens, intrucat emotiile, mediul social si cultural ne indeamna la diverse distorsiuni de logica. Sunt o gramada de oameni capabili sa spuna propozitii logice, dar nu sa formuleze un rationament inchegat care sa duca la o idee, decizie, actiune buna. Evident ca se cere si un anumit nivel de inteligenta, dar apoi este vorba de a invata din greseli, de a construi niste modele de gandire corecta si de a ne antrena sa le aplicam tot timpul. Nu este ceva usor de obtinut, dar rezultatul suna bine: sa ramai calm si rece atunci cand in jur este agitatie, isterie … fum, foc, zgomot.