Ghid de Investitii
JAN 06
2012

Criza economica din 2008 – idei de reforma

Publicat de in cu 0 comentarii

De cele mai multe ori, crizele severe sunt urmate de reformarea sistemului financiar, mai ales in directia unei reglementari mai stricte. Guvernantii din SUA si celelalte mari puteri au reusit destul de bine sa stopeze evolutia crizei din 2008, astfel incat sa nu se ajunga la o situatie ca Marea Depresiune din anii ’30. Aceasta a facut ca ea sa fie prea repede lasata in urma si din 2010 sa se diminueze apelurile de urgenta pentru reviziurea sistemului financiar.

In cartea “Economia crizelor”, economistii Nouriel Roubini si Stephen Mihm considera ca lipsa de reforma este o situatie periculoasa, intrucat problemele structurale care au generat criza raman in picioare. In continuarea articolului “Criza economica din 2008 – cauze si explicatii”, voi rezuma solutiile prezentate de ei.

  • In timpul crizei, guvernantii au fost nevoiti sa se lasa prada hazardului moral, salvand majoritatea institutiilor financiare, de teama ca un faliment ar trage in abis si firme nevinovate. Insa ulterior ar fi trebuit sa aiba loc o triere serioasa. De exemplu, fiecare banca sa fie impartita intr-o parte “buna” si una “rea”; cea “buna” sa continue activitatea obisnuita, iar cea “rea” sa fie preluata de niste firme private care sa incerce sa ii vanda cumva activele. De asemenea, se stie ca guvernul a cumparat o serie de active toxice ale bancilor, insa ar fi putut macar sa le achizitioneze prin licitatie inversa: cei care vand sa “liciteze” cel mai scazut pret pe care ar fi dispusi sa il accepte pentru debarasarea de un activ anume.

 

  • Modificarea sistemului de remunerare in cazul angajatilor din institutiile financiare este absolut necesara pentru reducerea speculatiilor. Se stie ca traderii sunt incurajati prin sistemul de bonusuri axat pe rezultatele pe termen scurt sa isi asume riscuri exagerate. Cand lucrurile se inrautatesc, ei sunt tentati sa dubleze miza si sa joace totul pe o carte pentru a recupera pierderile. Pe langa o supraveghere mai atenta a activitatii lor, ar trebui platiti cu actiuni a caror vanzare sa fie restrictionata mai mult timp sau sau sa primeasca din instrumentele derivate care le creeaza.

 

  • Asa cum am mentionat anterior, securitizarea inseamna “impachetarea” unor active nelichide ca ipotecile si transformarea lor active lichide, tranzactionabile. Erau mai multe verigi implicate in proces, insa nimeni nu era interesat de calitatea creditelor de la baza, deoarece in general vindeau produsele. De fapt, ar trebui obligati sa pastreze o parte dintre ele in bilanturile proprii. De asemenea, SEC (Securities and Exchange Commission) ar putea impune tuturor celor care emit titluri sa difuzeze o serie de informatii standard asupra elementelor emisiunii. Produsele compuse, cu o alcatuire foarte  complicata, care sunt greu de inteles poate ca ar trebui interzise. Evident, inainte de toate este importanta calitatea ipotecilor care stau la baza, deci este nevoie de inasprirea legislatie pentru acordarea creditelor.

 

  • In SUA, cele 3 mari agentii de rating (S&P, Moody’s, Fitch) dispun de o putere remarcabila intrucat ele aplica calificative asupra tuturor instrumentelor sistemului  financiar.  Initial ele erau in serviciul investitorilor, dar acum isi vand serviciile celor care emit datoria si e clar ca apare un conflict de interese, iar agentiile vor fi tentate sa dea ratinguri cat mai bune.  Ele ofera chiar si consultanta, adica sfatuiesc o banca, de exemplu, cum sa “inginereasca” un produs astfel incat el sa obtina cel mai bun rating. Desi e dificil de aplicat, o reforma ar putea fi sa se revina la modelul initial, cand agentiile erau angajate de investitori. Ar putea sa se impuna tuturor investitorilor sa contribuie la un fond comun, din care sa fie platite agentiile

 

  • Instrumentele financiare derivate pot deveni periculoase daca nu sunt atent legiferate. Multe dintre ele sunt tranzactionate extrabursier, deci sunt nereglementate, de aceea scapa de sub controlul autoritatilor. Unii zic ca derivatele ar trebui desfiintate, ceea ce este un nonsens, pentru ca multe sunt foarte utile si inofensive; altii ca ar trebui standardizate, dar aceasta le-ar face greu de utilizat. Insa exista si solutii mai bune: in special cand este vorba despre derivatele pe riscul de credit, partile care intra intr-un contract de acest tip sa fie verificate ca au suficiente garantii ca sa isi respecte obligatiile; majorate cerintele de marja (sa sa tranzactioneze mai putin cu bani imprumutati); consolidarea responsabilitatii pt supravegherea tuturor derivatelor in cadrul unei singure agentii (ceea ce nu este cazul acum in SUA)

