Ghid de Investitii

Arhive Categoria: Psihologia investitorului

NOV 18
2013

Despre reusita, fericire si alte lucruri importante

Malcom Gladwell scrie carti in stilul informal al unei intalniri la o cafenea cu unul sau doi prieteni apropiati, cand de la subiecte banale se ajunge la o discutie complexa si pleci de acolo plin de entuziasm si idei. Numai ca Gladwell situeaza nivelul povestirii foarte sus, aduce dovezi stiintifice, ceea ce este greu de atins intr-o discutie cu prietenii. El nu isi propune ca cititorii sa il aprobe, ci ii incita sa gandeasca si pe  baza ideilor lui sa isi construiasca propria teorie. Citind cartea lui “Exceptionalii”, exact aceasta este impresia, ca iti vin o gramada de idei noi dupa ce ai terminat de citit.

In aceasta carte el studiaza diversi oameni si categorii de oameni care au obtinut rezultate deosebite in domenii variate si incearca sa descopere care este reteta pentru succes. Factorii care il influenteaza pot fi multi, insa deocamdata ne intereseaza doar cei importanti.

Inteligenta este printre primii care ne vin in minte. Este clar ca in afara de domeniile artistice si sport, unde rolul ei este neclar, in celealte situatii suntem majoritatea de acord ca ea trebuie sa existe in cantitate suficienta. Dar intrebarea este “cat?”. Lui Gladwell i s-a parut relevant studiul desfasurat pe multi ani al unui cercetator numit Lewis Terman, care a fost un adevarat revolutionar in testarea coeficientului  de inteligenta – IQ-ului. Acesta a selectat un esantion suficient de mare de copii care aveau IQ-ul intre 140 si 200, deci mult peste media de 100. Au fost testati chiar de el, cu multa atentie.

Copiii erau destul de mici cand a inceput cercetarea, dar i-a urmarit pana la maturitate, astfel  incat sa se observe clar daca si-au atins potentialul – se pare ca a durat 35 de ani studiul. Terman a urmarit realizari de tipul castiguri financiare, premii academice, pozitii sociale de putere si influenta. Rezultatele au fost surprinzatoare: ei au urmat cariere in diverse domenii, insa realizarile lor nu au fost mai bune decat ale unui grup oarecare de oameni din aceeasi categorie sociala si care au urmat cursurile unei facultati. Pentru a urma o facultate acceptabila, deci nu neaparat una de top, este suficient un IQ de 120 – pentru siguranta, dar merge si 115.

Asadar, nu este atat de important IQ-ul! Rasuflam usurati, nu doar pentru ca sunt putini oamenii cu IQ peste 140, dar si pentru ca inteligenta nu depinde prea mult de eforturile noastre, ci in principal de mostenirea genetica; adica ne-am nascut cu ea sau nu. Ar fi descurajant daca ar trebui sa ne nastem cu un IQ de geniu sau pe aproape ca sa avem reusite de varf.

Atunci ce ne trebuie ca sa avem succes? Este ceva ce poate fi influentat? Sa incepem cu ceva mai putin incurajator si anume cu imprejurarile favorabile. Gladwell a observat ca toti cei care au avut success au beneficiat la un moment dat, de obicei destul de devreme in viata, de un mediu prielnic, niste situatii, oportunitati de care au profitat si fara de care nu ar fi reusit. Putem spune ca au avut noroc. Bill Gates a avut sansa atunci cand era adolescent sa aiba acces la primele calculatoare care existau si sa lucreze intens, luand avans fata de altii; formatia Beatles a avut oportunitatea sa cante noapte de noapte intr-un club fara pretentii,  care i-a acceptat asa neexperimentati cum erau, dar unde s-au putut perfectiona; Warren Buffett a intrat in contact cu piata bursiera cand era foarte mic, datorita influentei familiei, si a avut sansa ca s-a nascut intr-o perioada in care capitalismul inflorea in America (chiar el spune deseori ca a fost norocos).

Ei nu ar fi fi avut reusitele care i-au facut cunoscuti fara acele imprejurati favorabile, dar oare exista o sansa unica in viata si atat?  Poate ca au avut mai multe oportunitati, dar pur si simplu ei au profitat de unele si le-au ignorant pe altele. Si poate ca majoritatea oamenilor au tot atatea oportunitati ca si ei, dar le ignora pe toate. Evident ca nu este aceeasi cantitatea de noroc de care avem parte, insa sunt multi oameni cu IQ peste 120 si imprejurari favorabile care nu au reusite de nivel inalt.

De acum incolo vom intra pe un teren mai putin iubit de fatalisti, cel al factorilor care depind de fiecare dintre noi. Daca mentinem exemplele anteioare, de fapt toti acei oameni au profitat din plin de ocaziile bune, muncind enorm ca sa devina foarte buni in domeniile lor: Bill Gates pleca noaptea de acasa ca sa lucreze la calculator dintr-o sala care numai la orele respective permitea accesul liber; cei de la Beatles cantau cate 7-8 ore incontinuu, noaptea, in clubul unde s-au lansat; in copilarie, Buffett vindea ziare si guma de mestecat, investea in actiuni si citea Wall Street Journal in timp ce alti copii se jucau. Deci este vorba de foarte multe ore de munca clar directionata.

Intr-adevar, focusul este un alt element. Acesti oameni au vietile concentrate pe foarte putine activitati, astfel incat cea mai mare parte a timpului si energiei sa fie investite in munca lor. Au eliminat tot ce este perturbator sau nerelevant. Michael Burry, investitorul despre care am povestit in articolul anterior ca a anticipat criza ipotecilor subprime din SUA, incerca sa isi convinga clientii neincrezatori ca el intelege lucrurile mai bine decat altii pentru ca isi dedica tot timpul acestei activitati; el nu joaca golf si nu are nici alt hobby, munca lui este tot ce il intereseaza. Absolut toti oamenii cu realizari deosebite s-au “antrenat” enorm in domeniul lor; au avut perioade in viata cand nu au mai facut altceva, de obicei acele perioade cand este cel mai frumos sa te distrezi. Dar poate ca pentru ei era o distractie – si aici apare urmatoarea provocare: cum poti sa faci ca munca sa iti placa atat de mult incat in mod natural sa nu iti mai doresti altceva. Probabil ca fiecare isi gaseste propria metoda.

