Ghid de Investitii

Arhive Categoria: Uncategorized

JUN 27
2016

Secretele lui Peter Lynch

“ In the long run, a portfolio of well chosen stocks and/or equity mutual funds will always outperform a portfolio of bonds or a money-market account. In the long run, a portfolio of poorly chosen stocks won’t outperform the money left under the mattress.” (Peter Lynch)

“The person that turns over the most rocks wins the game. And that’s always been my philosophy.” (Peter Lynch)

539408452

De cand am aflat de Peter Lynch, acum cativa ani, am revenit periodic la cartile lui si i-am tot analizat strategia, incercand sa aflu ce il defineste pe acest mare investitor, care a obtinut o rentabilitate anuala de 29.2% timp de 13 – 14 ani. Cu siguranta merita aflat cum a procedat!

Peter Lynch a fost managerul fondului Magellan in perioada 1977 – 1990 si sub conducerea sa acesta a devenit cel mai performant fond de investitii. Lynch este un value investor, insa unul foarte complex, care pare ca a preluat cele mai bune idei de la toti ceilalti si le-a reunit intr-o strategie unitara. Tocmai de aceea el este greu de diferentiat, deoarece  pare ca le face pe toate: se axeaza pe ceea ce intelege, dar este in acelasi timp diversificat; nu face speculatie, dar nici nu detine toate actiunile pe perioade foarte lungi; pare “indragostit” de anumite firme sau domenii de activitate, dar renunta cu usurinta la ele cand conditiile se schimba; este serios, dar si cu un umor sanatos. Ma voi stradui sa structurez putin informatiile acumulate.

Investitorii de pe piata de capital pot face analize la 3 niveluri:

  • – Macroeconomic
  • – Domeniul de activitate
  • – Firma individuala

In general, value investors analizeaza macroeconomia doar atat cat ii ajuta sa inteleaga cat de bine merge domeniul in care vor sa investeasca;  aspectele economice  generale au importanta mica pentru ei. Studiaza ceva mai bine domeniul de activitate – unii mai mult decat altii – si toti acorda importanta analizei in detaliu a firmelor individuale. Peter Lynch pornea de la firme care ii placeau (in urma unor drumuri la mall, discutii cu diversi analisti si alte surse) si apoi cerceta daca domeniul lor de activitate era unul “pe val”, stagnant sau aflat in depresie; sau pornea de la un domeniu despre care credea ca are potential bun si investea in diverse firme din cadrul lui – oricum, se pare ca el acorda ceva mai mare atentie domeniului decat alti colegi de breasla.  Mai ales in cazul celor ciclice, era atent in ce faza de evolutie se aflau in momentul respectiv. Cel mai mult ii placeau industriile cotate slab de piata, dar care aveau sanse sa “rebound” in viitorul apropiat sau mediu.

Atunci cand pornea de la firme individuale, preferatele lui erau cele mici, cu rezultate bune si potential mare de crestere. Avea grija intotdeauna sa analizeze si concurentii si i s-a intamplat uneori sa ii placa mai mult unul dintre ei. Atunci cand analiza incepea de la un domeniu care ii se parea interesant, cumpara deseori actiuni in mai multe firme. De exemplu, intr-un moment cand credea ca producatorii de masini vor avea o revenire puternica a cumparat toate firmele auto mari din SUA, mai putin pe General Motors, pe care o considera slaba. Aceasta nu este o strategie prea frecvent intalnita – de obicei se cumpara 1 – 2 firme, cele considerate de investitor ca fiind cele mai bune. In alt moment, era incantat de firmele de tip S&L (Savings & Loan), asa ca a cumparat in jur de 100 bucati!

Tinand cont si de ritmul lui ceva mai alert decat al altor value investors – facea tranzactii mai des decat altii – si de faptul ca fondul ajunsese foarte mare si trebuia sa gaseasca tot timpul idei noi, a ajuns la 1400 de firme la un moment dat. Inca de cand avea cateva sute, analistii si alti comentatori spuneau ca va obtine rentabilitati mult mai mici in viitor, pentru ca este prea greu sa fii performant cand ai atat de multi bani de gestionat si firme de analizat. La 900 de companii, i-au spus ca nu mai poate bate piata – reprezentata in principal de indexul S&P 500 – pentru ca fondul sau este el insusi un index. In acel moment el le-a explicat ca nu reprezinta piata pentru ca nu detine toate companiile din piata si, in plus, face o selectie care nu se suprapune peste S&P 500.

Acesta este un aspect asupra caruia merita insistat: asadar, Peter Lynch a creat un fond de investitii de dimensiunea unui index (chiar a unuia foarte mare). In acest punct, imi vin in minte ideile sustinatorilor teoriei pietei eficiente, care afirma ca nimeni nu poate invinge piata prin selectie de actuni, asa ca mai bine ar investi in indecsi (care reflecta piata). Aceasta strategie este partial aprobata si de mari guru ai pietei de capital, care recunosc atunci cand sunt pusi sub presiune ca majoritatea investitorilor mai bine ar investi in indecsi.