 

  • Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancara a fost infiintat in 1974 cu scopul de a asigura stabilitatea financiara si monetara in tarile cele mai dezvoltate.  In acordul Basel I, iar apoi in Basel II sunt incluse cerintele impuse bancilor, in principal referitoare la capitalul minim si la managementul riscului. Insa recenta criza a aratat ca Basel II ar trebui revizuit:  el a fost aplicat doar bancilor internationale mari, insa si problemele celor mai mici pot fi periculoase; securitizarea le-a permis bancilor sa ia pozitii riscante fara ca aceastea sa apara in bilanturile proprii;  ar trebui sa fie restrictionata imprumutarea institutiilor financiare pe termen scurt, intrucat poate duce (si chiar a dus) la falimente rapide in timpul unei crize; in present, Basel da prea mare libertate financiarilor sa utilizeze propriile modele de evaluare a riscului – iar aceste modele au considerat evenimentele perturbatoare (gen criza) foarte putin probabile; managerii de risc din institutiile financiare au in prezent prea putina putere.

 

  • Si pe plan local, adica in fiecare tara, reglementarea sistemului financiar ar trebui sa fie facuta astfel incat: sa acopere toate institutiile, toate situatiile care se pot imagina, iar organismele de reglementare sa fie unite sub aceeasi “palarie”, de exemplu FED (Federal Reserve) in cazul SUA. Cum am mentionat mai sus, constrangerile s-au aplicat doar bancilor mari, ceea ce a favorizat inflorirea sistemului bancar “din umbra” – de multe ori creat chiar de bancile mari care isi transferau in alte entitati operatiunile riscante. Insa regulile ar trebui aplicate tuturor, intrucat institutiile mici pot afecta intregul sistem daca, de exemplu, sunt mai multe care dau faliment in acelasi timp. Ca sa acopere toate situatiile, legislatia ar trebui sa fie detaliata (deci nu doar niste principii generale dupa care sa se ghideze institutiile), insa fara a fi ultraspecifica (pt ca astfel i-ar scapa de sub control o serie de inovatii financiare).

 

  • In timpul crizei a aparut conceptul “Too Big To Fail” referitor la bancile care trebuiau neparat salvate pentru ca altfel, fiind foarte mari, afectau intregul sistem.  Insa ar trebui sa li se impuna niste “testamente” viabile, astfel incat sa nu ii distruga si pe altii atunci cand dau faliment. Sau, si mai bine, sa fie fortate sa se divida, fie direct, fie prin impunerea unor cerinte de capital care nu pot fi atinse si atunci decid singure sa se divida. Ele sunt de fapt prea mari ca sa existe, nici macar directorii lor nu le mai pot gestiona. Faptul ca Citigroup a fost cautionata de 4 ori in istoria sa ar trebui sa ne indice ca ceva trebuie schimbat.

 

  • Se vehiculeaza o revenire macar partiala la legislatia Glass Steagall din 1933 care separa activitatie bancilor comerciale de cele de investitii. Eliminarea barierelor a insemnat ca banci cu acces la garantarea depozitelor si imprumuturi de ultima instana puteau si au facut activitati foarte riscante. De asemenea, ar trebui sa lise interzica bancilor de investitii sa ia imprumut pe termen scurt de la banci comerciale. Toate bancile, inclusive cele de investitii, sa nu mai faca tranzactii in contul propriu; Aceasta sa faca doar fondurile de acoperire. Cele de investitii sa faca activitatile clasice, cum ar fi subscrierea ofertelor de valori mobiliare.

 

Guvernantii ar trebui sa renunte la ideea de a lasa economia sa evolueze “natural”, baloanele speculative sa se umfle si abia cand acestea se sparg si vine criza sa intervina pentru a repara stricaciunile. Aceste “reparatii” pot fi foarte costisitoare pentru bugetele natiunilor, iar efectele crizelor pot fi foarte dureroase pentru indivizi si firme. Ar mai util daca guvernantii, eventual in colaborare cu organiamele internationale, ar reglementa mai strict sistemul financiar, iar bancile centrale s-ar folosi mai bine de instrumentele care le au la dispozitie pentru prevenirea producerii unor crize severe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>