Pentru construirea unei competente solide se cere focus pe domeniul care te intereseaza si o mare putere deconcentrare pe activitatea respectiva atunci cand lucrezi (de tipul sa pierzi avionul, sa se prabuseasca ceva langa tine si sa nu observi). Charlie Munger citeste enorm de mult si atunci cand o face nu mai exista nimic in jur. Cand ai acel IQ suficient de peste 120 si iti alimentezi creierul cu multa informatie este incredibil cate conexiuni se produc.

Poate ca unii au auzit despre succesul copiilor (si implicit adultilor) asiatici in domeniul matematicii. Iau mult mai multe premii la concursuri si ulterior urmeaza mai frecvent cariere care necesita cunostinte avansate de matematica. Explicatia este ca programa scolara contine mult mai multe ore decat in tarile occidentale, iar in cadrul acesteia matematica ocupa un loc important. Acesti copii nu sunt mai inteligenti, ba chiar unele studii arata ca asiaticii au in medie un IQ mai scazut decat occidentalii.

Insa cultura asiatica este mult mai orientata spre  munca, o explicatie fiind agricultura axata pe orez: acesta este cultivat pe terenuri mici, dintre care multe au ramas familiale, si necesita munca migaloasa, de obicei manuala, cu multe interventii si proceduri. Cultivarea graului sau a porumbului se face mai industrial si sunt admise mai multe greseli. Pana si pamantul unde se cultiva orezul este mai harnic: cu cat este cultivat mai des, cu atat este mai productiv; in cazul celorlalte culturi el are nevoie de pauze. Cand ne uitam la asiatici, parca sunt facuti din alt aluat: sunt capabil de mult mai mult efort si au nevoie de putin peste un bol de orez.

In cartea lui Gladwell mai intalnim un exemplu interesant: despre copiii de la scolile KIPP. Acestea sunt scoli publice cu standarde ridicate facute special pentru copiii din mediile defavorizare – in general afro-americani si hispanici saraci, insa numai pentru aceia ambitiosi . La o scoala KIPP se petrec semnificativ mai multe ore decat la una obisnuita, din care mult timp dedicat matematicii. Profesorii de matematica au mai mult timp pentru explicatii, exemple, astfel incat copiii inteleg mai bine conceptele, incepe sa le placa materia si isi lucreaza temele cu placere. Un copil KIPP se trezeste foarte devreme dimineata si  lucreaza toata ziua, la scoala sau acasa, plus cateva ore sambata, avand foarte putin timp liber. Desi sunt dezavantajati la start, munca sustinuta ii ajuta pe acesti copii sa aiba acces la licee si universitati foarte bune si sa isi depaseasca conditia sociala. Deci se poate si in afara Asiei.

Ar fi multe de spus de spre munca multa facuta cu placere. Sunt cunoscute cazurile imigrantilor de adiverse nationalitati, care in diverse perioade din istoriei au gasit in America o tara a tuturor posibilitatilor si au profitat din plin de sansa oferita. Unii dintre ei au devenit antreprenori, aducand din tarile de origine idei care erau noi pentru America. Erau atat de bucurosi de sansa care li se oferea, pe care nu o gaseau acasa, incat erau dispusi sa depuna oricat de mult efort. America oferea conditiile favorabile si astfel a atras oameni care indeplineau celelalte criterii necesare reusitei.

S-au studiat anumite produse alimentare foarte cunoscute si apreciate de consumatori pentru a se vedea ce au in plus fata de altele. Degustatorii au ajuns la concluzia ca bautura Pepsi sau ketchup-ul Heinz, de exemplu, au ingredientele foarte bine integrate intr-un tot unitar, un gust unic, astfel incat mai greu sesizezi componentele. Probail ca la fel se intampla si cu oamenii de mare success.

Munca facuta cu placere este un ingredient bun atat pentru reteta reusitei cat si pentru cea a fericirii – sa inchei cu niste idei despre fericire pentru ca este mai importanta. Mai este folositoare atitudinea generala pe care am mentionat-o in articolul “Charlie Munger si secretul fericirii” (de citit acolo). Sunt unii care considera ca exista o “gena a fericirii”, ceea ce cred ca este putin probabil sau cu influenta minora. Si chiar daca ar fi adevarat, daca suntem atat de spiritualizati cum ne laudam ar trebui sa fim mai putin guvernati de diversele noastre gene, nu?

APR 13
2012

Optimist vs realist, in afaceri si in viata

Am scris intr-un articol anterior despre cum sa depistezi companiile excelente, adica ceea ce ar trebui sa constituie preocuparea de baza a unui investitor axat pe valoare si care gandeste pe termen lung. Am spus acolo ca o firma excelenta este cladita de niste fondatori  vizionari si cu valori solide care se inconjoara de oamenii potriviti. Impreuna, construiesc o ideologie fundamentala si o cultura de intreprindere care raman tot timpul nucleul firmei si apoi pornesc in atingerea unor scopuri ambitioase.

Dar cat de ambitioase trebuie sa fie scopurile si cat de optimisti oamenii ca le vor atinge? Cand am scris recent despre secretul fericirii am mentionat ca acesta ar fi sa ai “low expectations” si atunci mi s-a replicat: ok, ok, dar asta nu te plafoneaza? daca astepti prea putin atunci nu ti se toceste ambitia? Cu alte cuvinte, secretul fericirii nu prea ar fi si secretul succesului… si incet, incet  ajungem si la “fericiti cei saraci cu duhul”.  De fapt chestiunea este ceva mai nuantata, asa ca m-am hotarat sa o lamuresc.

