Ghid de Investitii
APR 13
2012

Optimist vs realist, in afaceri si in viata

Publicat de in cu 0 comentarii

Am scris intr-un articol anterior despre cum sa depistezi companiile excelente, adica ceea ce ar trebui sa constituie preocuparea de baza a unui investitor axat pe valoare si care gandeste pe termen lung. Am spus acolo ca o firma excelenta este cladita de niste fondatori  vizionari si cu valori solide care se inconjoara de oamenii potriviti. Impreuna, construiesc o ideologie fundamentala si o cultura de intreprindere care raman tot timpul nucleul firmei si apoi pornesc in atingerea unor scopuri ambitioase.

Dar cat de ambitioase trebuie sa fie scopurile si cat de optimisti oamenii ca le vor atinge? Cand am scris recent despre secretul fericirii am mentionat ca acesta ar fi sa ai “low expectations” si atunci mi s-a replicat: ok, ok, dar asta nu te plafoneaza? daca astepti prea putin atunci nu ti se toceste ambitia? Cu alte cuvinte, secretul fericirii nu prea ar fi si secretul succesului… si incet, incet  ajungem si la “fericiti cei saraci cu duhul”.  De fapt chestiunea este ceva mai nuantata, asa ca m-am hotarat sa o lamuresc.

M-am inspirat din Jim Collins, cel care a scris cel mai bine despre companiile de success. Intr-una dintre cartile lui, el spune o poveste de viata foarte interesanta. Este vorba despre amiralul american Jim Stockdale, care a fost tinut prizonier in razboiul din Vietnam timp de 8 ani. Conditiile de detentie au fost foarte aspre. A fost si torturat de nenumarate ori, insa aceasta nu l-a oprit sa fie liderul intregului grup de prizonieri si sa aiba initiative care ii puneau viata in pericol.  Desi celulele erau individuale, a creat un cod de comunicare prin pereti , astfel incat sa se reduca sentimental de izolare, sa isi ctransmita informatii intre ei, sa se incurajeze. Ceilalti il iubeau, era stalpul lor de sustinere. Faptul ca a fost un grup cu un lider care il energiza i-a ajutat pe o buna parte dintre ei sa supravietuiasca pana la sfarsitul celor 8 ani, cand au fost eliberati.  Cand Stockdale a fost intrebat ulterior cine nu a supravietuit, a zis ca optimistii, ceea ce este un raspuns derutant. Da, insa optimstii erau cei care ziceau ca scapa pana la Paste, iar Pastele venea si ei ramaneau tot acolo; apoi ziceau ca scapa pana la Craciun, iar Craciunul ii prindea tot inchisi si tot asa; au murit de inima rea.

Insa care a fost atutidinea lui Stockdale, cea care l-a salvat pe el si pe alti detinuti? El a avut tot timpul credinta ca o sa fie eliberat pana la urma insa nu se gandea nici o clipa ca acest lucru o sa se intample prea curand.  Referitor la viitorul apropiat, asteptarile erau foarte scazute, pentru ca nu exista vreun motiv rational ca sa fie altfel. Isi mentinea o credinta difuza si cu bataie lunga, insa isi anihila acel optimism nerabdator si atasat de concret.  Jim Collins a numit aceasta atitudine “paradoxul  Stockdale” si a descoperit ca are mare utilitate si in afaceri, adica a descoperit ca este folosit de toti conducatorii de succes.

Liderul tot lider este, fie ca este vorba de conducatorul informal al detinutilor dintr-un lagar, fie de un CEO.  Nu stim cum ajung diversi oameni in functia de CEO al cate unei firme, dar stim ca majoritatea sunt foarte bine platiti (vorbim depre firmele mari) insa foarte putini au un stil de conducere care duce spre excelenta.  Nu va ghidati dupa discursuri bombastice si atitudine sigura pe sine care da impresia de competenta.  Urmariti faptele, rezultatele si cultura de intreprindere care duce la noi fapte si rezultate.

Liderii  de success au viziuni despre un nou produs, o noua tehnologie sau un serviciu pentru clienti care poate fi cu adevarat revolutionar, poate fi foarte indepartat de starea actuala a lucrurilor. Sau poate ca nu sunt nici macar ideile lor, pot fi ale unor membrii ai echipei, insa in firma exista un climat care favorizeaza inflorirea si transmiterea informatiilor. Si nici nu este vorba intotdeauna despre ideile creative clasice,  de tipul unui nou produs software sau tip de avion. Poate fi vorba, de exemplu, de un nou mod de organizare a magazinelor dintr-un lant de supermarketuri. Insa tot idee inovativa sau revolutionara se numeste, pentru ca poate schimba complet experienta oamenilor care fac cumparaturi, ceea ce creste semnificativ incasarile. Cert este ca liderul este cel care fixeaza scopurile,  lasa suficient timp echipei ca sa le poata atinge si mentine motivatia si implicarea tuturor la cote inalte. E greu sa fie scop temerar si sa fie pe termen scurt. Insa sa gandesti pe termen lung devine o raritate in lumea business de astazi:  directorii sunt presati de actionari sa raporteze o evolutie pozitiva in fiecare trimestru, in plus, tot acei directori se muta de la o firma la alta cu o viteza uluitoare (si deci pentru ei nu exista termen lung).

Dupa fixarea scopurilor, liderii trebuie sa asigure calea realizarii lor. Ca viziunile sa nu se transforme in visuri desarte este necesara o confruntare permanenta cu faptele brute ale realitatii. Climatul din firma ar trebui sa fie acela de incurajare a oamenilor sa transmita catre conducere si cele mai negative vesti. Evident, seful ia in final deciziile insa nu trebuie sa considere nici o clipa ca el detine adevarul absolut.  Pe termen scurt realitatea este dura, esecurile sunt numeroase, asa ca liderul care are curajul sa se confrunte cu ele este o persoana care functioneaza cu asteptari scazute pe termen scurt si chiar mediu;  doar pe termen lung isi mentine increderea ca scopul  va fi atins. In cele mai multe situatii va fi atins, insa tot faptele brute ale realitatii ii vor indica cand este vorba despre o exceptie.

Asader, liderii excelenti pastreaza increderea in izbanda finala, in conditiile unei confruntari permanente cu realitatea. Pe acestia ar trebui sa ii cautam atunci cand vrem sa investim intr-o firma. Este un fapt dovedit stiintific – Jim Collins a studiat riguros peste 1400 de companii inainte sa ajunga la aceasta concluzie. Pentru cei care sunt angajati, ar fi intreresant sa analizeze  din aceasta perspectiva stilul de conducere din firma unde lucreaza.

Banuiesc ca toata lumea isi doreste fericire pentru viitor, ca sa revin la subiectul pe care il discut, in amestec cu investitiile, deja intr-un al doilea articol. Insa merita discutat oricat de mult (sau fiecare sa se gandeasca oricat de mult), pentru ca asemenea principii de viata sunt o baza fara de care nu putem merge cu adevarat mai departe. Sunt oameni care au parte chiar si toata viata de numultumire, tristete, frustrare si orice mai incape in aceasta gama doar pentru ca nu si-au fixat bine niste idei sanatoase. Iar acesta este un proces cat se poate de rational. Unii zic ca sunt fericiti doar cei care se nasc cu “gena fericirii”, deci ca ar fi o gena de tipul acesta – in caz ca este adevarat, ceilalti ce sa faca, sa accepte o viata gri? Nu, mai degraba sa creada ca la un moment dat in viitor vor realiza si vor obtine lucruri deosebite, sa faca tot posibilul ca sa ajunga acolo, dar pe parcurs sa nu astepte “lapte si miere”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>