Sa intelegem ca Peter Lynch a facut selectie de actiuni si in acelasi timp a investit intr-un index, unul creat de el? Cam asa ar fi, si astfel a impacat cele 2 lumi care se afla in razboi de cateva zeci de ani. Insa faptul ca a format un index din actiuni selectate, si nu cele mai mari 500 companii sau alt criteriu formal, l-a dus la rentabilitati de doua ori mai mari decat piata.

Talentul sau in selectia actiunilor este incontestabil, insa chiar el da exemple de numeroase rateuri. Spune ca de obicei se respecta regula lui 5: din 5 actiuni selectate, 3 se vor comporta asa cum ne asteptam, una va fi un dezastru si una extraordinara (cel putin asa i se intampla lui). Insa statisticienii ne invata ca aceste reguli functioneaza pe numere mari. Daca esti un investitor cu 7 – 10 firme in portofoliu, se poate sa ai diverse surprize si o volatilitate mare; doar pe termen lung ai sanse sa se echilibreze lucrurile, dupa ce schimbi de mai multe ori firmele din portofoliu.

Se spune ca firmele mici, per ansamblu, aduc rentabilitati mai mari decat cele mature, insa sunt si mai riscante. Ca sa nu te trezesti ca ai cumparat exact unele care dau faliment sau se dezumfla lamentabil dupa cateva moment glorioase, este util sa le cumperi in numar mai mare. De asemenea, sunt atat riscante cat si potential rentabile domeniile aflate in depresie (cum este la ora actuala cel al resurselor naturale), unde, la fel, iti vin in ajutor numerele mari.

Peter Lynch nu a investit sume egale in toate firmele: au existat unele in care a crezut foarte mult si a plasat mult mai multi bani in ele, insa limita impusa de lege era 5% ca pondere din portofoliu. Avand apetit pentru firme mici, care au o capitalizare bursiera redusa, dar fiind nevoit sa respecte aceasta regula, Lynch a fost nevoit sa cumpere un numar mare de firme (limita respectiva era atinsa foarte repede). Voita sau de nevoie, aceasta strategie l-a impins spre diversificare.

Insa nu a renuntat niciodata la criteriile lui de selectie, chiar daca era mai tolerant decat altii. Foarte important era sa cumpere firme solide financiar si la un pret foarte mic in raport cu valoarea, dar nu cauta doar firme perfecte si pe care sa le detina “forever”. Diferenta intre cele in care credea mult si cele despre care nu era sigur se facea prin ponderea in portofoliu. Ceea ce este interesant este ca el cumpara si atunci cand nu era complet convins, spre deosebire de altii care nu investesc decat atunci cand le place mult o firma. Insa doar la cele pe care le considera niste achizitii valoroase continua cumparaturile, treptat. Unii ar putea sa il acuze de superficialitate, dar poate fi considerata prudenta: daca iti place foarte mult o firma, aceasta inseamna ca este cu adevarat foarte buna? In acest univers incert al investitiilor, oare cine poate pretinde ca le gaseste pe cele mai bune? Poate ca ea este buna acum, dar se intampla la un moment dat niste evenimente neprevazute care schimba situatia. Si atunci este util sa ai o “saltea” de siguranta formata dintr-un numar mare de firme detinute in ponderi mici. Iar acele “staruri” care iti plac mult sa aiba ponderi mai mari, dar maxim 5%.

Peter Lynch lucra singur in prima perioada la conducerea fondului Magellan, insa ulterior a beneficiat de ajutorul mai multor analisti. Un investitor individual nu este ajuntat de nimeni in mod normal, astfel incat nu poate gestiona un portofoliu de peste 1000 de firme. Insa poate ajunge in timp la cateva zeci, 100 sau mai mult, depinzand de eficienta lui si daca se implica in aceasta activitate part-time, full-time sau 12-14 ore/ zi. Nu exista reteta unica si tocmai de aceea nu indic o strategie clara. Invit sa il studieze pe Peter Lynch pe cei care nu considera ca este o idee buna sa te focalizezi doar pe cateva firme si care cred in diversificare. Dar nu trebuie investit intr-o firma inainte de a te documenta despre ea.

Nu uitati ca exista si varianta indecsilor. Atata timp cat nu aveti o strategie clara sau nu aveti timp pentru analiza, ei reprezinta solutia ideala, doar sa fie cumparati atunci cand piata este mai scazuta. Mai exista varianta sa cumperi periodic un index, de sume egale, fara sa analizezi piata – metoda numita “dollar cost averaging”,  Sau chiar pentru investitorul pregatit si activ, o parte din portofoliu plasata in index, astfel incat sa beneficieze de revenirea  intregii piete cu toate domeniile ei, nu este o idee rea. Index-ul S&P 500 a fost aproximativ stagnant in 2015, insa daca excludem un pachet de 10 – 15 firme care au crescut, majoritatea celorlalte au scazut – deci daca le ratai pe cele cateva castigatoare aveai sanse mari sa fii pe pierdere in anul respectiv. Se pare ca diversificarea nu este chiar daunatoare, nici pentru portofel, nici pentru un somn linistit.