M-am inspirat din Jim Collins, cel care a scris cel mai bine despre companiile de success. Intr-una dintre cartile lui, el spune o poveste de viata foarte interesanta. Este vorba despre amiralul american Jim Stockdale, care a fost tinut prizonier in razboiul din Vietnam timp de 8 ani. Conditiile de detentie au fost foarte aspre. A fost si torturat de nenumarate ori, insa aceasta nu l-a oprit sa fie liderul intregului grup de prizonieri si sa aiba initiative care ii puneau viata in pericol.  Desi celulele erau individuale, a creat un cod de comunicare prin pereti , astfel incat sa se reduca sentimental de izolare, sa isi ctransmita informatii intre ei, sa se incurajeze. Ceilalti il iubeau, era stalpul lor de sustinere. Faptul ca a fost un grup cu un lider care il energiza i-a ajutat pe o buna parte dintre ei sa supravietuiasca pana la sfarsitul celor 8 ani, cand au fost eliberati.  Cand Stockdale a fost intrebat ulterior cine nu a supravietuit, a zis ca optimistii, ceea ce este un raspuns derutant. Da, insa optimstii erau cei care ziceau ca scapa pana la Paste, iar Pastele venea si ei ramaneau tot acolo; apoi ziceau ca scapa pana la Craciun, iar Craciunul ii prindea tot inchisi si tot asa; au murit de inima rea.

Insa care a fost atutidinea lui Stockdale, cea care l-a salvat pe el si pe alti detinuti? El a avut tot timpul credinta ca o sa fie eliberat pana la urma insa nu se gandea nici o clipa ca acest lucru o sa se intample prea curand.  Referitor la viitorul apropiat, asteptarile erau foarte scazute, pentru ca nu exista vreun motiv rational ca sa fie altfel. Isi mentinea o credinta difuza si cu bataie lunga, insa isi anihila acel optimism nerabdator si atasat de concret.  Jim Collins a numit aceasta atitudine “paradoxul  Stockdale” si a descoperit ca are mare utilitate si in afaceri, adica a descoperit ca este folosit de toti conducatorii de succes.

Liderul tot lider este, fie ca este vorba de conducatorul informal al detinutilor dintr-un lagar, fie de un CEO.  Nu stim cum ajung diversi oameni in functia de CEO al cate unei firme, dar stim ca majoritatea sunt foarte bine platiti (vorbim depre firmele mari) insa foarte putini au un stil de conducere care duce spre excelenta.  Nu va ghidati dupa discursuri bombastice si atitudine sigura pe sine care da impresia de competenta.  Urmariti faptele, rezultatele si cultura de intreprindere care duce la noi fapte si rezultate.

Liderii  de success au viziuni despre un nou produs, o noua tehnologie sau un serviciu pentru clienti care poate fi cu adevarat revolutionar, poate fi foarte indepartat de starea actuala a lucrurilor. Sau poate ca nu sunt nici macar ideile lor, pot fi ale unor membrii ai echipei, insa in firma exista un climat care favorizeaza inflorirea si transmiterea informatiilor. Si nici nu este vorba intotdeauna despre ideile creative clasice,  de tipul unui nou produs software sau tip de avion. Poate fi vorba, de exemplu, de un nou mod de organizare a magazinelor dintr-un lant de supermarketuri. Insa tot idee inovativa sau revolutionara se numeste, pentru ca poate schimba complet experienta oamenilor care fac cumparaturi, ceea ce creste semnificativ incasarile. Cert este ca liderul este cel care fixeaza scopurile,  lasa suficient timp echipei ca sa le poata atinge si mentine motivatia si implicarea tuturor la cote inalte. E greu sa fie scop temerar si sa fie pe termen scurt. Insa sa gandesti pe termen lung devine o raritate in lumea business de astazi:  directorii sunt presati de actionari sa raporteze o evolutie pozitiva in fiecare trimestru, in plus, tot acei directori se muta de la o firma la alta cu o viteza uluitoare (si deci pentru ei nu exista termen lung).

Dupa fixarea scopurilor, liderii trebuie sa asigure calea realizarii lor. Ca viziunile sa nu se transforme in visuri desarte este necesara o confruntare permanenta cu faptele brute ale realitatii. Climatul din firma ar trebui sa fie acela de incurajare a oamenilor sa transmita catre conducere si cele mai negative vesti. Evident, seful ia in final deciziile insa nu trebuie sa considere nici o clipa ca el detine adevarul absolut.  Pe termen scurt realitatea este dura, esecurile sunt numeroase, asa ca liderul care are curajul sa se confrunte cu ele este o persoana care functioneaza cu asteptari scazute pe termen scurt si chiar mediu;  doar pe termen lung isi mentine increderea ca scopul  va fi atins. In cele mai multe situatii va fi atins, insa tot faptele brute ale realitatii ii vor indica cand este vorba despre o exceptie.

Asader, liderii excelenti pastreaza increderea in izbanda finala, in conditiile unei confruntari permanente cu realitatea. Pe acestia ar trebui sa ii cautam atunci cand vrem sa investim intr-o firma. Este un fapt dovedit stiintific – Jim Collins a studiat riguros peste 1400 de companii inainte sa ajunga la aceasta concluzie. Pentru cei care sunt angajati, ar fi intreresant sa analizeze  din aceasta perspectiva stilul de conducere din firma unde lucreaza.

Banuiesc ca toata lumea isi doreste fericire pentru viitor, ca sa revin la subiectul pe care il discut, in amestec cu investitiile, deja intr-un al doilea articol. Insa merita discutat oricat de mult (sau fiecare sa se gandeasca oricat de mult), pentru ca asemenea principii de viata sunt o baza fara de care nu putem merge cu adevarat mai departe. Sunt oameni care au parte chiar si toata viata de numultumire, tristete, frustrare si orice mai incape in aceasta gama doar pentru ca nu si-au fixat bine niste idei sanatoase. Iar acesta este un proces cat se poate de rational. Unii zic ca sunt fericiti doar cei care se nasc cu “gena fericirii”, deci ca ar fi o gena de tipul acesta – in caz ca este adevarat, ceilalti ce sa faca, sa accepte o viata gri? Nu, mai degraba sa creada ca la un moment dat in viitor vor realiza si vor obtine lucruri deosebite, sa faca tot posibilul ca sa ajunga acolo, dar pe parcurs sa nu astepte “lapte si miere”.

 

APR 09
2012

Charlie Munger si secretul fericirii

“The broadest thinker I’ve ever encountered.” (Bill Gates despre Charlie Munger)

 

Credeti ca banii aduc fericirea? Nu voi incerca sa va conving de acest lucru, chiar daca vorbesc tot timpul despre ei. Este greu de descoperit o reteta valabila pentru toata lumea, mai ales atunci cand includem “ingredientele” cunoscute gen bani, dragoste, sanatate. Dar daca sapam mai adanc poate gasim ceva mai general sau si mai simplu ar fi sa ne orientam catre cineva care a avut mai multa minte si timp pentru cautari.

Nu stim daca i-a adus fericirea celebrului investitor Warren Buffett, dar cu siguranta a contribuit la succesul lui: este vorba despre Charlie Munger, 88 ani, cel care ii este prieten si partener la carma holdingului Berkshire Hathaway de multi  ani. Insa el este departe de a fi o copie a lui Buffett: mai sobru si mai putin expansiv, nu are umorul lui Buffett, dar stie multe despre viata. Si despre investitii stie multe, aducand in cadrul echipei principii valoroase si o minte vasta, care s-au alaturat ideilor sanatoase si extraordinarei gandiri analitice a lui Buffett. Ca in multe alte parteneriate (care functioneaza), ei se aseamana in punctele esentiale, iar in rest se completeaza.  Cand vorbeste despre rezultatele sau deciziile legate de Berkshire, Buffett se exprima intotdeauna “Charlie and I”, ceea ce inseamna ca Charlie este un personaj important.

Desi este cunoscut mai ales datorita asocierii cu Warren Buffett, la inceputul carierei a fost avocat de success, iar in perioada 1962 – 1975 a avut o firma proprie de investitii, care a obtinut un castig mediu anual de 19.8% fata de 5% indicele Dow Jones.  Ulterior s-a asociat cu Warren Buffet ca vice-presedinte al Berkshire si CEO al Wesco Financial Corporation, firma detinuta de Berkshire.

Charlie Munger il considera pe Buffett, fara invidie, regele investitiilor (retineti ca Munger considera invidia cel mai neproductiv dintre pacatele capitale – celelalte macar aduc ceva placere). In ciuda stilurilor diferite, la debutul anilor ’60 au inceput sa aiba lungi conversatii si sa isi confrunte ideile. Initial se ghidau dupa principii diferite: Buffett cauta in primul rand actiuni cu preturi cat mai scazute si in acest scop analiza doar rapoartele financiare, asa cum il invatase mentorul lui, Ben Graham; Munger se orienta dupa business-uri valoroase, astfel incat cauta sa inteleaga in ce domeniu de activitate se incadreaza firma, ce produce, cum este condusa si, de fapt, care sunt avantajele competitive si cat de durabil este brandul. Mereu intreba oamenii: “Care este cel mai bun business de care ai auzit vreodata?”.

Ca sa intelegi o firma, trebuie sa analizezi rezultatele, cum reuseste sa produca acele rezultate si ce s-ar putea intampla ca ele sa nu mai poata fi obtinute. Ca o consecinta a acestei munci intense de evaluare, Charlie a fost mereu dispus sa plaseze o suma foarte mare intr-o firma pe care o considera valoroasa si nu este adeptul diversificarii. Aceasta tocmai pentru ca atunci cand stii in ce investesti concentrarea nu mai reprezinta un risc.

Munger a inteles inaintea lui Buffett ca ”time is the friend of wonderful business, the enemy of mediocre. It’s far better to buy a wonderful company at a fair price than a fair company  at a wonderful price”. Cu alte cuvinte, pe termen lung calitatea unei firme va determina pretul ei sa creasca semnificativ, chiar daca nu a fost cumparata foarte ieftin. In schimb, daca achizitionezi o firma slaba chiar si la pret foarte scazut, poti astepta cativa ani si pretul sa nu creasca, pentru ca in timp toata lumea devine constienta ca firma nu e buna; si atunci nici macar speculatorii nu-i vor mai creste cotatia. Asadar, trebuie cumparat la un pret cat mai mic raportat la valoare, insa calitatea companiei este cea mai importanta.

Atunci cand cumperi o actiune cumperi de fapt un business, iar analiza unui business nu este lucru usor. Sunt multe aspecte de studiat, iar in final (concluzia este partea cea mai dificila) sa decizi daca firma are un avantaj competitiv solid. Firmele cu adevarat valoroase sunt rare, iar investitorul trebuie sa fie un “vanator” care sta tot timpul la panda si actioneaza doar cand apar adevaratele oportunitati; insa atunci actioneaza in forta si mizeaza mult.

Greu sa fii asa selectiv si mai mult pasiv intr-o lume plina de tentatii si miscare! Insa tot Charlie ne invata: “Acquire worldly wisdom and adjust your behavior accordingly. If your new behavior gives you a little temporary unpopularity with your peer group then to hell with them.” Da, sa gandesti independent si sa accepti sa fii nepopular  in anumite momente; toti marii investitori au avut astfel de perioade.  Alta consolare ar fi ca “oaia neagra” este deosebita si, in plus, are o culoare care rezista mai bine in timp. In final, toata lumea apreciaza succesul, dar initial apreciaza mai mult sa nu iesi din rand.

Acentul pus pe valoarea firmelor nu a fost ideea lui Charlie Munger, ci a lui Philip Fisher – un investitor de la inceputul secolului trecut. Insa Munger a fost printre cei care au popularizat-o si practicat-o, direct dar si prin influenta asupra lui Warren Buffett. Asadar, treptat, Buffett a inceput sa renunte la accentul pus exclusiv pe pretul actiunilor si sa acorde atentie valorii businessului. In present, Berkshire Hathaway cumpara actiuni cu un pret suficient de scazut in raport cu valoarea, nu neaparat foarte scazut, insa intotdeauna este vorba despre firme excelente.

Este un cititor impatitimit, acumuleaza informatii din diverse domenii si considera ca oricine vrea sa ajunga sus trebuie sa citeasca enorm. Mai specializat sau mai general, depinde de interesele fiecaruia, insa inteligenta are nevoie de o baza ca sa poata face conexiuni. Evident, nu trebuie ramas la nivelul eruditului pasiv, ci trebuie mers mai departe si utilizate cunostintele pentru a produce ceva. Atunci cand vorbim strict despre investitii, trebuie citite rapoarte anuale, interviuri cu directorii, informatii de pe site-urile firmelor, articole din publicatii de business – informatiile publice sunt suficiente daca stii sa le folosesti, nu este nevoie de “inside information”, cum cred unii.

In numerosele sale prelegeri, Charlie Munger introduce conceptual de “wordly wisdom” – intelepciunea de viata care isi extrage seva din cunostinte si experiente adunate din mai multe domenii de activitate. Insa nu este vorba de informatii difuze, ci ele sunt organizate sub forma unor modele care sunt folosite inter-disciplinar. Ai nevoie de multe modele, ca sa acoperi toate situatiile, altfel esti precum individul cu un ciocan pentru care orice este un cui. Nu toate modelele sunt la fel de generale si utile. Cele mai puternice sunt cele din matematica – bazate pe algebra elementara, probabilitati, elemente de combinatorica – si din inginerie. Insa important este sa le aplici in alte domenii. De exemplu, poti folosi probabilitatile ca sa ai o viata sentimentala mult mai fericita!. Pe locul doi ar fi cele provenite din psihologie si biologie. De pilda, faptul ca mintea umana este guvernata de prejudecati, poate fi folosit de un agent de vanzari, dar si de oricine vrea sa te manipuleze, indiferent de scop. Trebuie insa retinut ca aceste modele nu se formeaza de la sine, ci este nevoie de un efort constient in acest sens, pentru ca tendindete noastre naturale ne imping in alta directie. Este ca in cazul sportivilor de performanta, care trebuie sa exerseze mult miscarea corecta, pentru ca ea nu apare in mod natural.

La 31 de ani era divortat, falit si suferea dupa moartea copilului in varsta de 9 ani. Si-a dat seama ca din avocatura nu va putea castiga bani cu adevarat multi, asa ca s-a apucat si de investitii. La inceput in paralel, ca la 41 de ani  sa se dedice complet investitiilor. (Daca nu esti satisfacut cu situatia actuala, de ce sa nu te apuci de altceva?) Cu multi ani in urma si-a pierdut vederea la unul dintre ochi, iar acum cativa ani a aparut perspectiva sumbra de a si-o pierde si la celalalalt; deci sa ramana orb. Iar in acel moment a inceput sa invete braille fara alte comentarii, pentru ca aceasta este filozofia lui, sa mergi mai departe fara sa iti plangi de mila, sa ramai rational, fara a lasa emotiile sa te copleseasca. Este un ganditor profund, insa unul practic, nu un visator.

In discursurile lui, ofera numeroase sfaturi de viata si business, de la A la Z. Este un generalist, pasionat de investitii mai putin decat partenerul lui (probabil ca oricum toata lumea e mai putin pasionata decat Buffet).  Printre pildele lui, a spus si ceva despre care ar fi secretul fericirii – subiect deloc nou, a fost abordat de atata si atata lume.  Insa el a zis un lucru despre care am descoperit ca functioneaza in mod miraculous: secretul fericirii este sa ai tot timpul “low expectations”. Adica muncesti, lupti, ai ambitii, dar in acelasi timp consideri foarte probabile rezultatele negative. In acest fel, nu vei avea decat surprize placute sau deloc. Da, atat de simplu. Va rog incercati si bucurati-va de rezultate.

 

NOV 04
2011

Investitor – un stil de viata

Investitiile inseamna multe cifre, economie, modele de business si alte elemente care alcatuiesc arsenalul “tehnic”, despre care am inceput sa povestesc in articolele anterioare si inca mai sunt foarte multe de spus. Dar inseamna si atitudinea potrivita, altfel rezultatele sunt de la nule la dezastroase.

Si atitudinea am mai descris-o anterior, insa m-am referit doar la investitor atunci cand el munceste. Daca am trai intr-o lume populata de oameni – roboti, iar unii aproape ca sustin aceasta idee – vezi filme SF, jocuri pe calculator, inteligenta artificiala, unele firme fata de angajatii lor, diversi ideologi etc – atunci indivizii (oamenii robotizati sau robotii umanizati) ar putea avea anumite idei si abordari in plan personal si si unele complet diferite in cel profesional. Dar “common sense” ne spune ca nu se intampla asa.

De exemplu, este dificil sa ai o gandire independenta ca investitor, daca in viata de zi cu zi esti in mare masura influentat de oamenii din imediata apropiere sau de societatea in ansamblu, cu toate conventiile ei. Si nu degeaba am ales acest exemplu – gandirea independenta este o cerinta esentiala pentru un investitor. Cine nu o poseda, va merge in aceeasi directie cu toata “turma” participantilor in piata sau va fi influentat de primul “guru” care scrie un articol convingator. Multi oameni cred ca ei sunt “speciali”, dar un observator mai retras decopera usor ca au aceleasi idei pe care le-a auzit de nenumarate ori.  Dar sa nu cazi in aceeasi capcana – largeste-ti universul si incepi sa te analizezi.

Pentru multi, universul inseamna el/ea plus familia (sau invers), iar jobul are doar rolul de a sustine acest univers. Altii mai au si prieteni sau cunoscuti cu care interactioneaza regulat; sau jobul inseamna mai mult decat o sursa de bani; sau au un hobby interesant. Oricum, pentru majoritatea este loc de “extindere”. Pot incepe sa cunoasca oameni noi, sa aiba si alte precupari, sa citeasca mai mult si sa isi activeze curiozitatea. Si sa aiba atitudinea unui copil care intreaba tot timpul “de ce?” si nu ia nimic ca pe o axioma (in afara de axiomele din matematica).

Astfel se indeparteaza de acel nucleu (el/ea, familia)  si incepe sa inteleaga mult mai multe lucruri si sa devina mai obiectiv, mai rational. Exista o gramada de oameni care sunt analitici, fac foarte bine un job care cere logica, dar care au niste judecati “strambe” cand este vorba de alte subiecte; ai impresia ca inteligenta lor se manifesta doar intr-o singura directie. Din pacate, societatea actuala creeaza o gramada de specialisti – roboti, intrucat are nevoie de ei pentru diverse sarcini punctuale. Insa individului cu siguranta nu ii aduce beneficii aceasta limitare; si chiar societatea are nevoie macar din cand in cand de indivizi care sa o ajute sa progreseze – iar ei sunt aceia care au un orizont mai larg.

Cand vederile si implicit gandirea se largesc, oamenii reusesc sa judece mai clar in toate planurile vietii. Aplicat la tema noastra: cine intra in valtoarea pietelor de capital ca persoana cu adevarat rationala, va evalua mai clar fiecare informatie, va judeca cu mintea sa si nu a altora. In plus, isi va controla mult mai bine emotiile, pentru ca atunci cand iei decizii pe baze solide, creste mult si increderea ca deciziile sunt corecte.

Este vorba de o alegere generala de viata: sa-ti construiesti singur destinul, sa iei decizii rationale, sa nu iti pese prea mult de parerea altora, sa-ti dai seama ca viata este finita si ca fiecare clipa trebuie bine valorificata. Tot asa vei valorifica si fiecare banut care il investesti.

Insa povestea nu se termina aici. Viata devine mult mai buna si pentru cine reuseste sa se debaraseze de activitatile inutile, de stresul izvorat din probleme marunte, de toata miscarea haotica si in general nefolositoare care au o majoritatea oamenilor. Invata sa te concentrezi pe ceea ce conteaza, pe ceea ce are valoare mare in termeni de utilitate sau chiar placere (insa doar ce este util sau iti place tie cu adevarat, nu ce cred altii ca ar trebui).  Problema  consta nu numai in ceea ce poti sa faci nou in viata, dar si in lucrurile sau activitatile la care poti sa renunti. “Un desenator stie cand a atins perfectiunea – nu cand nu mai are ce sa adauge ci cand nu mai poate elimina nimic” (Antoine de Saint – Exupery).

In nici un caz nu ma refer la acea rebeliune doar de dragul rebeliunii. Acel nonconformism neproductiv este mai riscant decat a fi in prea mare masura “un om la locul lui”. Este vorba sa ai o atitudine critica asupra lucrurilor, iar concluzia va fi ca ar trebui sa te pozitionezi sau nu impotriva curentului (deci poti si sa fii de acord cu ceilalti). Iar ceea ce faci pentru a-ti largi universul va avea scopul de a produce ceva util pentru tine si pentru societate. Planurile ar trebui sa tinteasca dincolo de nevoile de baza ale tale si familiei, altfel sentimentul de insatisfactie se va instala la un moment dat – si mai bine sa il previi decat sa il vindeci.

Gandirea pe termen lung – alt ingredient – inseamna sa iei decizii de viata care poate au unele dezavantaje imediate, insa peste ceva timp roadele vor fi mult mai bogate. Nu sunt doar deciziile legate de bani, cum ar fi amanarea unor cheltuieli, dar si orice altceva, de exemplu cum va arata sanatatea ta peste 15 ani daca acum pierzi multe nopti in cluburi. Se formeaza un stil “sanatos” de a aborda atat viata personala, cat si afacerile sau investitiile.

Evident ca este complexa aceasta legatura dintre viata si timp: pe de-o parte sa traim fiecare clipa cu mult sens, pe de alta parte sa gandim pe termen lung. Nu pot da o reteta (formata din “n” pasi) despre cum sa se ajunga la echilibru, dar cred fiecare trebuie sa isi dea feedback permanent pana va avea rezultatul dorit. Va stii singur cand a atins echilibrul.

Cine isi largeste mult orizontul, va intelege si ca el este o picatura intr-un univers foarte mare. Va intelege mai bine lumea in care se afla si, daca are ceva ambitie, va realiza ca el poate schimba ceva in acest mare univers.  Luciditatea e treapta urmatoare ratiunii, ce poate aduce drama (spunea Camil Petrescu), dar si sa creeze vizionari – ei nu doar fac legatura intre lucrurile existente, dar si vad ceea ce nu s-a intamplat inca.

Multi oameni sunt asa acaparati de job si grijile de zi cu zi incat nu reusesc sa mai inteleaga lumea din jur si nu au curajul sa faca pasul de a renunta la job si sa inceapa o activitate pe cont propriu. Si chiar daca au curajul, de fapt nu sunt pregatiti sa o faca cu succes. Dar daca acumulezi cunostinte si experiente noi, faci conexiuni, lasi ideile sa prinda viata, atunci poti sa iti iei destinul in maini si sa devii cu adevarat independent: antreprenor sau investitor.

Antreprenoriatul este o varianta care pare mult mai fireasca, mai ales in Romania. Este si o activitate mai  apropiata de concret, iar oamenii considera important faptul ca detin ei controlul afacerii. Dar sa nu uitam ca o afacere necesita o idee care sa faca diferenta prin noutate ei  sau prin modelul de business diferit, ceva competenta in domeniul respectiv, mult spirit practic si un mediu economic favorabil. In realitate, sunt multiple situatii in care investitiile sunt mai potrivite; de exemplu, sunt persoane cu o minte analitica solida,  care ar putea evalua excelent diverse firme conduse de altii, in schimb daca ar incerca sa-si construiasca propria firma ar avea un dezavantaj clar fata de acei tipi “street wise”, foarte practici si versati.  Deci si aici este nevoie de o analiza obiectiva si in afara tuturor sabloanelor existente ca sa alegi ceea ce se potriveste cel mai bine.

Indiferent in ce mod devii independent, felul cum gandesti si actionezi in viata de zi cu zi se va rasfrange si in afacerile sau investitiile tale. Daca vrei sa ai rezultate frumoase, este nevoie ca intregul stil de viata sa transforme, sa devii o persoana cu adevarat libera, cu o minte clara si deschisa, cu puterea de a spune “nu” oamenilor si lucrurilor care te abat din drum si sa ai scopuri care merg departe, ca timp si anvergura.

JUL 31
2011

Greed is good … or not?


“Greed, for lack of a better word, is good. Greed is right, greed works. Greed clarifies, cuts through, and captures the essence of the evolutionary spirit. Greed, in all of its forms; greed for life, for money, for love, knowledge has marked the upward surge of mankind.” – Gordon Gekko (Michael Douglas), “Wall Street”.

Cred ca multi au vazut celebrul film “Wall Street” din 1987 al lui Oliver Stone, cu Michael Douglas in rolul lui Gordon Gekko – un guru fara scrupule al speculatiilor financiare, care considera lacomia motorul progresului economic si al dezvoltarii SUA. Facem cunostinta cu brokeri ca niste “terminators” ai vanzarilor care profita de aceeasi lacomie a clientilor pentru a incasa comisioane consistente. Cand primesc telefoane de la clientii mari, pecum Gekko, acesti lupi tineri viseaza sa ajunga si ei la celalalt capat al firului. Jocul de forte si accesul la informatie decid cine castiga. Esti un jucator sau nu esti nimic, iar viata este un “zero – sum game”, in care cineva castiga si cineva pierde. Trebuie sa te trezesti cand rasare soarele, sa inveti arta razboiului si sa fii tot timpul constient ca viata se reduce la cateva momente in care ti se ofera oportunitati. Munca asidua, rutina, modestia nu au ce cauta aici; trebuie sa surprinzi, sa stralucesti, sa domini si sa cheltui, pentru ca este o lume a celor care vor ce e mai bun din toate, nu doar sa supravietuiasca. Aici averile cresc si se prabusesc cu repeziciune, iar destinele se cladesc in accord cu melodia “Fly Me to the Moon” a lui Frank Sinatra, ca apoi sa coboare aproape de abisul care te ajuta sa te cunosti.

Apar si scepticii (in film ca si in viata) care spun ca banii cum vin asa se si duc, dupa principiul ca nimic bun nu dureaza prea mult. Iar intre timp iti creeaza doar necazuri, te determina sa faci lucruri pe care in mod normal nu vrei sa le faci. Risti sa te transformi intr-o persoana egoista si de fapt oricum ai fi nu stii daca oamenii te plac pentru ceea ce esti sau pentru bani. “Jocul” la bursa e doar o loterie pentru oamenii obisnuiti si castigurile apar doar la cei bogati, care detin informatii si parghii suplimentare. Si nici nu este ceva nobil, pentru ca viata are sens doar daca creezi ceva, nu doar sa cumperi si sa vinzi.

Oricum, banii nu sunt prea importanti, asa ca decat sa te obosesti, sa iti afectezi sanatatea, mai bine sa te multumesti cu o viata linistita, echilibrata, fara riscuri. Sau daca nu te multumesti cu putin, macar sa faci ceva cunoscut de toata lumea, de exemplu o afacere proprie – care este palpabila si depinde de tine.

Si atunci cine are dreptate, lacomii sau conformistii? Intr-un mod interesant, pentru toti bursa este un joc…

Intr-adevar, preturile actiunilor oscileaza mereu nebuneste ca intr-un joc irational, iar el are la baza emotiile oamenilor. Atat lacomia cat si frica lor misca preturile peste si sub valoarea reala a companiilor.
Si este uimitor cat de mult se accentueaza emotiile atunci cand posibilitatile de castig sau de pierdere sunt la orizont. Se uimesc chiar si pe ei insisi, dar din pacate nu suficient de mult astfel incat sa devina rationali. Cand piata creste, se accetueaza lacomia si oamenii lasa preturile sa creasca nejustificat de mult inainte de a vinde actiuni ale unor firme fara valoare prea mare; iar cand ea scade, sunt manati de frica si renunta cu usurinta la firme care au de fapt puterea de a rezista in timp.

Benjamin Graham, parintele analizei financiare, descria sugestiv situatia vorbind despre un personaj imaginar, Dl. Piata (“Mr. Market”). El are rolul de a stabili in fiecare zi preturile actiunilor. Insa fiind instabil emotional, intr-o zi este optimist si le fixeaza sus, iar a doua zi deprimat si pretul scade; si doar uneori cotatia reflecta realitatea. Si de aici rezulta ceea ce Graham considera a fi piatra de temelie a atitudinii unui investitor: sa nu se lase influentat de emotiile din piata, sa evalueze rational companiile, pentru ca pretul va reflecta la un moment dat valoarea. Investitorul ar face bine sa il ignore pe Dl Piata sau, si mai bine, sa profite de el, intrucat oscilatiile sunt un mare avantaj pentru cine isi stapaneste emotiile. Tot Graham face analogie cu niste mici rozatoare din zona subarctica (numite “lemmings” in engleza), recunoscute de zoologi pentru comportamentul lor straniu: o data la cativa ani, populatia lor se inmulteste prea mult si din cauza panicii si lipsei de hrana ei incep o migratie haotica spre zone mai periculoase; cei care nu mor de foame, accidente sau mancati de pradatori ajung in cele din urma la ocean si inoata pana cand se ineaca. La fel de greu se explica si comportamentul autodistructiv al maselor de oameni din pietele financiare, care se misca la un moment dat toti in aceeasi directie fara sa stie de ce.

Este adevarat ca exista multi speculatori, atat individuali, care sunt ilustrarea cea mai clara a comportamentului de tip “lemming”, cat si institutionali. Cei din urma lucreaza cu sume de bani mult mai mari, influenteaza mai mult miscarile pietei, dar la ei comportamentul speculativ – de tranzactionare intensa si fara mare legatura cu valoarea reala a firmelor detinute – are mai multe explicatii. Exista fonduri de investitii, expresie a pragmatismului capitalist, care cumpara firme pe perioade scurte, cu singurul
scop de al le “cosmetiza” si a le vinde cu pret mult mai mare, fara a crea valoare intre timp. Economistii isi exprima ingrijorarea fata de aceasta tendinta care este utila pentru actionarii de moment, dar “stoarcerea” firmelor pentru profit pe termen scurt le va afecta negativ in timp, asa ca vor suferi angajatii, actionarii ulteriori si intrega economie in care domina aceste practici. A doua categorie: exista “lemmings” si printre marii corporatisti, un exemplu foarte bun fiind al diversilor CEO care achizitioneaza alte firme doar pentru
ca ceilalti “baieti” fac la fel; sau traderi de la mari banci care folosesc instrumente derivate sau formule de calcul foarte complicate, care nu se aplica in toate cazurile din viata reala, doar pentru ca asa fac toti din breasla. Exista o a treia categorie, a celor care nu au incotro datorita modelului de business, de exemplu fonduri de investitii care pe o piata in scadere sunt nevoite sa vanda asset-uri valoroase pentru ca multi dintre clienti nu ar suporta sa vada scaderea cotatiei (asfel incat, pentru ca nu rezista sa vada o pierdere
potentiala – e potentiala atata timp cat nu se vinde, pentru ca pretul poate creste la loc – vor incasa o pierdere reala).

Dar nu trebuie sa fim cu totii speculatori. Ca in multe alte aspecte ale vietii, putem decide intr-un sens care nu corespunde neaparat parerii majoritatii – ceea ce poate fi dificil, dar cu siguranta face diferenta. O imagine foarte frumoasa in acest sens (mai ales acum in perioada vacantei de vara) este a unei autostrazi care duce la mare, iar intr-o seara de duminica este aglomeratie pe sensul de intoarcere spre oras, iar in celalalt sens circula o singura masina care merge linistita spre mare… cu siguranta o mare mai putin periculoasa decat oceanul in care se ineaca “lemmings”.

Putem sa fim investitori in loc de speculatori si sa alegem numai firme in care credem, in urma unei analize amanuntite, si sa le detinem cat mai mult, suficient incat ele sa aiba timp sa isi creasca valoarea. Iar daca profitam de oscilatiile imprevizibilului Dl Piata, putem sa cumparam atunci cand pretul este sub valoarea reala si sa vindem (cand din diverse motive ne hotaram totusi sa vindem) cand sunt supraevaluate. Cine intra in lumea bursiera are nevoie inainte de toate de atitudinea potrivita, iar aceasta deriva dintr-o gandire independenta, care nu este influentata de parerile altora si nici macar de propriile emotii.

Investitorul creeaza valoare, nu doar castiga bani cumparand si vanzand. A injecta bani in firme bune, care au potential sa creasca inseamna sa ajuti inovatia, sa creezi locuri de munca si le ajuti sa se extinda international astfel incat sa se bucure si alti consumatori de produsele lor. Inseamna pur si simplu capitalismul. Trebuie sa apelam doar putin la gandirea abstracta pentru a ne da seama ca nu e nevoie sa fii direct implicat intr-o companie, adica sa fii angajat sau antreprenor, ca sa contribui la constructia
ei. Actionarul in mod clar detine o parte din companie si la fel de clar o ajuta. Si e important sa te simti owner chiar si atunci cand esti un investitor mic – cum este cazul in general – pentru ca sigur te ajuta sa iei decizii mai intelepte.

Lacomia despre care vorbea fascinantul Gordon Gekko este buna atunci cand se traduce prin ambitia de a-ti depasesti conditia si de a lasa ceva in urma. Sa accepti fara remuscari ca iti doresti sa castigi bani, dar sa fii dispus la efort, rabdare si sa oferi si societatii ceva valoros. E nevoie nu numai de multa munca, dar si bine focalizata, pe activitati care aduc valoare, simplitate si orientare spre esential, analiza de informatii, inclusiv efortul de a echilibra propria persoana intre diversele tendinte extreme. Iar daca cineva o sa spuna ca e ceva dificil si inconfortabil in toate aceste cerinte, nu pot raspunde decat ca nu exista
alta cale. Tot ce este bun se obtine prin depasirea pragului de confort si cand te gandesti ca oamenii cheltuiesc o gramada de energie, bani si entuziasm in activitati care le aduc prea putin, atunci nimic nu face mai mult sens decat o lacomie sanatoasa si bine directionata.